Naşterea minunată a Sfântului Ioan Botezătorul, curăţia şi rugăciunea stăruitoare

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, este cunoscut pentru sfinţenia şi asceza vieţii sale. Detalii despre viaţa lui aflăm din Sfintele Evanghelii. De asemenea, numele Înaintemergătorului Domnului este menţionat şi în Antichităţi iudaice ale istoricului iudeu din secolul 1 d.Hr. Iosif Flavius. El a fost un om providenţial, învestit cu putere de Dumnezeu pentru a pregăti calea Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru vestirea Evangheliei mântuirii.

Imnografia ortodoxă îl numeşte sfeşnic cu lucire de aur, trâmbiţă a adevărului, a dreptăţii şi virtuţii, toate aceste apelative arătând cinstea de care se bucură Sfântul Ioan Botezătorul în Biserică, mai ales că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus: „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul...” (Matei 11, 11). Nici un bărbat din lumea aceasta nu s-a învrednicit de o cinste şi o preţuire mai mare din partea Domnului nostru Iisus Hristos cum a fost cinstit Înaintemergătorul Său, Sfântul Ioan Botezătorul. De aceea şi Biserica îl cinsteşte de mai multe ori în cursul anului bisericesc.

În primul rând avem trei sărbători care sunt dedicate Sfântului Ioan Botezătorul însemnate cu cruce roşie în calendar: 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 24 iunie - Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi 29 august - Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. În afară de acestea mai avem în calendarul bisericesc următoarele zile de cinstire ale acestui sfânt proroc: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul (23 septembrie), Întâia şi a doua aflare a capului Înaintemergătorului Domnului (24 februarie) şi A treia aflare a capului său (25 mai).

Sărbătoarea de astăzi închinată cinstirii Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi numită în popor Sânzâiene sau Drăgaica este prăznuită în Biserică începând cu secolele 4-5 şi este în strânsă legătură cu sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul, pe care o precede cu 6 luni. Astfel, Sfinţii Părinţi arată că au ţinut cont de relatarea Sfântului Evanghelist Luca pentru a fixa data acestei sărbători, de unde ştim că Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut cu 6 luni înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Evenimentul biblic pe care-l sărbătorim în fiecare an la 24 iunie s-a petrecut în Ţara Sfântă. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că în timpul regelui Irod trăia un preot Zaharia, „din ceata preoţească a lui Abia”, care era căsătorit cu Elisabeta, „din fiicele lui Aaron”, adică din seminție preo­­țeas­că iudaică. Din Evanghelia de la Luca ştim că „erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amân­doi erau înaintaţi în zilele lor” (Luca 1, 6-7).

În timp ce Zaharia slujea la Templul din Ierusalim, are parte de o anghelofanie şi primeşte vestea de la Arhanghelul Gavriil că rugăciunea lui a fost ascultată şi Elisabeta, femeia lui, îi va naşte un fiu, pe care trebuie să-l numească Ioan. Acesta „va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit” (Luca 1, 15-17). În loc să se bucure de această veste, Zaharia are o reacţie raţională închistată într-o înţelegere simplistă a lucrurilor, mai ales în faţa unui eveniment angelic ce depăşea puterea lui de înţelegere, uitând cazurile minunate de zămislire a copiilor la bătrâneţe din Scriptura Vechiului Testament, în primul rând a Patriarhului Avraam şi a soţiei sale Sara, care l-au avut pe Isaac „la bătrâneţe, la vremea arătată de Dumnezeu” (Facerea 21, 2).

Văzând neîncrederea lui Zaharia, mesagerul Domnului, Arhanghelul Gavriil, îi dă un semn prin care să îndrepte necredinţa lui: „Iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor” (Luca 1, 20). Spre deosebire de el, soţia sa, Elisabeta, se bucură când constată că a zămislit la vârsta ei înaintată, dar timp de 5 luni a tăinuit acest lucru, fapt consemnat de Evanghelist prin reacţia ei plină de credinţă faţă de puterea lui Dumnezeu: „Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea” (Luca 1, 25). De aici înţelegem că era un lucru de ocară la iudei să nu ai copii şi iată că Bunul Dumnezeu în chip minunat a ridicat această ocară sub care au trăit până atunci Zaharia şi Elisabeta. De aici învăţăm că, dacă ne rugăm cu stăruinţă, Dumnezeu împlineşte în chip minunat cererile noastre legate de lucruri mai presus de legea firii, cum este şi zămislirea de prunci la o vârstă înaintată.

Sfântul Ioan se arată proroc încă din pântecele maicii sale, când după Buna Vestire pe care o aduce Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria că Îl va naşte pe Hristos, aceasta venind în casa Elisabetei, pruncul Ioan a săltat în pântecele maicii sale şi ea „s-a umplut de Duh Sfânt” (Luca 1, 41) și a rostit cuvinte de binecuvântare către Maica Domnului: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul” (Luca 1, 42-45). Sfânta Fecioară Maria a rămas trei luni în casa Elisabetei, iar apoi s-a întors la casa ei.

Elisabeta l-a născut pe Sfântul Proroc Ioan, iar când se pune problema ce nume să primească copilul, se întâmplă o altă minune. Iată ce relatează Sfântul Luca: „Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 1, 59-64).

Zaharia îşi capătă darul vorbirii atunci când se arată ascultător de cuvântul lui Dumnezeu trimis lui prin Arhanghelul Gavriil şi credincios faţă de planul divin, de aceea primeşte şi darul prorociei pe lângă cel al vorbirii şi vesteşte că fiul său va fi „proroc al Celui Preaînalt” şi va merge înaintea feţei Domnului, ca să gătească căile Lui şi „să dea poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor” (Luca 1, 76-77). În prorocia lui Zaharia avem sinteza misiunii de Înaintemergătorul Domnului a fiului său.

Din cele prezentate în Sfânta Scriptură a Noului Testament vedem că Nașterea Sfântului Ioan este o minune, care prevesteşte naşterea cea mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi noi sărbătorim Nașterea minunată a Sfântului Ioan Botezătorul, cel care este Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, întruchipare a smereniei, a vieţii curate, a iubitorului și propovăduitorului pocăinței, a ascetului prin excelenţă, în care regăsim arhetipul vieții monahale.

Ceea ce sărbătorim astăzi este sintetizat în condacul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul pe care-l cinstim cântând: „Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înain­temer­gă­torul lui Hristos naşte şi el este plinirea a toată prorocia. Că pe Care prorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-şi, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu, Proroc Propovăduitor, împreună şi Înaintemergător”.