Neamul slăvit al Maicii Domnului şi al Dreptului Iosif

Duminica de după praznicul Naşterii Domnului Hristos aminteşte creştinilor bucuria Naşterii după trup a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Modul în care „Dumnezeu Cel Atotputernic şi Ziditorul lumii se face făptură smerită şi plăpândă, prunc străin şi fără adăpost, neîncetând să fie şi Dumnezeu Cel nesfârşit” (Ieromonahul Macarie Simonopetritul).

În Anul Domnului 2021, la 26 decembrie, duminică, sărbătorim conform calendarului Bisericii Ortodoxe Române Soborul Maicii Domnului, pe Sfântul ­Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Eftimie, Episcopul Sardei, Duminica după Naşterea Domnului - a Sfinţilor Iosif Logodnicul, David Prorocul şi Iacob, ruda Domnului.

Această zi de duminică este anul acesta a doua zi de Crăciun, adică una din cele 7 zile (25-31 decembrie) ale praznicului împărătesc al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, „Slava” de la Laude din slujba Utreniei acestei zile teologhiseşte astfel: „Astăzi firea cea nevăzută din Fecioară cu oamenii se uneşte. Astăzi fiinţa cea nemărginită în Betleem cu scutece este înfăşată. Astăzi Dumnezeu prin stea pe magi la închinare îi aduce, mai înainte vestind prin aur, smirnă şi tămâie, îngroparea Sa cea de trei zile. Căruia cântăm: Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre”.

Iar alcătuirea lui Ioan Monahul ce se cântă astăzi la sfârşitul „Laudelor” din slujba Utreniei întăreşte teologhisirea liturgică despre taina Naşterii cu Trupul a Fiului lui Dumnezeu: „Astăzi Hristos Se naşte în Betleem din Fecioară; astăzi Cel fără de început Se începe şi Cuvântul Se întrupează. Puterile cerurilor se bucură şi pământul cu oamenii se veseleşte; magii aduc daruri, păstorii vestesc minunea, iar noi neîncetat să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, ­între oameni bunăvoire!”

Soborul Maicii Domnului

Cea mai veche sărbătoare închi­nată Maicii Domnului este cea de astăzi, adică Soborul Prea­sfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria. Această zi binecuvântată de praznic este închinată cinstirii Maicii Domnului, după cum consemnează ieromonahul Macarie Simonopetritul în „Vieţile Sfinţilor” pe luna decembrie, pentru că „în prima zi a Crăciunului ne-am închinat împreună cu îngerii, cu magii şi cu păstorii, lui Dumnezeu Care S-a făcut om şi S-a născut ca un prunc pentru mântuirea noastră, se cuvine să cinstim în această zi pe Maica Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu”. Cinstirea Maicii Domnului în a doua zi de Crăciun este conform rânduielii ortodoxe care prevede că „a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au mijlocit evenimentul sărbătorit ori au luat parte la el”, după cum scrie în „Liturgica generală” părintele profesor Ene Branişte. Tot el arată că această zi de serbare este momentul când creştinii se adună în biserică să o cinstească pe Preasfânta Fecioară Maria, care este Maica Domnului. „Fiind legată de praznicul Naşterii Domnului, ea este o sărbătoare cu ţinere (cu serbare), ca o continuare a Crăciunului.

De Crăciun, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a născut din veci din Dumnezeu-Tatăl, fără de mamă, Se naşte în timp din Maică Fecioară Preacurată, fără tată trupesc, în peştera din Betleemul Iudeei. De aceea este normal ca a doua zi după Naşterea Domnului să o cinstim pe Preasfânta Sa Maică, cea prin care s-a împlinit minunea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, în chipul Pruncului Sfânt. „Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, născut din veşnicie din Tatăl, fără amestecare şi fără împărţire, este zămis­lit în pântecele Fecioarei fără participarea vreunui om, prin lucrarea Duhului Sfânt şi Se supune de bunăvoie legilor naşterii şi creşterii, înnoindu-le. Fără a-Şi părăsi natura, fără a înceta să locuiască în sânul Tatălui, Cuvântul lui Dumnezeu ia asupra Sa firea omenească şi devine singurul Fiu al Fecioarei, ţesând în pântecele ei fecioresc veşmântul de purpură al trupului Său. Două naşteri: una dumnezeiască şi veşnică, alta omenească şi supusă timpului, dar un singur Fiu, Cuvântul lui Dumnezeu făcut Om” (Ieromonah Macarie Simonopetritul, „Sinaxarul”). Acest lucru este mărturisit şi de Condacul ce se cântă la slujba Utreniei din ziua Soborului Maicii Domnului: „Cel ce mai înainte de luceafăr S-a născut din Tatăl fără mamă, astăzi pe pământ S-a întrupat din tine, fără de tată. Pentru aceasta, steaua binevesteşte magilor; iar îngerii cu păstorii laudă naşterea Ta cea mai presus de fire...” Pentru toate acestea imnografia noastră ortodoxă o cinsteşte pe Maica Domnului numind-o „rai duhovnicesc al celui de-al doilea Adam; templu al dumnezeirii, pod care leagă pământul de cer; scară pe care Dumnezeu Se pogoară pe pământ şi omul urcă la cer; Maică a Domnului care s-a făcut mai cinstită decât heruvimii, serafimii şi toate puterile cereşti. ­Primindu-L pe Hristos, pântecele său a devenit mai încăpător ­decât cerurile, fiindcă este de acum Tronul lui Dumnezeu” (Iero­monah Macarie - „Sinaxar”).

Duminica după Naşterea Domnului

Anul acesta, duminica din 26 decembrie este prima după Naşterea Domnului. În această zi săvârşim pomenirea cinstită a Sfinţilor Iosif Logodnicul, David ­Prorocul şi Iacob, ruda Domnului. Tot în această duminică ne amintim de evenimentul biblic al Fugii în Egipt a Pruncului Iisus împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, Maica Sa şi Dreptul Iosif, ocrotitorul lor. Fuga în Egipt este relatată de Sfântul Apostol Matei în capitolul 2 al Evangheliei sale: „Îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin prorocul: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Matei 2, 13-15). Acest moment biblic ne vădeşte că Pruncul-Iisus, Fiul lui Dumnezeu, merge în Egiptul care după interpretarea patristică este „pământul - simbol şi al păcatului”, pentru a împlini profeţiile şi pentru a arăta că El a venit în lume să izbăvească neamul omenesc din robia păcatului. Din ­Ţara păcatului, după moartea ­tiranului Irod, întruchiparea patimii iubirii de putere, Pruncul-Iisus se întoarce în Ţara Făgă­duinței, pentru ca prin Jertfa şi Învierea Sa să ne mântuiască. Astfel, creştinii sunt chemaţi de Hristos să vină din robia Ţării păcatului, Egiptul de odinioară, spre noul pământ promis, Împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu.

Unul dintre personajele centrale legate de minunea Naşterii lui Hristos este Iosif Logodnicul, care a avut rolul de ocrotitor al Sfintei Fecioare Maria şi al Domnului nostru Iisus Hristos. Dreptul Iosif era din neamul Regelui David şi era de meserie tâmplar. Când s-a logodit cu Preasfânta Fecioară Maria, avea deja o vârstă respectabilă. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că avea 80 de ani. El era văduv şi avea patru fii: Iacov, Iosif (întâlnit şi sub numele de Iosie), Iuda, Simon şi trei fiice: Estera, Marta şi Salomeea. Dreptul Iosif ascultă glasul ­îngerului şi o ocroteşte pe Sfânta Fecioară Maria, iar după Naşterea Pruncului-Sfânt Îi pune numele Iisus. Fuge în Egipt alături de Maica Sfântă şi Pruncul-Iisus, iar la moartea lui Irod se întorc în Ţara Sfântă şi se stabilesc în Nazaret. Iosif este ocrotitorul ­copilăriei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfântul și dreptul rege David

David a fost cel de-al doilea rege al Israelului biblic, urmându-i regelui Saul, și a trăit și domnit cu aproximativ 1.000 de ani înainte de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. El a fost de asemenea unul din prorocii ­Vechiului Testament, autorul Psalmilor și unul dintre strămoșii Domnului Hristos.

Sfântul Iacob, ruda Domnului

Sfântul Iacob a fost primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Protoevanghelia lui Iacob, el a fost fiul Dreptului Iosif din prima căsătorie, înainte de logodna acestuia cu Sfânta ­Fecioară Maria. El este autorul Epistolei ce-i poartă numele în Noul Testament.

Pe aceşti sfinţi îi cinstim astăzi rostind: „De veselie astăzi Dumnezeiescul David se umple; şi Dreptul Iosif împreună cu Iacob laudă aduce; că luând cunună pentru înrudirea cu Hristos se ­bucură; şi pe Cel Ce S-a născut în chip de negrăit pe pământ Îl laudă şi strigă: mântuieşte, Îndurate, pe cei ce Te cinstesc pe Tine”.