Nestor Vornicescu, mitropolitul cu suflet de copil

Mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei (1 octombrie 1927 - 17 mai 2000) a avut nobleţea sufletească a neamului de răzeşi ai lui Ştefan cel Mare, din care se trăgea. De aceea poate n-a uitat niciodată locurile de unde a plecat. Apropiaţii şi colaboratorii ierarhului din Cetatea Băniei dau încă mărturie despre dorinţele şi visurile pe care le-a împlinit sau pe care aştepta să le împlinească. Astăzi, când se împlinesc zece ani de la naşterea sa în ceruri, îi închinăm câteva rânduri, în cinstea veşnicei sale pomeniri.

Dintotdeauna vlădica a nutrit un dor arzător pentru Basarabia natală: "Visul său dintotdeauna era să revadă Barabia întoarsă la sânul Patriei-Mamă. Părinţii şi întreaga familie au purtat cu greu oprimarea ocupantului sovietic. În timpul păstoririi sale a trimis de mai multe ori cărţi şi chiar lumânări credincioşilor de acolo", mărturiseşte profesorul Toma Rădulescu, şeful secţiei de arheologie din cadrul Muzeului de Istorie din Craiova.

Mitropolitul Olteniei a militat pentru integritatea şi independenţa Bisericii Ortdoxe din Basarabia. A militat pentru reactivarea vechii Mitropolii a Basarabiei sub jurisdicţia Patriarhiei Române.

"Atunci când lucrez, nu mai am timp să păcătuiesc"

Cea mai mare avere a mitropolitului Nestor au fost, fără îndoială, cărţile sale. În iarna lui 1970, atunci când călca pentru prima dată pragurile Băniei în calitate de episcop-vicar, vlădica Nestor s-a oprit la Căminul preoţesc "Renaşterea", însoţit de un camion încărcat cu câteva tone de cărţi. Dragostea pentru carte a devenit o a doua natură a sa, fiind şi un mare colecţionar de carte veche. "A auzit că unul din preoţii în vârstă din eparhie avea colecţia completă a Revistei BOR. Nu a mai stat pe gânduri şi a mers la părintele acela încărcând o maşină întreagă de cărţi. Cărţile le-a cumpărat cu o sumă mai mare decât valorau în realitate", spune domnul Rădulescu. Întotdeauna biblioteca sa era deschisă pentru oricine dorea să cerceteze, mai povesteşte profesorul.

O altă mare dorinţă a vrednicului mitropolit a fost revigorarea vechilor mănăstiri oltene. Mănăstirea de la Maglavit a fost printre priorităţile sale. Încă de pe timpul primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, se încercase o reînviere a vieţii monahale de la Maglavit. Mitropolitul Nestor a reuşit să pună mănăstirea într-o nouă lumină. De multe ori se oprea şi la Maglavit, fiind impresionat de evlavia pe care o aveau credincioşii pentru locul unde se arătase Dumnezeu pe pământ. De Maglavit îl legau primele sale amintiri despre Oltenia, deoarece aici venise pentru prima dată în copilărie însoţit de părinţii săi.

"Aşa se făcea cercetarea istorică sub comunişti"

Părintele Dumitru Bălaşa, unul dintre istoricii de seamă ai Bisericii noastre, era în căutarea vechilor rădăcini ale banului Craiovei, Stepan. A plecat spre localitatea Grădişte din Vâlcea împreună cu mitropolitul. În volumul "Vlădica Nestor - păstorul oltenilor", publicat la Mitropolia, părintele Bălaşa povesteşte: "Am trecut în partea de apus, pe o coastă unde arhiereul Nestor se urcase pe un gard să facă o fotografie. Auzim: "Stai, că trag!". Eu, care făcusem ani mulţi de închisoare, m-am executat. Vlădica Nestor sta în picioare. "Mâinile sus că trag!". El avea în mâini aparatul foto. De aici ne-au dus la postul de miliţie ca pe nişte prizonieri: "Actele dumneavoastră!". Eu le-am scos şi le-am prezentat. Vlădica Nestor a spus că nu are nici un act, este vicarul de la Mitropolie. "Am fost la Paris şi-am dat-o-n bară aici, la Grădişte". Când au auzit miliţienii că a fost la Paris s-au bucurat, crezând că au pus mâna pe o pradă bună. După două-trei ore de teroare, i s-a spus lui Nestor: "Eşti liber, să nu mai pleci fără acte... Aşa se făcea cercetarea istorică sub comunişti".

"Nestor cel bun" şi grija pentru preoţii bătrâni

Problemele cu care se confruntau slujitorii din cuprinsul Mitropoliei Olteniei erau analizate mai întâi cu inima de marele mitropolit. "Modul de a se apleca asupra necazurilor preoţilor, înţelegerea părintească cu care îi primea pe cei ajunşi în situaţii limită, participarea de suflet şi generozitatea sa au rămas proverbiale", mărturiseşte părintele Ioan Ioanicescu, fostul protopop şi consilier administrativ din timpul arhipăstoririi sale. "O atitudine caldă, respectuasă, avea faţă de clericii vârstnici cărora le cerceta bibliotecile şi-i asculta cu interes, îi felicita la zilele mari şi, acolo unde socotea de cuviinţă, trimitea mici atenţii pentru familiile lor. Preoţii bătrâni i-au zis metaforic "Nestor cel bun" acestui moldovean venit la noi din ţinuturile lui Alexandru cel Bun, adaugă părintele Ioanicescu.

Ducea săracii la Palat

"Deşi era o capacitate, mi se părea câteodată că este atât de naiv în legătură cu vicleniile oamenilor... era o combinaţie extraordinară între o inteligenţă ieşită din comun şi acea naivitate călugărească de a putea crede fiecare om în parte şi de a-i acorda fiecăruia girul prieteniei sale. Avea un suflet de copil şi nu putea să se supere şi să urască pe nimeni", mărturiseşte prof. Toma Rădulescu.

O altă mare bucurie a ierarhului a fost aceea de a-i hrăni pe săraci. "De multe ori îi lua pe săraci şi-i ducea să mănânce la palat. Acest lucru se întâmpla atât de des, încât maica Aglaida, care avea grijă de dânsul, spunea că sunt prea mulţi şi nu mai putea face faţă cu gătitul. Aceste lucruri le făcea fără să ştie stânga ce face dreapta. Niciodată nu a spus aceste lucruri, păstrându-le mereu tainic ascunse în inima sa. Sunt foarte puţini oameni caare au cunoscut îndeaproape aceste gesturi delicate şi nobile ale marelui ierarh, iar eu mă consider un privilegiat pentru că le-am putut vedea", mai spune T. Rădulescu.

Un sfârşit providenţial pentru ierarh

Ultimele clipe din viaţa pământească a marelui ierarh, care a plecat la Domnul la 17 mai 2000, au fost vegheate de Înalt Preasfinţitul Irineu, actualul Mitropolit al Olteniei. "În ziua aceea venisem de la Râmnicu Vâlcea la Craiova pentru cursurile de la facultate. Ştiam că mitropolitul Nestor era în spital pentru nişte analize mărunte, dar nici măcar nu-mi imaginam că este atât de grav bolnav. Mi s-a spus că face un control de rutină şi chiar mă gândeam să-i duc un buchet de flori, în semn de bucurie, de reuşită a lui în aceste analize. Pe la opt şi jumătate de dimineaţă, eram încă în traseu atunci când m-a sunat părintele protopop David pentru a-mi spune că mitropolitul se afla într-o stare gravă. Am venit mai întâi la Palatul mitropolitan, pentru că nu aveam nici epitrahirul, nici omoforul în maşină, gândindu-mă că trebuie să-i citesc rugăciunea de despărţire a sufletului de trup. Cu mare greutate am ajuns acolo şi am reuşit să intru în salonul în care suferea vlădica. Mi s-a părut a fi un salon al morţii. Aici personalitatea şi rangul mitropolitului Nestor ar fi trebuit să aibă parte de mai multă atenţie. Erau câteva paturi, un aparat care înregistra ultimele zvâcniri ale inimii acestui venerabil mitropolit şi câţiva apropiaţi, printre care şi Preasfinţitul Gurie, pe atunci ieromonah, care îi înconjurau patul. Nu ştiam ce anume să fac mai întâi: să mă rog pentru el sau să-i citesc o rugăciune de dezlegare? Erau ultimele lui clipe şi, în timp ce îi citeam rugăciunea deasupra capului, el şi-a dat obştescul sfârşit. Cu toţii eram bulversaţi, eram mâhniţi, îndureraţi profund, şi a trebuit să ne gândim imediat la momentele îmbălsămării şi ale pregătirii lui pentru înhumare. Astfel, ne-am împărţit sarcinile. Eu am rămas cu mitropolitul Nestor până ce l-am scos din spital. Nu l-am părăsit nici un moment, săvârşind după aceea toată rânduiala îmbrăcării veşmintelor şi a punerii sale în sicriu. Am avut privilegiul de a fi prezent la căpătâiul lui şi de a zice o rugăciune pentru invocarea lui Dumnezeu, ca să primească sufletul şi toată osteneala marelui mitropolit în Împărăţia Sa. Să fi fost un mandat? Să fi fost un mesaj? Dumnezeu ştie. Oricum, în sufletul nostru îl păstrăm într-o vie amintire şi rugăciune, pomenindu-l ca înaintaş şi ca mitropolit vrednic al Bisericii Oltene", ne-a povestit IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.