„Nimic nu este în țara aceasta românească pe care să nu-l fi iubit eu”

Regina Maria a României este evocată într-un mod înălțător de către Nicolae Iorga în lucrarea „Regina Maria”, volum în care marele istoric a ales să folosească citate extrase din scrierile reginei, reușind astfel să contureze un portret cât mai fidel al iubitei regine. „Românii mei (...) fiți mari în ceasul bucuriei după cum ați fost mari în ceasul încercărilor. Viitorul este al tău, poporul meu, al tău, dacă vei fi destul de tare ca să-l stăpânești, al tău, dacă vei fi vrednic și nu vei lăsa să treacă clipa cea mare”, spunea Maria, regina României.

La Editura Librex București a fost reeditată, anul trecut, lucrarea „Regina Maria” a istoricului, omului politic și academicianului Nicolae Iorga. În 177 de pagini sunt structurate trei capitole: Familia și tinerețea, Principesa Moștenitoare a României și Regina. Istoricul a fost un apropiat al Casei regale și membru al Comisiei Încoronării celor doi regi, Ferdinand și Maria.

Cea de-a doua regină a României s-a născut la 29 octombrie 1875, la Rastwell Park, Kent-Anglia. Părin­ții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburg, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Maria a fost botezată în ritul anglican la capela privată a Castelului Windsor, având ca nași de botez pe împărăteasa Rusiei, Maria Alexandrovna, și țarul Alexandru al III-lea (bunica și unchiul pe linie maternă), Alexandrine, ducesă de Saxa-Coburg și Gotha (mătușă pe linie paternă), și prințul Arthur, duce de Connaught (unchi pe linie paternă).

Maria a avut parte de o adoles­cență foarte scurtă, petrecută la Coburg și Rosenau, fiind obligată să intre în complicatul „balet” politico-diplomatic al căsătoriilor monarhice europene din a doua parte a secolului al XIX-lea. În aceeași perioadă, Casa Regală a României era în căutarea unei partide pentru prințul de coroană, Ferdinand, menită să asigure viitorul acestei dinastii. Astfel au fost declanșate o serie de acțiuni care să contribuie la cunoașterea și apropierea dintre Ferdinand și Maria. „(...) Și-a îndreptat fața spre marea aventură, fără teamă ori neliniște, gata să iubească țara ei cea nouă, despre care nu știa nimic, gata să intre într-o familie aproape străină ei. Cu curajul nevinovatului, ea porni, fără a ști cât de grea era sarcina ce-și punea înainte”, nota marele istoric.

În luna martie 1896, cuplul moș­tenitor al coroanei României avea să se mute în noua reședință princiară, Palatul Cotroceni, care, începând cu anul 1892, începuse să fie amenajat special în acest scop de către regele Carol I. Maria avea să se dedice amenajării interioarelor noii locuințe potrivit gusturilor și dorințelor sale, dar şi sportului său preferat, călăria, practicat pe câmpul de instrucție de la Cotroceni, aflat în apropierea noului palat.

Ferdinand și Maria au reprezentat, în anul 1896, familia regală română la festivitățile prilejuite de încoronarea țarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Cei doi au petrecut momente plăcute la Sankt-Petersburg, Maria rămânând profund impresionată de amploarea festi­vit­ăților și fastul de la Curtea Imperială rusă. Tot în 1896, în conformitate cu uzanțele Caselor Regale și într-o încercare de a asigura o implicare a principesei de coroană în activ­i­tățile statului, regele Carol I a decis numirea principesei Maria în calitate de comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori. Maria a fost foarte mândră de această numire, purtând uniforma și conducând regimentul la mani­festațiile oficiale, dar și fiind aproape de soldații săi pe timpul războiului. S-a implicat activ în toate acțiunile pe care Regimentul 4 Roșiori (denumit mai târziu regimentul 4 Roșiori „Regina Maria” le-a desfășurat de-a lungul timpului.

Ferdinand și Maria au avut șase copii: principele Carol (n.1893), principesa Elisabeta (n.1894), prin­cipesa Maria (n. 1900), principele Nicolae (n. 1903), principesa Ileana (n.1909) și principele Mircea (n. 1913).

Regina României

Principesa Maria a devenit regină a României la 11 octombrie 1914, odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, după moartea regelui Carol I. A fost o perioadă crucială în istoria României, marcată de izbucnirea Primului Război Mondial, în care atât familia regală, cât și întreaga societate românească erau profund divizate în tabere ce susțineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianțe aflate în conflict.

La sfârșitul lunii noiembrie 1916, familia regală, împreună cu conducerea politică a țării, a plecat în refugiu în Moldova. Aici, regina își va continua cu tenacitate și hotărâre activitățile de coordonare a serviciilor sanitare. După semnarea armistițiului cu Puterile Centrale, la 26 noiembrie 1917, relațiile dintre regina Maria pe de o parte, regele Ferdinand, Ion I.C. Brătianu și Barbu Știrbey, pe de altă parte, se deteriorează. Maria a considerat ar­mis­tițiul un angrenaj în care România și-a prins mâna, în vreme ce Brătianu și Știrbey îl considerau o manevră diplomatică menită să câștige timp. Evoluțiile viitoare au confirmat punctul de vedere al reginei, din acel moment Puterile Centrale nefăcând altceva decât să „strângă șurubul angrenajului”, conducând în numai trei luni la semnarea umilitoarei păci. Regina Maria s-a opus cu vehemență semnării acestei păci, fapt ce îi va atrage repro­șuri din partea regelui Ferdinand, a Brătienilor și a lui B. Știr­bey. Într-un act fără precedent, regina i-a înfruntat pe aceștia, demonstrând pentru prima dată că poate fi un factor politic de care trebuia să se țină seama.

Ferdinand a fost încoronat la Alba Iulia ca rege al tuturor românilor, la data de 15 octombrie 1922, dar, după numai 5 ani, avea să moară (1927) la Castelul Pelișor din Sinaia. În perioada 1930-1938, regina Maria a locuit izolată, în cea mai mare parte a timpului, la castelele de la Balcic și Bran.

„Mi-au fost dragi toate, adânc și cu adevărat dragi!”

Regina Maria a murit, la 18 iunie 1938, la Castelul Pelișor din Sinaia și a fost înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeș. Conform do­rinței ei, inima i-a fost pusă într-o casetă de argint și depusă la Biserica Stella Maris de la Balcic. După cedarea Cadrilaterului, inima ei a fost adusă de principesa Ileana și ascunsă într-o stâncă de la Castelul Bran, iar în 1970 a fost transferată la Muzeul Național de Istorie. „Nimic nu este în țara aceasta românească pe care să nu-l fi iubit eu. Mai adânc și decât copiii născuți pe brazda ei m-am împăr­tă­șit eu sufletește cu seșurile ei întinse, cu nesfârșitele-i drumuri, cu apusurile de soare, cu pajiștile-i umede de roua zorilor, cu pădurile-i adânci și câmpii de grâu copt luminat ca aurul. Mi-a fost drag și de spinul uriaș care în vreun loc sterp și pietros întindea spre ceruri fumusețea fără folos a țepoaselor lui brațe. În cursul rătăcirilor mele am ajuns în locuri așa de singure încât păreau a fi la capătul lumii, și am stat acolo de am privit gloria ultimă a soarelui până se cobora spre odihnă, și mi-a mai plăcut de bolta aprinsă a cerurilor, de strania melancolie a nopții ce cade, de mirosul de rouă ce se ridica din ierburi, de vălul prafului ce atârna asupra lumii. Mi-au fost dragi toate, adânc și cu adevărat dragi!”, mărturisea Maria, regina României.