Praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului reprezintă hramul istoric al paraclisului adăpostit de Palatul Episcopal din Galaţi, actual Muzeu al Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Edificiul inaugurat la început de secol XX a primit, în ultimii ani, haina cea nouă a restaurării, fiind adus la splendoarea-i tradiţională. Sfinţirea palatului şi slujba de târnosire a paraclisului au fost săvârşite, la 27 noiembrie 2014, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu un ales sobor de arhierei membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Construirea unui palat episcopal a fost dorinţa Episcopului Iosif Gheorghian, chiriarh al Dunării de Jos între 1879 şi 1886, când este chemat la Bucureşti pentru a deveni Mitropolit primat. Cu sprijinul miniştrilor V.A. Urechia şi Dimitrie Sturdza, Episcopul Iosif a lăsat în vistieria eparhiei de la Dunăre un fond de 200.000 lei destinat începutului lucrărilor. Lucrarea diaconului profesor Anghel Constantinescu - „Monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos“ -, apărută în 1906 şi reeditată anul trecut la Galaţi, reprezintă un izvor de informaţii referitoare la activitatea eparhiei în pragul secolelor XIX-XX. Din acest document aflăm că urmaşul lui Iosif Gheorghian, vrednicul de pomenire Episcop Partenie Clinceni, avea să aducă la îndeplinire dorinţa de a construi edificiul reprezentativ, continuând demersurile pe lângă autorităţile locale. Primăria Comunei Galaţi, prin decizia Consiliului Comunal din 16 decembrie 1887, a cedat Episcopiei Dunării de Jos spaţiul numit „Piaţa Ştefan cel Mare“, vizavi de Grădina Publică, pentru construirea sediului administrativ. După obţinerea spaţiului, ostenitorii Centrului eparhial gălăţean au purtat o corespondenţă cu Ministerul Cultelor, prezentând şi primind aprobare pentru planurile arhitecturale ale palatului. Întrucât formalităţile birocratice tergiversau intrarea în proprietate asupra terenului, Episcopul Partenie a înaintat ministrului de Culte o adresă datată 9 ianuarie 1892, în care făcea o veritabilă pledoarie pentru construirea edificiului reprezentativ. În toamna aceluiaşi an eparhia primea actul de donaţie autentificat.
Lucrările de pregătire a locului unde avea să se construiască palatul episcopal au început în anul 1897, iar piatra de temelie a fost pusă, „cu o deosebită solemnitate“, în ziua de 28 iunie 1898. În toamna anului 1900 clădirea era finalizată, aparatul administrativ putându-se muta din spaţiile închiriate din oraş unde îşi desfăşurase, provizoriu, activitatea. Diac. Anghel Constantinescu arată că Episcopul Partenie, „călăuzit de un obicei străvechi şi creştinesc - după care reşedinţele episcopale şi mitropolitane aveau totdeauna în ele şi câte un paraclis -, a destinat în aripa stângă a acestui palat o cameră, mai spaţioasă, spre a fi paraclis al Reşedinţei episcopale, şi, după ce a înzestrat-o şi a împodobit-o cu toate cele trebuitoare unei biserici, pentru a se putea săvârşi într-însa dumnezeieştile slujbe, P.S. Sa s-a învrednicit a sfinţi, cu mare ceremonie, acest paraclis în ziua de 8 septembrie 1901, închinându-l sărbătoarei Întâmpinarea Domnului, care se prăznuieşte la 2 februarie“.
Din procesul-verbal nr. 952 întocmit la 5 septembrie 1901 de Episcopul Partenie al Dunării de Jos aflăm istoricul palatului, amenajarea sa şi o descriere amănunţită a paraclisului. Chiriarhul a supravegheat îmbrăcarea în hlamidă de pictură bizantină a sfântului locaş, după erminia ortodoxă. În Sfântul Altar, pe prestol a fost aşezată o piatră pe care „s-a desenat, în negru, forma Antimisului cu invocaţia sfinţirei şi un mic istoric al sfintei acestei eparhii“. În partea de jos era următorul text: „Doamne Dumnezeule, adu-Ţi aminte de umilul robul Tău, arhiereul Partenie S. Clinceni, Episcopul Dunărei-de-Jos, carele după multe şi mari stăruinţe, avut-a mângâierea sufletească să vază terminată clădirea acestui Palat episcopal din Galaţi şi a paraclisului dintr-însul cu serbarea Întâmpinarea Domnului 2 februarie“. Acest praznic a fost ales drept hram al paraclisului cu binecuvântarea Episcopului Partenie, care nota: „2 fevruarie, - zi în care eu am fost hirotonit arhiereu, în 1835 în Sfânta Mitropolie din Bucureşti“. În continuarea procesului-verbal era prezentată dotarea cu obiecte de cult aduse de la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Galaţi: catapeteasma poleită cu aur, icoanele împărăteşti, candele de argint şi mobilier bisericesc. Tronul arhieresc şi analogul pentru cântare „s-au înjghebat tot din cele vechi ale bisericei desfiinţate a Sfântului Dimitrie“. În 1963, după confiscarea Palatului de către autorităţile regimului comunist, catapeteasma de secol XVII a fost dusă la biserica veche din localitatea Isaccea, jud. Tulcea, unde se află şi astăzi.
Pentru pregătirea slujbei de sfinţire a fost însărcinat „prea cuviosul arhimandrit de scaun, Melchisedec Ştefănescu“ (altul decât cel dintâi eparhiot al Dunării de Jos, trecut la Domnul în 1892, n.r.), asistat de şeful cancelariei episcopale. Arhierei, demnitari, reprezentanţi ai autorităţilor civile şi militare şi oameni de cultură au primit invitaţia scrisă a Episcopului Partenie pentru a participa la slujba de sfinţire a „paraclisului întemeiat în noul Palat episcopal din Galaţi“. Vecernia praznicului Naşterii Maicii Domnului a fost prima slujbă săvârşită în paraclis de chiriarhul Dunării de Jos, în seara zilei de 7 septembrie 1901. A doua zi, slujba de sfinţire a fost săvârşită de Episcopul Partenie împreună cu Episcopul Dionisie al Buzăului, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi. Actul comemorativ semnat de cei prezenţi a fost aşezat
într-o cutie de alamă şi depus în piciorul Sfintei Mese, după care a urmat prima Sfântă Liturghie săvârşită în paraclis.
După construirea Palatului Episcopal, chiriarhii Dunării de Jos s-au îngrijit de întreţinerea, înfrumuseţarea incintei şi restaurarea, la nevoie, a edificiului reprezentativ pentru eparhie. Episcopul Pimen Georgescu (1902-1909) s-a îngrijit de amenajarea parcului de pe esplanadă, de înzestrarea palatului „cu tot mobilierul necesar saloanelor de recepţie şi camerelor destinate pentru găzduirea familiei noastre regale şi princiare“ şi de dotarea cu o bogată galerie de tablouri, încât edificiul atrăgea „admiraţia înalţilor oaspeţi şi a altor mulţi şi distinşi vizitatori“. Între ei, principele Ferdinand şi principesa Maria, prezenţi la Galaţi între 27 şi 28 aprilie 1906, pentru ceremonia aşezării pietrei de temelie a Catedralei Episcopale, în contextul jubileului a 40 de ani de domnie a regelui Carol I.
Cea de-a doua jumătate a secolului XX a reprezentat o perioadă de tristă amintire pentru Palatul Episcopal din Galaţi, confiscat de autorităţile comuniste în anii â60 şi transformat în Muzeu de Artă Vizuală. La începutul anilor 2000, clădirea a revenit în proprietatea eparhiei, demarându-se un amplu proiect european de restaurare. Folosindu-se de schiţe, fotografii şi documente de epocă, specialişti în domeniu au readus palatul cât mai aproape de forma iniţială. După finalizarea lucrărilor, slujba de târnosire a capelei „Întâmpinarea Dom-nului“ din incinta fostului Palat Episcopal - actual Muzeu al Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos - a fost săvârşită, la 27 noiembrie 2014, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, în prezenţa ierarhilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a reprezentanţilor autorităţilor de stat şi locale şi a numeroşi invitaţi. Cu acest prilej, sfântul locaş a primit al doilea hram: sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Noul veşmânt de pictură este opera maestrului Ion Moldoveanu, mobilierul din lemn a fost lucrat la Mănăstirea Vladimireşti, iar pardoseala este din marmură de Carrara. „Prin grija IPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, capela a fost înzestrată cu odoare liturgice din argint (Sfintele Vase, Sfânta Evanghelie, candele), pentru buna slujire în acest sfânt locaş. Astfel înnoită, capela istoricului Palat Episcopal de la Galaţi se ridică la demnitatea ierarhilor Dunării de Jos, întrecând în frumuseţe şi eleganţă ipostaza sa iniţială“, arată pr. dr. Lucian Petroaia, vicar administrativ al eparhiei.
