O amintire a ajutorului Sfintei Filofteia în satul Stolnici

De pe colinele Argeșului îmbrăcate în culorile toamnei, Sfânta Muceniță Filofteia vine la București la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Împodobită de sărbătoare, Colina Bucuriei e pregătită să primească pelerini din întreaga țară. Prezentă pe teritoriul ţării noastre încă din secolul al 14-lea, muceniţa-copil lucrează minunat pentru oameni. O întâmplare deosebită legată de binefacerile Sfintei Filofteia ne-a făcut-o cunoscută acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Argeşencele, în special, au mare evla­vie la Sfânta Filofteia, căreia îi spun „Sfântuliţa”. Sute de mame vin cu pruncii la biserică pentru a-i împărtăşi şi a-i atinge de racla ei. Şi pe toţi Sfânta îi mângâie şi îi ajută. Lucrarea ei minunată e cunoscută atât în ţară, cât şi peste hotare.

Cultul Sfintei Filofteia în perioada interbelică

Aflat la venerabila vârstă de 96 de ani, Constantin Bălăceanu-Stolnici, academicianul cu vechi rădăcini boiereşti, ne-a evocat cu bucurie adolescenţa petrecută, în perioada interbelică, la moşia familiei de la Stolnici, din judeţul Argeş. Și-a amintit cu drag despre cultul Sfintei Filofteia răspândit la nivelul judeţului Argeş, care a fost generalizat la nivelul întregii ţări. Încă de atunci, Sfânta era considerată nu numai o protectoare a săracilor, a bolnavilor, a celor care suferă şi au nevoie de ajutor, ci şi unul dintre sfinţii care intervin în situaţii de calamitate, în mod particular, în caz de secetă. „Îmi aduc aminte că la un moment dat a fost o secetă foarte mare şi ţăranii împreună cu primarul au venit la tata şi i-au cerut să aducă moaştele Sfintei Filofteia în satul Stolnici, pentru că exista tradiţia că plouă atunci când locul este binecuvântat de prezenţa ei”, rememorează acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici. Prima atestare documentară a satului Stolnici datează din anul 1557, sub domnia lui Pătraşcu cel Bun. Primii locuitori au fost ţăranii clăcaşi pe moşia boierilor Bălăceni, ocupaţia lor principală fiind cultivarea pământului şi creşterea animalelor. Din 1695, o ramură importantă a boierilor Bălăceni se stabileşte la Stolnici. Unii dintre ei vor iscăli de atunci „Bălăceanu-Stolnici”. Astfel, Constantin (Dinu) Bălăceanu şi ia numele de Stolnici, după această moşie. Pentru aceste locuri, familia Bălăceanu a avut un rol important construind în vatra satului, de-a lungul timpului, biserica, primăria, moara şi conacul boieresc.

În anii frumoși petrecuți în mijlocul naturii şi al oamenilor de la moşia Stolnici, adolescentul Constantin, viitorul profesor şi academician de mai târziu, avea să afle despre tradiţiile şi obiceiurile din Biserica Ortodoxă: „Mama şi bunica ne-au explicat mie şi surorii mele toată doctrina sfintelor moaşte”. Dintre toate aspectele prezentate de bunica sa, adolescentul Constantin a fost impresionat de faptul că Sfânta Filofteia a murit copil, ea fiind martirizată la aproximativ 12 ani: „Am fost fascinat de faptul că a fost un copil orfan de mamă, crescută de un tată foarte pragmatic şi ahtiat după aspectele materiale, de o mamă vitregă care o detesta şi care construia intrigi între ea şi tatăl ei. Şi că prin comportamentul ei generos, atunci când era însărcinată să ducă hrană pentru lucrători, ea o împărţea la câte un sărac ori la câte un copil înfometat. Şi tatăl, de fiecare dată când o prindea făcând astfel de lucruri, o bătea”.

Aspecte suprafirești 

Legat de trecerea la cele veşnice și mutarea moaștelor Sfintei Filofteia la Curtea de Argeș, acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici a ținut să sublinieze două aspecte suprafirești. Primul se referă la faptul că după ce a fost ucisă de tatăl său cu toporișca, trupul ei, care zăcea la pământ lipsit de viață, s-a luminat. Iar când au dorit să-l ridice, s-a întâmplat al doilea element supranatural, şi anume trupul ei era atât de greu, încât nu-l puteau mişca. Şi așa cum este o veche tradiție în lumea ortodoxă, se pare că trupul ei a devenit uşor atunci când s-a pomenit Curtea de Argeş ca posibilă destinație a așezării sfintelor sale moaște. Probabil că aceasta este o povestire apocrifă, pentru că, istoric, Sfânta a venit pe vremea lui Mircea cel Bătrân, care a adus-o şi a aşezat-o în Biserica Domnească „Sfântul Nicolae”, pe atunci Catedrală Episcopală a Basarabilor, unul dintre marile monumente ale Ortodoxiei.

Aducătoare de ploaie

În continuarea evocării amintirilor sale, acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici ne-a povestit despre modul în care tatăl său s-a implicat în aducerea moaştelor Sfintei Filofteia la moșia de la Stolnici, pentru a veni în ajutorul sătenilor. „Tata s-a dus şi a discutat cu Episcopul Nechita despre această rugăminte a ţăranilor din sat. Foarte înţelegător, ierarhul a acceptat să-i ajute. Cum tata avea maşină, a asigurat transportul. Sfânta a venit însoţită de un preot de la episcopie şi a fost aşezată în biserica satului, unde a stat câteva zile. Apoi preoţii şi sătenii au purtat-o pe câmp, pe islaz şi pe spaţiile verzi ale vetrei satului. Au făcut rugăciuni în toată această perioadă. Iar după ce Muceniţa a plecat, a început să plouă. Păstrez această amintire a binefacerilor de care s-au bucurat ţăranii după aducerea moaştelor Sfintei Filofteia în sat. Aşa că am apucat şi acest ritual, care era obişnuit atunci şi prin care se invoca protecţia acestei sfinte în privinţa unei situaţii cu caracter de cataclism”.

Oameni și sfinți

Tabloul evocat de acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici este unul aproape idilic. Pe ulițele satului Stolnici, oamenii erau îmbrăcaţi în haine tradiţionale, întocmai cum este reprezentată și Sfânta în icoană. În mod obişnuit, Sfânta este înfățișată într-un costum tradiţional, cu o maramă pe cap, ţinând în mână o cruce cu un buchet de flori, toporişca cu care a fost martirizată sau un coş cu merinde. Oameni şi sfinţi, având ca elemente comune dorul de Dumnezeu şi costumul tradițional. „După acest eveniment important pentru sat, s-a construit o mitologie în jurul acestei întâmplări, care nu a trecut neobservată, dar care se înscria într-o tradiţie a eparhiei, pe care ţăranii din toate locurile o respectau”, a încheiat acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici. Evlavia faţă de sfinţi arată că nea­mul românesc este unul dintre cele mai religioase popoare din lume.