De-a lungul istoriei sale, ortodoxia din spațiul transilvan s-a bucurat de o pleiadă de personalități ieșite din rândurile clerului român și care, prin viața şi activităţile lor, au slujit cu devotament atât Biserica, dar, mai ales, poporul român și năzuințele sale, între care se numără şi Ilarion Pușcariu (1842-1922). El a trăit la îngemănarea veacurilor al XIX-lea și al XX-lea și își datorează formarea și evoluția ulterioară gesturilor de bunăvoință pe care Mitropolitul Ardealului, Andrei Șaguna, le-a făcut pentru el.
Acest ierarh transilvan, Ilarion Pușcariu, a fost animat, ca mulţi clerici, intelectuali, de ideile și de chemarea puternică a Mitropolitului Andrei Şaguna de a fi în slujba neamului românesc, ducând la bun sfârșit opera acestuia din urmă, astfel că, în 1918, au fost parte activă la triumful națiunii române, exprimat la Alba Iulia, la 1 Decembrie. În rândurile de faţă, vom rememora viaţa și faptele ierarhului Ilarion Puşcariu, utilizând în documentarea noastră ca surse publicațiile periodice „Calendarul Poporului” din 1901, „Telegraful Român” din 1922 și o notă biografică scrisă de regretatul academician preot și profesor Mircea Păcurariu, publicată în „Telegraful Român” în anul 2002.
Scurtă notă biografică
Ilarion Pușcariu s-a născut în Sohodolul Branului, în ziua de 5 septembrie 1842. Era al cincilea băiat dintr-o familie cu nouă copii dăruiți de Dumnezeu preotului Ioan Pușcariu. La Botez, el a primit numele de Ilariu, care fusese purtat și de străbunicul său. Copilul și-a început educația în satul natal, apoi a plecat la Brașov și mai pe urmă la Sibiu, unde s-a înscris la Seminarul Arhidiecezan, finalizând cursurile acestuia în 1864. Pentru că se remarcase în vremea studiilor ca un tânăr dornic de carte și cu o minte strălucită, mitropolitul de atunci, nimeni altul decât Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, i-a oferit o bursă de studii la Viena. Avea să revină în Transilvania, în 1869, cu titlul de doctor în filosofie al Universității vieneze. Același protector i-a oferit postul de secretar al Consistoriului din Sibiu, dar va rămâne numai un an pentru că, din 1870, a devenit profesor la Institutul Teologic. Tot acum a fost și hirotonit preot.
Ilarion Pușcariu avea să slujească vreme de opt ani ca profesor. A luat parte cu entuziasm, din 1876, la creșterea publicației „Telegraful Român”, un veritabil organ patriotic și bisericesc al ortodoxismului ardelean. În acei ani, în viața sa a mai avut loc un eveniment însemnat, tunderea în monahism. A făcut acest pas la îndemnul marelui său protector Andrei Șaguna. Ceremonia a avut loc la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, iar tânărul monah a primit numele de Ilarion. La 23 august 1886 a fost numit arhimandrit, în 1889 a devenit vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, funcție pe care a păstrat-o cu demnitate până la trecerea sa la cele veșnice.
Într-un articol dedicat memoriei acestui vrednic ierarh, regretatul istoric Mircea Păcurariu arăta că „Deşi Sinodul arhidiecezan, întrunit la 21 aprilie 1890, a hotărât în unanimitate să fie ridicat la vrednicia de arhiereu-vicar, propunere reînnoită şi în anii următori, totuşi mitropolitul Ioan Meţianu n-a respectat această dorinţă unanimă a reprezentanţilor clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopie, aşa cum făcuse şi cu alte hotărâri. Abia în ziua de 16 octombrie 1921, la propunerea tânărului mitropolit Nicolae Bălan a fost hirotonit arhiereu-vicar în catedrala mitropolitană din Sibiu”. Meritele ierarhului acestuia au fost prețuite, în cele din urmă, așa cum se cuvine.
„Zel şi abnegaţiune pentru binele şi înaintarea Bisericii”
Evocând personalitatea lui Ilarion Pușcariu, publicația „Calendarul Poporului” din anul 1901 consemna următoarele repere ale zbaterii pentru poporul său a vrednicului ierarh: „În tot timpul acesta, dr. Ilarion Puşcariu a lucrat cu zel şi abnegaţiune pentru binele şi înaintarea bisericii sale, desvoltând pe lângă aceasta şi o însemnată activitate literară. Pe terenul literar-istoric s’a distins cu deosebire prin scoaterea în tipar a doue cărţi de valoare: «Documenta pentru limba şi istorie», în 2 vol., şi «Mitropolia Românilor ortodocși din Ungaria şi Transilvania», un studiu istoric despre reînfiinţarea mitropoliei, eşit anul trecut. Dar’ pe lângă acestea a mai scos în tipar şi alte cărţi mai cu seamă pentru şcoale şi a colaborat la mai multe reviste literare. Recunoscându-i-se Preacuvioşiei Sale mai de mult meritele, câştigate pe terenul bisericesc şi literar, a fost chemat, la 1880, de către ministrul de culte austriac baronul de Eibesfeld de profesor la facultatea teologică a universităţii din Cernăuţi. Reclamat înse de trebuinţele bisericei la noi, n’a urmat acestei invitări. Credem, că dr. Pușcariu va lucra şi în viitor cu acelaşi zel pentru biserică şi naţiune ca şi până acum”.
Așa a și fost. Ilarion Pușcariu a muncit cu sârg ca arhiereu, îndrumător al credincioșilor, apărător al cauzei naționale și om de cultură, îndrumător al Asociației Transilvane pentru Cultura și Literatura Poporului Român. Din această postură a devenit, în anul 1916, membru de onoare al celui mai prestigios for cultural al României de ieri și de azi - Academia Română. În vremea Marii Uniri, este unul dintre luptătorii cauzei naționale și are bucuria de a trăi momentul zilei de 1 Decembrie 1918. În data de 3 octombrie 1921, așa cum am arătat anterior, avea să fie hirotonit ca arhiereu, iar discursul său, apărut în „Telegraful Român”, ne arată un om extraordinar, lipsit de vanități și dedicat Bisericii și neamului său.
Arhiereul Ilarion Pușcariu a trecut la cele veșnice în ziua de 26 august 1922, la Sibiu, la venerabila vârstă de 80 de ani. Nu putem încheia această evocare a figurii luminoase a unui fiu însemnat al Bisericii și neamului românesc fără să redăm câteva fragmente din editorialul publicat de „Telegraful Român” în anul 1922, cu ocazia trecerii la cele veșnice a lui Ilarion Pușcariu: „Cu trecerea la cele veşnice a venerabilului arhiereu, dr. Ilarion Puşcariu, dispare unul dintre puţinii reprezentanţi rămaşi în viaţă ai epocei şaguniane. O jumătate de secol şi mai bine, dr. Ilarion Puşcariu, merituosul preot, şi-a desfăşurat mănoasa-i activitate în toate ramurile de lucrare ale vieţii noastre publice. Om al bisericii şi distins promovator al culturii româneşti, ca şi mulţi alţi membri ai familiei Puşcariu, cunoscuţi pentru preocupările lor ştiinţifice şi literare, regretatul Ilarion s’a deosebit şi ca profesor seminarial, şi nu mai puţin ca scriitor de valoare. Ca profesor a fost unul din iscusiţi făuritori ai sufletelor, care aveau să lupte pentru înaintarea bisericii ortodoxe şi pentru realizarea unităţii naţionale a neamului nostru. Câteva generaţii de preoţi au ieşit de sub mâna lui de profesor la seminarul Andreian. Activitatea lui istorică, dacă nu prodigioasă, totuşi temeinic gândită şi bine susţinută, îi asigură locul de cinste între istoriografii ardeleni mai vechi şi mai noi. În furtunile care s’au deslănţuit asupra clerului şi poporului român, Ilarion Puşcariu a stat neclintit la postul său şi nu şi-a schimbat niciodată, în nicio împrejurare, credinţele în ceea ce priveşte legea şi aspiraţiile acestui cler şi popor”.
