Oază de rugăciune în tumultul Capitalei

Într-o perioadă de înflorire a negoţului românesc, în anul 1766, cu binecuvântarea Mitropolitului Grigorie II al Țării Românești, Ioniță Croitorul, conducătorul breslei boian­giilor, împreună cu breslaşii boiangii şi cojocari, clădeşte din temelie o biserică cu hra­mul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, ce dăinuie şi în zilele noastre și care poartă azi numele de Biserica „Sfântul Ioan”-Piaţă. A fost construită pe un teren al Bisericii Domneşti de Jos, pe vechea stradă Şerban Vodă, în inima târgului Bucu­reștilor, la o răscruce de drumuri, aproape de Podul Beilicului. Biserica, aflată de câțiva ani într-un amplu pro­ces de res­taurare, ține zi de zi uşile deschise oricărui trecă­tor, gata să-l îndrume spre mântuire.

La începuturi, biserica s-a numit „Sfântul Ioan cel Nou”, apoi, după cum ne relatează G.I. Ionescu Gion în „Istoria Bucurescilor”, i se spunea Biserica Sf. Ion a Dumnealui Vornic Parscoveanu. În actele administrative din secolul al 19-lea este trecută cu numele de Biserica Sf. Ionică de la podu Beilicului. Tot de prin acest secol, bucureştenii îi spuneau Sf. Ionică Piaţă, fiind amplasată în Marea Piaţă. Astăzi, biserica poartă numele de „Sfântul Ioan”- Piaţă şi este amplasată în Piaţa Unirii, la intersecţia a două bulevarde, Corneliu Coposu şi I.C. Brătianu. Sfântul locaș are două hramuri, cel istoric este „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit ieri, 29 august, iar cel de-al doilea, „Sfântul Apostol Filip”, prăznuit la 14 noiembrie.

Salvată de la demolare

Asemenea vieţii aspre şi zbuciumate a ocrotitorului ei, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Biserica „Sfântul Ioan”-Piaţă a trecut prin multe vitregii, cutremure, incendii, bombardamente: cutremurul din anul 1802 şi restaurările din anul 1818, efectuate de numeroși ostenitori, în frunte cu Ioanichie ieromonahul; marele foc din anul 1847, care a avariat grav biserica, aceasta fiind ulterior restaurată de breslaşii boiangii sub conducerea epitropului Iordache Staroste de boiangii; bombardamentele din anul 1944, care au afectat o parte din acoperişul bisericii; și cutremurul din anul 1977, care a afectat turlele bisericii. Dar cea mai năprasnică a fost perioada regimului comunist, timp în care mai multe biserici au fost demolate sau mutate, fiind pe lista locașurilor propuse spre demolare cu ocazia sistematizării centrului Capitalei. Prin intervenția la nivel înalt a domnului Gheorghe Nenciu, angajat pe atunci în cadrul Direcţiei Cultelor, biserica a fost salvată de la demolare, fapt amintit într-un interviu de către părintele Eugen Marina, fost preot coslujitor la Biserica „Sfântul Ioan”-Piață, în perioada translatării acesteia. În baza Decretului de stat nr. 260/1986, în data de 30 mai 1986, biserica, în greutate de 3.100 tone, a fost translată pe o distanţă de 23 de metri, sub un unghi de translare de 34 de grade. Metoda folosită era o noutate în istoria ingineriei sfârşitului de secol 20, gândită de prof. ing. Eugeniu I. Iordăchescu.

Procesul de pregătire în vederea translării bisericii s-a făcut într-un timp extrem de scurt, în condiții dificile, dominat de o atmosferă de tensiune și frică de a ridica capul și protesta. Mobilierul, icoanele, arhiva şi toate obiectele de inventar ce se găseau în biserică, inclusiv casa parohială, au fost transportate pe brațe, întrucât circulația autovehiculelor, de stat şi particulare era oprită. Depozitarea s-a făcut în mai multe locuri: Biserica „Sfântul Nicolae” (fostă Rusă), Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi, familia Consilier Mayor. 37 de străni de stejar şi două rame de stejar sculptat (de 3 metri înălţime) pentru icoane au fost transportate cu un camion al sfintei arhiepiscopii la Mănăstirea Căldăruşani. Cea mai mare grijă legată de patrimoniul bisericii a fost conservarea catapetesmei, opera de artă în stilul noului baroc elen, considerată cel mai dezvoltat iconostas păstrat în București din veacul al 18-lea. Neputând fi dezasamblată, au fost scoase icoanele, iar iconostasul a fost îmbrăcat în plăci de susținere, ca într-un cofrag, pentru a evita distrugerea lui în timpul procesului de translare.

Mari prejudicii

Pe locul vechi al amplasării bisericii a început construcția unui bloc de 10 niveluri. În jur șantier, utilaje, material de constructie și praf. Părintele paroh de la acea vreme, Paul Munteanu, scria, într-o adresă către Preafericitul Părinte Patriarh, cu nr. 68/ 07.09.1987, că „procesul translării bisericii a provocat prejudicii, pentru a căror remediere s-a lucrat din greu, biserica neprimind sprijin de la nimeni şi trebuind să se descurce cu propriile ei forţe. Începerea restaurării nu a putut avea loc în anul 1986 din cauza lucrărilor de construire a blocului ce înconjoară biserica. În această perioadă s-au întocmit devize pentru curăţarea şi restaurarea picturii, deteriorată în timpul lucrărilor de translare, repararea acoperişului, jgheaburilor, burlanelor, ramelor de la geamurile exterioare, zidăria interioară şi exterioară pe porţiuni stricată, încălzirea centrală, repararea şi montarea mobilierului etc”.

Același preot paroh menționa că în luna iulie 1987 au început lucrările de restaurare. S-au terminat turnarea pardoselii de ciment, turnarea mozaicului ornamentat, revizuirea instalaţiei electrice, montarea icoanelor în catapeteasmă, montarea lambriurilor în Sfântul Altar şi la stâlpii din biserică, refacerea şi aranjarea strănilor aduse de la Mănăstirea Căldăruşani. În exterior, biserica s-a împrejmuit cu gard metalic, s-au confecţionat scările la intrarea principală şi Sfântul Altar, cu montarea porţilor de fier forjat la intrare etc. „În prezent”, scria în aceeași adresă părintele Paul Munteanu, „sfânta biserică este amenajată complet, urmând ca în luna septembrie să înceapă lucrările de restaurare a picturii. Întrucât soldul parohiei este insuficient cheltuielilor ce urmează a fi efectuate în continuare la biserica Sf. Ioan (...), cu smerenie vă rog să ne daţi binecuvântarea pentru începerea activităţilor cultice la această biserică.” Totodată, s-a solicitat revenirea la parohie a preotului Eugen Marina, detaşat temporar la Parohia Amzei.

Resfinţirea catapetesmei şi picturii

În încercarea de a-i reda frumuseţea de altădată, de câţiva ani, s-a început un amplu proces de restaurare a bisericii. Actualul părinte paroh, Anatolii Scurtu, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a ocupat de numeroase lucrări: restaurarea picturii și a catapetesmei, înlocuirea stranelor, lambriul sculptat din Sfântul Altar și cei patru stâlpi de susținere, un baldachin sculptat cu raclă pentru sfintele moaște, un lumânărar nou. Au început demersurile pentru refacerea faţadei acoperişului şi a fundaţiei bisericii.

Cu mare bucurie duhovnicească, în data de 23 noiembrie 2014, a avut loc slujba de resfinţire a catapetesmei şi a picturii bisericii, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, și un sobor de preoți. În cadrul evenimentului liturgic festiv, Părintele Patriarh a afirmat că, mai ales pentru Bucu­­rești, această biserică este, acum, un simbol al perioadei în care a vieţuit Biserica Ortodoxă Română în timpul comunismului ateu, demolator de suflete şi de biserici. Acum, ea a ajuns la frumuseţea cea dintâi, la o frumuseţe chiar amplificată prin dotările ce s-au făcut.

Biserica adăposteşte moaştele Sfântului Apostol Filip, Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Sfintei Varnava de Vassa şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion din Halmiris (Dobrogea). De asemenea, în biserică se află icoane vechi, din anii 1800-1895. Cele mai cinstite de către credincioşii care vin din toate colțurile țării sunt icoanele Mântuitorului şi a Sfintei Vineri aflate în pronaos. Biserica are două pisanii de început de secol 19, cu texte ce conţin numele ctitorilor de la anii 1818 şi 1847, aşezate în pridvor, la intrarea în biserică, spre aducerea aminte generaţiilor viitoare, ca să le preţuiască şi să le păstreze jertfa lor prin grija faţă de acest sfânt locaş.

Oază de linişte și de rugăciune în plin centru zbuciumat al Capitalei, prin rânduiala ei liturgică şi activitatea zilnică, Biserica „Sfântul Ioan”-Piață aduce mângâiere credincioşilor în fiecare zi, aceasta ținându-și uşile deschise oricărui trecător, gata să-l îndrume spre mântuire.