Denumirea a ceea ce numim astăzi prescură este cunoscută încă din secolul al VIII-lea, după ce, cu mult timp înainte, la Sfânta Liturghie se foloseau pâini dospite, dăruite la sfântul altar de către credincioşi. Primul act prin care se împlineşte participarea fiecărui creştin la Sfânta Liturghie este aducerea darurilor de pâine şi vin la altar. Acest act ţine de esenţa Liturghiei şi a fost prezent întotdeauna, însă forma darurilor a variat în decursul secolelor. Cu toate acestea, bucuria momentului a rămas aceeaşi pentru fiecare credincios care a gustat din Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Liturghia este momentul comuniunii credincioşilor prin rugăciune şi prin cuminecare (împărtăşirea din Trupul şi Sângele lui Hristos sub forma prescurii şi a vinului, cunoscută sub denumirea de Cuminecătură sau Euharistie). La Cina cea de Taină, Hristos a folosit pâine şi vin, prefăcute în Trupul şi Sângele Său, pe care le-a împărţit cu dragoste apostolilor Săi.
În Biserica primară se foloseau pâini dospite
În Biserica primară, la Sfânta Liturghie, se foloseau pâini dospite, care erau dăruite la sfântul altar de credincioşi. Se sfinţeau mai multe pâini întregi, astfel încât să se împărtăşească toţi cei prezenţi, fie ei clerici, fie laici. Pâinile care nu se foloseau la Sfânta Jertfă erau date săracilor.
În secolul al VII-lea d.H. s-a introdus împărtăşirea laicilor cu linguriţa, de către preot, cu Sfintele Taine. Cu acest prilej, a scăzut cantitatea de pâine necesară la Proscomidie. S-a ajuns astfel ca pentru Sfânta Jertfă să fie suficientă o singură pâine, după care a fost folosită numai o parte din pâine. După secolul al VIII-lea, această pâine a căpătat formă şi mărime speciale, fiind cunoscută sub denumirea de prescură.
Cine poate să facă prescuri?
Liturghierul prevede anumite cerinţe în ceea ce priveşte plămădirea prescurilor: să fie făcute din făină albă de grâu curat, nu prea veche şi nealterată, să fie preparate cu apă naturală, potrivit de sărate, dospite, bine coapte şi cu gust firesc. De asemenea, vinul trebuie să fie din struguri, curat. Prescurile folosite la Sfânta Liturghie trebuie făcute de o persoană credincioasă şi care trăieşte în curăţie, de obicei o femeie văduvă. Această concepţie nu are o bază în tradiţia Bisericii, dar s-a împământenit cu timpul, pentru că aşa cum am spus mai sus, în trecut, la Liturghie, se folosea pâine din uzul comun. Se presupune că originea credinţei potrivit căreia doar cei care trăiesc în curăţenie pot să plămădească pâine care va fi prefăcută în Trupul lui Hristos îşi găseşte corespondent în interdicţia aplicată celor care au săvârşit păcate grave şi sunt opriţi de la Împărtăşanie. Aceştia din urmă, nu numai că nu pot să facă prescuri, ci, până când nu se pocăiesc, nu le pot aduce la altar nici pe cele făcute de alţii.
Prescurile trebuie să fie bine crescute, coapte şi proaspete. „Omul care face prescurile, fie el bărbat sau femeie, trebuie să fie gospodar. Apoi, trebuie să ştie cum să plămădească compoziţia. Pe vremea bunicilor mei, îmi aduc aminte că nici nu se punea drojdie. Cândva, pâinea era pâine. Cei care plămădesc prescurile trebuie să fie creştini ortodocşi. Şi trebuie să aibă dragoste. Dacă nu pun dragoste, atunci munca lor e în zadar“, este de părere părintele Ciprian de la Mănăstirea Antim din Capitală.
Rânduiala Proscomidiei
Proscomidia constă în pregătirea darurilor pentru Jertfa liturgică. Mai exact, slujba Proscomidiei constă în alegerea, pregătirea şi punerea înainte de către preot a darurilor de pâine şi vin aduse de credincioşi la altar. Darurile sunt binecuvântate şi devin cinstite daruri, gata pentru a fi sfinţite şi prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului în cadrul Sfintei Liturghii.
La Sfânta Liturghie se folosesc cinci prescuri cu care preotul săvârşeşte rânduiala Proscomidiei (pomenirea credincioşilor şi pregătirea cinstitelor daruri) înainte de începerea Sfintei Liturghii. Din prima prescură se scoate Sfântul Agneţ (bucata de prescură, în formă cubică sau paralelipipedică, tăiată de către preot din prescura principală, şi care se va preface, în cadrul Sfintei Liturghii, la epicleză, în Trupul lui Hristos). Din cea de a doua se scoate părticica pentru Maica Domnului, iar din a treia se scot nouă părticele pentru cele nouă cete ale sfinţilor. Ultimele două sunt pentru pomenirea credincioşilor. Astfel, din a patra se scot părticele, pomenindu-se creştinii vii, iar din a cincea se pomenesc cei adormiţi.
Simbolismul formei
Forma rotundă a prescurii simbolizează dumnezeirea fără început şi sfârşit. De asemenea, aspectul fărâmei de pâine sfinţită trimite la rotunjimea pământului. De obicei, prescurile se fac din două straturi suprapuse, ceea ce indică cele două firi ale Mântuitorului.
La noi în ţară, este folosită prescura cu „patru cornuri“, în formă de cruce, al cărei simbolism este explicat de către Sfântul Simeon al Tesalonicului „pentru că şi Dumnezeu S-a făcut om cu totul desăvârşit alcătuit din suflet şi din cele patru stihii, pentru că şi lumea este din patru părţi, şi Cuvântul acesta al lui Dumnezeu este Trupul pe care L-a luat Hristos“. În ultimul timp, în special la oraşe, s-au răspândit prescurile rotunde mici, cu o singură pecete. Prescurile mai pot fi cu trei „cornuri“ şi simbolizează Sfânta Treime.
Prescura „în şase cornuri“ este formată din „cornuri“, adică din pâini mai mici, rotunde, unite între ele, astfel că prescura seamănă cu o stea. Cele cinci pâini grupate în jurul uneia centrale simbolizează cele cinci pâini înmulţite de Hristos. Fiecare din cele şase pâini poartă o pecete cu însemnele IS-XC NI-KA (Iisus Hristos Biruitorul), sub formă pătrată făcută cu pristolnicul (numit în alte părţi şi prescurnicerul). În timpul slujbei, preotul decupează pecetea, după un ritual bine stabilit. Această pecete, decupată din corpul pâinii şi pusă pe disc lângă potirul cu vin, se numeşte Agneţ (Miel, în limba greacă) şi-L simbolizează, după cum aminteam mai sus, pe Mântuitorul lumii.
Pecetea - semnul biruinţei lui Hristos
La o primă vedere se poate lesne observa modelul „sculptat“ în aluat, mai exact pecetea care distinge prescura de pâinea obişnuită. Despre pecete se pomeneşte pentru prima dată în rânduiala Proscomidiei alcătuită în secolul al X-lea, al XI-lea. Pecetea este alcătuită dintr-o cruce cu însemnarea „Iisus (IS) Hristos (HR) Învinge (NIKA - în limba greacă)“. Pecetea se aplică cu ajutorul unui obiect numit pistornic sau pristolnic, confecţionat din lemn. Forma şi numărul peceţilor aplicate diferă. Pecetea poate avea formă pătrată sau, ca în Oltenia, rotundă. Corpul obiectului este uneori sculptat artistic, deosebit de frumos.
