Paraclisul „Sfântul Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, monument istoric, de spiritualitate şi cultură

Paraclisul istoric cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, integrat în an­samblul Palatului Reședinței Patri­arhale, datează, în forma actuală, din prima jumătate a secolului al 18-lea şi este situat în partea sudică, între două foișoare cu arhitectură brâncovenească. Istoria Paraclisului „Sfântul Gheorghe” al Reședinței Patriarhale este mai veche însă şi începe odată cu construirea actualei Catedrale Patriarhale, inițial o biserică de mănăstire, închinată de voievodul Constantin Șerban Basarab Sfinților Împărați Constantin şi Elena, zidită între anii 1656 şi 1658.

Un argument în acest sens este faptul că hramul inițial al paraclisului a fost același cu al bisericii mari, Sfinții Împărați Constantin şi Elena, mărturie fiind icoana de hram amplasată în exterior, deasupra ușii de intrare, precum și icoana hramului din iconostas. Modul de construcție, asemănător cu cel al Catedralei Patriarhale, arată că lucrările s-au desfășurat în același timp. Se presupune că aceste lucrări s-au încheiat în timpul domniei voievodului Gheorghe Duca (1673-1678), cel care a fixat şi hramul actual, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care era şi ocrotitorul său spiritual.
Ceea ce vedem noi acum este paraclisul refăcut de către voievodul Nicolae Mavrocordat între anii 1723 şi 1724, în timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească, ajutat fiind de Mitropolitul Daniil al Ungrovlahiei, după cum spune inscripția în versuri, în limba greacă, zugrăvită pe peretele de nord, deasupra ușii de intrare. Această inscripție este alcătuită de versificatorul Dimitrie G. Nottara, într-o manieră specifică retoricii veacului al 18-lea: „Nicolae, mlădiță a stăpânitorilor celor drepți în cuget şi înţelepciune, ai vestitelor domnii ale Moldovei şi Ţării Româneşti, în câmpiile grase ale Ţării Româneşti de cai hrănitoare, spre mărirea lui Dumnezeu Celui mare, şi ca amintire a sufletului său râvnitor, a întemeiat această biserică. Căci această Sfântă Mitropolie aţâţă spre mântuirea cărnii ce s-a dat celor făcuţi din lut pe pământ. Iar pentru bisericile pe care cu temelii adânci din nou le-a clădit, întreabă-mă pe mine cel umilit. Ci lucrările acestea s-au învrednicit de sfânta supraveghere a lui Daniil Arhiereul, cel ce păzește strașnic ceea ce e bine”.

Important pentru istoria lăcașului este faptul că în inscripție sunt menționate data refacerii şi numele ctitorilor. Lucrările din timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat și al Mitropolitului Daniil au fost definitorii, atât la exterior, cât şi la interiorul paraclisului. La exterior s-a refăcut întreaga decorație cu ciubuce ornamentale şi ancadramente la ferestre, precum și de la ușa de intrare, realizate din piatră cioplită. La acest relief al fațadelor se mai adăuga pe vremuri un bogat decor de ornamente florale zugrăvite în frescă, din care n-au rămas decât urme slabe pe partea dinspre nord şi vest, cuprinsă astăzi în podul clădirilor anexe.

La interior au fost realizate iconostasul (sculptura și icoanele) și decorul mural. Cu acest prilej, hramului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe i se adaugă și cel al Prorocului Daniil, Mitropolitul Daniil fiind cel care s-a ostenit cu desăvârșirea lucrărilor; portretul lui fiind adăugat, la fel ca cel al domnitorului Nicolae Mavrocordat și al familiei sale.

Turla paraclisului, prezentă încă în 1866, cum se poate vedea în vechile stampe sau acuarele din epocă, precum cele ale lui Carol Pop de Szathmary, s-a fisurat la un cutremur, motiv pentru care a fost complet dărâmată către sfârşitul secolului al 19-lea. În timpul Mitropolitului Calinic Miclescu, în anul 1880, pictura a fost spălată şi completată de către pictorul Gheorghe Ioachim Pompilian, iar în anul 1885 a fost montat un geamlâc la scara de intrare în reşedinţă şi între stâlpii foişorului, alipit paraclisului pe latura de răsărit.

Patriarhul Miron a înlăturat geamlâcul foişorului în anul 1932, după ce a restaurat aripa veche a reşedinţei şi a legat-o cu aripa nouă, zidită de el.

În anul 1961, Patriarhul Justinian, în colaborare cu Direcţia Monumentelor Istorice, a rezidit turla de pe naosul paraclisului; pictura din nou de pe această suprafață fiind încre­dințată pictorului Gheorghe Popescu, ­care a pictat mai multe biserici în Ţara Românească, precum şi biserica românească de la Ierusalim. La iniţiativa Patriarhului Justinian, în anul 1951, pictorul Costin Petrescu, în ultimul an al vieţii sale (iar după decesul lui, ucenicul şi elevul său, pictorul Vasile Rudeanu, ajutat de fiul pictorului Costin Petrescu, arhitectul decorator Radu Costin Petrescu), a împodobit în frescă pereţii vestibulului ce face intrarea spre paraclis cu scene din viaţa Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în timpul lui Mihai Viteazul. Sub aceste picturi, în registrul de jos, s-au montat panouri de lemn cu sculpturi realizate de Grigore Dumitrescu, reprezentând preoţi români care au luptat în trecut alături de popor în războaiele de neatârnare, în revoluţii şi răscoale populare, pentru o viaţă mai bună şi pentru apărarea credinţei ortodoxe.

Mobilierul paraclisului, alcătuit din jețuri sau tronuri arhierești, lucrate la începutul secolului 20, se armonizează stilistic cu ușa de intrare în paraclis. Putem evidenţia tetrapodul sau strana pentru cărţi, care este donată de regele Ferdinand I al tuturor românilor și de regina Maria, conform inscripției, în anul 1922.

În tezaurul paraclisului se păstrează părticele din moaştele mai multor sfinţi venerați în Biserica Ortodoxă: Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Sfânta Muceniţă Ecaterina, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou, Sfântul Cuvios Gheorghe din Drama, Sfânta Muceniţă Tecla, Sfinții Mucenici Chiric și Iulita, Sfinții Mucenici Serghie și Vah, Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul, Sfântul Mucenic Artemie, Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie, Sfântul Mucenic Trifon, Sfânta Muceniţă Marina, Sfânta Muceniță Anastasia, Sfinții 40 de Mucenici, un veșmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva. Raclele sfinţilor sunt confecționate la Atelierele Institutului Biblic al Patriarhiei Române.

Un amplu proces de conservare și restaurare, de înnoire și împodobire a paraclisului a avut loc între anii 2009 şi 2011, prin grija Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sub conducerea tehni­că a specialiștilor restauratori au fost exe­cutate lucrările de conservare și restau­rare a picturilor murale, lucrări finalizate şi recepţionate în vara anu­lui 2010. Spre sfârșitul aceluiași an, au început lucrările de conservare și restaurare a iconostasului. Lucrările au con­tinuat cu restaurarea picturii din vestibulul paraclisului, iar la 22 iulie 2011 a avut loc slujba de resfințire a Paraclisu­lui „Sfântul Gheorghe”, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un so­bor de arhierei, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale cu hramul principal Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a primit atunci şi hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, întrucât este lăcaș de rugăciune pentru soborul călugărițelor de la Reşedinţa Patriarhală, loc de rugăciune zilnică, de viaţă duhovnicească și lucrare făcută cu gândul la Dumnezeu.

Restaurarea recentă, încheiată în anul 2011, a făcut posibilă atribuirea ansamblului mural: pe galonul veșmântului Sfântului Mucenic Dimitrie s-a descoperit semnătura pictorului bisericesc: Teodosie. Un zugrav care în perioa­da brâncovenească a pictat şi Mănăstirea ­Surpatele (1706-1707), Mănăstirea Govora (1711), Schitul Păpușa al Mănăstirii Bistrița (1711-1712), precum și alte biserici din epocă.
Tot în cadrul restaurării din 2010-2011 a fost descoperită semnătura meșterului care a sculptat iconostasul paraclisului, Gheorghe tâmplaru. Realizat în lemn de tei pe o structură solidă de lemn de stejar, iconostasul este sculp­tat în întregime în relief cu motive florale şi vegetale, fiind unul dintre exemplarele reprezentative ale sculpturii în lemn din Ţara Românească.

În anul 2012, de sărbătoarea Sfântului Gheor­ghe, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bi­sericii Ortodoxe Române, a sfințit noua pictură în mozaic, realizată în foișorul de intrare, care se prezintă sub forma unui sinaxar al vieţii Sfântului Gheorghe: în mijloc icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar în jurul său diferite momente din timpul martiriului său.

Monument de arhitectură reprezentativ pentru secolele 17-18, integrat în ansamblul arhitectonic al clădirilor Patriarhiei Române de pe vechea Colină a Mitropoliei, Paraclisul isto­ric cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” se evidențiază prin silueta elegantă şi armonioasă, prin decorul pictural autentic, oferind întregului ansamblu al Reşedinţei Patriarhale un aspect pitoresc şi rafinat.

Martor al unui trecut istoric de peste 350 de ani, lăcaș de rugăciune pentru întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Române şi păstrător al unui valoros patrimoniu liturgic şi artistic, Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” ocupă un loc aparte în ansamblul monumentelor de pe Dealul Patriarhiei, dovedindu-se a fi o emblemă identitară a Reşedinţei Patriarhale, o „oglindă” a personalităților şi evenimentelor care i-au marcat istoria.