„Părintele Dimitrie a frecventat şcoala credinţei şi a umilinţei“

Pentru a fi bine plăcuţi lui Dumnezeu, părinţii pustiei şi sfinţii şi-au ales diferite moduri de nevoinţă. De multe ori citim cuvinte din Pateric şi ne minunăm, şi de multe ori credem că un astfel de mod cucernic şi evlavios de a vieţui este prea departe de noi, cei din această lume grăbită şi superficială. Părintele Dimitrie Gagastathis, un preot simplu, de parohie, dintr-un sătuc din Grecia, care a trăit între 1902-1975 şi a slujit cu multă credinţă timp de 40 de ani, chiar în vremuri mai dificile pentru credinţa ortodoxă, a primit de la Dumnezeu harul său îmbelşugat, fiind pentru noi toţi o adevărată predică de statornicie în credinţă şi dragoste pentru Hristos şi pentru oameni.

Bunilor credincioşi Chestos şi Ecaterina dintr-un sat mai mare, la 15 km est de oraşul Trikala, din provincia Tesalia li s-a născut pe 1 august 1902 Dimitrie, un copil ce avea să fie înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri. A deprins educaţia şi învăţătura sfântă de la bunica sa, care era foarte evlavioasă, şi de la părinţii săi.

Şcoala primară a terminat-o în 1915 şi obişnuia încă de pe atunci să-l ajute pe preotul din sat la biserică. Când se întorcea acasă fie de la şcoală, fie de la biserică, cu orice prilej, încerca să imite gesturile preotului de la biserică. Când mergea cu oile la păstorit pe câmpii şi munţi făcea acelaşi lucru. Îi plăcea să construiască biserici în miniatură, să citească cărţi creştineşti, în special Vieţile Sfinţilor. Mergea regulat la biserică. Mai întâi mergea la biserică, şi abia mai apoi la treburile zilnice, iar mai apoi, după îndatoririle de fiecare zi, se întorcea din nou la biserică pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi, în fine, se ducea acasă la el.

„Obişnuiam să merg şi să mă rog în cele mai adânci văi“

În sat era privit cu admiraţie, ca un om liniştit, şi pentru multa lui credinţă şi pentru înţelepciunea dăruită lui de Dumnezeu, mulţi veneau să discute cu el pe diverse teme religioase.

„Familia mea fiind săracă, nu am urmat studii înalte. Iubeam şi iconografia... În cele din urmă, în 1917 mi-am luat câteva oi şi m-am făcut cioban. Pentru a-mi întări credinţa, am cercetat Vieţile Sfinţilor şi orice carte pe care se întâmpla să o găsesc. În acest fel am evitat petrecerea cu oamenii. Pentru acest motiv, obişnuiam, de asemenea, să merg şi să mă rog în cele mai adânci văi. Soarta m-a ispitit de multe ori, punându-mi în cuget multe lucruri ruşinoase“, mărturiseşte părintele Dimitrie în notele sale autobiografice.

Tânărul Dimitrie mergea des la biserică şi chiar se ruga în orice loc şi în orice timp, mai ales Sfinţilor Arhangheli, ocrotitorii Bisericii din sat, construită în 1601. De multe ori, îşi închidea oile în stână şi se ducea la biserică.

„Trăia în bucuria lui şi în binecuvântarea Sa“

Într-o seară, pe când stătea şi se odihnea în casa lui sărăcăcioasă, a venit la el un bătrân care l-a trezit, spunându-i: „Scoală-te repede, că o să cadă casa!“ L-a mai strigat o dată şi a reuşit să-l trezească de tot. Au ieşit amândoi afară şi imediat casa a căzut! Tradiţia spune că bătrânul era Sfântul Nicolae. În sat aveau o biserică închinată Sfântului Nicolae, care a venit la părintele Dimitrie şi l-a apărat oriunde se afla, păstra o legătură vie cu Dumnezeu. La câmp şi în pădure cânta imnuri bisericeşti şi mulţumea fără încetare Creatorului. Trăia în bucuria lui şi în binecuvântarea Sa. Aşadar, avea plânsul vesel, despre care vorbesc Sfinţii Părinţi. Părintele Dimitrie avea propriul său mod de a trăi relaţia cu Dumnezeu. Noi suntem străini de asemenea trăiri; de multe ori nu înţelegem nici măcar că ele pot să existe, mărturiseşte Stylianos Kementzetzidis în Patericul secolului XX.

„A trecut prin mari încercări, pentru că vorbea despre Hristos“

Pe 10 aprilie 1921 a fost înrolat în armată. Înainte de a pleca a trecut pe la păzitorii săi, Sfinţii Arhangheli, s-a rugat lor pentru a-l păzi şi pentru a se întoarce la uşa lor teafăr şi nevătămat. După o perioadă petrecută în Atena, la 1 ianuarie 1922 a fost detaşat în Smirna, Asia Mică. Chiar şi aici Dimitrie a purtat cu sine icoanele sale dragi şi cartea sa de căpătâi, Vieţile Sfinţilor.

S-a dus în Asia Mică şi a scăpat cu bine din toate pericolele prin care a trecut. Părintele Dimitrie a făcut armata în perioada schimbului de populaţii dintre Turcia şi Grecia, când a avut loc aşa-numita Catastrofă micro-asiatică. A fost o perioadă de conflict acut între turci şi greci, când omorurile de stradă erau la ordinea zilei. Părintele Dimitrie povestea că în Smirna, vechi oraş grecesc, situat pe coasta vestică a Asiei Mici, se tăiau între ei, iar el aflându-se cu alţi ostaşi, doi dintre ei au fost ucişi, iar el a scăpat în chip miraculos. Mai târziu, pe timpul Războiului civil, a trecut prin mari încercări, pentru că vorbea despre Hristos, despre ţară şi familie. L-au băgat la carceră, l-au ameninţat şi de multe ori au încercat să-l omoare, dar a scăpat de fiecare dată.

40 de ani de vrednică slujire

Pe 18 iunie 1924 a primit actele de liberare din armată cu menţiunea „excelent“. După armată a urmat câteva clase, a obţinut o diplomă de şase clase pentru a deveni preot, iar apoi a urmat şi cursurile Seminarului din Tripolis, Peloponez, timp de şase luni. Mai târziu s-a căsătorit cu Elisabeta Koutsimpiri din Platanos şi a avut nouă fete. În 1928 a fost hirotonit citeţ de către episcopul Policarp al Trikkiei, iar la scurt timp după aceasta, la doar trei ani, pentru multa sa râvnă pentru Hristos a fost hirotonit diacon, iar două zile mai târziu a devenit preot.

A slujit ca preot de parohie în satul său timp de 40 de ani neîntrerupt, fiind un slujitor evlavios, drept, simplu, smerit, harnic, plin de credinţă şi dragoste pentru Hristos, dar şi pentru oameni.

„Voi primi mucenicia pentru Biserică“

În timpul grelei perioade dintre 1942-1949, a ocupaţiei şi a Războiului civil din Grecia, părintele a fost de multe ori încercat. Pentru că lupta pentru Biserică şi propovăduia împotriva comunismului a fost chemat la interogatoriu de trei ori, iar pentru faptul că a fost statornic şi nu s-a răzgândit a fost emisă o hotărâre prin care părintele Dimitrie a fost condamnat la moarte de două ori.

Pe 1 octombrie 1943 au venit la dânsul cinci luptători de gherilă pentru a-l prinde şi omorî. Ştiind foarte bine ce îl aşteaptă, părintele i-a rugat să-l aştepte puţin. A aprins candelele de la icoană, a cântat câteva imne, printre care şi „De tine se bucură“, iar apoi şi-a chemat soţia şi fetele şi le-a zis: „Ei bine, sunt pe calea muceniciei mele. Domnul mă cheamă. Fie numele Lui binecuvântat! Voi primi mucenicia pentru Biserică“.

În drum spre locul de execuţie a cerut îngăduinţă să se roage Sfinţilor Arhangheli pentru ultima oară. A intrat, s-a rugat păzitorilor săi să-l scape din această încercare, iar, pentru statornicia lui, Sfinţii Voievozi au fost, şi de data aceasta, alături de părintele Dimitrie. În timpul acela sosiseră în zonă trupele germane, iar gherilele dispăruseră.

„Avea o dragoste neobosită“

A fost un permanent rugător şi apărător al credincioşilor pe care i-a păstorit, iar pe 1 octombrie 1973 s-a retras pe motiv de boală. De atunci a rămas aproape numai de casă şi a trăit ca un om ce avea cu adevărat Duhul lui Dumnezeu. Se ruga neîncetat şi Îl slăvea pe Dumnezeu şi Îi mulţumea în fiecare clipă pentru că a primit această încercare a bolii. S-a mutat în pace la Domnul pe 29 ianuarie 1975. Mulţi credincioşi, preoţi, monahi şi chiar arhierei l-au petrecut pe părintele Dimitrie în ziua mutării sale la cer. Cu acest prilej, preasfinţitul episcop Ştefan de Trikki a evocat personalitatea duhovniceacă a părintelui Dimitrie, subliniind că acesta „era, mai degrabă, un înger decât un om pământesc. Părintele Dimitrie a fost un sfânt, deşi nu deţinea nici o distincţie sau titlu. El a frecventat şcoala credinţei şi a umilinţei. A studiat cuvântul lui Dumnezeu şi a ales partea cea bună. A fost un om înţelept, care a căutat Adevărul şi pe Hristos şi L-a aflat. El, smeritul şi sfântul părinte Dimitrie, a aflat harul. (...) Nu a încetat să se roage ziua şi noaptea şi astfel a fost slăvit. Se ruga neîncetat şi cu ardoare pentru turma lui, pentru rudele sale, pentru biserică, pentru toată lumea. El îşi întemeiase viaţa pe dragoste. Bătrânul iubea. Îi iubea pe toţi. Avea o dragoste neobosită, căutând să-i aducă pe toţi la Hristos“.