Întreaga sa activitate de liturghisitor şi liturgist, multa sa erudiţie, măiestrie şi experienţă, vocaţia şi profunzimea sa au fost şi rămân mărturii de preţuire şi rememorare pentru vrednicul de pomenire părintele profesor Ene Branişte. Se împlinesc anul acesta 26 de ani de când a trecut la Domnul, însă toată viaţa sa de preocupare în domeniul Liturgicii, Pastoralei şi Artei creştine ni-l propune la loc de cinste ca dascăl şi teolog contemporan de valoare al Bisericii Ortodoxe Române.
Studiul - fundament al vieţii
S-a născut la 12 octombrie 1913, în comuna Suseni din judeţul Argeş. După terminarea şcolii primare din satul natal, a urmat cursurile Seminarului Teologic "Neagoe Vodă" de la Curtea de Argeş între anii 1925 şi 1933, fiind şef de promoţie. A continuat studiile superioare la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi a obţinut licenţa în anul 1938; în acest timp a urmat şi cursurile Seminarului Pedagogic Universitar "Titu Maiorescu". În anul 1943 a obţinut titlul de doctor în Teologie, când la sfârşitul anilor de studiu la doctorat a susţinut teza cu titlul "Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila", sub îndrumarea renumitului profesor şi liturgist Petre Vintilescu. Pe lângă cursurile de doctorat din cadrul Institutului Teologic, a urmat şi cursurile doctorale la secţia "Limba română" din cadrul Facultăţii de Litere.
Misiunea şi îndatoririle sale
În anul 1943 a fost numit asistent universitar la catedra de "Teologie practică" din cadrul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, unde a predat ca discipline: "Liturgică" şi "Pastorală". În 1950 a fost numit conferenţiar, apoi până în 1982 a predat ca profesor titular la catedra de "Liturgică" şi "Artă creştină". Pe lângă îndatoririle profesorale, Institutul Teologic din Bucureşti l-a avut pe părintele Branişte câtva timp în funcţia de prorector, iar mai apoi, între 1980 şi 1982 ca rector.
Comisia de "Pictură" din cadrul Patriarhiei Române l-a avut pe părintele între 1968 şi 1983 ca vicepreşedinte. A fost mai apoi atât membru cleric al Adunării Eparhiale şi al Consiliului Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, cât şi membru al Comitetului tehnic al Institutului Biblic şi de Misiune. A participat la diferite întâlniri ecumenice şi a susţinut conferinţe atât în ţară, cât şi în străinătate.
Activitatea publicistică
În anul 1940 şi-a început activitatea de slujitor al Sfântului Altar ca diacon; după zece ani a fost hirotonit preot, primind în anul 1952 rangul de "iconom stavrofor" cu crucea patriarhală. A trecut la Domnul pe data de 18 martie 1984 la Bucureşti şi este înmormântat la Cimitirul "Bellu".
Dintre importantele lucrări ale sale în domeniul liturgicii apărute la Bucureşti, cele mai cunoscute sunt: "Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila" (teză de doctorat), 1943; "Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii de Nicolae Cabasila" (traducere din greceşte), 1946; "Tipic bisericesc", 1976 - în colaborare; "Liturgica teoretică. Manual pentru seminarele teologice", 1978 - în colaborare; "Liturgica specială pentru institutele teologice", 1980; "Liturgica generală cu noţiuni de artă bisericească, arhitectură şi pictură creştină", 1985; "Cântările Penticostarului", 1980 - în colaborare; "Anastasimatarul uniformizat II. Utrenierul sau Cântările Utreniei de Duminică dimineaţa ale celor opt glasuri bisericeşti", 1954 - în colaborare.
A fost preocupat de terminologia cărţilor de cult, ceea ce a determinat începerea elaborării unui dicţionar care să aducă lumină noţiunilor din Scriptură şi din domeniile culturilor religioase cu privire la doctrină, cult, istorie, artă bisericească şi altele. Încă înainte de anul 1980 a plănuit întocmirea unui astfel de dicţionar de cultură religioasă. Acest dicţionar a fost rezultatul unei lipse şi nevoi de instrumente de formaţie, cât şi de informaţie culturală. Din păcate, renumitul "Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase" avea să fie doar început, pentru ca mai apoi, profesoara şi soţia părintelui, Ecaterina Branişte, l-a adus la stadiul final de tipărire şi la un an după moartea sa, în anul 2001, acesta iese din lumina tiparului. Este singurul dicţionar apărut până în prezent cu scop instructiv-informativ şi educativ-formativ în haina catehezei.
Din nefericire nu a reuşit să publice "Cursul de Pastorală" şi nici nu a putut avea bucuria de a vedea forma deplină din cadrul colecţiei "Părinţi şi scriitori bisericeşti" la care a adăugat o traducere în româneşte din scrierile Sfântului Ambrozie al Mediolanului.
A diortosit după texte originale greceşti diferite cărţi de slujbă: "Catavasierul" (1959), "Penticostarul" (1973) şi "Octoihul Mare" (1975).
În domeniul "Pastoralei", lucrarea de seamă este cea "Despre Preoţie" (apărută în anul 2004) şi care tratează subiecte interesante, cum ar fi: Preoţia şi chipul preotului după Sfânta Scriptură, vocaţia pentru Preoţie, trăirea religioasă a preotului, legăturile preotului cu credincioşii şi altele.
A revizuit ediţia "Liturghierului" din 1980.
A publicat numeroase studii, recenzii şi predici în revistele de specialitate, cum ar fi: "Biserica Ortodoxă Română", "Ortodoxia", "Studii Teologice", "Glasul Bisericii", "Mitropolia Olteniei", "Mitropolia Banatului".
