Părintele Florea Mureşanu şi calea simplităţii

„Părintele Florea Mureşanu a fost un om de omenie aleasă, cu o autoritate deosebită, un om al rugăciunii, al muncii şi al jertfei pentru Hristos... În detenţie, în nişte condiţii insuportabile, când vedea că unul moare azi, unul mâine, a promis că, dacă va scăpa cu viaţă, o să ridice un altar Domnului. După doi ani de căutări, găseşte un loc potrivit pentru a construi promisul altar în poiana din Dealul Breaza... El a sădit în mine dragostea pentru Hristos... Începând din anul 1990, am reluat - ca un ucenic adevărat - lucrarea începută de părintele Florea, rectitorind Mănăstirea «Sfânta Treime» în poiana din Dealul Breaza... Visul părintelui Florea s-a împlinit, altarul s-a ridicat din nou“ (protosinghel Gavriil Burzo, ucenic al părintelui Florea Mureşanu).

Florea Mureşanu s-a născut în satul Ciubanca din judeţul Cluj, la 8 iulie 1907. Părinţii săi, Gheorghe şi Maria, erau ţărani săraci, neştiutori de carte, care au muncit din greu peticul de pământ avut în proprietate, sau pe la casele celor mai avuţi, pentru ca cei patru copii dăruiţi de Dumnezeu să îndure mai uşor lipsurile vieţii.

Dovedindu-se silitor într-ale cărţii, micul Florea este dus de părinţii săi, la îndemnul învăţătorului din sat, la liceul „Andrei Mureşanu“ din Dej. Cu sprijinul familiei, muncind cu ziua, cu meditaţii oferite colegilor mai înstăriţi, obţinând an de an bursă, Florea Mureşanu a reuşit să termine liceul, iar în 1926 să se înscrie la Academia Teologică Ortodoxă din Cluj, ca studiile le-a încheiat cu distincţia „Magna cum laude“. Paralel, a urmat şi cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere la Universitatea din Cluj.

Preot, pedagog, profesor

Calităţile tânărului teolog au fost remarcate de cei responsabili din cadrul Patriarhiei Române, care l-au trimis cu o bursă de studii la Universitatea din Strasbourg. Din păcate, criza economică a limitat drastic posibilităţile financiare ale instituţiilor româneşti. Aidoma viitorului episcop de Cluj, PS Teofil Herineanu, şi Florea Mureşanu a trebuit să revină în ţară şi să devină preot într-o parohie săracă de munte, Râşca de Sus, din judeţul Cluj.

Realizările deosebite pe care părintele Florea le-a avut în această parohie izolată, în mai puţin de doi ani de zile, l-au determinat pe episcopul Nicolae Ivan să-l cheme ca preot la catedrala din metropola Transilvaniei, începând din ianuarie 1934. Totodată, părintele Mureşanu a primit sarcina de profesor de educaţie religios-morală la cursul profesional de ucenici din Cluj.

Urmaşul episcopului Nicolae Ivan, PS Nicolae Colan, a continuat să-l aibă în vedere pe Florea Mureşanu, care s-a dovedit în toţi aceşti ani un slujitor vrednic al altarelor, un pedagog deosebit şi un teolog permanent preocupat să-şi desăvârşească pregătirea. În acest sens, trebuie spus că, în perioada 1935-1938, părintele Florea a urmat cursurile prestigioasei Facul-tăţi de Teologie din Cernăuţi, unde obţine diploma de licenţă cu teza „Obligaţiunea morală“. Devenit ministru al educaţiei naţionale, cultelor şi artelor, episcopul Nicolae Colan l-a sprijinit pe părintele Mureşanu să obţină o bursă „Humboldt“, în vederea pregătirii tezei de doctorat în teologie la Universitatea din Berlin, cu tema „Responsabilitatea morală“.

Din păcate, zorii celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca, încă o dată, părintele Mure- şanu să nu-şi poată finaliza studiile din străinătate. Din septembrie 1939, Florea Mureşanu s-a reîntors ca preot la catedrala din Cluj, fiind numit şi profesor suplinitor la Academia Teologică.

În Clujul ocupat de Ungaria hortistă

După răpirea Ardealului de Nord-Vest de către Ungaria hortistă, părintele Mureşanu a ales să rămână alături de episcopul Nicolae Colan, într-un Cluj în care românii erau consideraţi cetăţeni de mâna a doua. În pofida umilinţelor şi a pericolelor pe care le avea de înfruntat, părintele Florea devine unul dintre stâlpii rezistenţei româneşti în Ardealul ocupat, prin slujirile sale multe şi diverse, ca preot, pedagog, om de litere şi promotor al culturii. Mai mult, a contribuit la salvarea vieţii unora dintre evreii condamnaţi să ajungă în lagărele morţii.

În pofida vremurilor deosebit de grele, el găseşte şi timpul necesar pentru a începe lucrul la o nouă teză de doctorat, intitulată „Cazania lui Varlaam - prezentare în imagini: 1643-1943“. După eliberarea Clujului de armatele române în anul 1944, una dintre primele griji ale părintelui a fost să reia legătura cu Facultatea de Teologie din Cernăuţi, refugiată la Suceava, pentru a se înscrie în mod legal la doctorat şi a putea astfel să nu mai fie doar un profesor suplinitor la Academia Teologică clujeană. Florea Mureşanu a primit, în sfârşit, titlul de doctor în teologie la 6 noiembrie 1948, eforturile sale în sens academic neavând câtuşi de puţin motivaţii ce ţin de fală şi acumulare de titluri, ci arătând scrupulozitatea acestui om, chiar şi în chestiunile de ordin formal, pentru a fi în bună rânduială acolo unde activa.

Efigie a „bunului român“

După anii de ocupaţie hortistă, oraşul Cluj se confrunta, pe de o parte, cu replici ale „cutremurului“ şovin şi, pe de altă parte, cu acţiunile tot mai îndrăzneţe şi făţişe ale comuniştilor de preluare a puterii. În tot acest context complex şi delicat, ortodocşii din Cluj aveau nevoie de sprijin pentru regăsire şi reorganizare. De aceea, la jumătatea anului 1946, episcopul Nicolae Colan îl numeşte pe părintele Mureşanu protopop al Clujului. Din acel moment, părintele devine un personaj de primă mărime a urbei transilvane, căutat şi cultivat de toţi cei care aveau alte opinii decât cele iredentiste sau comuniste. A fost alături de greva studenţilor din 1946. Locuinţa sa din Cluj a devenit locul de adunare a cenaclului literar condus de Victor Papilian. Cu acest prilej au trecut pragul casei sale Lucian Blaga, Ion Luca, Valeriu Anania, Zorica Laţcu, Valentin Raus şi mulţi alţii, care continuau să creadă în valorile considerate de comunişti ca aparţinând „lumii vechi“. A întreţinut strânse legături cu românii greco-catolici, care-l preţuiau foarte mult pentru calităţile sale intelectuale şi profilul moral ireproşabil. Se poate spune că, într-un fel, părintele Mureşanu devine pentru mulţi clujeni efigia din acei ani a „bunului român“, care continuă să apere valorile spirituale şi naţionale, care se manifestă demn în faţa ameninţărilor tot mai numeroase.

Pe plan bisericesc, Florea Mureşanu a sprijinit continuarea şi dezvoltarea acţiunilor de catehizare a tinerilor şi a adulţilor, a încurajat publicistica ortodoxă şi a îndemnat pe credincioşi să nu-şi uite trecutul, prin tipărirea în 1946 a lucrării „Biserici şi preoţi din protopopiatul ortodox al Clujului“. În anii care au urmat, a ales să rămână alături de episcopul său şi să se supună rigorilor politicii prudente a Bisericii faţă de regimul comunist, deplin instaurat din 1948, aşa cum a fost ea propusă de patriarhul Justinian şi acceptată de majoritatea ierarhiei. Devine astfel membru al Frontului Plugarilor şi „activist“ în Sindicatul funcţionarilor publici - Secţia Culte - Cluj. Aceste înregimentări erau de fapt misiuni date de Nicolae Colan unui om de încredere, care, din noile poziţii, nu s-ar fi întors să dea în Biserică, aşa cum au făcut alţii, din păcate, în acea perioadă. Părintele Mureşanu a rămas un soldat disciplinat al Bisericii în toţi aceşti ani, chiar dacă, personal, era înclinat mai mult spre genul de abordare a relaţiilor Biserică-Stat, aşa cum le vedea episcopul Nicolae Popovici şi alţi oameni din Biserică. Din acest motiv, toţi cei care se pronunţau pentru o opoziţie mai deschisă a Bisericii Ortodoxe la adresa regimului comunist l-au considerat pe părintele Mureşanu un element de bază într-un eventual plan de acţiune, iar agenţii Securităţii l-au încadrat imediat în categoria „reacţionari“.

Prima arestare şi un legământ în faţa lui Dumnezeu

Din acest motiv, a fost numai o chestiune de timp ca protopopul ortodox al Clujului să fie arestat. Reţinerea lui Florea Mureşanu s-a produs în 1952, în condiţiile politicii generale a regimului de „reeducare prin muncă“ a „reacţionarilor“ şi al frământărilor cu caracter religios din Cluj care au condus, printre altele, la desfiinţarea Institutului Teologic creat în 1948 din fosta Academie Teologică. Părintele a scăpat „doar“ cu o trimitere la muncă forţată la Canal, unde a petrecut un an de zile. Eliberat în primăvara anului 1953, i se refuză reîntoarcerea la parohia sa (vestita Biserică din Deal), trebuind să plece în Maramureş, la parohia vacantă Suciu de Sus. Aici, mai precis în cătunul Breaza, părintele pune în aplicare ceea ce făgăduise lui Dumnezeu în perioada cât fusese la canal, anume că, după eliberare, va ridica un lăcaş de rugăciune, în semn de laudă şi mulţumire.

A doua arestare şi moartea în temniţă

Aşa s-a născut schitul „Sfânta Treime“, format dintr-o bisericuţă de lemn şi două chilii, unde părintele duce viaţă de mănăstire, în condiţiile în care nu exista o casă parohială, iar soţia îl părăsise. Aici şi-a petrecut părintele Florea Mureşanu următorii ani, până la noua arestare din noaptea de 11/12 iunie 1958. Desfăşurată cam în aceeaşi perioadă cu arestările altor reprezentanţi de frunte ai Bisericii Ortodoxe Române, reţinerea părintelui Mureşanu se înscrie în politica generală din acea perioadă a statului comunist de distrugere a elitelor ecleziastice ortodoxe. Trecutul său „pătat“ de relaţii cu persoane „compromise“ (precum episcopul Nicolae Popovici, Ioan Iovan şi vieţuitoarele de la Mănăstirea Vladimireşti), atitudinile sale din primii ani de după încheierea războiului la care s-au adăugat devotamentul cu care şi-a îndeplinit misiunea preoţească la Suciu de Sus şi biblioteca plină de cărţi „mistice“ sunt cauzele arestării părintelui. Oficial, Florea Mureşanu a fost acuzat de spionaj, subminarea autorităţii de stat şi împiedicarea „operei“ de colectivizare în comuna Suciu de Sus. A fost judecat şi condamnat la 25 de ani de închisoare.

A trecut prin mai multe închisori, ajungând în cele din urmă la Aiud, unde moare pe 4 ianuarie 1961, trupul său pierzându-se printre miile de cadavre din groapa comună a sinistrei închisori.

O apologie a simplităţii

Cele spuse până acum conturează ceva din ceea ce a fost părintele Florea Mureşanu, însă nu suficient. Fiind interesat, din anumite motive, de personalitatea acestui părinte, dincolo de condamnările şi moartea sa în temniţele comuniste, am încercat să citesc mai mult decât rândurile reci ale unui dosar penal. Una din primele lucrări avute la îndemână a fost frumoasa culegere de articole intitulată „Grai şi suflet românesc“, îngrijită de părintele profesor Dorel Man. Mărturisesc că, la o primă lectură, scrierile lui Florea Mureşanu nu m-au atras în mod deosebit. Mi s-au părut lipsite de „sclipire“ şi, în consecinţă, îmi devenea de neînţeles influenţa sa atât de mare în mediul bisericesc şi cultural din Transilvania. Asta până am citit articolul „Despre simplitate“. Spune aici părintele Mureşanu: „Când avem de spus ceva, trebuie să scriem aşa încât să fim înţeleşi de toţi. Nu avem prisos de gânduri care să fie aruncate la coş. Un gând neînţeles, o simţire - care nu se comunică în cercuri concentrice, tot mai largi, asemenea valurilor ce se formează pe suprafaţa apei adânci atunci când o trezeşte cineva prin piatra aruncată de pe mal - este energie pierdută. De aceea fiecare cuvânt trebuie să fie exagerat de limpede şi simplu ş...ţ La scrisul intrat pentru coloanele acestei pagini - Grai şi suflet românesc - rareori am avut de adăugat, dar totdeauna am fost constrâns să tai... preţiozităţile inutile care nu îndeplinesc alt rost decât acela de a complica şi întuneca gândul şi simţirea“.

Cuvântul şi cuvintele

Cred că aceste rânduri pot fi o cheie care ne poate ajuta să descifrăm, mai mult decât opţiunile stilistice ale părintelui Mureşanu, chiar modul în care el şi-a conceput şi desfăşurat activitatea sa, ca preot şi ca om de cultură. Într-adevăr, când recitim din perspectiva „simplităţii“ interpretările părintelui la pericopele evanghelice, vedem preocuparea de a transmite lectorului esenţa respectivului pasaj, prin valorificarea maximă a pasajelor biblice şi printr-o cât mai redusă contribuţie prin cuvinte proprii. Preotul devine astfel nu o vedetă oratorică sau cărturărească, ci un îndrumător (mai dur: un „simplu“ indicator) care, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi ajută pe fraţii săi întru credinţă să ajungă la sensurile cuvintelor Scripturii şi la Hristos, Cuvântul revelat.

Însă, pentru a putea indica calea cea dreaptă, trebuie tu însuţi să o cunoşti, să o înţelegi, să te identifici cu ea. Existenţa interioară a lui Florea Mureşanu a fost o permanentă căutare a lui Dumnezeu şi a căilor Sale. Unul dintre versetele sale de suflet era cel din Deuteronom, 4, 29: „Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău“. Dumnezeu ne cheamă la el, ne spune la un moment dat părintele Mureşanu, însă noi nu auzim această voce din pricina „deşertului zgomot al preocupărilor exterioare“: „A căuta pe Dumnezeu, spune foarte frumos părintele, întâi de toate înseamnă a face tăcere în noi înşine“. Tăcerea omului a fost prima rugăciune, crede părintele, şi în prezenţa ei s-a arătat nouă Cuvântul. Pentru a-L cunoaşte, părintele Florea se roagă, meditează, studiază, slujeşte, se face pe sine însuşi vas ales. Iar având Cuvântul în el şi alături de el, cuvintele sale, chiar foarte simple, capătă sens. Prin ele, părintele se adresează oamenilor, îndemnându-i să vină la Hristos, Dumnezeu-Cuvântul care „rămâne acelaşi azi, mâine şi totdeauna: izvor de viaţă, stâncă de reazim, balsam răcoritor în dogoreala suferinţelor şi singurul care dă rost, nu numai vieţii de aici, ci şi morţii, căci a muri pentru Hristos, pentru Evanghelia Lui, nu ne este pagubă, ci un câştig“.

Cărţi din iubirea de neam

În altă parte, părintele Florea spunea: „Când ţi se pare că nu mai ai nici un rost, iubeşte-L pe Dumnezeu, iubeşte-ţi neamul şi fă numai ce-ţi porunceşte această iubire. Pentru rest nu te tulbura. Istoria stătătoare numai pe această temelie se zideşte“. Prin urmare, omul are întotdeauna un rost, în ordinea divină şi în cea naturală. Iubirea ne leagă de tării şi de semeni, iar Cuvântul şi cuvintele izvorâte din El oferă coerenţa necesară unei existenţe cu rost. Iubindu-şi neamul, părintele Mureşanu a fost preocupat ca acesta să nu uite care sunt temeliile pe care îşi poate construi o existenţă adevărată. Iar una din aceste temelii este cartea, cartea care adună cuvinte, cuvinte care dau sensuri. Nu întâmplător, prin urmare, părintele Florea a fost un luptător pentru ca românii să citească cărţi „ziditoare de suflet“, convins fiind că şi o carte, doar o carte, poate schimba destinul unui neam.

Simplitate - esenţe - calea lui Dumnezeu. Astfel s-ar putea rezuma viziunea părintelui Mureşanu. O viziune grozav de „inactuală“ pentru lumea de azi, care pune la loc de cinste confuzia limbilor şi a sensurilor. Însă părintele Florea, din cărţile sale, atrage atenţia celor care au urechi de auzit: „Dacă dorim într-adevăr o viaţă liberă, creatoare şi desăvârşită, trebuie să ne predăm Aceluia ce ne poate elibera din împărăţia răului, păcatului şi morţii şi a ne da tăria de a realiza binele. Să ne supunem Acelui care din eternitate este stăpânul libertăţii şi desăvărşirii“. Simplu, nu?