Părintele Galeriu, o făclie de Paşti

Astăzi, după şapte ani de la mutarea în patria cerească şi adăugarea sa la neamul cel nesfârşit al drepţilor Lui Dumnezeu, amintirea chipului părintelui Galeriu, coborât parcă din icoanele bisericii, apare mai vie ca oricând, pentru toată conştiinţa ortodoxă de la noi. E vie această memorie a părintelui, pentru că vii sunt şi conştiinţele noastre, ale celor care îi purtăm vie amintirea.

A venit pe lume în luna lui Brumar, a anului 1918, de ziua Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, în satul Răcătău-Răzeşi, comuna Horseşti, judeţul Bacău, ca al treilea băiat şi ultimul fiu al familiei Nicolae şi Elisabeta Galeriu, ţărani răzeşi înstăriţi, cu numele de Costachi, în amintirea unui frate mai mare al tatălui. A fost, după cum se vede, ,,de un leat cu România împlinită între hotarele ei fireşti, …a fost trimis s-o cheme, cu glas mare, din pustia acestui veac, la cealaltă împlinire, mai presus de hotarele Firii: împlinirea în Duh. Dumnezeu nu a căutat la puţinătatea noastră şi ni l-a dăruit la vreme de cumpănă, ca să străbatem, agăţaţi de sutana lui de lumină, prin bezna de iad a comunismului. Chitul roşu a căutat să-l înghită în pântecele lui cu zăbrele, dar Dumnezeu a vrut să fie vărsat afară, ca să strige prooroceşte, ca-ntr-o altă Ninive, dreptatea Celui PreaÎnalt". Căutând spre un astfel de sens adânc, de înţelegere şi ori de câte ori îşi rememora viaţa din sânul familiei, părintele folosea un limbaj deosebit de duios, dovedind o atenţie plină de candoare, şi încerca să dea propriei sale biografii - precum oricărei alte biografii - un sens cuprinzător, integrator, folosindu-se astfel de proiecţia unei gândiri integrale, care leagă orice biografie de o origine fundamentală şi care are în vedere astfel biografia întregii umanităţi: ,,…venim dintr-un univers spiritual, şi lucrăm în el şi transmitem mesajul mai departe, în el. La părinţii mei, am simţit foarte viu asta. Şi cu atât mai semnificativ, cu cât ei erau oameni simpli. ... "Da, da, da. Am moştenit această conştiinţă."

După perioada anilor de studii şi finalizarea lor prin obţinerea licenţei în Teologie, în anul 1942, cu titlul ,,Îndumnezeirea omului", urmează anii de îndelungă slujire a Sfântului Altar, care au stat cu prisosinţă sub semnul şi sensul sintagmei oferite de chiar titlul lucrării de doctorat a Sfinţiei Sale: Jertfă şi Răscumpărare. Cu toate că obţinuse la examenul de capacitate preoţească calificativul superlativ, Magna Cum Laudae, a pornit pe drumul slujirii preoţeşti, din mica parohie a cătunului Podul Văleni – Poenarii Burchii, jud. Prahova, petrecând mai apoi o vreme ceva mai îndelungată la Parohia "Sfântul Vasile" – Ploieşti şi ajungând în cele din urmă profesor la Facultatea de Teologie şi paroh la Parohia "Sfântul Silvestru" din Bucureşti.

Timpul lui Dumnezeu este Astăzi

Părintele Galeriu a înţeles adânc şi deplin sensul vocaţiei sacerdotale, la care a fost chemat omul de către Dumnezeu, în sens de slujire a Cuvântului. Toată viaţa sa s-a simţit adânc ancorat de profunda semnificaţie a sensului dat de Cuvântul Ziditor şi pentru care este chemat preotul ca să-I slujească: ,,Slujirea Cuvântului este esenţială preoţiei, face parte din cele trei slujiri fundamentale: învăţătorească, sfinţitoare şi pastorală. Slujiri care trebuie privite în unitate, pentru că viaţa este unitate şi preotul este al unităţii. Slujirea Cuvântului este esenţială firii umane înseşi, pentru că omul este fiinţă cuvântătoare: fiinţă care distinge, se manifestă prin raţiune şi prin cuvânt." Părintele spunea de foarte multe ori fiilor săi duhovniceşti, sau către toţi cei cărora le vorbea, că "orice lucrare trebuie înfăptuită cu dreptate, în adevăr, dar că acestea de foarte multe ori pot să şi omoare, dacă ele nu sunt încălzite de flacăra dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri, către care se îndreaptă lucrarea noastră"; iar toată viaţa şi activitatea noastră să stea sub imperativul sensului lui astăzi, căci timpul Lui Dumnezeu este Astăzi; aşa şi noi să simţim că timpul nostru trebuie să-l trăim, ca un continuu astăzi, căci aşa vom simţi din plin lucrarea Duhului.

Chiar dacă, în plină perioadă atee şi comunistă, a trebuit să plătească prin încarcerare politică şi muncă forţată, părintele Galeriu şi-a asumat permanent în misiunea sa pastorală propovăduirea mesajului hristic, care nu numai atunci scandaliza, dar chiar şi azi mai scandalizează orice formă de logică suficientă şi incapabilă de stabilitate pe care se întemeiază oricare putere lumească. În anii grei ai comunismului, graţie persoanei, personalităţii şi prin glăsuirea părintelui, mesajul viu al Ortodoxiei făcea din bisericile în care slujea Sfinţia Sa să devină citadele ale disidenţei anticomuniste şi a luptei împotriva ateismului.

"Ce faci tu pentru om? Să fii în mijlocul lumii, în mijlocul suferinţei"

Avva Galeriu (căci aşa îi spuneau fiii săi duhovniceşti cei mai apropiaţi) era un iubitor şi osârduitor al rugăciunii neîncetate. Ţinea cu sfinţenie poruncile, căutând ca prin curăţire şi nepătimire, însoţite de dragoste şi întărite de rugăciune, să înainteze în urcuşul vieţii contemplative; atunci când se ruga, toţi cei care l-au cunoscut şi au trăit sub oblăduirea Sfinţiei Sale pot mărturisi, fără nici un fel de tăgadă, că atingea desăvârşirea. Simţeai efectiv cum vorbea cu Dumnezeu, atunci când se ruga; rămân de neuitat serile de vineri, ale rugăciunilor de dezlegare pentru cei ce se spovedeau şi se pregăteau pentru Sfânta Împărtăşanie. Numai cei ce au trăit acele clipe de neuitat pot să spună că simţeau cu adevărat atingerea harului Duhului Sfânt. În clipele acelea, cei ce erau prezenţi trăiau deplinătatea sentimentului că Biserica este locul unde Cerul se uneşte cu pământul.

Odată, pe când ne aflam împreună cu Avva, la ceas târziu de seară şi de taină, în grădiniţa din faţa căsuţei ,,din poveşti", de lângă biserică, se auzea o muzică asurzitoare, cu sonorităţi orientale, dar de prost-gust şi care irita auzul în tot locul şi-n toată vremea, l-am întrebat la un moment dat pe Avva dacă nu-l deranja cumva acel zgomot practic dezagreabil, iar Sfinţia Sa a răspuns, aducând şi peste prezenţi pacea sa: ,,Atunci când te afli în linişte cu sufletul, toate aceste lucruri nu le mai iei în seamă, nu te mai pot tulbura în nici un fel."

După mai bine de 57 de ani de preoţie, părintele Galeriu recomanda cu mare grijă şi atenţie, dar şi cu foarte mult tact învăţătoresc, în chipul desăvârşitei smerenii, într-un cuvânt adresat preoţilor tineri: ,,Întâi să aibă conştiinţa lui Hristos şi a răspunderii înaintea lui Dumnezeu, a istoriei şi a poporului. Feriţi-vă de judecata oamenilor! Apoi să creadă cu tărie în adevărul sfintei Ortodoxii. Este slujitorul celei mai drepte, celei mai curate, celei mai depline credinţe, pe care noi o putem apăra în faţa întregii lumi. ...Să nu-i fie ruşine de credinţa lui, care este cea mai sfântă. O putem apăra astăzi şi în faţa ştiinţei, şi în faţa filosofiei. ...Credinţa te face om. Nici filosofia, nici ştiinţa nu te fac om, om cu definiţia ta adevărată de a fi după chipul Lui Dumnezeu şi în perspectiva infinitei asemănări cu El. ...Să aibă, deci, preoţii conştiinţa că în Sfânta Ortodoxie se află adevărul suprem. Iar pe de altă parte trebuie să conştientizeze clipa aceasta, în care există atâta suferinţă şi atâta lume este chinuită. Unul este flămând, altul tremurând. Ce faci tu pentru om? Să fii în mijlocul lumii, în mijlocul suferinţei. ...În vremurile vechi, preotul era centrul în comunitatea lui. El răspundea de toate problemele acesteia."

Părintele suferea mult pentru om, pentru cel căzut şi doborât de păcat, luptând cu toată fiinţa sa ca să-l ridice pe fiecare dintre semenii ce aveau nevoie de ajutorul Lui Dumnezeu. Suferea pentru umanitatea care a rătăcit drumul prin păcate şi spunea cu durere nesfârşită, referindu-se la aceasta: sărmana lume este bolnavă, tare a mai rătăcit drumul; nu se mai poate regăsi pe sine, trebuie ajutată sărmana. Sunt nenumărate momentele când părintele, dacă întâlnea vreun om aflat în lipsuri mari, îşi dădea fie paltonul, fie pantofii, sau banii din buzunar, pentru cel lipsit.

Hristos a Înviat, părinte Galeriu!

Chiar şi atunci când s-a aflat în perioada de suferinţă grea, a ultimilor nouăsprezece zile (de comă), moment pentru care părintele Ioanichie Bălan a mărturisit: ,,Părintele Galeriu se află răstignit pe cruce", şi în astfel de momente Avva s-a arătat plin de smerenie, cu supunere şi ascultare faţă de Biserică şi ierarhie, căci nu şi-a despărţit sufletul de trup până ce nu a primit rugăciunea de iertare şi de dezlegare din partea ierarhului; cu două zile înainte de marea trecere, a venit la spital Preasfinţitul Ambrozie (pe atunci fiind Episcop-vicar patriarhal), ca delegat al preafericitului părinte patriarh Teoctist, pentru a-i citi rugăciunile de dezlegare şi uşurare a despărţirii sufletului de trup – era vineri, 8 august. Duminică, 10 august, la vremea înserării (orele 21:00), părintele Galeriu părăsea această lume, în anul Domnului 2003.

,,Preoţii trec, bisericile rămân... La "Sfântul Silvestru", biserica pe care părintele Galeriu a prefăcut-o în fruntea parohiilor bucureştene din ultimul sfert de veac, evlavia îşi înalţă mai departe cântările... Până şi Părinţii mor, dar ca să rodească înmiit în ceruri. Când ne e greu fără părintele Galeriu, aceasta să ne fie mângâierea. Şi încredinţarea, că ne veghează nevăzut, iar în cuvântul lui, fie şi citit dintr-o pagină tipărită, învie răbdător pentru fiecare dintre noi, în acel acum inepuizabil despre care îi plăcea să vorbească adesea şi de unde nici o moarte nu-l mai poate răpi."

Pentru toţi ucenicii, fiii săi duhovniceşti, cât şi pentru toată conştiinţa ortodoxă, părintele Galeriu va rămâne icoană şi flacără vie a propovăduirii Cuvântului Celui Întrupat al Lui Dumnezeu, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel Care a fost vestit de către prooroci şi propovăduit de Biserică.

În veci să-i fie pomenit numele şi să spunem şi noi, aşa cum îi plăcea Sfinţiei Sale să ne salutăm: Hristos a Înviat, părinte Galeriu!