Părintele Hrisostom Dănilă, lângă părintele Hrisostom Postolache şi părintele Ieronim Gagea

Părintele Hrisostom Postolache a fost stareţul Schitului Bucium în perioada 1939-1979. Despre sfinţia sa, în general, şi despre viaţa lui sfântă, în special, a scris părintele Ioanichie Bălan în lucrarea Patericul românesc. Vieţuitor al aceluiaşi schit, părintele Ieronim Gagea poate sta oricând alături de cei mai mari duhovnici ai neamului nostru, dintre care amintim pe părinţii Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Iachint Unciuleac ş.a.

Nu mi-am propus să insist pe infor­ma­ţii privind viaţa a­cestora deoarece intenţionez să le acord atenţia cuvenită în paginile unei cărţi, cei care i-au cunoscut conside­rân­du-i pe cei doi părinţi, ală­turi de un al treilea vieţuitor al Schitului Bucium - părintele Hrisostom Dănilă -, a fi printre luminile monahismului românesc.

A avut profesori de prestigiu

Părintele Hrisostom Dăni­lă - strămutat de curând la ce­le veşnice - s-a născut în anul 1923, în ajunul Sfântului Ie­rarh Ni­co­lae, în Ocna Mure­şului (jud. Alba), având ca naş la botez pe părintele Octavian Albani, primind numele Ioan. Întrucât biserica satului fusese luată de greco-catolici, el a fost botezat nu în biserică, ci într-o casă cu cerdac în care se slujea. Mai târziu s-a făcut o biserică frumoasă ortodoxă, ctitorul principal fiind tatăl său. După un an pregătitor la grădiniţa din localitate - a­vând ca educatoare pe Leliţa Paula, o rudă mai de­părtată, cu preţioase studii la Viena -, în 1930-1934 a urmat şcoala primară din localitatea de baş­tină, având ca învăţător un greco-catolic.

Între 1934-1938 a urmat gimnaziul din localitate, unde director al şcolii era un om integru, cu mult tact pedagogic. Între 1938-1942 a urmat cursul superior la Liceul „Regele Fer­di­nand“ din Turda; orele de re­ligie le făcea cu un părinte plin de devotament, care duminica îi ducea la catedrala oraşului. La terminarea liceului a ales să urmeze cursurile facultăţii de filosofie, nu la Cluj, ci la Bu­cu­reşti. După doi ani de studii u­niversitare a fost încorporat şi a făcut stagiul militar la Regi­mentul 10 „Călăraşi“ - Sebeş, având comandant un sublocotenent, fost coleg de-al său de la Turda. La momentul când tre­buia să meargă pe front, în Apus, a fost trimis la Şcoala de ofiţeri din Sibiu, cu scopul de a fi ferit de război, deoarece ofi­ţe­rii ţineau cu nemţii. De aici a fost mutat la Şcoala de ofiţeri activi de cavalerie din Târgovişte.

După terminarea războiului a fost trimis la un regiment situat pe raza unor sate săseşti din apropierea Sebeşului. Bu­cu­ria lui era aceea că nu pier­dea sesiunile de examene la fa­cultatea de filosofie. Aşa se face că în 1946 a reuşit să ob­ţină licenţa. A urmat timp de un an cursu­rile Seminarului de pedagogie „Titu Maiorescu“ din Bu­cu­reşti, specializarea Filosofie-Drept. Facultatea de filosofie cuprindea catedrele: Filosofie, Psihologie, Sociologie (prof. Gusti), Logică, Pedagogie, Bi­blio­logie (prof. Tistu, care era profesorul regelui). În toţi anii, aceste catedre I-IV aveau cursuri comune. Ca îndrumător de licenţă l-a avut pe profesorul Mircea Florian de la catedra de Filosofie, cu tema: Timpul la Bergson. După absolvire, vreme de un an (1947-1948), a fost profesor la gimnaziul din localitatea natală.

Între anii 1948-1951 a urmat Facultatea de Matemati­că-Fizică a Universităţii din Bucureşti, care, pe vremea a­ceea, avea şi o secţie de astro­nomie. La fizica generală îl avea pe profesorul Bădărău Eugen, la fizica atomică pe profesorul Horea Hulubei, iar la analiza matematicii pe profesorul Mi­ron Niculescu, preşedintele Aca­demiei Române la acea vreme. La examenul de licenţă - specializarea Matema­tică - examenul oral l-a susţi­nut cu profesorii Vrânceanu şi Miron Ni­culescu, iar la Fizică a susţinut teza: Motoare asincroane, cu profesorul Teodo­rescu. Toţi au fost nume grele în cultura naţională şi inter­naţională.

Întâlnirea cu părintele Roman Braga

După examenul de licenţă, a fost repartizat la Iaşi - în 1951, toamna -, unde a predat la şcolile de Mecanică şi Chimie, Pedagogică şi nr. 21 din municipiul Iaşi. A urmat în acest timp - 6 ani - Institutul Poli­tehnic, secţia Mecano-Energe­tică. La Politehnică, în primul an a studiat Mecanica, apoi E­lectrotehnica. Lucrarea de di­plo­mă a susţinut-o la Termo­teh­nică, îndrumător avându-l pe profesorul Câmpanu.

La Iaşi, în perioada 1951-1957, după ce a vizitat mai mul­te biserici, în special Bise­rica Nicoriţa, unde era părintele Laurenţiu Popovici, a ră­mas ataşat de Biserica Bărboi. Biserica nu avea parohie şi era avariată, ca după război. Aici a împlinit ascultarea de paracliser, începând adeseori dimi­neaţa cu sunetul de toacă şi de clopote. Slujitor era părintele Vladimir Glosaru, un bucovi­nean din Cernăuţi. De asemenea, în acest răstimp a ţinut legătura cu Schitul Bucium. La Golia a cunoscut-o pe rasofora Versavia, pe care adesea o asculta povestindu-i lucruri deo­sebite despre credinţă.  Raso­fo­ra Versavia (monahia Benedic­ta de mai târziu) era sora pă­rintelui Roman Braga şi cânta la Golia împreună cu alte două măicuţe cu care locuia la Me­tocul Maicilor. Fratele ei, pă­rintele Roman, după ce s-a în­tors din închisoare, s-a călu­gă­rit la Mănăstirea Cetăţuia, dar fiindcă îşi avea chilia la mitro­polie, cânta la strană la Cate­drală. Înainte de a-l întâlni pe părintele Roman Braga, părintele Hrisostom Dănilă - pe atunci încă mirean - mergea la părintele Vartolomeu Dolhan (pictorul) şi la părintele Evghe­nie Pojoga, un coleg de-al pă­rin­telui Petroniu Tănase.

Intrarea în monahism şi pătimirile din vremea comunismului

După ce şi-a luat licenţa la Politehnica din Iaşi şi-a dat demisia din învăţământ, hotă­rând să meargă la Mănăstirea Slatina, unde erau părinţii Pe­tro­niu Tănase, Arsenie Papa­cioc, Antonie Plămădeală sau Adrian Hriţcu, pe atunci diacon. După mai multe ascultări în care a fost rânduit - bucă­tărie, împletit coşuri, supravegherea atelierelor -, a fost dat la cancelarie, unde a lucrat cu părintele stareţ Petroniu Tă­na­se, participând şi la alte ascultări: la tăiat şi cărat lemne, la lucru în grădină sau la câmp. După promulgarea De­cretului 410/1959, când s-a hotărât scoaterea multor monahi din mănăstire, în locul părintelui Petroniu Tănase a in­trat ca stareţ părintele A­drian Hriţcu. La Mănăstirea Slatina (Fălticeni), părintele Hrisostom a putut, aşadar, sta doar până la publicarea decretului, care a izgonit foarte mulţi vieţuitori de prin mă­năs­tiri. Revenit la Iaşi, a renunţat la avansarea în gradul de sub­locotenent, atunci când s-a făcut verificarea livretelor militare pe ţară. Fiind în atenţia securităţii, a predat 25 de ani la o şcoală generală din Gher­mă­neşti, pe malul Prutului, unde a avut multe satisfacţii sufleteşti. De menţionat că, în toate vacanţele, a ţinut legă­tura cu Mănăstirea Bucium.

În 1984, când se împlineau 100 de ani de la naşterea pă­rintelui Hrisostom Postolache, a fost primit la Schitul Bucium, susţinut fiind de părintele Elefterie. Părintele Hrisostom Dănilă reuşise - încă din 1970 - să obţină încuviinţarea Înaltpreasfinţitului Iustin pentru a fi primit, însă cei de la schit au fost mai reticenţi în această privinţă. Se temeau ca nu cum­va, din cauza venirii sale, Securitatea să desfiinţeze schitul. Cei bătrâni se pregăteau să plece în Sfântul Munte, după ce alţii muriseră; cei tineri plecaseră, în acele timpuri vitrege, aproape toţi. La mănăs­tire mai rămăseseră părintele Ie­ronim Gagea, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ţinut neîntrerupt firul tradiţiei monahale încă 17 ani, el fiind cel care a făcut legătura între generaţii. Părintele Hrisostom - graţie înţelepciunii Preafe­ri­ci­tului Pă­rinte Patriarh Teoctist - a fost ferit de urmărirea comunistă. La 100 de zile de la intrarea în mănăstire a fost călugărit, iar la alte 100 de zile hirotonit ierodiacon; 70 de zile au mai trecut până a fost hirotonit ieromonah. Însă, dincolo de aceste daruri binemeritate revărsate asupra sa, prin Taina Hirotoniei şi prin hirotesie, adevă­rul este că părintele Hrisostom a fost un Om cu viaţă sfântă. Un profesor în­ţelept prin excelenţă, un călu­găr, un slujitor şi un duhovnic jertfelnic, cum rar îţi este dat astăzi să mai întâl­neşti. Până la evenimentele din decembrie 1989 a avut linişte, fiind considerat de Securitate bolnav incurabil.

Dacă, până în 1989, Secu­ritatea îl monitoriza 24 din 24 de ore, ulterior lucrurile au înce­put să se liniştească. Înaltprea­sfinţitul Daniel, apre­ciindu-l, l-a numit locţiitor de stareţ după plecarea părintelui Partenie la Sihăstria, care îi urma în scaunul stăreţesc părintelui Elefterie. A fost sta­reţ până-n 1999, când s-a retras; a dorit să se ocupe de sluj­bele bisericii şi de slujirea cre­dincioşilor, sus­ţinând integral cheltuielile mă­năstirii.

Acum, la cei 91 de ani, părintele Hrisostom merge să se întâlnească cu ucenicii săi plecaţi demult la Domnul şi să se adauge în soborul celor din stepena sa: părinţii Varuh Hanganu, Lavrentie Hanganu, Iuvenalie Pătraşcu, Teofan Ci­ri­daru, Pangratie Merlă, Cle­ment Oancea, Sisinie Târgoviş­teanu, Ghenadie Teodorescu, Dio­nisie Marin, Daniil Mate­ciuc, Calinic Vizitiu, Lucian Helciu, Ioasaf Cazacu, Dome­tian Alupoaei, Efrem Geană, Varlaam Lădungă şi părintele protosinghel Clement Pânzaru, ale căror trupuri se odihnesc în cimitirul mănăstirii în aştep­tarea învierii. Numele fiecă­ruia dintre ei oricând va putea sta alături de numele celor care deja au fost proclamaţi şi cinstiţi ca sfinţi de Biserica noas­tră străbună!