Una dintre figurile proeminente ale preoţiei arădene din imediata noastră vecinătate temporală, pe care o identifică la un simplu sondaj aproape orice credincios venerabil, este părintele Ilarion V. Felea, liturghisitorul, păstorul, predicatorul, teologul, profesorul şi martirul. Aceste adjective reliefează multiplele ipostaze ale personalităţii unui om care şi-a asumat vocaţia preoţească la dimensiunea şi demnitatea cerute de Însuşi Arhiereul cel Mare, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Amprenta sa asupra vieţii bisericeşti, socio-culturale şi chiar politice dintre anii plini de schimbări 1920-1960 - cu măriri şi decăderi - rămâne neştearsă din memoria acestor locuri, aşa cum o evocă mărturiile contemporanilor şi urmaşilor, precum şi multiplele sale cărţi şi studii, între care un loc aparte îl ocupă jurnalul său autobiografic, intitulat sugestiv Ziuar personal, editat nu de mult de către Facultatea de Teologie din Arad.
Jurnalul unei vieţi preoţeşti
Viaţa de zi cu zi a oricăruia dintre noi se desfăşoară după succesiunea zilelor, a săptămânilor, a lunilor şi anilor, însă ea are toate şansele să rămână o perioadă de timp care se pierde, din pricina memoriei selective şi a grijilor care ne apasă permanent. Aici intervine rostul unui jurnal personal care marchează, peste ani, întregul nostru efort zilnic. Cu atât mai mult, pentru un preot se impune păstrarea unui astfel de mijloc care să înregistreze osteneala sa în ogorul Bisericii. Ziuarul personal al părintelui Felea descoperă un ritm de viaţă aparte, conectat la cadenţa propusă de slujirea liturgică a Bisericii, săvârşind Sfânta Liturghie aproape în fiecare zi, spovedind şi împărtăşind regulat credincioşii. Preocupat fiind de teologia academică, a căutat să păstreze şi să aplice viziunea patristică ce ţinea într-o strânsă legătură teologhisirea cu evenimentul liturgic. Pe de altă parte, aceeaşi sursă arată un alt aspect important al slujirii sale pastorale: rugăciuni aproape zilnic fie în biserică, fie pe la casele enoriaşilor, unde era invitat pentru oficierea vreunei slujbe. Se desprinde de aici o dimensiune misionară şi pastorală a preoţiei sale, precum şi integrarea liturgic-duhovnicească a credincioşilor săi, care cereau astfel de rugăciuni, ei afirmând prin aceasta conştiinţa unui folos duhovnicesc şi trupesc în urma săvârşirii lor. Pe lângă dimensiunea sacramentală a vieţii parohiei, părintele Felea semnalează practica extinsă de citire a Psaltirii în împrejurările grele ale vieţii. Spune el în jurnal: „În comuna noastră, Psaltirea are o foarte mare valoare şi se citeşte mai mult ca oricare altă carte biblică“. Această deprindere cu citirea regulată a Psaltirii evocă legătura credincioşilor cu tradiţiile vechi, din bătrâni, şi pe care părintele Felea o recomandă, căci el însuşi era un slujitor înfocat de dorul rugăciunii fierbinţi şi stăruitoare, un teolog liturghisitor, al cărui adânc de cugetare izvora din experienţa rugăciunii neîncetate. Toate acestea ne descoperă faptul că părintele Ilarion Felea împărtăşea o viziune duhovnicească asupra parohiei sale, asupra credincioşilor săi şi asupra misiunii şi prezenţei sale în cadrul parohiei. Un astfel de program duhovnicesc a întărit în conştiinţa credincioşilor un ataşament şi o trăire în cadrul şi după ritmul Bisericii, încât descrierea următoare rămâne ca o mărturie a rodirii duhovniceşti: „Credincioşii noştri respectă cu sfinţenie sărbătorile şi cercetează regulat Biserica. În această privinţă pot servi de model tuturor parohiilor din jur. Sfintele Taine - în special Sfânta Taină a Pocăinţei şi a Cuminecăturii - se administrează la majoritatea absolută a credincioşilor an de an, mai ales în Postul Sfintelor Paşti şi al Sfintei Marii. Bătrânii care sunt în stare de slăbire, bolnavii şi femeile înainte de a naşte se cuminecă şi pun o deosebită grijă pe acest lucru, aşa că, din acest punct de vedere, asupra comunei noastre s-ar putea face o statistică sanitară fără greş, numai cu referire la spovedire şi cuminecare“. Câţi dintre credincioşii de azi se regăsesc în aceste frumoase cuvinte?
A mărturisi cu propria-ţi viaţă
Propovăduirea mesajului Evangheliei mântuirii a însemnat, pentru părintele Felea, nu numai amvonul catedralei din Arad sau al catedrei universitare, unde excela cu frumuseţea cuvântului adânc, bine cântărit şi apreciat de toţi. Încă înainte cu mult timp de sfârşitul său martiric, acesta a avut curajul înfruntării făţişe a ideologiei comuniste atee, pentru care a şi suferit mai multe perioade de anchete, privaţiuni şi detenţie. Dau mărturie aici despre un episod relatat de bunicul meu Ioan Musca, cântăreţ al bisericii din Parohia Comlăuş mulţi ani de zile. Acesta mi-a povestit cum, auzind de faptul că părintele Felea este urmărit de către comunişti, a făcut în aşa fel încât să ajungă într-o duminică la Catedrala Veche din Arad, aşezându-se lângă porţile de intrare. La momentul predicii părintelui Felea, au intrat în sfântul locaş patru oameni, doi bărbaţi şi două femei, care au început să-şi noteze, în carneţelele pregătite, cuvintele rostite de la amvon. După slujbă, bunicul meu a urcat la locuinţa părintelui din curtea catedralei, unde i-a mărturisit ceea ce văzuse, atenţionându-l. Cu o faţă senină, părintele i-a mulţumit pentru grija arătată, dar i-a spus că nu-i este frică de nimic şi că nu va putea să renunţe la slujirea adevărului pentru care Hristos Însuşi S-a jertfit. Pentru acest devotament nestăvilit de nimeni şi de nimic a trecut din lumea aceasta, ca martir, în temniţa Aiudului, astăzi beneficiind de multe relatări care rememorează acel sfârşit mucenicesc al părintelui Ilarion Felea, care nu l-a şters din istorie, ci, mai mult, l-a încununat cu laurii măririi Cerului sfânt.
Mesaj pentru actualitate
Pentru noi, cei de astăzi, personalitatea părintelui Felea rămâne ca un model vrednic de urmat. De la el învăţăm că preoţia înseamnă o slujire pastorală a credincioşilor cu timp şi fără timp, în care primează câştigarea acestora pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi nu urmărirea dobândirii unor foloase materiale. Într-o vreme în care oamenii sunt folosiţi tocmai pentru câştig financiar, preoţia noastră trebuie să le ofere tocmai reversul pe care ei îl caută. Conştiinţa aceasta o dobândim prin multă rugăciune particulară legată de cea liturgică, după ritmul cursului anului bisericesc, după cum ne oferă exemplul părintele Felea. În acest efort duhovnicesc trebuie integraţi şi credincioşii, fiind obişnuiţi cu Spovedania şi Cuminecarea frecventă. Aşa îi vom putea conştientiza de adevăratul sens al Bisericii, ca Trup al lui Hristos. La acestea se adaugă dragostea sa faţă de „ştiinţa cea înaltă a Teologiei“. Lucrarea preoţească nu se reduce la oficierea mecanică a slujbelor, ci presupune o permanentă adăpare din izvorul scrierilor patristice. Mai departe, bagajul de cunoştinţe dobândit devine fermentul necesar unei activităţi catehetice şi omiletice roditoare. Tocmai pentru a depăşi capcanele unei predici nereuşite, în faţa unui auditoriu mult mai şcolit acum, preotul este dator a-şi pregăti predicile sub toate aspectele cerute de regula omiletică: conţinut, formă oratorică şi stil cât mai elevat. Prin urmare, chipul de adevărat păstor şi slujitor al părintelui Felea ne invită să-l descoperim, iar şi iar, din scrierile sale, pentru a ne imprima acele impulsuri necesare spre buna şi roditoarea lucrare în via Bisericii lui Hristos Domnul.
