Părintele Ilarion V. Felea, un model vrednic de urmat

Una dintre figurile proeminente ale preoţiei arădene din imediata noastră vecinătate temporală, pe care o identifică la un simplu sondaj aproape orice credincios venerabil, este părintele Ilarion V. Felea, liturghisitorul, păstorul, predicatorul, teologul, profesorul şi martirul. Aceste adjective reliefează multiplele ipostaze ale personalităţii unui om care şi-a asumat vocaţia preoţească la dimensiunea şi demnitatea cerute de Însuşi Arhiereul cel Mare, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Amprenta sa asupra vie­ţii bisericeşti, so­cio-culturale şi chiar politice dintre anii plini de schimbări 1920-1960 - cu măriri şi de­că­deri - rămâne neştearsă din me­moria acestor locuri, aşa cum o evocă mărturiile con­tem­po­­ranilor şi urmaşilor, precum şi multiplele sale cărţi şi studii, în­tre care un loc aparte îl ocu­pă jurnalul său autobiografic, in­titulat sugestiv Ziuar perso­nal, editat nu de mult de către Facultatea de Teologie din Arad.

Jurnalul unei vieţi preoţeşti

Viaţa de zi cu zi a oricăruia din­tre noi se desfăşoară după suc­cesiunea zilelor, a săp­tă­mâ­ni­lor, a lunilor şi anilor, însă ea are toate şansele să rămână o pe­rioadă de timp care se pier­de, din pricina memoriei se­lec­ti­­ve şi a grijilor care ne apasă per­manent. Aici intervine rostul unui jurnal personal care mar­chează, peste ani, întregul nos­tru efort zilnic. Cu atât mai mult, pentru un preot se impu­ne păstrarea unui astfel de mij­loc care să înregistreze oste­nea­­la sa în ogorul Bisericii. Zi­ua­rul personal al părintelui Fe­lea descoperă un ritm de viaţă a­parte, conectat la cadenţa pro­pu­­să de slujirea liturgică a Bi­se­ricii, săvârşind Sfânta Li­tur­ghie aproape în fiecare zi, spo­ve­dind şi împărtăşind regulat cre­dincioşii. Preocupat fiind de te­o­logia academică, a căutat să păs­treze şi să aplice viziunea pa­tristică ce ţinea într-o strân­să legătură teologhisirea cu evenimentul liturgic. Pe de al­tă parte, aceeaşi sursă arată un alt aspect important al sluji­rii sale pastorale: rugăciuni a­proa­pe zilnic fie în biserică, fie pe la casele enoriaşilor, unde era invitat pentru oficierea vre­u­­nei slujbe. Se desprinde de aici o dimensiune misionară şi pas­torală a preoţiei sale, precum şi integrarea liturgic-du­hov­nicească a credincioşilor săi, care cereau astfel de ru­gă­ciuni, ei afirmând prin aceasta con­ştiinţa unui folos duhov­ni­cesc şi trupesc în urma să­vâr­şi­rii lor. Pe lângă dimensiunea sa­­cramentală a vieţii parohiei, pă­rintele Felea semnalează prac­tica extinsă de citire a Psal­tirii în împrejurările grele ale vieţii. Spune el în jurnal: „În comuna noastră, Psaltirea are o foarte mare valoare şi se ci­teşte mai mult ca oricare altă car­te biblică“. Această deprin­de­re cu citirea regulată a Psal­ti­rii evocă legătura cre­din­cio­şi­lor cu tradiţiile vechi, din bă­trâni, şi pe care părintele Felea o recomandă, căci el însuşi era un slujitor înfocat de dorul ru­gă­ciunii fierbinţi şi stăruitoare, un teolog liturghisitor, al cărui a­dânc de cugetare izvora din ex­perienţa rugăciunii neînce­ta­te. Toate acestea ne descoperă fap­tul că părintele Ilarion Fe­lea împărtăşea o viziune du­hov­­nicească asupra parohiei sa­le, asupra credincioşilor săi şi a­­supra misiunii şi prezenţei sa­le în cadrul parohiei. Un astfel de program duhovnicesc a în­tă­rit în conştiinţa credincioşilor un ataşament şi o trăire în ca­drul şi după ritmul Bisericii, în­cât descrierea următoare ră­mâ­ne ca o mărturie a rodirii du­hovniceşti: „Credincioşii noş­tri respectă cu sfinţenie săr­bă­to­rile şi cercetează regulat Bi­se­rica. În această privinţă pot servi de model tuturor parohii­lor din jur. Sfintele Taine - în spe­cial Sfânta Taină a Po­că­in­ţei şi a Cuminecăturii - se ad­mi­­nistrează la majoritatea ab­so­­lută a credincioşilor an de an, mai ales în Postul Sfintelor Paşti şi al Sfintei Marii. Bă­trâ­nii care sunt în stare de slă­bi­re, bolnavii şi femeile înainte de a naşte se cuminecă şi pun o de­osebită grijă pe acest lucru, aşa că, din acest punct de ve­de­re, asupra comunei noastre s-ar pu­tea face o statistică sanitară fă­ră greş, numai cu referire la spo­vedire şi cuminecare“. Câţi din­­tre credincioşii de azi se re­gă­sesc în aceste frumoase cu­vin­­te?

A mărturisi cu propria-ţi viaţă

Propovăduirea mesajului E­van­gheliei mântuirii a însemnat, pentru părintele Felea, nu nu­mai amvonul catedralei din Arad sau al catedrei universi­ta­re, unde excela cu fru­mu­se­ţea cuvântului adânc, bine cân­tă­rit şi apreciat de toţi. Încă îna­inte cu mult timp de sfâr­şi­tul său martiric, acesta a avut cu­rajul înfruntării făţişe a ide­o­logiei comuniste atee, pentru ca­re a şi suferit mai multe peri­oa­de de anchete, privaţiuni şi de­tenţie. Dau mărturie aici despre un episod relatat de bu­ni­cul meu Ioan Musca, cântăreţ al bisericii din Parohia Com­lă­uş mulţi ani de zile. Acesta mi-a po­vestit cum, auzind de faptul că părintele Felea este urmărit de către comunişti, a făcut în aşa fel încât să ajungă într-o du­minică la Catedrala Veche din Arad, aşezându-se lângă por­ţile de intrare. La momentul pre­dicii părintelui Felea, au intrat în sfântul locaş patru oameni, doi bărbaţi şi două femei, ca­re au început să-şi noteze, în car­neţelele pregătite, cuvintele ros­tite de la amvon. După sluj­bă, bunicul meu a urcat la lo­cu­in­ţa părintelui din curtea cate­dra­­lei, unde i-a mărturisit ceea ce văzuse, atenţionându-l. Cu o fa­ţă senină, părintele i-a mul­ţu­mit pentru grija arătată, dar i-a spus că nu-i este frică de ni­mic şi că nu va putea să renun­ţe la slujirea adevărului pentru ca­re Hristos Însuşi S-a jertfit. Pen­tru acest devotament nes­tă­­vilit de nimeni şi de nimic a tre­cut din lumea aceasta, ca mar­tir, în temniţa Aiudului, as­tăzi beneficiind de multe rela­tări care rememorează acel sfâr­şit mucenicesc al părintelui Ila­rion Felea, care nu l-a şters din istorie, ci, mai mult, l-a în­cu­nunat cu laurii măririi Ce­ru­lui sfânt.

Mesaj pentru actualitate

Pentru noi, cei de astăzi, per­sonalitatea părintelui Felea ră­mâne ca un model vrednic de ur­mat. De la el învăţăm că pre­o­ţ­ia înseamnă o slujire pasto­ra­lă a credincioşilor cu timp şi fă­ră timp, în care primează câş­ti­ga­rea acestora pentru Îm­pă­ră­ţia lui Dumnezeu, şi nu ur­mă­ri­rea dobândirii unor foloase ma­te­­riale. Într-o vreme în care oa­me­­nii sunt folosiţi tocmai pentru câştig financiar, preoţia noas­tră trebuie să le ofere tocmai reversul pe care ei îl caută. Con­ştiinţa aceasta o dobândim prin multă rugăciune particu­la­ră legată de cea liturgică, du­pă ritmul cursului anului bise­ri­cesc, după cum ne oferă e­xem­­plul părintele Felea. În a­cest efort duhovnicesc trebuie in­tegraţi şi credincioşii, fiind o­biş­nuiţi cu Spovedania şi Cu­mi­ne­carea frecventă. Aşa îi vom pu­tea conştientiza de ade­vă­ra­tul sens al Bisericii, ca Trup al lui Hristos. La acestea se a­da­u­gă dragostea sa faţă de „ştiinţa cea înaltă a Teologiei“. Lu­cra­rea preoţească nu se reduce la o­ficierea mecanică a slujbelor, ci presupune o permanentă a­dă­­pare din izvorul scrierilor pa­tristice. Mai departe, bagajul de cunoştinţe dobândit devine fer­mentul necesar unei acti­vi­tăţi catehetice şi omiletice ro­di­to­a­re. Tocmai pentru a depăşi ca­p­canele unei predici nere­u­şi­te, în faţa unui auditoriu mult mai şcolit acum, preotul este da­tor a-şi pregăti predicile sub toa­te aspectele cerute de regula o­miletică: conţinut, formă ora­to­­rică şi stil cât mai elevat. Prin urmare, chipul de ade­vă­rat păstor şi slujitor al părinte­lui Felea ne invită să-l desco­pe­rim, iar şi iar, din scrierile sale, pen­tru a ne imprima acele im­pul­­suri necesare spre buna şi ro­ditoarea lucrare în via Bi­se­ri­cii lui Hristos Domnul.