Părintele Petru Rezuş, un apologet de seamă

Socialismul ateist, abia instaurat la putere în România anului 1948, a şi început schimbarea şi reducerea instituţiilor de învăţământ ale Bisericii Ortodoxe Române. Aşa se face că au rămas atunci numai trei facultăţi de teologie (Bucureşti, Sibiu şi Cluj), iar ulterior, două. Toate celelalte academii, seminarii şi şcoli de cântăreţi au fost desfiinţate. Se înţelege că toate cadrele didactice au primit o nouă repartiţie, cele mai capabile fiind concentrate în Bucureşti. Printre acestea se întâlneşte şi numele pr. prof. univ. dr. Petru Rezuş, provenit de la Facultatea de Teologie din Cernăuţi - Suceava.

Născut la 22 iunie 1913, acesta a preluat mai întâi darurile pe care i le-au transmis părinţii săi, agricultori din preajma oraşului Rădăuţi. Viitorul universitar a moştenit de la ei o făptură plăcută şi o nobleţe înnăscută, care te cucerea de la prima vedere. Vorbea potolit, fără gesturi primare, şi nu putea jigni sau refuza pe cineva.

După diploma de la Liceul "Eudoxiu Hurmuzachi" din localitate (iunie 1931), obţine licenţa Facultăţii de Teologie a Universităţii din Cernăuţi. A frecventat în paralel şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din localitate, precum şi numeroase lecţii de limbă engleză. Din septembrie 1935 până în aprilie 1937 se specializează la universităţile din Oxford, Cambridge, Strasbourg şi Viena. Este proclamat doctor în teologie la Cernăuţi (12 aprilie 1937). După aceea se întoarce la specializarea din Franţa, unde stă până în septembrie 1938. La revenirea în ţară este hirotonit preot la Bucureşti, la Parohia "Sfântul Vasile" de pe Calea Victoriei.

Carierea sa în învăţământ începe la Catedra de teologie fundamentală din Caransebeş. În acelaşi oraş a mai predat limba latină şi literatura română la unele licee. A înfiinţat biblioteca acestui oraş şi revista "Altarul Banatului".

A fost apoi profesor la Facultatea de Teologie din Suceava, unde a fost şi prodecan. Din decembrie 1948 este încadrat ca profesor titular la Institutul Teologic Universitar din Capitală. Munca de catedră de aici s-a dublat cu demnitatea de director de studii (1948-1953). Aceasta a însemnat alcătuirea manualelor teologice şi păstrarea lor în dosare dactilografiate la biblioteca facultăţii, publicarea regulată a revistelor centrale şi, îndeosebi, conducerea cursurilor de îndrumare pastorală pentru preoţi de la Curtea de Argeş.

Preocupări intense pentru studii de teologie dogmatică

A avut o serioasă pregătire de dogmatist. Volumele sale în acest domeniu au avut o periodicitate de aproape unu pe an: "Dezvoltarea dogmatică" (1938), "Tradiţia dogmatică ortodoxă" (1939), "Aspecte soteriologice" (1939), "Axiologia ortodoxă" (1940), "Comunicări dogmatice" (1940), "Despre Duhul Sfânt" (1941), "Circulaţia interconfesională dogmatică" (1944), "Introducere în Teologia dogmatică" (1946).

După cum se vede, avem în faţă o operă variată şi de larg orizont, remarcabilă şi prin eleganţa stilului. Ea reprezintă o contribuţie românească de seamă. Temele importante dezbătute în volume sunt întregite apoi de articolele apărute în revistele bisericeşti. Ele se referă la revelaţia divină, la eclesiologie, la Sfânta Tradiţie, la teologi protestanţi contemporani. Pr. prof. univ. dr. Ion Bria a remarcat o notă diferită între direcţia de studii dogmatice cultivată de el şi aceea ilustrată de către părintele Dumitru Stăniloae. Totuşi, cu prilejul promovării sub cupola Nemuritorilor a celui din urmă, preotul apologet a publicat un articol laudativ al lui în ziarul "România liberă". Gestul acesta echivalează cu recunoaşterea unei superiorităţi a preopinentului.

Apărarea fundamentelor credinţei creştine într-o epocă de ateism militant

Precedat de profesori de prestigiu în specialitate, precum Ioan Mihălcescu, Ioan G. Savin, Emilian Vasilescu, noul titular al Catedrei de teologie fundamentală s-a străduit să ducă mai departe cercetările în domeniu măcar la acelaşi nivel intelectual. Se ştie că primul curs de teologie fundamentală (Caransebeş, 1942; ed. rezumativă, Suceava, 1947) aparţine pr. dr. Petru Rezuş. Această operă de călăuzire a numeroase generaţii de studenţi a fost urmată de alte precizări şi aprofundări ale domeniului: "Problematica Teologiei fundamentale" (1943), "Axiologia Teologiei fundamentale" (1943), "Argumente micro-fizice" (1944), "Ştiinţa mărturisitoare" (1944), "Apologeţi bucovineni" (1944), "Filosofia confesiunilor creştine" (1944). Mai târziu, apologetul va publica un volum despre viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Epoca de tumult ideologic, confuzii întreţinute sistematic de ateismul de stat şi cenzurări administrative solicitau de la titularul din Capitală o activitate ştiinţifică de corifeu. Greutatea specialităţii, care conta îndeosebi pe raţionalitatea credinţei, se mărea prin alte impedimente din calea ei. Se cerea cercetătorului din domeniul Teologiei fundamentale să se menţină în cadrul specialităţii, dar să nu combată afirmaţiile cotidiene ale ateismului militant. Salvarea profesorului a devenit atunci ramurile de graniţă ale catedrei: abordarea temelor de istorie a conceptelor ei, biografia înaintaşilor în apologetică, psihologia religioasă, trăirea credinţei, tema superstiţiilor. Pe un doctorand al său l-a îndemnat, în aceeaşi situaţie, să se ocupe de opera lui Gala Galaction, de specificul Ortodoxiei, de autori convertiţi de la tradiţiile creştine apusene.

Aşa se explică geneza mai multor articole ale pr. Petru Rezuş. Ne referim la cele despre divinitatea Mântuitorului Hristos, despre specificul şi divinitatea mesajului evanghelic în comparaţie cu alte religii, despre învăţătura ortodoxă referitoare la religia subiectivă.

Numeroase studii sunt închinate chestiunilor de bizantinologie şi de istorie locală bucovineană. Alt set de articole ale apologetului nostru vizează problema superstiţiilor. Acestea sunt combătute direct pe numeroase pagini. Autorul urmăreşte, în acest caz, să stabilească acele criterii ale Adevărului care îl deosebesc de falsele probleme şi teofanii.

Se pare că noul capitol lipsea din cuprinsul teologiei fundamentale clasice şi includerea lui acum adaugă activităţii merite prisositoare. În general, se constată că articolele sale din revistele teologice, în număr de peste 2.500 de pagini, se însumează cu cinste altor 2.500 ale volumelor publicate.

Un renumit dascăl de teologie, miruit cu har literar prolific

Pr. prof. univ. dr. Petru Rezuş a avut astfel de preocupări încă din timpul studenţiei, fiind membru a mai multor societăţi literare. În revistele acestora, din numeroase oraşe, a publicat sub semnătura mai multor pseudonime, mai cunoscute fiind două: Volbură, Ion Alion.

Interesul său pentru folclor, poezie, nuvele, romane, istorie şi critică literară era previzibil încă din epoca de student al profesorului Lecca Morariu de la Universitatea din Cernăuţi.

A scris peste 3.700 de pagini. Autorul a avut numeroase legături şi prietenii cu oamenii din lumea literelor: Gala Galaction, Vasile Loichiţă, George Călinescu. Epoca în care a trăit autorul a receptat opera sa atât de variată şi de vastă. Într-o recenzie din "Mitropolia Banatului", fostul său dascăl de dogmatică din Cernăuţi îl numeşte "prodigiosul profesor universitar Petru Rezuş". În acelaşi timp, Marian Popa îl includea în al său "Dicţionar de literatură română contemporană" (Bucureşti, 1977). Clericul literat a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Teologia română de astăzi trebuie să valorifice această moştenire de cercetare dogmatică şi de apologetică atât de importantă. Se pot edita mai multe volume inedite de teologie rămase de la pr. prof. Petru Rezuş. Totodată, ea are posibilitatea să publice cele 12 volume în manuscris de "Memorii", inclusiv 20 de scrisori adresate autorului prezentului articol. Cărţile de literatură pentru copii ale apologetului-poet trebuie, de asemenea, să ajungă în mâinile tinerimii de astăzi.

"Precedat de profesori de prestigiu în specialitate, precum Ioan Mihălcescu, Ioan G. Savin, Emilian Vasilescu, noul titular al Catedrei de teologie fundamentală s-a străduit să ducă mai departe cercetările în domeniu măcar la acelaşi nivel intelectual. Se ştie că primul curs de teologie fundamentală (Caransebeş, 1942; ed. rezumativă, Suceava, 1947) aparţine pr. dr. Petru Rezuş. Această operă de călăuzire a numeroase generaţii de studenţi a fost urmată de alte precizări şi aprofundări ale domeniului: "Problematica Teologiei fundamentale" (1943), "Axiologia Teologiei fundamentale" (1943), "Argumente micro-fizice" (1944), "Ştiinţa mărturisitoare" (1944), "Apologeţi bucovineni" (1944), "Filosofia confesiunilor creştine" (1944). Mai târziu, apologetul va publica un volum despre viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos."