Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Părintele Visarion Toia în memoria istoriei moldave

Părintele Visarion Toia în memoria istoriei moldave

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Documentar
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 22 Ianuarie 2023

Legăturile de suflet dintre oameni se nasc, se zidesc duhovniceşte şi se descoperă peste ani prin rânduiala tainică a providenţei. Cu acest gând am plecat în căutarea cuviosului Visarion Toia, fost stareţ al Mănăstirii Lainici, pornind în sensul invers al venirii sale în Oltenia, din Cetatea Băniei spre străvechea vatră a Muşatinilor, la Roman. În căutarea zestrei pe care, luminat de Maica Domnului, o adusese acum mai bine de o jumătate de secol din frumoasa ţară a Moldovei în Mănăstirea Lainici, am îndrăznit astăzi, cu duhovnicească îngăduinţă, să străbat la rându-mi jumătate de ţară. S-ar putea socoti astfel o a doua regăsire cu care noi, cei din Ţara Olteniei, eram parcă datori cuviosului părinte Visarion, la rândul nostru, de a-l cerceta pe meleagurile natale, unde a crescut şi s-a întărit duhovniceşte.

Protoschimonahul Visarion Toia, stareţ al Mănăstirii Lainici între anii 1929 și 1951, s-a născut la data de 28 mai 1884 în localitatea Secuieni, în Eparhia Romanului.

Aprins de dorul după Dumnezeu

Din pruncie, viitorul nevoitor şi ctitor al vieţii monahale de la Lainici s-a descoperit în istoria smerită a neamului său lăsând o rază de lumină prin apăsarea tainică a vremii.

O după-amiază de iarnă, cu soare schimbător de decembrie, ne aduce din Craiova tocmai la Roman, locul primelor temeluiri duhovniceşti ale cuviosului Visarion Toia. Dintr-o frumoasă curte voievodală, presărată la fiecare pas de mărturiile grăitoare ale istoriei bisericeşti, răsare falnică marea Catedrală Episcopală ­închinată Cuvioasei Parascheva, ridicată de evlaviosul domnitor Petru Rareş (1542-1550). Pornim aşadar în căutarea noastră din locul în care preacuviosul părinte Visarion a început să-L slujească pe Dumnezeu ca protopsalt al măreţei ctitorii voievodale din Roman. Venise aici ca elev al Şcolii de cântăreţi, mânat de imboldul unei redescoperiri personale şi sufleteşti, având deja o frumoasă educaţie în tradiţia ortodoxă a familiei sale. Nu după mult timp de la începerea studiilor la Şcoala de cântăreţi din Roman, Episcopul Gherasim Safirin, păstor al credincioşilor de pe aceste meleaguri (1900-1911), l-a remarcat şi l-a luat în grija sa. Era un obicei binecuvântat al venerabilului episcop să sădească, să crească şi să culeagă cele mai alese daruri duhovniceşti ale ucenicilor săi, spre slava slujirii lui Hristos. Sunt consemnate în acest sens legăturile sale de suflet pe care le-a avut cu tânărul teolog Victor Puiu, viitorul Episcop Visarion Puiu al Hotinului (1923-1935), pe care Episcopul Gherasim l-a tuns în monahism, într-o dimineață geroasă de iarnă, la 21 decembrie 1905, fiind purtat sub mantie la călugărie în catedrala din Roman de colegul său de seminar și facultate Ilarion Mircea (viitor arhiereu-vicar Ilarion Băcăoanul), „Braţele părinteşti” fiindu-i cântate de protopsaltul Vasile Toia, viitorul stareţ Visarion al Mănăstirii Lainici.

În arhivele sfintei Episcopii a Romanului se mai regăsesc astăzi doar câteva state de plată pe care avem semnătura protopsaltului Visarion Toia. Există însă mărturii colaterale prin care se confirmă importanţa prezenţei sale la Centrul eparhial şi legăturile pe care le-a avut cu Episcopul Gherasim Safirin. Părintele Florin Ţuscanu, un pasionat al istoriei şi evenimentelor din viaţa bisericească, mărturiseşte în acest sens că l-a descoperit pe părintele Visarion în jurnalul Episcopului Visarion Puiu, călugărit de asemenea aici de Episcopul Gherasim Safirin. „Marele Episcop Gherasim Safirin al Romanului a reuşit să strângă lângă dânsul pe cei mai vrednici slujitori ai Bisericii din această parte de ţară, făcându-i ucenici ai săi, între aceștia numărându-se viitorul Episcop al Hotinului, Visarion Puiu, arhiereul Ilarion Băcăoanul, Episcopul Gherontie Nicolau al Constanței, arhimandritul mitrofor Melchisedec Dimitriu, starețul Mănăstirii Neamț, și alții. La călugăria sa, tânărul teolog licențiat în teologie Visarion Puiu povesteşte foarte frumos că în întunericul mistic al slujbei din Catedrala Episcopală a fost purtat la Altar sub mantia colegului și prietenului său, ieromonahul Ilarion Mircea, la strană auzindu-se vocea divină a protopsaltului Vasile, ­„într-un semiîntuneric rece, luminat numai de candelele catapetesmei și de lumânările ce țineam noi în mână”, doi cântăreți ai stranei (între aceștia unul era tânărul Vasile Toia) intonând cântarea „Braţele părinteşti”, mărturiseşte părintele Florin Ţuscanu.

Născut şi botezat în Secuieni

Nu departe de cetatea Romanului, într-o aşezare patriarhală, se găseşte locul de unde a pornit în lume preacuviosul părinte ­Visarion Toia. Astăzi, singurul lucru legat de amintirea sa şi de vechile rădăcini este biserica satului. Casa părintească se afla în vecinătatea lăcaşului de închinare, ­fiind demolată cu ani în urmă.

Biserica din Secuieni a fost ridicată în 1762 şi închinată Sfintei Cuvioase Parascheva de familia marelui paharnic Niculai Vârnav. Aici, sub cupolele ştefaniene, a fost adus pentru prima oară la Botez pruncul Vasile, fiul răzeşilor Gheorghe și Ilinca, „oameni simpli şi iubitori de Dumnezeu”. Însoţit de preotul Florin Ţuscanu şi de pr. Daniei Pâcă, parohul din ­Secuieni, am reuşit să găsim cristelniţa în care părintele Visarion a primit minunata Taină a intrării în Biserică. 

În amintirea familiei

Popasul la Roman şi Bacău, pe urmele tânărului Vasile/Visarion Toia, este legat în special de cercetarea rădăcinilor sale de rudenie. Amintirile rudelor rămase în viaţă reînvie sentimentele de dragoste faţă de cei care au lăsat în urmă lumea ca să-L slujească pe Hristos în îngerescul chip al călugăriei. Mărturia doamnei Elena Popovici, strănepoata preacuviosului părinte Visarion, astăzi aproape nonagenară, descrie chipurile patriarhale ale înaintaşilor familiei sale intraţi în monahism: Visarion protoschimonahul, Ghenadie monahul şi Ioanichie monahul. Toţi trei, tatăl şi fiii, tăinuiţi în perioada comunistă în slovele de pomelnic, le sunt astăzi familiei Popovici rugători şi mijlocitori către Maica Domnului:

Cuviosul Visarion Toia era din comuna Secuieni, fiind fratele bunicului meu din partea mamei. A mers de mic la mănăstire, unde l-a chemat mai târziu şi pe fratele său (bunicul din partea mamei) şi mai apoi şi pe tatăl lor. Când eram mică mi-l amintesc ca monah la Mănăstirea Lainici, unde îi chemase pe tatăl şi pe fratele său. Îmi amintesc că doar fratele său a venit şi a stat câteva luni acasă, la Secuieni. Fusese scos din mănăstire de comunişti cu decretul acela din 1959, dar a reuşit să se întoarcă. Ştiam despre părintele Visarion că i se amputase un picior, din cauza căruia a şi murit. Eu, fiind născută în 1941, eram foarte mică în perioada aceea. Când bunicul a venit acasă, la Secuieni, sora mea şi mama au mers să-l vadă şi să vorbească cu dânsul. Îmi amintesc din ­povestirile mamei despre ascultările pe care le aveau de îndeplinit bu­nicul şi cuviosul Visarion la mă­năstire. Îmi spunea de asemenea că niciodată nu se dădeau îna­poi. Marea lor dragoste era să participe la sfintele slujbe şi să fie permanent aproape de Sfântul Altar. Au avut diverse ascultări, de pildă, bunicul făcea ascultare la grajdurile Mănăstirii Polovragi.

După ce a plecat în Oltenia, cuviosul l-a luat acolo mai întâi pe tatăl său, care s-a călugărit cu numele de Ghenadie, înmormântat şi el la Mănăstirea Lainici, şi apoi pe fratele său, Ion, călugărit cu numele de Ioanichie şi înmormântat la Mănăstirea Polovragi.

Bunica mea se numea Ruxandra. Ea a murit în timpul războiului. După ce a lăsat copiii în grija rudelor, bunicul meu a mers la mănăstire. Îmi amintesc iarăşi că pe pomelnic mama îi trecea pe toţi: Visarion protosinghelul, Ghenadie monahul, Ioanichie monahul, cu tot neamul. Pe mama o chema Elena, era una dintre fiicele cuviosului Ioanichie, rămase în lume. De la ea am învăţat foarte multe lucruri despre rânduielile bisericii şi tot de la ea ştiu toate aceste amănunte despre monahii din neamul nostru, în frunte cu părintele Visarion Toia de la Lainici”, mărturiseşte Elena Popovici din Bogdăneşti, judeţul Bacău, strănepoata părintelui ­Visarion Toia.

Strănepotul părintelui Visarion, teolog prin mijlocirea acestuia

Cu trei ani în urmă, în contextul organizării Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi (ITO) la Craiova, din delegaţia romaşcanilor a făcut parte un tânăr pe nume Răzvan Popovici. La acea vreme, cunoştea doar în chip vag despre existenţa unei rude îndepărtate care, cu mai bine de jumătate de secol în urmă, îmbrăcase îngerescul chip al călugăriei şi ajunsese să se nevoiască la Mănăstirea Lainici. Dumnezeu i-a purtat paşii şi la sfânta mănăstire din Defileul Jiului, unde l-a redescoperit pe fratele stră-străbunicului său, protoschimonahul Visarion Toia. Şi-a plecat genunchii înaintea mormântului, şi-a aşezat fruntea pe cruce şi de atunci inima sa a început să bată tot mai tare pentru Dumnezeu. O chemare ca o flacără s-a aprins în sufletul său şi o bucurie sfântă i-a cuprins inima. Din ceasul acestei minunate reîntâlniri duhovniceşti, Răzvan a hotărât să vină mai aproape de Hristos şi de slujitorul Lui. S-a înscris la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi a înteţit căutările vechilor rădăcini de rudenie bisericească:

Despre cuviosul Visarion Toia am aflat încă de la o vârstă fragedă. O ascultam deseori pe străbunica atunci când povestea despre tatăl ei, monahul Ioanichie, și fratele său, Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, dar și de bunicul ei, monahul Ghenadie, înmormântat astăzi în cimitirul Mănăstirii Lainici. Poveștile despre ei în copilărie nu erau numeroase, din când în când străbunica mai citea scrisorile de la tatăl ei, rememorând amintirile cu el acasă, la Secuieni. De la bunica aflasem de faptul că la Secuieni, casa în care a copilărit Visarion Toia era cea de lângă biserică, acolo unde mergeam și eu adesea pentru a pregăti pomenirile de la cimitir. De acolo a plecat în 1900 la Școala de cântăreți de la Roman, iar mai apoi spre Oltenia, acolo unde și-a început urcușul duhovnicesc. Prima oară când l-am «întâlnit» pe cuviosul Visarion Toia a fost printr-o poză, pe care stăbunica o păstra cu grijă, pe perete, împreună cu celelalte ale familiei sale, apoi tot de la ea am aflat că era stareț al Mănăstirii Lainici. Din scrisorile pe care le-am regăsit ulterior în familie, informațiile referitoare la Visarion Toia se limitează doar la starea acestuia de sănătate, fără a fi menționate alte elemente importante, cu toate acestea ele denotă grija pe care starețul de la Lainici o avea în continuare față de familia sa din Bacău, pomenindu-i pe fiecare în parte în cadrul Sfintei ­Liturghii. În 2019, participând la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, eveniment organizat la Craiova, am pășit pentru prima oară în curtea Mănăstirii Lainici. Țin minte că în drum spre cimitir, acolo unde speram să găsesc mormântul lui Visarion Toia, mă gândeam la faptul că dintre toți urmașii săi eu eram primul care avea să îi aprindă o lumânare și să îi mulțumească pentru grija arătată față de noi. Privind lespedea de piatră a protosinghelului Visarion Toia am simțit pentru prima oară o legătură puternică cu acesta. Citim de cele mai multe ori despre viața impresionantă a sfinților, despre credința și sacrificiile lor, despre felul în care se dăruiesc întru totul lui ­Hristos, de multe ori rămânem copleșiți de exemplul lor, iar viața lui Visarion Toia nu e cu nimic mai prejos decât cea a altor oameni ai lui Dumnezeu. Sentimentele pe care le-am trăit la Mănăstirea Lainici privind numele strămoșului meu Visarion Toia sunt greu de explicat în cuvinte și cred cu tărie că au fost providențiale. La scurt timp după această vizită, la mormântul lui am hotărât să mă înscriu în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, dorind să devin preot. Sunt mai mult ca sigur că protosinghelul Visarion Toia a mijlocit pentru mine în fața lui Dumnezeu, ținându-mă aproape în credința străbună, ocro­tindu-mă pe un nou drum pe care am pornit cu nădejde. Astăzi, conștientizând cu adevărat însemnătatea pe care protosinghelul Visarion Toia, monahul Ghenadie și monahul Ioanichie au avut-o pentru familia mea, mă simt profund îndatorat și responsabil în fața lui Hristos, Căruia îi mul­țumesc pentru ­bucuriile presărate de-a lungul vieții mele”, ne povesteşte Răzvan ­Popovici din Bacău, stră-stră­nepotul cuviosului părinte. 

Citeşte mai multe despre:   Visarion Toia  -   Manastirea Lainici