Mare cercetător şi folclorist, istoric de seamă, publicist neîntrecut, părintele Dumitru Bălaşa reprezintă imaginea perfectă a cărturarului care scormoneşte neîncetat în colbul istoriei pentru a scoate la lumină adevăruri de mult uitate. Înainte de toate, Dumitru Bălaşa nu a fost istoric, ci preot. Slujind în vremuri tulburi, de grea opresiune comunistă, părintele cărturar şi-a adăpostit toate năzuinţele la poala epitrahilului, zicând de multe ori ca dreptul Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!“.
Părintele Dumitru Bălaşa s-a născut în comuna vâlceană Guşoieni în ziua de 1 august a anului 1911, fiind al doilea vlăstar dintre cei şapte copii ai familiei Bălaşa. Provenind dintr-o veche familie preoţească, tatăl său, Matei Bălaşa, a urmat cursurile seminarului de la Râmnic până în anul al treilea, dar, îmbolnăvindu-se de febră tifoidă, a trebuit să le întrerupă. De la mama sa, Ioana, a învăţat dragostea faţă de cele sfinte, ea dorindu-şi dintotdeauna ca măcar doi dintre fiii săi să devină slujitori ai Sfântului Altar.
Mânat de dorinţa mamei, dar şi de ambiţiile sale de a cerceta şi de a sluji Biserica, tânărul Dumitru intră în anul 1923 la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea. Aici va face pasiune pentru poezie şi literatură, dovedindu-se şi un bun gazetar bisericesc. Poeziile şi eseurile pe care le alcătuieşte îl fac în scurt timp colaborator fidel al unor reviste de prestigiu din Râmnicu Vâlcea, precum: „Curierul muncii“, „Naţionalul Vâlcii“, „Îndrumarea Vâlcii“, „Seminarium“, „Roza literară“ etc.
Dragostea pentru literatură şi poezie l-a determinat pe tânărul seminarist să pună la punct un plan pentru întemeierea unei reviste proprii, urmând modelul marelui preot-cărturar Gh. Dumitrescu-Bistriţa, care, cu zece ani în urmă, înfiinţase revistele parohiale „Izvoraşul“, „Opaiţul satelor“ şi „Alarma satelor“. După ce a editat primul număr al revistei sale, intitulată sugestiv „Foaia literară“, ambiţiosul redactor a uitat să obţină aprobarea şcolii şi pentru asta a fost la un pas de exmatriculare.
Prima revistă istorică din Craiova
Imediat după terminarea seminarului, în anul 1932, s-a căsătorit cu Ana, nepoata învăţătorului Preda Grecu din Suteştii de Vâlcea. Familia a devenit pentru viitorul părinte centrul echilibrului său şi baza viitoarelor cercetări. Rodul căsătoriei au fost cele două fiice ajunse mai târziu medici de renume în judeţului Vâlcea. La scurt timp după căsătorie, Dumitru Bălaşa a îmbrăcat haina preoţie,i fiind hirotonit pe seama unei parohii destul de modeste din apropierea comunei Suteşti.
Au urmat studiile universitare la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1936 cu calificativul „magna cum laude“. În această perioadă, pasiunea pentru literatură şi poezie a cedat locul celei pentru istorie şi cercetare. A început să transcrie documente vechi din chirilică, foarte multe din ele fiind publicate în revista „Renaşterea“ din Craiova. Tot în această perioadă, părintele a luat contact cu numeroşi oameni de cultură din domeniul istoriei şi teologiei bucureştene, legând numeroase colaborări şi prietenii durabile. Printe aceştia se numără şi actualul mitropolit al Clujului şi Feleacului, IPS Bartolomeu Anania, devenit mai târziu unul dintre prietenii apropiaţi ai părintelui.
La îndemnul marelui savant Nicolăescu Plopşor, părintele Bălaşa s-a stabilit în capitala Olteniei în 1939 fiind numit preot la parohia „Sfântul Nicolae“-Ungureni. Pe lângă slujirea de la Sfântul Altar, părintele şi-a continuat studiul şi cercetarea, învăţând foarte bine limba slavonă şi reuşind să traducă numeroase inscripţii şi documente. Împreună cu mentorul său, N.Plopşor, părintele a pus bazele primei reviste istorice din Craiova: „Oltenia“. Aici se regăsesc numeroase manuscrise şi transcrieri traduse din slavonă de laboriosul preot şi istoric.
Sfânta Liturghie pe front
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Dumitru Bălaşa a îndeplinit misiunea de preot militar, fiind ridicat ulterior la gradul de colonel pentru faptele sale de vitejie. În rapoartele armatei, care se găsesc la Arhivele statului din Piteşti, se află consemnat faptul că de multe ori părintele Bălaşa a sfidat ploaia de glonţe şi obuze pentru a săvârşi Sfânta Liturghie sau pentru a le oferi ostaşilor căzuţi la datorie creştineasca înmormântare. S-a oferit voluntar pentru a merge să facă misiune în Transnistria, botezându-i pe cei care erau oprimaţi de regimul stalinist. Numai Dumnezeu a făcut ca părintele să scape cu viaţă din toate aceste încercări. Este, de asemenea, cunoscută corespondenţa de pe front cu credincioşii săi din parohia „Sfântul Nicolae“ din Craiova. Scrisorile au fost ulterior publicate în revista „Lumina creştină“ de părintele Tudor Mirescu.
Întors de pe front, părintele şi-a reluat activitatea cărturărească şi a continuat să slujească la biserica „Sfântul Nicolae“ din cartierul Craioviţa. Domnul profesor Toma Rădulescu, şeful Secţiei de arheologie din cadrul Muzeului de artă din Craiova, unul dintre ucenicii apropiaţi al părintelui, îşi aminteşte că „în perioada Postului Mare, părintele Bălaşa ajuna mereu în prima şi ultima săptămână, iar la biserică avea un regim ca de mănăstire. Unul dintre canoanele pe care le împlinea cu stricteţe era acela de a face câte o sută de metanii inaintea icoanelor împărăteşti la începutul fiecărei Sfinte Liturghii. Pentru toate acestea, unii îl considerau nebun, dar el era de fapt nebun pentru Hristos. Toate slujbele sale se împleteau cu munca de cercetare dusă uneori până la sacrificiu de sine. Cutreiera Oltenia în lung şi în lat pentru a face noi descoperiri. De multe ori mergea pe jos, îmbrăcat în haine modeste, cu o bucată de pâine şi cu o geantă ruptă de care nu se despărţea niciodată. Aproape nu există biserică în toată ţara Olteniei care să nu fi fost cunoscută, cercetată şi studiată în detaliu de părintele Dumitru Bălaşa“.
Cum i-a sfidat pe torţionarii comunişti
După instalarea regimului comunist, părintele Bălaşa a devenit foarte incomod. Era unul dintre preoţii cu cele mai consistente dosare din arhivele fostei Securităţi. A fost acuzat pe nedrept că unelteşte împotriva statului şi a primit pentru aceasta cinci ani de temniţă grea. În anul 1959, părintele a fost ridicat de la domiciliul său din Siteşti şi a fost deportat la Aiud, la Jilava, iar în cele din urmă la Piteşti. Aproape toate scrierile sale i-au fost confiscate şi puse sub sechestru.
În anul 1964, atunci când foarte mulţi dintre deţinuţii de la Piteşti urma să fie eliberaţi, un oarecare Crăciun, comandantul penitenciarului, l-a chemat pe părintele Bălaşa şi i-a spus că în ziua eliberării o să vorbească înaintea deţinuţilor pentru a le spune că el nu mai crede în Dumnezeu şi că a fost total „reeducat“. În ziua respectivă erau adunaţi în curtea puşcăriei peste o mie de oameni care aşteptau lumina libertăţii. Ajuns în faţa microfonului, părintele a zis cu voce tare: „Să-i mulţumim lui Dumnezeu, fraţilor, că am scăpat cu viaţă!“ şi a început să cânte „Tatăl nostru“. Toată lumea a căzut în genunchi şi au cântat până la capăt împreună cu el Rugăciunea Domnească. După această întâmplare, părintele a fost bătut crunt şi i s-a promis că nu va mai ieşi de acolo cu viaţă. Cu toate acestea, Dumnezeu nu l-a lăsat nici de această dată singur. Povestea părintelui a fost imediat dusă de episcopii catolici şi greco-catolici care au asistat la acest episod până la porţile Vaticanului. Toate radiourile mari ale Europei (Radio Vatican sau Europa Liberă) vorbeau de curajul nebun al preotului ortodox care îi sfidase pe torţionarii comunişti chiar pe terenul lor.
A ridicat prestigiul publicaţiilor din Oltenia
După eliberarea din 1964, a fost trimis la cea mai săracă parohie din Vâlcea, pe care a aceptat-o fără să se opună în vreun fel. În 1967 a fost rechemat la Craiova de mitropolitul Firmilian pentru a revigora revista Mitropolia Olteniei şi pentru a sluji la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru“. Prin cercetările sale a reuşit să aducă în paginile revistei subiecte inedite pe care nimeni nu le mai abordase până atunci. Deşi nu a predat niciodată la catedră, părintele a avut foarte mulţi ucenici pe care a reuşit să-i formeze pentru viitorul Bisericii. Tot în grija sa a fost lăsată şi bogata bibliotecă a Mitropoliei Olteniei. De foarte mule ori rămânea până dimineaţa în sala de lectură pentru a traduce sau pentru a pune pe foaie noile sale descoperiri. A contribuit semnificativ la elaborarea lucrării „Bibliografiei monumentelor din Ţara Românească“ care-i aparţine lui Nicolae Stoicescu. În 1970 a devenit membru al Asociaţiei Slaviştilor din România şi colaborator al societăţii „Prietenii muzeului Nicolae Bălcescu“. Deşi era în continuare vizat de Securitate pentru predicile sale prea naţionaliste, părintele Bălaşa a fost trecut în 1978 cu întreaga sa operă într-o sinteză a celor mai bune scrieri istorice româneşti din acea perioadă.
A refuzat să devină membru al Academiei Române
După moartea iubitei sale soţii, părintele s-a retras la vechea sa locuinţă din Suteşti, unde a continuat să lucreze. A fost adesea vizitat de iererhi şi cărturari de seamă care au venit pentru a se documenta. În 1983 i-a fost confiscată întreaga bibliotecă, cu toate manuscrisele traduse din slavonă. Cu toate acestea, părintele a reuşit să o ia la capăt şi să refacă încă o dată golul pe care îl lăsaseră tovarăşii comunişti. În 1990 i s-a propus să devină membru al Academiei Române, dar a refuzat, dorind să rămână aceeaşi persoană modestă.
După nouă decenii de viaţă închinată lui Dumnezeu prin studiu şi cercetare, părintele Dumitru Bălaşa a trecut la cele veşnice la data de 24 decembrie 2001: „Dumitru Bălaşa a fost un mare cercetător, dar înainte de toate el a fost preot, unul aşa cum rar am mai văzut, înzestrat cu putere de rugăciune şi cu o modestie ieşită din comun. I se spunea „Patriarhul“ de la Drăgăşani, iar atunci când se ruga i se lumina faţa la fel ca unui călugăr îmbunătăţit“, mărturiseşte cu emoţie profesorul Toma Rădulescu, ucenicul părintelui Bălaşa.
