În mai 1938, timp de trei zile, întâistătătorul român efectua o vizită de stat în Polonia, ţară renăscută în urma Primului Război Mondial şi care căuta o alianţă cu România în faţa pericolului nazist şi sovietic. Vizita avea o semnificaţie aparte pentru statul român în căutarea clarificării unui sprijin politic tot mai susţinut din partea Angliei şi Franţei, care garantase frontierele Poloniei. Totodată, regele Carol al II-lea îi ceruse patriarhului român să meargă în Polonia într-o perioadă în care căuta să-şi consolideze tot mai mult autoritatea prin acţiunile represive operate mai ales în rândurile legionarilor. Însă, pe lângă toate acestea, patriarhul român considera că o astfel de vizită oferă un sprijin substanţial Bisericii Ortodoxe a Poloniei, care în perioada interbelică se confruntase cu furia prozelitismului catolic care închisese biserici şi forţase credincioşi ortodocşi să se convertească la credinţa latină. În timpul vizitei, patriarhul român a fost însoţit de mitropolitul Visarion Puiu al Bucovinei şi preotul Grigore Antal. Delegaţia română a vizitat atât obiective civile şi înalte personalităţi politice ale Poloniei, cât şi instituţii bisericeşti ortodoxe, precum: Palatul şi Catedrala mitropolitană din Varşovia, internatul teologic, seminarul teologic şi alte oraşe, ca Lwow sau Cracovia. Acest moment al relaţiilor bisericeşti româno-polone a constituit un reper, mai ales că un patriarh român nu vizitase Polonia. Iar toate acestea se făceau în virtutea bunelor relaţii dintre cele două autocefalii ortodoxe, mai ales că, în 1924, mitropolitul primat Miron Cristea fusese cel care pledase pentru recunoaşterea Bisericii polone de către Patriarhia Ecumenică. (Adrian Nicolae Petcu)
