În fiecare an, la 25 Decembrie, cu prilejul slăvitului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Biserică, prin intermediul rânduielilor, cântărilor liturgice, colindelor și cântecelor de stea
Patriarhul românilor care veghează din Ceruri
Au trecut 40 de zile de când Prea Fericitul Patriarh Teoctist, întâistător al Bisericii Ortodoxe Române vreme de aproape 21 de ani, a trecut la cele veşnice. La înmormântarea sa de pe 3 august 2007 au venit mii de credincioşi din toată ţara, iar Bisericile Ortodoxe surori şi alte Biserici din lume au fost prezente prin ierarhii care le păstoresc. La funeraliile patriarhului Teoctist a fost prezent şi PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol. Au fost prezente, de asemenea, numeroase personalităţi din viaţa publică.
Sute de mesaje de condoleanţe au sosit atunci la Patriarhie şi până la 40 de zile, toată Biserica Ortodoxă Română a fost în doliu. Vom încerca, în cele ce urmează, să ne amintim de chipul luminos al patriarhului românilor, de calităţile sale înalte, folosindu-ne de cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut ca frate sau păstor duhovnicesc.
La aflarea veştii că patriarhul Teoctist a plecat din lumea aceasta, ziarul „Lumina” a deschis pe site secţiunea „Lăsaţi un gând pentru patriarhul românilor”. Astfel, timp de 40 de zile, cititorii noştri au postat zeci de mesaje despre părintele patriarh Teoctist, după cum l-a perceput fiecare în timpul vieţii. Şi-au exprimat gândurile oameni de toate categoriile sociale, de toate vârstele şi profesiile. Iată câteva dintre acestea.
„Patriarhul din grădina Maicii Domnului”
„A plecat dintre noi un adevărat martir care a luptat cu regimul comunist pentru drepturile Bisericii. Eu nu am avut deosebita ocazie să mă întâlnesc cu PF Teoctist. L-am văzut la televizor şi mi s-a părut un adevărat sfânt, dacă pot să zic aşa. Din ce am auzit eu de la alţi preoţi era un bătrânel simpatic de pe plaiurile Moldovei, un răzeş de-al lui Ştefan cel Mare... Biserica Ortodoxă Română a pierdut un adevărat cap al Bisericii, un om cu o inimă mare”. (Andrei, elev, Fălticeni)
„Patriarhul din grădina Maicii Domnului... A gestionat foarte bine Biserica Ortodoxă Română, în grele momente pentru ţara noastră. Dumnezeu l-a înzestrat cu pricepere, înţelepciune şi deosebită raţiune. După mai bine de un mileniu de la marea schismă, a reuşit apropierea celor două Biserici surori, aducând un papă catolic pe un tărâm pur ortodox, fapt care se poate consemna în istoria universală! (Mircea Gecan)
„Patriarhul inimilor noastre”
„Cu mare tristeţe am aflat că PF Teoctist a plecat la Domnul. Să dea Bunul Dumnezeu ca măcar o mică parte din căldura ce emana din prezenţa PF Teoctist să poposească şi în sufletele noastre. Atunci vom iubi mai mult, atunci vom fi mai buni, atunci vom fi mai aproape de mântuire”. (Mihail Conrad, inginer)
„Patriarhul inimilor noastre... Prima dată l-am văzut coborând dintr-o navă care-l aducea, însoţit de un sobor de arhierei, de la Tomis la Galaţi. Cu numai o zi înainte îl canonizase pe Sfântul Gherman... Soarele de după amiază îi aurea veşmântul alb, dar el însuşi degaja lumină. A gustat din sarea şi colacul care i s-au oferit, apoi a povestit chiar acolo, pe malul Dunării, pe unde a fost şi ce a făcut, după care a spus, cu tinereţe: «Toate sunt pentru noi mesaje, iubiţi fraţi şi surori, iubiţi tineri, ca noi să ţinem credinţa ortodoxă a neamului nostru. Tinerii, mai ales, sunt foarte mult ispitiţi. Sa-i ajutăm! Părinţii, episcopii, patriarhul, cu toţii avem o mare răspundere pentru viitorul neamului nostru românesc. Să nu lăsăm copiii să rătăcească! Să nu lăsăm tinerii să păcătuiască! Să nu-i lăsăm pradă ispitelor şi căderilor tinereţii! Să le insuflăm credinţa în Dumnezeu, dragostea faţă de semeni, faţă de credinţa noastră strămoşească, faţă de altarele noastre străbune, dragostea pentru rugăciune şi pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos!». Este un crez ce l-a însoţit şi ne însoţeşte şi astăzi, căci cuvintele acestui Prea Fericit Părinte, care a canonizat sfinţi, rămân pentru noi sfinte.” (Violeta)
Un împăciuitor
„Un om venit parcă din raiul împărătesc pe pământ a plecat înapoi spre Rai. Dumnezeu a fost prea îngăduitor cu noi, cei de pe pământ, atât de răi, plini de ură, căci a îngăduit să-l avem printre noi până la o vârstă atât de înaintată, pe acest om cu un suflet în care se scălda numai iubire, bunătate şi blândeţe, toate sub mantia protectoare a credinţei puternice în Dumnezeu. A ajuns să fie iubit de milioane de oameni, prin carisma lui inconfundabilă, a iubit lumea, viaţa, oamenii, animalele, natura... tot ceea ce Dumnezeu a creat aici, pe pământ. Numai faţa lui exprima mereu pace, căldură, blândeţe şi multă iubire.” (Raisa)
„Un om cu aparenţă simplă, cult, sigur pe ceea ce făcea. Un împăciuitor. Un bun şi modest creştin. Evanghelia l-a călăuzit. Am dat mâna cu PF Teoctist pe 1 ianuarie 2005 la Palatul Patriarhal, când mirenii au acces liber...
PF Teoctist l-a invitat pe Papa Ioan Paul al II-lea la Bucureşti. Amândoi doreau unirea bisericilor surori... Amândoi, iubitori de oameni, amândoi, iubitori ai propriilor mame, amândoi iubiţi de Maica Domnului şi de Iisus Hristos, Fiul omului.
Patriarhul Teoctist a dat raspunsuri demne, la obiect şi modeste reprezentanţilor trimişi de patriarhiile Rusă şi Greacă în 1990. Nimeni altul decât îngerul l-a inspirat de fiecare dată pe recent plecatul ierarh.” (Diana şi Dan Gheorghe, profesori universitari)
„Când l-am auzit vorbind pe IPS Mitropolit Teoctist, s-au cutremurat toate în mine”
„Îmi va lipsi enorm. În ţară, mergeam des în la Patriarhie tocmai pentru a-l vedea şi a-i asculta predicile. Avea o vorbă atât de blândă ! Parcă nu pot crede ca nu voi mai avea bucuria să-l revăd. Mereu mă întărea în încercările mele...” (Cristina, doctorand-Franţa)
„Eram student la Iaşi în anii comunismului. Tata venea duminică pe la noi. Adesea ne duceam la Mitropolie. Mi-amintesc prima slujbă, în care a predicat IPS Teoctist. Nu-mi venea să cred că pot exista astfel de manifestări, când nouă ni se spuneau la şcoală tot felul de ciudăţenii în legătură cu religia. Când l-am auzit vorbind pe IPS Mitropolit Teoctist, s-au cutremurat toate în mine. Blândeţea, adâncimea, tâlcul, dar şi seninătatea vorbelor rostite, pe de o parte, şi atmosfera din Catedrala mitropolitană şi mulţimea ierarhilor cu vestimentaţia lor şi mitrele acelea purtate de nişte oameni pe care-i vedeam pentru prima dată, pe de altă parte, îmi dădeau sentimentul că nu sunt pe pământ. Că toate cele care mi se spuneau în şcoală constituie o realitate paralelă, stearpă, rece şi lipsită de ceea ce mi se părea aici, în Catedrală, substanţă vie. Doamne, piatră dacă ai fi fost, tot te învia glasul acela în care cuvintele curgeau ca un cântec minunat ce-ţi pansează toate rănile, îţi îndepărtează definitiv întreaga durere, îţi aduce tot ceea ce-ţi lipseşte, alungă tot ce-ţi este potrivnic, te îmbracă în flori şi-n mireasma lor şi pe dinăuntru şi pe dinafară, îţi aduce cerul pe creştet ca să-i simţi mângâierea. De atunci simt cerul lângă mine.” (prof. univ. dr. Ioan P. Viziteu)
▲ „Om cu simţire şi cuget cu adevărat bisericesc”
L-am cunoscut pe fericitul întru adormire ca patriarh al Bisericii Ortodoxe din România plin de înţelepciune, cu vastă experienţă în chivernisirea treburilor bisericeşti şi cu simţire şi cuget cu adevărat bisericesc! I-am cunoscut dragostea pentru bună-rânduiala şi podoaba Bisericii şi respectul faţă de rânduielile canonice şi instituţiile bisericeşti aşa cum au fost ele aşezate şi binecuvântate de către Sfinţii noştri Părinţi de Dumnezeu purtători! I-am cunoscut cinstirea şi respectul pe care-l acorda Bisericii-mame a Constantinopolului şi iubirea în Hristos faţă de persoana noastră. De asemenea, l-am cunoscut pe pururea pomenitul frate patriarh cu sufletul plin de bucurie şi nădejde, grăind din prisosul inimii despre învierea Domnului şi Înălţarea Lui la ceruri. L-am cunoscut şi ca prea bun părinte şi jertfelnic arhipăstor, animat de dragoste sinceră faţă de toţi membrii turmei sale fără nici o deosebire, cu toate că în viaţa sa a trecut prin multe necazuri şi nenumărate dureri. Pe lângă acestea, l-am cunoscut în zile de bucurie şi veselie duhovnicească, exprimând în cuvânt bogat şi bine alcătuit dragostea care îi covârşea inima.
* Fragment din cuvântul PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, rostit la înmormântarea PF Părinte Teoctist
▲ „Rămânem profund îndatoraţi preaiubitului părinte patriarh Teoctist”
După ce patriarhul românilor a trecut la Domnul, toate comunităţile româneşti din străinătate au transmis mesaje de condoleanţe. Vă prezentăm un fragment din mesajul românilor din Ucraina.
Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a fost întotdeauna alături de noi nu numai cu gândul şi sufletul, ci şi cu fapta sa profund creştinească, binecuvântând ajutoarele dezinteresate pe care zeci de biserici şi mănăstiri din nordul Bucovinei, nordul şi sudul Basarabiei, din Maramureşul istoric şi din fostul ţinut Herţa le-au primit de-a lungul ultimilor ani din partea Patriarhiei Române şi Guvernului României în formă de catapetesme şi clopote, de scaune arhiereşti şi cădelniţe, candele şi cristelniţe, alte obiecte de cult, şi, desigur, literatura religioasă pentru săvârşirea serviciului divin în limba noastră română.
Pentru toate acestea, pentru grija părintească faţă de cei înstrăinaţi, pentru rugăciunile rostite către Cel de Sus întru mântuirea neamului românesc de pretutindeni rămânem profund îndatoraţi preaiubitului părinte patriarh Teoctist.
▲ Un mărturisitor al Crucii şi Învierii în viaţa Bisericii şi a poporului român
Din cei 57 de ani de arhierie sau de episcopat, 40 de ani au fost trăiţi în timpul dictaturii comuniste atee, când au fost arestaţi şi întemniţaţi, prigoniţi şi obstrucţionaţi în lucrarea lor mulţi ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi, în special credincioşi intelectuali; atunci au fost închise multe mănăstiri şi schituri, desfiinţate unele eparhii, închise mai multe şcoli teologice, iar mai târziu au fost demolate mai multe biserici, în special în Bucureşti.
Totuşi, prin harul lui Dumnezeu, suferinţele îndurate de mulţi clerici şi credincioşi, cu răbdare şi rugăciune, cu smerenie şi speranţă, au devenit seminţe ale învierii şi ale înnoirii spirituale, ale unor transformări rapide şi ale unei lucrări misionare intense, care s-au văzut mai ales după evenimentele din decembrie 1989 până astăzi. Mulţi tineri, deşi fuseseră educaţi în şcolile comuniste atee, au devenit în mod neaşteptat o forţă misionară creştină. Cum? Ca urmare a rugăciunilor smerite şi tainice ale multor bunici şi părinţi, preoţi din parohii, monahi din mănăstiri, ierarhi din oraşe care au fost umiliţi, dar nu învinşi.
Toate acestea explică în mare parte zelul misionar tineresc al patriarhului Teoctist şi avântul său pastoral din anul 1990 până astăzi.
* Fragment din cuvântul IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, rostit la înmormântarea
PF Părinte Teoctist