Patriarhul Tarasie - drumul de la prim-secretar la salvator al icoanelor

Sfântul Tarasie s-a născut la Constantinopol în jurul anului 730, într-o familie foarte bogată şi evlavioasă. Tatăl său, Gheorghe, era un înalt magistrat, iar mama sa, Evcratia, se distingea prin virtuţile sale şi i-a oferit fiului ei o aleasă educaţie duhovnicească. Fiind extrem de înzestrat şi de bine pregătit, tânărul Tarasie a îmbrăţişat o carieră administrativă în Constantinopol, devenind mai întâi consul, apoi prim-secretar imperial (protasekretis).

În anul 780, împăratul iconoclast Leon IV Hazarul a murit, lăsând ca moştenitor al tronului pe fiul său minor, Constantin VI. Puterea a fost preluată de împărăteasa văduvă Irina, care era cinstitoare a sfintelor icoane. De îndată ea i-a rechemat din exil pe monahii iconoduli, poruncind redeschiderea mănăstirilor în Constantinopol, închise în timpul persecuţiei iconoclaste şi a acordat deplină libertate cultului icoanelor. Pe 31 august 784, patriarhul Pavel IV cel Nou, care fusese înscăunat la dorinţa împăratului Leon IV şi care a subscris la politica iconoclastă a acestuia, s-a retras în mănăstirea „Sf. Flor“, fiind bolnav şi căindu-se de faptul că, din frică, îmbrăţişase erezia. Nu după mult timp, împărăteasa l-a numit patriarh de Constantinopol pe Tarasie, pe atunci prim-secretar imperial. În discursul oficial de învestire, rostit în cadrul ceremoniei de la Palatul Magnaura, din capitala bizantină, el a cerut împărătesei să convoace un Sinod Ecumenic, care să restabilească cinstirea sfintelor icoane şi pacea în Biserică: „De se va aduna sobor din toată lumea, ca să se piardă erezia şi toţi ne vom uni într-o credinţă, cu toate dreptcredincioasele Biserici ale Răsăritului şi ale Apusului, voi primi, deşi sunt nevrednic şi neiscusit, a lua cârmuirea Bisericii“. De praznicul Naşterii Domnului din acelaşi an, Tarasie a fost înscăunat ca patriarh, iar la începutul anului următor a trimis rânduita Sinodică de întronizare papei Adrian I şi patriarhilor de Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. În această epistolă îi informa pe păstorii scaunelor apostolice de alegerea sa, la cererea Curţii şi a clerului capitalei, precum şi despre demersurile privind convocarea unui Sinod Ecumenic care să condamne erezia iconoclastă, rugându-i să-şi trimită reprezentanţii la lucrările sinodale.

Sinod Ecumenic întrerupt de soldaţii iconoclaşti

Aghiograful care i-a consemnat viaţa sublinia că, atâta vreme cât a fost mirean, „a vieţuit nu după trup, ci după duh“, iar mai târziu „în arhierie, s-a remarcat prin duhovnicească vieţuire, cea plăcută lui Dumnezeu şi s-a făcut înger în trup“. Strălucea prin înfrânare, postire, simplitate, smerenie, milostenie şi slujirea săracilor. Bine chivernisind averea părintească a ctitorit şi o mănăstire în Bosforul Traciei, în care vieţuiau numeroşi monahi îmbunătăţiţi, dintre care unii au fost chemaţi la slujirea arhierească.

După sosirea legaţilor papali şi a celor trei patriarhi răsăriteni, împărăteasa Irina i-a convocat şi pe episcopii de pe cuprinsul Imperiului bizantin. O primă tentativă de deschidere a lucrărilor Sinodului VII Ecumenic a avut loc la Constantinopol, la începutul lui august 786. Dar în timpul primei şedinţe, numeroşi soldaţi ce nutreau convingeri iconoclaste au pătruns în forţă în biserica Sfinţilor Apostoli, unde erau întruniţi sinodalii, lansând ameninţări şi injurii la adresa episcopilor ortodocşi. La ordinul împărătesei, care era de faţă, lucrările Sinodului au fost suspendate. Printr-o stratagemă inteligentă, ea a reuşit să trimită trupele ce provocaseră răzmeriţa într-o campanie împotriva arabilor, în Asia Mică. În luna mai a anului următor, convocarea episcopilor la sinod a fost reînnoită, lucrările acestuia deschizându-se în septembrie 787, în catedrala „Sfânta Sofia“ din Niceea (Bitinia), în acelaşi oraş în care avusese loc cu peste patru veacuri în urmă şi cel dintâi Sinod Ecumenic (325), ce condamnase erezia ariană. Patriarhului Tarasie i s-a încredinţat preşedenţia sinodului, care a restabilit cultul sfintelor icoane şi a condamnat erezia iconoclastă. Cu toate acestea, faţă de ierarhii iconoclaşti care s-au pocăit public, sinodul a arătat multă îngăduinţă, reintegrându-i în comuniunea Bisericii şi în cler.

Împăratul adulterin

O atitudine extrem de fermă a arătat Sfântul Tarasie şi în controversa miheiană (de la gr. moichos â adulter), referitoare la divorţul şi recăsătorirea împăratului Constantin VI (780-802). Acesta s-a căsătorit întâia oară în 788, cu Maria de Amnia, având împreună cu ea două fete, Eufrosina şi Irina. În 790, a înlăturat-o de la putere pe mama sa, Irina, iar cinci ani mai târziu a îndepărtat-o pe soţia sa, pretextând că a încercat să-l otrăvească. Încălcând sfintele canoane, Constantin VI s-a recăsătorit cu amanta sa, Teodota, în septembrie 795, proclamându-o împărăteasă. Sfântul Tarasie a refuzat să oficieze căsătoria a doua a împăratului, însă slujba a fost săvârşită de către preotul Iosif, iconom al catedralei „Sf. Sofia“. Patriarhul l-a ameninţat cu oprirea de la Sfânta Împărtăşanie pe Constantin VI, dar în cele din urmă s-a ferit să adopte o atitudine fermă, deoarece împăratul ameninţase că, în cazul în care va întâlni opoziţie din partea Bisericii, va relansa lupta contra sfintelor icoane.

Evenimentele au stârnit protestul monahilor studiţi în frunte cu Sf. Teodor Studitul şi unchiul său, Platon, fost egumen al mănăstirii Sakkudion. Ei au cerut excomunicarea preotului Iosif şi a tuturor celor ce acceptă comuniunea cu el, deci inclusiv a cuplului imperial. După câteva tentative eşuate de reconciliere, împăratul a trecut la represalii împotriva monahilor, poruncind, în 797, arestarea Sf. Teodor şi a unchiului său, Platon, şi întemniţarea lor la Tesalonic, respectiv la Constantinopol. Profitând de pierderea susţinătorilor de către fiul ei, împărăteasa Irina a revenit pe tron, Constantin VI fiind înlăturat de la putere şi orbit, în august 797. De îndată, patriarhul Tarasie l-a îndepărtat din cler pe preotul Iosif, cel ce îndrăznise să săvârşească unirea adulteră a nefericitului împărat.

La moartea patriarhului Tarasie a plâns tot poporul

Păstorind cu vrednicie Biserica constantinopolitană încă nouă ani, Sfântul Tarasie a trecut la cele veşnice pe 25 februarie 806, fiind plâns de către împăratul Nichifor, succesorul Irinei, demnitarii de stat, clerul şi poporul, dar mai ales de către „săracii şi scăpătaţii, sărmanii şi văduvele, căci era către aceia foarte milostiv, tuturor bun păstor“. A fost înmormântat în mănăstirea ctitorită de el în Bosforul Traciei, iar pe locul mormântului său s-au săvârşit nenumărate minuni, mulţi orbi, ologi şi îndrăciţi căpătând grabnică tămăduire. Viaţa sa a fost scrisă de Ignatie Diaconul într-un stil elevat, probabil cu puţin înainte de anul 845. Pe lângă data de 25 februarie, Sfântul Tarasie mai este prăznuit anual şi împreună cu Părinţii Sinodului VII Ecumenic, în duminica închinată acestora, prima de după 11 octombrie.

▲ Sinodul VII Ecumenic

Lucrările Sinodului al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787) s-au desfăşurat pe parcursul a opt şedinţe, între 24 septembrie-23 octombrie, sub preşedenţia patriarhului Tarasie, care a influenţat în mod decisiv hotărârile luate. La dezbateri au participat reprezentanţii imperiali, legaţii papali şi ai patriarhiilor răsăritene de Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, precum şi un număr de circa 365 de episcopi din Imperiul bizantin. De asemenea, în listele sinodului se păstrează peste 130 de semnături ale unor arhimandriţi, egumeni şi simpli monahi, prezenţi în calitatea lor de apărători ai Ortodoxiei în timpul persecuţiilor iconoclaste. Primele trei şedinţe au fost dedicate problemei reprimirii şi reintegrării în slujire a episcopilor ce renunţă la erezie, precum şi problemei recunoaşterii hirotoniilor săvârşite de către episcopii eretici. Retractările ierarhilor reveniţi la Ortodoxie conţineau afirmarea credinţei în cultul Maicii Domnului, al sfinţilor, al sfintelor moaşte şi al sfintelor icoane. În decursul şedinţelor IV-V au fost prezentate şi lecturate mărturiile scripturistice şi patristice în favoarea cultului icoanelor, iar în şedinţa VI au fost combătute sistematic hotărârile Sinodului iconoclast de la Hieria (754), fiind citit un text compus probabil chiar de Sf. Tarasie. În şedinţa a VII-a a fost citită şi aprobată definiţia dogmatică a sinodului, precum şi epistola adresată împăraţilor de către patriarh şi sinod. Hotărârile promulgate de sinodali au fost recitite şi semnate şi de către împărăteasa Irina şi fiul ei, Constantin VI, în ultima şedinţă desfăşurată în Palatul Magnaura, din Constantinopol. Totodată, Sf. Tarasie i-a trimis papei Adrian I o epistolă în care expune pe scurt desfăşurarea şi deciziile Sinodului VII Ecumenic.