Cu mulți ani în urmă, aflându-mă într-o cameră a institutului care găzduiește marele radiotelescop de la Effelsberg, priveam prin fereastră la antena cu diametrul de 100 m, cea mai mare antenă mobilă din
Patronii și ocrotitorii spirituali ai țărilor Uniunii Europene
Chiar dacă Apusul Europei trece printr‑o perioadă de descreștinare, creștinismul fiind redus în multe țări europene doar la un rol cultural, fiecare stat al Uniunii Europene are un patron sau ocrotitor spiritual, al cărui nume este mai mult sau mai puțin cunoscut locuitorilor statului respectiv. Articolul de față își propune să‑i prezinte tocmai pe acești sfinți protectori și să facă o scurtă radiografie a societății occidentale din punct de vedere religios.
În timp ce Biserica Romano‑Catolică, majoritară în vestul Europei, a ajuns, mai ales prin hotărârile Papei Ioan Paul al II‑lea, la un număr de șase patroni ai Europei (prin declararea, în anul 1980, a Sfinților Chiril și Metodie patroni ai Europei, alături de Sfântul Benedict, iar în anul 1999, prin numirea a trei sfinte patroane - Brigitta a Suediei, Caterina de Siena și Edith Stein), se pune întrebarea: Care sunt de fapt patronii sau ocrotitorii spirituali ai celor 28 de state care formează astăzi Uniunea Europeană?
Rolul cultural și mai puțin moral‑spiritual acordat creștinismului în Occident nu poate nega rădăcinile creștine ale Europei și nici amprenta de neșters pe care acesta și‑a pus‑o pe bătrânul continent. Dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene, în 16 predomină o majoritate catolică, în 7 protestantismul, iar în 4 Ortodoxia. Țările cu majoritate catolică sunt: Austria, Belgia, Croația, Franța, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Republica Cehă și Ungaria. În următoarele țări există o majoritate protestantă: Danemarca, Estonia, Finlanda, Marea Britanie, Letonia, Olanda și Suedia, în timp ce Ortodoxia predomină în doar patru țări ale Uniunii: România, Grecia, Bulgaria și Cipru.
Într‑o țară precum Germania, unde populația este împărțită între Bisericile Catolică și Luterană, iar nu mai puțin de un sfert se declară atee sau fără confesiune (deși nu este cel mai trist caz al Uniunii!), se pune justificat întrebarea: Cât de creștină mai este Europa zilelor noastre? Nu vom încerca aici să dăm un răspuns, cel puțin din două motive: pe de o parte, nefiind scopul acestui articol, iar pe de altă parte, din cauza complexității problemei. „Dacă suntem corecți și sinceri - spunea profesorul german Rudolf Grulisch, referindu‑se în special la Apusul Europei – în multe țări europene nu mai este vorba decât de un creștinism cultural” (Rudolf Grulisch, Die Landespatrone der EU‑Staaten: Europa und das Christentum, pe pagina media3.kathtube.com/document/6848.doc, pagină accesată la data de 7 februarie 2012).
Chiar dacă bisericile și capelele predomină încă, din fericire, în peisajul multor țări din Apusul Europei, totuși multe dintre ele sunt astăzi vândute, fiindu‑le schimbată destinația. Viitorul acestora depinde astăzi de numărul contribuabililor, care‑și reduc, din păcate, participarea la viața comunității doar la achitarea unor taxe pentru cult. Aceste statistici nu vorbesc însă despre numărul tot mai mic al practicanților.
Involuția creștinismului în Germania, spre exemplu, se poate vedea prin faptul că în capitala statului, Berlin, numărul musulmanilor (deși în minoritate) care participă vinerea la slujbele de la moschee este mult mai mare decât al creștinilor care participă duminica la slujbele oficiate în diferitele biserici!
Poate ar merita să amintim aici pe scurt și situația religioasă dintr‑un oraș de pe teritoriul Elveției: Basel. În acest oraș, organizat drept canton de sine stătător, Biserica Reformată, care este majoritară, a pierdut în ultimii 50 de ani nu mai puțin de 110.000 de credincioși. Deși motivul invocat de către un pastor intervievat a fost „fuga de oraș” a celor mai mulți (Martin Lehman, „Baustelle Kirche“,în Reformiert. Evangelisch‑reformierte Zeitung für die deutsche und rätoromanische Schweiz,nr. 5 din 27 aprilie 2012, p. 5.), totuși, cauzele trebuie căutate în altă parte. Poate ne‑ar ajuta să amintim și una dintre ultimele statistici din Țara Cantoanelor. Dacă în anii 1970 numărul celor declarați atei pe teritoriul întregii Elveții era unul nesemnificativ, în anul 2000, acesta se ridica la 11%, pentru ca în urmă cu trei ani să fie de nu mai puțin de 20,5%.
Auzind aceste cifre și comparându‑le cu cele din țara noastră, ne‑am declara mulțumiți dacă n‑am lua în considerare avertismentul adresat de unii teologi și ierarhi de‑ai noștri. IPS Mitropolit Serafim Joantă, într‑o conferință cu titlul „Ortodoxia între Tradiţie şi modernitate”, ținută la Zürich în 2009 și publicată în revista Glaube in der 2 Welt, vorbea despre situația din țările ortodoxe și despre procesul de secularizare: „În ce măsură Biserica Ortodoxă face faţă procesului de secularizare este greu de spus. De pildă, în România, ţară cu 87% ortodocşi, cu toate că la ultimele două recensăminte (1992 şi 2002) numai 0,1% din populaţie s‑a declarat atee, totuşi, frecvenţa duminicală la Liturghie nu depăşeşte 5% la oraşe şi 15‑20% la sate. Nu cred că lucrurile stau altfel în celelalte ţări preponderent ortodoxe. Aşadar, majoritatea ortodocşilor sunt doar creştini nominali, chiar dacă toţi, în virtutea tradiţiei, îşi botează copiii, se cunună sau îşi îngroapă morţii religios. Un mare duhovnic român şArhim. Teofil Părăian, n.a.ţ zice: „Cei mai mulţi oameni trăiesc social în religie, nu religios în societate”.
Revenind la patronii Europei, putem aminti faptul că prin intermediul Reformei, în toate țările care au aderat la aceste măsuri reformatoare s‑a pierdut cinstirea sfinților. În aceste condiții, se mai poate vorbi, totuși, de patroni spirituali ai țărilor europene? Răspunsul este, fără îndoială, unul pozitiv. Revista catolică slovenă Ognisce, care apare în Koper, a formulat o listă a acestor patroni spirituali, pe care o redăm, cu câteva modificări necesare:
Austria – Sf. Leopold (cu data de pomenire la 15 noiembrie).
Belgia – Dreptul Iosif, ocrotitorul Sf. Familii (19 martie).
Bulgaria – Sf. Clement de Ohrida (27 iulie).
Cipru – Sf. Pavel din Cipru (17 martie).
Croația – Cei trei magi (6 ianuarie).
Danemarca – Sf. Ansgar (3 februarie).
Estonia – Sf. Fecioară Maria; minoritatea catolică îl pomenește pe Sf. Stanislaus (15 noiembrie).
Finlanda – Sf. Heinrich de Uppsala (19 ianuarie).
Franța – Sf. Dionisie (9 octombrie).
Germania – Sf. Bonifatie (5 iunie).
Grecia – Sf. Ap. Andrei (30 noiembrie).
Irlanda – Sf. Patrick (17 martie).
Italia – Sf. Caterina de Siena (29 aprilie).
Letonia – Maica Domnului din Anglona (15 august).
Lituania – Sf. Cazimir (4 martie).
Luxemburg – Sf. Kunigunde (3 martie).
Malta – Sf. Ap. Pavel (29 iunie).
Marea Britanie – Sf. Gheorghe (23 aprilie).
Olanda – Sf. Willibrord (7 noiembrie).
Polonia – Sf. Stanislau de Cracovia (11 aprilie).
Portugalia – Sf. Antonie de Padova (13 iunie).
Republica Cehă – Sf. Wenzel (28 septembrie).
România – Sf. Andrei (aici articolul sloven îl prezintă pe Sf. Niceta de Remesiana).
Slovacia – Sf. Ioan Nepomuk și Maica Domnului de la Schossberg.
Slovenia – Dreptul Iosif și Sfânta Fecioară Maria.
Suedia – Sf. Brigita (23 iulie).
Spania – Sf. Ap. Iacob (27 iunie);
Ungaria – Sf. Rege Ștefan (16 august).
Numai în anumite țări ale Uniunii Europene populația mai cunoaște astăzi numele patronului sau ocrotitorului spiritual, pentru că ziua prăznuirii sfântului coincide cu ziua națională a statului respectiv, cum ar fi sărbătoarea Sf. Pavel în Malta, sau sărbătoarea Sf. Wenzel în Republica Cehă. În unele țări, patronul spiritual a propovăduit pentru prima dată Evanghelia în acel teritoriu, cum ar fi cazul Sf. Apostol Pavel în Malta, al Sf. Patrick în Irlanda, al Sf. Clement de Ohrida în Bulgaria, al Sf. Heinrich de Uppsala în Finlanda și al Sf. Ansgar în Danemarca.
În alte cazuri este vorba de sfinți care au condus destinele acelor țări, cum ar fi, spre exemplu, regele Ștefan al Ungariei, Sf. Wenzel din Boemia, Sf. Leopold în Austria, Sf. Cazimir în Lituania și Sf. Kunigunde în Luxemburg. Sf. Bonifatie, deși a primit numele de „apostolul” Germaniei, nu este cinstit ca patron al întregii Germanii, deoarece după Reformă statul este împărțit în două confesiuni. În unele țări, patronii spirituali sunt persoane care au jucat un rol foarte important în creștinismul primar: Sf. Fecioară Maria (în Slovenia și Lituania), Sf. Iosif, logodnicul Sf. Fecioare (în Belgia și Slovenia), Cei trei magi (Croația), Sf. Apostol Andrei (în Grecia și România) și Sfântul Apostol Iacob (în Spania).
În anul 1964, când Papa Paul al VI‑lea l‑a declarat pe Sf. Benedict patron al Europei, a scos în evidență faptul că acesta cu crucea, cartea și plugul a marcat viitorul Europei, de la Marea Mediterană până în Scandinavia și din Irlanda până în Polonia. Ce sau cine marchează astăzi populația Uniunii Europene, care ar trebui să fie înainte de toate o comunitate a valorilor morale? Ce valori spirituale ar putea schimba astăzi fața Europei, și‑n special a celei occidentale?
Prin adăugarea României și Bulgariei în anul 2007, alături de celelalte două țări ortodoxe (Cipru și Grecia), Biserica Ortodoxă poate juca un rol foarte important pentru viitorul Uniunii Europene. Evident, evitând pericolul filetismului și pe cel al unei vădite îngâmfări confesionale, așa cum afirma un cunoscut teolog român: „Ortodoxia trebuie să treacă de la faza de combatere la aceea de dezbatere destinsă în Duhul, fără învârtoșări urâtoare”.