Celebritate mondială, Paulo Coelho se mişcă, între emisiunile de televiziune şi călătoriile pentru promovarea cărţilor sale, cu nonşalanţa şi supleţea unei feline. Fără a face paşi greşiţi sau valuri. Chipul îi este senin, fără duritate, captivant şi uşor de vândut. Pentru piaţa editorială, scriitorul brazilian este un chilipir formidabil. Textele lui au fost publicate în toată lumea, editate în 56 de limbi şi vândute în zeci de milioane de exemplare. În Franţa, unde succesul său este uluitor, el a fost distins cu titlul Legiunii de Onoare, care se adaugă la panoplia de lauri culeşi din toată lumea.
Coelho este, totodată, şi un as al marketingului, ştiind să-şi creeze imagine. Dar această imagine camuflează atent, de ochii cititorului, traiectoria unui om neliniştit, dezechilibrat, ba chiar straniu.
Internat la psihiatrie de tatăl său
În mare, povestea lui este cea a unei căutări care începe în adolescenţă. Tânărul Paulo era, pe vremea aceea, indisciplinat, revoltat, fugar, ca mulţi tineri de vârsta lui. Tatăl său, un om autoritar, nu l-a putut suporta aşa. Urmând obiceiul burghez al epocii, el l-a internat pe fiul său într-o clinică de psihiatrie, în trei rânduri, timp de doi ani (1965-1967). Toată această perioadă, spune Coelho astăzi, nu l-a tulburat, ci i-a servit ca sursă de inspiraţie pentru „Veronica se hotărăşte să moară“. Câţiva ani mai târziu, Coelho regăseşte izolarea. În timpul dictaturii militare, el este arestat pentru răspândirea de manifeste subversive. Când a fost închis a doua oară, Coelho s-a temut foarte mult: nefiind înregistrat de către militari la intrarea în închisoare, el a crezut că va fi eliminat şi apoi dat dispărut. Totuşi, el a fost eliberat după câteva zile. Îl regăsim după aceea ca jurnalist, apoi ca ataşat de presă la o casă de discuri, impresar al unor cântăreţi de muzică romantică.
Un hippie în arhivele infernului
În 1977, el lasă totul, mânat de voinţa irezistibilă de a deveni scriitor. Pleacă la Londra, scrie câteva texte, pe care le uită într-un bar, unde îşi plângea dorul de ţară şi se reîntoarce în Brazilia alături de un prieten, care îl relansează în lumea muzicii. Împreună cu complicele său, Raul Seixas, prieten vechi, Paulo Coelho începe să compună versuri pentru unele dintre cele mai cunoscute melodii rock din Brazilia. Seixas era departe de orice interes pentru show-business, fiind un înrăit consumator de droguri. A murit de supradoză. Amândoi se îmbrăcau hippie, având păr lung, barbă şi acelaşi model de ochelari. Ca două sosii. Coelho a consumat LSD, marijuana, experimentând, rând pe rând, budismul şi ezoterismul, care l-a condus în 1982 să publice „Arhivele infernului“, un text rămas anonim. În 1985, revine cu „Manual de vampirism“ pe care s-a grăbit să-l retragă din circulaţie câţiva ani mai târziu, nefiind deloc mândru de el.
Falsul guru din Copacabana
Către patruzeci de ani, Coelho era un hippie întârziat, stingher în materialismul anilor â80, fără vreo perspectivă profesională. Având o sclipire, s-a hotărât să plece singur, pe jos, şi să facă un pelerinaj la Sfântul Iacob de Compostella. S-a reîntors preschimbat în... mag! La întoarcerea în Brazilia, el a anunţat deschis descoperirea vocaţiei sale şi intrarea sa în ordinul spaniol RAM (Regnus Agnus Mundi). Rockerul afişează acum aere medievale, cu capă şi spadă. El consideră că are putere asupra obiectelor şi spiritelor. În Brazilia, Coelho se prezintă ca un guru. Presa, căreia el îi ştia slăbiciunile, îl prezintă ca având puterea de a stârni vântul doar prin forţa spiritului. Locuieşte într-un mic apartament din Copacabana, având în spate o terasă înconjurată de clădiri înalte, cu multe ferestre. Am avut ocazia să-l întâlnesc în acea perioadă. „Darul de a stârni vânturile nu prea trebuie împărtăşit - l-am provocat eu - căci dacă l-aţi împărţi cu vecinii, aţi putea risca să provocaţi un uragan!“. Coehlo a zâmbit fără să zică nimic, apoi, întorcându-se către prietena care mă însoţea, i-a cerut să privească fix o plantă, în timp ce şi el se concentra asupra ei. Faza, intensă, a durat cam cinci minute, fără ca nici măcar o frunză să se mişte. Deodată, o petardă a bubuit în curte şi s-au auzit strigăte. Vecinii, mai puţin mistici, sărbătoreau golul unui meci de fotbal. „Această explozie, golul sunt semne“ - comentă Coelho enigmatic. La vremea aceea, el lansa „Jurnalul unui mag“, folosind fantasmele braziliene despre castele, vrăjitori şi basme. Astfel s-a lansat cariera sa. Însă lucrarea ce a urmat, „Alchimistul“, este cea care l-a propulsat mondial. Această carte a fost vândută până astăzi în milioane de exemplare, deschizându-i lui Coelho calea către succes, asigurându-i şi vânzările următoarelor cărţi. „Alchimistul“ nu este nimic altceva decât un text slab, prezentând un melanj de mărturii preluate din diferite tradiţii. Gândită de-a gata, uşor de asimilat. În Franţa, cartea a ajuns în standurile librăriilor înaintea „Jurnalului unui mag“, rebotezat „Pelerin la Compostella“, ştergând astfel orice urmă a elucubraţiilor lui Coelho cu privire la puterile sale excepţionale. Şiret, autorul a ştiut să se adapteze. El nu ar fi avut atât succes dacă ar fi făcut, aşa cum a făcut în Brazilia, declaraţii ca aceasta, la lansarea din 1988: „Maestrul meu locuieşte în Olanda. Comunic foarte uşor cu el pe calea astrală. Săptămâna aceasta m-am gândit să intru în contact cu el, dar e atâta risipă de energie... Trebuie să mă concentrez douăzeci de minute, fără a mai pomeni de celelalte pregătiri ale ritualului. Fără să mă mai gândesc, asta m-a făcut leneş şi, în cele din urmă, am rezolvat problema singur. Îmi imaginez care este obiectivul acestei chestii: că ne putem descurca şi fără hm... intermediar.“ Odată cu creşterea reputaţiei sale internaţionale, Coelho, care era cunoscut în Brazilia ca „Magul“, a ştiut să se recentreze pe un discurs în jurul căutării spirituale personale. Astfel, Paulo Coelho şi-a găsit în sfârşit destinul.
▲
Fişă biografică
Paulo Coelho s-a născut la 24 august 1947 în Rio de Janeiro, Brazilia. La vârsta de şapte ani s-a înscris la şcoala iezuită San Ignacio din oraşul natal. Aici a luat primul său premiu literar în urma unui concurs de poezie.
În 1970 a renunţat la studii pentru a călători în America de Sud, Africa de Nord, Mexic şi Europa. Întors în Brazilia după doi ani de călătorii, Coelho începea o carieră de succes ca scriitor de texte pentru cântece. A fost închis pentru o scurtă perioadă de timp în 1974, când în Brazilia guverna dictatura militară. Prima sa carte îi apărea la vârsta de 38 de ani. Profund ataşat de Brazilia natală (îşi scrie operele la calculator în faţa oceanului, în vila de la Copacabana) cărţile sale tratează subiecte dramatice universale, fapt care explică primirea de care se bucură.
Coelho se recomandă astăzi ca autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. Romanele sale au fost editate în 150 de ţări, traduse în peste
cincizeci de limbi. Notorietatea pe care i-au adus-o cărţile scrise au făcut să fie distins cu importante premii şi ordine, printre care cel de Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, oferit de statul francez în anul 2000. Principalele sale opere, apărute şi în limba română, sunt: „Pelerin la Compostela“ (1987); „Alchimistul“ (1988); „Walkiriile“ (1992); „La râul Piedra am şezut şi-am plâns“ (1994); „Al cincilea munte“ (1996); „Manualul Războinicului luminii“ (1997); „Veronika se hotărăşte să moară“, (1998); „Diavolul şi domnişoara Prym“ (2000), „11 minute“ (2007).
(pr. Georgian PĂUNOIU, adaptare după „Coelho, «l’Alfumiste»“, de Christian Dutilleux, revista „Actualité des religions“, nr. 8, 1999)
