Cultul ortodox conţine slujbe şi ritualuri liturgice care se oficiază în principalele momente ale zilei. Pavecerniţa este una dintre cele mai vechi slujbe de seară, specifică cultului de la mănăstiri. Face parte din cele şapte Laude bisericeşti şi vine în ajutorul credincioşilor care doresc să se roage mai mult.
Pavecerniţa este una dintre slujbele cultului public ortodox mai puţin cunoscută de majoritatea credincioşilor, întrucât este o slujbă specifică mănăstirilor, în sensul că ea se oficiază mai des la mănăstiri. Cu toate acestea, mai ales în perioada Postului Mare, slujba Pavecerniţei se oficiază şi la bisericile de parohie. Slujba Pavecerniţei este slujba prin care se încheie ciclul liturgic din ziua respectivă, ea oficiindu-se seara, după Vecernie. Însuşi termenul slavonesc „povochemiya“, din care a derivat cuvântul „pavecerniţă“ înseamnă „rugăciunea de după cină“, arătând perioada zilei în care se oficiază această slujbă.
Apărută în secolul al IV-lea
Specialiştii în liturgică au arătat de-a lungul timpului originile vechi ale slujbei Pavecerniţei. O primă opinie a liturgiştilor mai vechi (Baumer şi Batiffol) arată că Pavecerniţa a fost alcătuiră în Apus, de Sfântul Benedict, la începutul secolului al VI-lea. Mai târziu, A. Vandepitte şi Pargoire au contrazis această teorie şi au arătat că slujba este mult mai veche. Un text din Callinicus, datat din perioada 447-450, pe care Pargoire îl aduce ca argument pentru teoria sa, arată că în Răsărit, între slujba Vecerniei şi serviciul de la miezul nopţii, se oficia o slujbă numită în greceşte „prothypnia“, care preceda prima parte a odihnei de noapte şi care astăzi la greci se numeşte „apodeipnon“. Pargoire contrazice teoria lui Baumer şi Batiffol, arătând că această slujbă ar avea origini de la Sfântul Vasile cel Mare, întrucât marele ierarh din secolul al IV-lea ar fi menţionat acest serviciu liturgic în „Regulile mari“.
Sfântul Vasile cel Mare, părintele Pavecerniţei în Răsărit
Teoriei lui Pargoire i se adaugă şi argumentul lui Vandepite, care arată că Sfântul Vasile cel Mare, în timpul retragerii sale în Pont în perioada 358-362, a stabilit introducerea acestei slujbe în cult. Teoria lui Pargoire şi Vandepite a rezistat în timp, chiar dacă Dom Plaine a arătat că există menţiuni ale slujbei Pavecerniţei mai înainte de Sfântul Vasile cel Mare, în scrierile lui Eusebiu, ale Sfântului Ambrozie şi Ioan Casian. Pasajele din scrierile acestora au fost examinate cu atenţie, rezultatele arătând că nu era vorba despre slujba Pavecerniţei. Nici opiniile de mai târziu ale cercetătorilor Ladeuze şi Dom Besse, conform cărora Pavecerniţa apare în „Regulile“ Sfântului Pahomie nu au rezistat. În orice caz, rămâne în picioare părerea că Sfântul Vasile cel Mare a organizat cultul răsăritean, introduând şi Pavecerniţa, aşa cum Sfântul Benedict a făcut în Apus.
Mai multe tradiţii liturgice
Pavecerniţa care se oficiază astăzi în Biserica Ortodoxă are două forme liturgice, Ceaslovul consemnând rânduiala Pavecerniţei Mari şi a Pavecerniţei Mici. În cadrul slujbei, se pot citi diverse canoane de rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, către sfinţi, sau se poate pune slujba unui sfânt, din Mineiul (n.r. carte care conţine slujbele zilnice) din luna respectivă care nu s-a oficiat în acea zi din diverse motive. Există obiceiul ca la sfârşitul slujbei să aibă loc cererile de iertare, iar în tradiţia rusească se citesc, spre sfârşitul slujbei, rugăciunile de seară sau rugăciunile dinaintea culcării. La mănăstirile de la Muntele Athos există un obicei vechi, păstrat cu sfinţenie şi la alte mănăstiri ortodoxe din lume, conform căruia, toţi care participă la oficierea Pavecerniţei să cinstească icoanele şi moaştele care se află în lăcaşul de cult respectiv, după care să primească binecuvântare de la preot. În Biserica Catolică, slujba are o rânduială asemănătoare cu cea din ritul ortodox, diferenţiindu-se prin meditaţii şi examinări ale conştiinţei, rituri penitenţiale şi răspunsurile antifonice. În unele mănăstiri, există obiceiul ca după slujbă să se ţină un moment de linişte, pentru meditaţie spirituală.
▲
„La Pavecerniţă, cerem de la Dumnezeu odihnă în timpul nopţii“
Despre felul în care se oficiază în mănăstiri slujba Pavecerniţei, dar şi despre semnificaţiile duhovniceşti ale acestei slujbe, am stat de vorbă cu arhimandritul Dosoftei Şcheul,
mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane şi exarh al mănăstirilor din zona Iaşului.
Când şi cum se oficiază la mănăstiri slujba Pavecerniţei?
Trebuie să facem distincţie între rânduiala Pavecerniţei Mici şi cea a Pavecerniţei Mari. Prima dintre ele se oficiază la mănăstiri în fiecare zi după Vecernie, iar cea mare se oficiază în Postul Mare, în zilele de luni până vineri, sau în locul Vecerniei, în zilele când această slujbă de seară s-a oficiat unită cu Sfânta Liturghie. La Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde slujbele se oficiază după rânduiala monastică, Pavecerniţa Mică nu se oficiază în fiecare zi, aşa cum ar trebui, pentru că după Vecernie, de obicei, se oficiază Acatistul Cuvioasei Parascheva şi se citesc diverse rugăciuni. Este o excepţie pentru că avem aici moaştele Sfintei Parascheva.
Care este specificul acestei slujbe?
Slujba Pavecerniţei are profunde semnificaţii duhovniceşti. Ca şi celelale Laude bisericeşti, ea răspunde nevoii credincioşilor de a se ruga. Face parte din slujbele de seară, care au menirea de a-I mulţumi lui Dumnezeu, şi prin ea cerem de la El odihnă în timpul nopţii. De aceea, întreaga slujbă conţine rugăciuni, imne, texte biblice care se referă la trecerea fără ispite a nopţii şi la odihna trupului. În general, slujbele rânduite de Biserica Ortodoxă au menirea de a-L lăuda pe Dumnezeu, după cuvântul psalmistului: „De şapte ori pe zi Te voi lăuda, Doamne“. Pavecerniţa ne aduce aminte de seara în care a fost prins Mântuitorul şi dus la judecată, când se ruga pentru El şi ucenicii Săi să nu cadă în ispită.
Poate fi unită Pavecerniţa cu alte slujbe?
În cadrul slujbei Pavecerniţei, se pune un canon, de obicei al Maicii Domnului, sau al unui sfânt, mai ales în zilele în care sunt mai mulţi sfinţi într-o zi. În Grecia, am văzut că se obişnuieşte să se pună Acatistul Bunei Vestiri şi Canoanele Maicii Domnului, pentru a întregi acest moment de rugăciune al serii.
▲
Slujbă care completează rugăciunile zilnice
Menirea Pavecerniţei de a completa şirul slujbelor zilnice din cultul divin creştin se înţelege şi din faptul că primul termen care desemnează slujba a fost latinescul „completorium“, întâlnit la Sfântul Benedict, în „Regulile“ sale, capitolele 16, 17, 18 şi 42. În aceste texte, autorul arată că slujba Completorium (de la cuvântul latinesc derivând şi englezescul „compline“, care denumeşte Pavecerniţa în Biserica Anglicană) adună la rugăciune credincioşii într-un singur loc, într-un singur moment, pentru ca aceştia să meargă apoi la odihnă, la casele lor.
