Pe urmele lui Noe (II)

După ce episodul trecut am aflat cauzele potopului, anul în care a avut loc şi o parte dintre teoriile ştiinţifice legate de acesta, în numărul de astăzi vă propunem să aflăm cum este privit Noe în tradiţia creştină.

Evenimentele biblice care s-au petrecut în perioada potopului sunt relatate în cap. 6-9 din cartea Facerii.

Urmaşii lui Set

Episodul este precedat de prezentarea genealogiei urmaşilor lui Adam până la Noe, pe linia lui Set, fiul lui Adam şi al Evei. După fratricidul săvârşit de Cain, acesta este „abandonat“ de autorul biblic, sămânţa sa fiind deja condamnată după uciderea lui Abel. Sunt înfăţişaţi doar urmaşii lui Set. „Toţi oamenii care sunt în lumea aceasta sunt fiii lui Set, căci urmaşii lui Cain au pierit în potop“. Înaintaşii lui Noe - care era „un om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului“ - erau (în ordine cronologică): Adam, Set, Enos, Cainan, Maleleil, Iared, Enoh, Matusalem şi Lameh, tatăl lui Noe.

„A acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer“

Referitor la spaţiul afectat de potop, deşi Biblia spune că apa „a acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer“ (Facerea 7,19), omorând toţi oamenii şi toate vietăţile, cu excepţia celor din arca lui Noe, unii exegeţi sunt de părere că potopul a avut loc numai în regiunea locuită de oameni. Plecându-se de la faptul că Biblia arată că arca s-a oprit pe Munţii Ararat (Armenia), s-a presupus că potopul a avut loc într-un loc din care arca putea fi transportată către aceşti munţi.

Părintele profesor Petre Semen, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi susţine că „textul din cap. 7, 19 - «Şi-atât de mult s-au întins apele pe pământ, încât toţi munţii cei înalţi care erau sub cer s-au acoperit» - nu trebuie înţeles «ad-litteram», deoarece autorul biblic s-a adaptat unui fel de a vorbi al timpului, după cum rezultă din contextul cărţii Facerea (41, 56-57). Potopul a putut să cuprindă o arie destul de largă, ceea ce pentru timpul respectiv şi posibilităţile de cunoaştere ale omului echivala cu «lumea întreagă», pe de o parte, iar pe de alta, este posibil ca în vremea respectivă pământul să nu fi fost ocupat în totalitate de om. Se consideră că Mesopotamia ar fi fost leagănul civilizaţiei şi al culturii umane, deci când aghiograful zice «toată lumea», se poate să aibă în vedere teritoriul locuit pe atunci de oameni, ceea ce achivala, într-adevăr, cu toată lumea.“

Tradiţia babiloniană plasează potopul în valea fluviilor Tigru şi Eufrat.

Cât a trăit Noe

Evenimentele care s-au succedat diluviului probează că germenele păcatului din firea umană se dezvoltă în continuare. Astfel, Ham îl dispreţuieşte pe părintele său, atrăgând blestemul asupra lui şi a urmaşilor săi canaaniţi, care, după un timp, ajung supuşii descendenţilor lui Sem.

Textul biblic ne spune apoi că „Noe a mai trăit după potop trei sute cincizeci de ani. Iar de toate, zilele lui Noe au fost nouă sute cincizeci de ani şi apoi a murit“, după care se face o enumerare a urmaşilor săi.

▲ Dicţionar

Termenul „semit“ derivă de la numele propriu al lui Sem, primul născut al lui Noe. El desemnează populaţiile din sud-vestul Asiei, nordul şi estul Africii (astăzi arabi, sirieni, evreii etc)

▲ Iconografie

În iconografia creştin-ortodoxă, Noe este reprezentat cu precădere în episodul potopului. Astfel, el este ilustrat în scenele: „Dumnezeu poruncind lui Noe să facă corabia“, „Noe făcând corabia“, „Potopul de apă“, „Jertfa lui Noe“, „Noe sădind vie“ şi „Noe, îmbătându-se, s-a dezgolit“.

El este înfăţişat în rândul sfinţilor strămoşi ca un „bătrân, cu barbă ascuţită, cu părul lung, ţinând o corabie în mâini“. De asemenea, îl mai întâlnim pe Noe zugrăvit în scena „Pildei lucrătorilor tocmiţi“. În bisericile mari, cu turle, Noe este reprezentat în bolta întâi, alături de Moise, Aaron şi Daniel.

▲ Personaje biblice

Primul cultivator al viţei-de-vie

Noe este unul dintre cei zece patriarhi dinainte de potop. Etimologia numelui, nõah este incertă, cu toate că mulţi contemporani o leagă de rădăcina nwh, „a se odihni“. În Facere (5, 29) cuvântul este asociat cu verbul nhm (tradus „mângâiere“; „a aduce mângâiere“), cu care se pare că este înrudit şi din punct de vedere etimologic.

Noe a fost un bărbat neprihănit, credincios, şi a avut o legătură strânsă cu Dumnezeu, aşa cum este indicat de expresia „a umblat cu Dumnezeu“ (Facere 6, 9). De asemenea, despre el se spune că a fost fără vină printre contemporanii săi (Facere 6, 9) şi le-a predicat acestora neprihănirea (II Petru 2, 5), cu toate că fără succes, aşa cum au arătat evenimentele care au urmat. Ca şi ceilalţi patriarhi dinainte de potop, Noe a fost binecuvântat cu o viaţă lungă.

Înainte de cataclism, se pare că Noe s-a ocupat de agricultură. Atât în tradiţia creştină, cât şi în cea populară, el este considerat primul cultivator al viţei-de-vie.

Sfântul Chiril al Alexandriei a afirmat că „Hristos ni s-a făcut nouă dreptate şi odihnă. Ne-a mântuit pe noi şi de pământul pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu. Căci aceasta a spus-o Lameh proorocind despre Noe.“