Pedagogia sfinților în prag de sărbători - semnificații și tradiții creștine bavareze

Oriunde ne-am afla, sărbătoarea Nașterii Domnului trezește multe amintiri și activează sentimente diferite. Este o perioadă a așteptării, dar și a speranței și bucuriei. Fiecare an ce trece aduce cu sine o metamorfoză ce înnoiește ființa umană ca trup și suflet. Credincioși sau nu, ne descoperim mereu mai sensibili în această perioadă a sărbătorilor, mai dornici de puțină așezare sufletească. Atmosfera pudrată cu mirosuri de scorțișoară și de ceai aburind, rostirea rugăciunilor la lumina lumânării, lecturarea vieților de sfinți ne reamintesc că rostul nostru este unul nobil, delicat, dar și profund, acela de a fi într-o legătură mai adâncă cu noi înșine, cu cei din jur și cu Dumnezeu. 

Sărbătoarea Crăciunului a avut, are și va avea mereu o frumusețe și o profunzime aparte. Ea nu este definită doar de vremea rece ce ne îndeamnă să stăm la gura sobei, ci și de tradițiile minunate care s-au născut în jurul ei, ca o prelungire a nevoii de bucurie nesfâr­șită, a dorului după vitalitate și a întreținerii prospețimii gândurilor și emoțiilor atât de benefice ființei umane.

Lanterna Sfântului Martin, simbolul iluminării minții și încălzirii sufletului

În Bavaria, de exemplu, se acordă o atenție specială pregătirii sărbătorii Nașterii Domnului. Ea începe de timpuriu, de la 1 noiembrie, odată cu rememorarea celor plecați dintre noi și cărora le este dedicată o zi specială, și anume sărbătoarea Tuturor Sfinților. Apoi încet, încet, tradiția locală aduce în atenție viața Sfântului Martin, sărbătorit de copii cu mult fast în data de 11 noiembrie. Lanternele lor luminate, confec­ți­o­na­te cu atâta migală, atrag privirile îngândurate ale celor care, cuprinși de preocupările vieții, au uitat că urmează să vină Crăciunul. Pe străzile diferitelor orașe sau sate ai sentimentul că ești ca în povești. La ceas de seară acest mic „pelerinaj al luminii” aduce aminte de Martin, care a venit pe lume în anul 316/317 în Ungaria de azi. Prin felul său propriu de a aborda viața și nevoile celor din jur, adică cu înțelepciune, iubire, răbdare și bunătate, el a adus lumina lui Hristos în sufletele și casele tuturor oamenilor care l-au însoțit de-a lungul vieții. Dar cine a fost Martin? Acest creștin a avut o existență pământească marcată de multă înțelepciune. Tradiția spune că într-o iarnă, pe când intra în Amiens, a văzut un om sărac aproape înghețat de frig. Suferința nevo­ia­șului întâlnit l-a mișcat sufletește și a activat în el învățătura creștină, pe care și-o însușise cu atâta râvnă. Și cum el nu avea la sine decât mantaua sa de militar (era ofițer al armatei romane), s-a hotărât să o taie în două cu sabia și să o împartă cu acel sărac. Se pare că în noaptea aceea i-a apărut în vis Domnul Iisus Hristos, Care era îmbrăcat cu o parte a mantalei sale de militar, o confirmare a împlinirii învățăturii de la Matei 25, 36-40: „Gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat. (...) Adevărat zic vouă întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”. Impresionat de acest vis, Martin a acceptat smerit și cu bucurie botezul creștin și peste ani a devenit chiar preot. Datorită calităților sale a fost foarte iubit de oameni. El a întemeiat și două mănăstiri, una în Liguge și alta în apropiere de orașul Tours, al cărui episcop a devenit în anul 372. Ca ierarh a fost, de asemenea, un model de dăruire și de propovăduire a Evangheliei creștine. A părăsit această viață la data de 8 noiembrie 397 și, în 11 noiembrie, a fost înmormântat în orașul său Tours. Odinioară postul creștin de dinaintea sărbătoririi Crăciunului începea odată cu această zi.

Așadar, tradiția lampioanelor sau a lanternelor de Sfântul Martin simbolizează lumina sau claritatea pe care a adus-o acesta în viețile oamenilor, prin Vestea cea Bună propovăduită de Hristos. Completată de frumoasele cântece ce răsună liniștit din gurile copiilor, micii mărturisitori de credință ai zilelor noastre, dar și de covrigii și cornulețele special coapte în această zi, ea aduce aminte de perioada ce urmează (Advent-ul, lb. latină - sosire) pentru care este necesară o pregătire specială. Cele patru săptămâni de aștep­ta­re sunt dedicate în totalitate, conform obiceiului creștin, primenirii sufletești prin post și rugăciune. Reci­tarea psalmilor, lecturarea prorocirilor vechi-testamentare referitoare la venirea în lume a Mântuitorului, prezența diferitelor simboluri sau organizarea manifestărilor cu caracter creștin întregesc această atmosferă de pregătire-așteptare.

Colindul Sfintei Mucenițe Lucia

Această sărbătoare a luminii va fi continuată la data de 13 decembrie, când este sărbătorită Sfânta Muceniță Lucia (Lux, lb. latină - lumină), o tânără care a trăit în jurul anilor 300 în Siracuza, Italia. Luminată de învățătura Domnului ­Iisus Hristos, ea a înțeles adevăratul sens al vieții și a dorit să rămână fecioară și să-și dedice toată viața Mirelui ceresc. Decizia aceasta a costat-o viața, devenind martiră. Ea este ocrotitoarea avocaților, orbilor, săracilor, fermierilor, croitoreselor etc. În ziua celebrării sfintei se aprind lumânări, se fac rugăciuni, se cântă colindul Sfintei Lucia și se coace o specialitate de patiserie cu șofran numită Lussekatter. Tradiția este continuată de fata cea mare a unei familii care îmbracă, în ziua de 13 decembrie, o rochie albă ce amin­tește de puritatea sfintei. Aceasta poartă la brâu o centură roșie, ca rememorare a martiriului ei, iar pe cap poartă o coroniță cu lumânări aprinse ca simbol al luminării ei prin învățătura lui Hristos, dar și ca amintire a momentelor pe care ea le-a ­petrecut vizitându-i pe creș­tinii ascunși în peșteri de teama persecutorilor romani. Deși este o sărbătoare creștină specifică mai ales țărilor scandinave, ea este cinstită cu fast și în Bavaria. Acestei celebrări i se alătură și solstițiul de iarnă și de aceea tradiția prețuirii luminii ocupă un loc central.

Crenguța de cireș înflorit, simbol al înnoirii vieții pământești

Sfânta Varvara (Barbarus, lb. latină - străin, sălbatic), convertită la creștinism ca urmare a învățăturilor profesorilor ei, a trăit în Izmit, Turcia de azi, la sfârșitul secolului al 3-lea. În timpul domniei împăratului Maximinus, decizia ei curajoasă de a se lăsa botezată a stârnit multă furie, mai ales din partea păgânului ei tată care se străduia să-i împlinească toate dorințele și să-i ofere o educație bună. Povestea de viață a sfintei ne amintește de credința puternică în Sfânta Treime, precum și de sfârșitul crud la care a supus-o, din gelozie, chiar propriul tată. Prin martiriul suportat în anul 306 ea devine ocrotitoarea minerilor, artileriștilor, geologilor și nu numai. Rugăciunile sunt ascultate mai ales în vreme de furtună, ocrotirea ei având putere mai ales în fața fulgerelor.

Cinstirea Sfintei Varvara este însoțită și ea de diferite tradiții. Una dintre ele este cea a crenguței de cireș pusă într-o vază cu apă ce înflorește în Ajunul Crăciunului. Ea simbolizează biruința vieții asupra morții, a credinței asupra necre­dinței. De asemenea, ne duce cu gândul și la potențialul oricărei ființe de a reveni la viața minunată și rodnică dăruită de Dumnezeu (cu con­diția schimbării comportamentului sau a mediului de viețuire). Asocierea transformării creștinului cu modificarea stării crenguței, de la nerodnică la rodnică, este un exemplu de bună practică. Lipsa lui Dumnezeu din planurile noastre de viață poate fi asemănătoate cu lipsa frunzelor și florilor crenguței. Opacitatea, nonsensul din cauza grijilor, viciilor sau a sentimentelor negative pot fi cauze ale șubrezirii poten­ția­lului uman, a valorii sale ca dar divin. Îmbobocirea sau înflorirea cren­guței de cireș este dovada credinței că fenomenele imposibile pot deveni posibile; este confirmarea valorii și puterii sursei de viață. În situația omului este o conștientizare a nevoii de informare sau de hrănire sufletească din Cuvântul viu dătător de viață. Crenguța este simbolul înnoirii vieții pe care Pruncul Iisus a adus-o prin întruparea Sa în această lume, adică transformarea vechiului în nou.

Ca o concluzie, Sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului în Bavaria aduce în atenția noastră și alte nașteri în duh și adevăr, prin exemplele menționate mai sus. Ele ne mângâie sufletele şi ne dau curajul de a spera la luminarea minții și la încălzirea sufletului. Important este ca ființa umană să aibă o stare de prezență, de luare aminte, să-și cunoască tradițiile și să le cinstească cu smerenie și bucurie oriunde s-ar afla.

Cristina Benga este cercetător științific, Facultatea de Teologie Evanghelică, Catedra de Teologie Practică 2, Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania.