Soarele încălzeşte cu putere, ploaia stă să cadă. Între zăpuşeala oraşului şi răcoarea brizei marine, mulţi pelerini aleg să meargă în vechile mănăstiri, din diverse colţuri ale ţării, spre a o cinsti pe Maica Domnului. Ei îmbină în mod benefic odihna trupului cu odihna sufletului. E o sărbătoare care nu îndeamnă la mese întinse, ci la cugetare la moarte şi la sfinţenia care va salva lumea. Mănăstirile vechi ale ţării au fost, de-a lungul timpului, adevărate centre de cultură şi spiritualitate. Istoria neamului românesc a fost permanent dublată de spiritualitate.
În fiecare an, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din judeţul Arad, sosesc pelerini din toate colţurile României şi nu numai. Vin atât români ortodocşi stabiliţi în Ungaria, cât şi români care muncesc în străinătate. Mănăstirea Hodoş-Bodrog este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din ţara noastră, atestat documentar încă din anul 1177. Obștea Mănăstirii Hodoş-Bodrog a vegheat dintotdeauna la propăvăduirea credinţei creştine, prin slujbe, predici, mica milostenie și agapa de după Sfânta Liturghie, ţinând astfel trează conştiinţa credincioşilor din această zonă. Mărturie stau obștea rugătoare fără întrerupere de la întemeierea mănăstirii și valoroasa colecţie de artă veche bisericească. Organizarea pelerinajelor la Mănăstirea Hodoş- Bodrog este amintită pentru prima dată în documente în anul 1771. Drumul Crucii este o tradiţie veche a mănăstirii de la Bodrog, la care preoţii, împreună cu pelerinii, participă de două ori pe an. O dată în Vinerea Mare, refăcând drumul Mântuitorului Iisus Hristos pe Golgota, şi a doua oară, în ziua Adormirii Maicii Domnului, care a fost părtaşă la suferinţele Mântuitorului, când a fost răstignit. Începând din anul 2000, procesiunea se face pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou. Pe acest drum s-au amplasat 14 cruci, în dreptul fiecăreia dintre ele se citesc pericope evanghelice, rugăciuni şi cântări adecvate popasului, precum şi cuvinte de învăţătură.
Mănăstirea Tismana (1378)
Între linişti şi vifore, în matca verdelui înconjurător, Mănăstirea Tismana este o altă vatră de cultură veche românească, care îşi primeşte în fiecare miez de vară pelerinii. Tismana a fost ridicată în urma unei descoperiri dumnezeieşti şi numai după zeci de ani de căutări ale unui om sfânt – Cuviosul Nicodim cel Sfinţit. Mănăstirea Tismana are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Toate praznicele de peste an din Biserica lui Hristos aduc mare bucurie duhovnicească, dar oricât de mare este lauda pe care o aducem sfinţilor, praznicul Maicii Domnului o depăşeşte, căci Biserica prăznuieşte pe Împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor. Sfinţii Părinţi, care au alcătuit sinaxarul, au rânduit ca praznicele împărăteşti ce împodobesc crugul anului să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului şi să sfârşească cu Adormirea ei, pentru că prin mijlocirea Maicii Domnului, Dumnezeu a binevoit a începe şi a termina planul mântuirii neamului omenesc. Vieţuitorii Mănăstirii Tismana şi pelerinii se adună încă din ziua de 14 august să-i aducă Maicii Domnului rugăciune de cerere şi mulţumire. Înainte de lăsarea serii, la ora 16:00, sunetul de toacă adună oamenii în biserică pentru slujba Privegherii, în timpul căreia se scoate Sfântul Epitaf al Adormirii Maicii Domnului şi se cântă Prohodul Maicii Domnului. A doua zi, toţi pelerinii participă la Sfânta Liturghie. Dorul omului după Dumnezeu, foamea omului după viaţă veşnică, după eternitate, sunt stări lăuntrice pe care numai Hristos le poate împlini, de aceea pelerinul pleacă în căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu.
Mănăstirea Putna (1469)
De hramul „Adormirea Maicii Domnului” răsună a sărbătoare şi clopotele Mănăstirii Putna, chemând simţirea românească din întreaga lume. Chipuri luminoase de bucovineni autentici, în haine naţionale frumos brodate, împodobesc mănăstirea. Mândri ca brazii, ei ard asemenea unor lumânări în timpul Sfintei Liturghii. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului veghează atât pentru întreaga mănăstire, cât şi pentru toţi cei care îi cer ajutorul. Maica Domnului a adunat în obştea sa oameni obişnuiţi, pe care slujirea şi credinţa, în timp, i-a transformat în eroi şi sfinţi. Când omul se află în pelerinaj, se întâlnește cu Dumnezeu și cu Maica Domnului, care l-au chemat în pelerinaj, încât pelerinajul nu este decât chemarea tainică a lui Dumnezeu și a sfinților. Plecat de la Putna după sărbătoarea Maicii Domnului, pelerinul poartă pentru mult timp în suflet conștiința patriotică, de care s-a molipsit aici, și o adâncă stare de evlavie, comori pe care nimeni nu i le poate lua.
Mănăstirea Curtea de Argeş (1517)
În inima Munteniei, Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş sau Biserica Meşterului Manole, cum i-a zis vreme îndelungată poporul, din anul 1517 primeşte credincioşii de hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Motivele care l-au determinat pe evlaviosul şi Sfântul domnitor Neagoe Basarab să ridice o biserică „cum n-a mai fost alta“ sunt mărturisite în slovele pisaniei: „Adusu-mi-am aminte domnia mea, cum că mulţi împăraţi în împărăţiile acestea s-au sălăşluit, ci puţini pe cea cerească o au moştenit”. Același imbold, moștenit de la domnitorul sfânt, îi însuflețește astăzi pe argeșeni, care vin încă de cu seară pentru a o cinsti pe Maica Domnului, ocrotitoarea noastră, a tuturor. Frumoasa ctitorie îl are acum nu doar ctitor, ci şi ocrotitor pe binecredinciosul Neagoe Basarab, care s-a dovedit a fi sfânt, alături fiind protector spiritual şi Sfântul Iachint, Mitropolit al Ţării Româneşti.
Evlavia către Maica Domnului şi către Mântuitorul Iisus Hristos naşte sfinţi: Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul, domnitorul Sfânt Neagoe Basarab și mulți alții necunoscuți încă, pe care doar Dumnezeu îi cunoaște. Iar lumânările argeșenilor ard în palmele lor făcute căuș pentru toți aceștia și pentru Maica Domnului, având nădejde neclintită în ajutorul lor.
Mănăstirea Nicula (1552)
„Nu lăsa Măicuţă să pierim pe cale, că noi suntem fiii lacrimilor tale”, cântă neîncetat, de mai bine de trei secole, credincioşii care vin la sărbătoarea Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj. Bătrâni, copii, familii dornice să se închine Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în această zi de mare sărbătoare, sosesc cu 2-3 zile înainte pe dealul mănăstirii. Mulţi vin în grupuri, pe jos de la Gherla până la mănăstire. Cântă şi se roagă. Tradiția Mănăstirii Nicula presupune ca pelerinii să înconjoare biserica de lemn în coate și genunchi, în semn de jertfă, pentru iertarea păcatelor. Mii de oameni veniți din toată țara și din străinătate încredinţează gândurile şi necazurile lor Preacuratei, care nu lasă pe nimeni fără răspuns. Icoana Maicii Domnului de aici, pictată pe lemn, în 1681, de pictorul Luca din Iclod, a lăcrimat neîntrerupt, între 15 februarie şi 12 martie 1699. Lacrimile şi durerea Preacuratei cine le-a cunoscut? Câte lacrimi a văzut Maica Domnului, câte doruri a împlinit, câte răni a vindecat? Doar cei care i-au cunoscut mângâierea pot răspunde la această întrebare.
Mănăstirea Moisei (1637)
„Loc sfânt este acesta!” la Mănăstirea Moisei, din ţinutul Maramureşului, spun, adesea, credincioşii care vin la hramul „Adormirea Maicii Domnului”, zi de pelerinaj cu veche tradiţie. Atestată documentar la anul 1637, mănăstirea poartă taine dincolo de înţelegerea umană. De-a lungul timpului, această mănăstire a rezistat tuturor vicisitudinilor naturii şi valurilor istorice. În zi de hram, curtea mănăstirii devine neîncăpătoare, zeci de mii de pelerini vin, cu evlavie, să îşi unească rugăciunile către Maica Domnului. Cerul Maramureşului se umple de mireasma dragostei acestor credincioşi, iar darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu coboară în inimile şi casele lor frumos împodobite. Încă mai putem întâlni printre pelerini oameni trecuți de 8 decenii de viață, toți au o credință ortodoxă totală, cosmică, cum ar spune Mircea Eliade. Ei nu vin în pelerinaj la Maica Domnului, așteptând să trăiască un miracol, ei vin pentru că acest drum face parte din viața lor, fără el nu pot trăi. Pelerinajul face parte din rânduiala vieții lor, la fel ca prezența Maicii Domnului. Acești bătrâni frumoși sunt ei înșiși un miracol!
Mănăstirea Cozancea (1684)
Un alt loc unde Maica Domnului este cinstită, de mai bine de trei secole, se află în ţinutul Botoşaniului. Undeva în adâncul unor codri, parcă de când lumea, se află un loc binecuvântat și născător de sfinţenie - Mănăstirea Cozancea. După ce pelerinul urmează cărările întortocheate ale pădurii, ajunge în sfârşit la locul unde au făcut primii paşi către sfinţenie doi dintre cei mai respectaţi şi mai iubiţi ieromonahi: Paisie Olaru şi Ilie Cleopa. Pacea locului îl transfigurează pe pelerin. Maica Domnului nu uită pe nimeni în rugăciunile sale. „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale mântuiești din moarte sufletele noastre”, cântă azi ierarhi, preoţi, călugări, mireni cu genunchii inimii plecaţi în faţa Preacuratei, chip al smereniei, al rugăciunii neîncetate, al ascultării necondiționate, al șederii zi și noapte în prezența lui Dumnezeu. La Mănăstirea Cozancea, sărbătoarea „Adormirea Maicii Domului” nu are solemnitatea din mănăstirile voievodale. Dar aerul curat, mireasma copacilor amestecată cu cea de tămâie pătrund în adâncul sufletului. Pelerinul uită de necazurile vieţii, mintea se limpezeşte. Aici el devine mai răbdător, mai tolerant și chiar mai profund. Cinstirea Maicii Domnului se face într-o linişte deplină, întreaga natură îi aduce slavă, oameni şi păsări, flori şi albine, şoapte abia rostite, gânduri rostuite, lacrimi uşor prelinse pe obrajii obosiţi de griji, toate le primeşte Maica Domnului. Dumnezeu Pelerinul a coborât printre ei, pentru a le împlini pelerinajul. Părintele Cleopa spunea că, dacă părintele Paisie n-ar fi fost la Cozancea, nu se știe dacă el ar fi urmat calea monahală. Noi am zice astăzi că, dacă Maica Domnului nu ar fi fost ocrotitoare aici de peste trei secole, poate că nici părintele Paisie, nici părintele Cleopa ori alţi sfinţi neştiuţi nu s-ar fi născut în aceste locuri. Nu a știut boierul Constantin Balș, la 1684, când a ridicat aici prima biserică de lemn, că acest loc va aduce nu doar slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului, ci şi multă mângâiere oamenilor.
Mănăstirea Sâmbăta de Sus (1696)
Praznicul „Adormirea Maicii Domnului” este de fiecare dată o sărbătoare aparte şi pentru Mănăstirea Sâmbăta de Sus de la poalele Munților Făgăraș. Pelerini din întreaga țară poposesc aici pentru a trăi clipe de înălțare duhovnicească și a afla mai multe despre istoria acestor locuri binecuvântate, dar greu încercate de vicisitudinile vremurilor trecute. Pentru întărirea Ortodoxiei în Transilvania, aflată sub dominaţia habsburgilor, domnitorul Constantin Brâncoveanu a transformat şi reorganizat vechea mănăstire de la Sâmbăta de Sus, cu călugări sihaştri, într-o mănăstire mai mare cu viaţă de obşte, spre a da mărturie în timp despre unitatea de neam şi de credinţă a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor. A știut bine domnitorul iubitor de Dumnezeu că noi, oamenii, suntem pelerini pe acest pământ. La praznicul „Adormirea Maicii Domnului”, 15 august 1714, când domnitorul împlinea 60 de ani, la Constantinopol a avut loc martiriul său împreună cu cel al fiilor săi. Se sfârșea, astfel, pelerinajul pe acest pământ al domnitorului iubitor de viață veșnică.
Credincioșii participă la Sfânta Liturghie în ziua hramului, așa cum este tradiția, la fântâna din incinta așezământului monahal. Aici, cu ani în urmă, părintele Teofil Părăian le vorbea pelerinilor despre Maica Domnului: „Maica Domnului a fost smerită, ea a murit aşa cum mor toţi oamenii. Nu a fost nimic spectaculos ori deosebit la moartea ei. Iar după ce a fost aşezată în mormânt, a fost înviată din morţi şi ridicată cu trupul la cer. Noi credem că Maica Domnului reprezintă omenirea întreagă în faţa lui Dumnezeu, prin aceea că este în cer nu doar cu sufletul, ci şi cu trupul. Pe Maica Domnului mormântul şi moartea nu au ţinut-o, aceasta e credinţa noastră”.
Mănăstirea Văratec (1785)
Peste tot în România este „Grădina Maicii Domnului”, i-a spus Preacurata Sfântului Cuvios Iosif de la Bisericani. Fie în Maramureş ori în Ardeal, în Banat ori în Muntenia, peste tot Maica Domnului veghează. În Moldova, la doar 12 kilometri de Târgu Neamţ, Mănăstirea Văratec este cea mai mare mănăstire de maici din România, aici vieţuind peste 400 de monahii. Şi la Văratec credinţa în Dumnezeu şi Maica Domnului naşte sfinţi, iar pelerinii vin aici anual pentru a le aduce cinstire lor şi Preacuratei. Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, credincioşii umplu biserica, apoi curtea mănăstirii, apoi cerdacele pline de muşcate roşii. Bucuria acestei sărbători e molipsitoare, pelerinul nu poate rămâne indiferent la cele 400 de inimi monahiceşti, care înalţă la unison rugăciuni către Maica Domnului. De piatră de ai fi şi tot devii din simplu vizitator un pelerin cu gândul la sufletul care îşi cere dreptul la odihna în Dumnezeu. Hristos Domnul a fost și El pelerin în lumea aceasta. S-a născut într-o călătorie, într-un pelerinaj al Sfintei Fecioare Maria și al Dreptului Iosif la Betleem. Aici au venit în pelerinaj Magii de la Răsărit. Pelerini suntem cu toții până ne odihnim sufletul în prezența lui Dumnezeu. Aceasta a căutat și prima stareţă a mănăstirii, monahia Olimpiada, care a întemeiat, între anii 1781-1785, o mică sihăstrie în poiana Văratec. Alături de maica Olimpiada, duhovnicul Iosif este considerat şi el fondator al Mănăstirii Văratec. Sihastru şi dascăl iscusit al Rugăciunii lui Iisus, preot şi duhovnic renumit, părinte adevărat pentru călugări şi mireni, Cuviosul Iosif a fost trecut în rândul sfinţilor în anul 2008, cu data de prăznuire 16 august.
Şi astăzi, după puterea credinţei fiecăruia, Maica Domnului face minuni. Noi nu putem trăi fără Hristos, fără Biserică, fără Maica Domnului, fără sfinţi şi fără mănăstiri. Nu sunt munţi, dealuri, văi împodobite cu mănăstiri şi schituri mai frumoase ca la noi. Dovadă este mulţimea sfinților și a unor icoane ale Maicii Domnului care s-au stabilit pe plaiurile noastre, venind din alte părți ale Ortodoxiei, precum și mulțimea credincioşilor care se adună, în fiecare an, de ziua prăznuirii „Adormirii Maicii Domnului” în biserici și mănăstiri cu acest hram.
