Petre P. Carp: „În viața publică să fii totdeauna dezinteresat”

Se împlinesc miercuri, 19 iunie, 105 ani de la moartea lui Petre P. Carp (1837-1919), o figură unică în istoria vieții politice românești, un om de o aleasă cultură, o conștiință lucidă a epocii sale, dar și cel care a rămas în memoria publică prin anecdotica zicere că „România are atât de mult noroc, încât nu-i mai trebuie politicieni”. În cuprinsul următoarelor rânduri vom ilustra secvențele cele mai importante ale biografiei acestei personalități a istoriei neamului nostru.

Petre P. Carp s-a născut în ziua de 29 iunie 1837 la Iași, ca fiu al stolnicului Petre și al Smarandei Carp. Traiectoria educației lui Petre P. Carp a fost una bine definită pentru copiii aristocrației române, iar la vârsta de 13 ani a fost trimis la Berlin, unde a urmat cursurile Gimnaziului Francez. Opt ani mai târziu, tânărul Petre a terminat această școală pe primul loc. Au urmat înscrierea și absolvirea Facultății de Drept și Științe Politice de la Universitatea din Bonn. În 1862, revenea în țară, iar aici i-a întâlnit pe Vasile Pogor și pe Titu Maiorescu cu care s-a împrietenit.

Constantin Gane, autorul unei excelente biografii a lui Carp, avea să afirme că „în ziua în care acești oameni s-au împrietenit, «Junimea» era fondată”. Îl găsim în 1864 printre părinţii `Junimii”, iar C. Gane istorisește ancdota potrivit căreia înființarea celei mai importante societăți culturale și literare din România vechiului regat s-ar fi petrecut cu un Vasile Pogor îmbrăcat în haine preoțești și care ar fi exclamat: „În numele Domnului deci, botează-se Junimea!”.

„Om înţelept și de un caracter serios”

În 1865, Carp a plecat la București, unde a fost numit auditor la Consiliul de Stat. Sosit în Capitală, se va alătura inițiatorilor complotului acelei „monstruoase coaliții” care l-a detronat pe Cuza. Noul guvern provizoriu l-a însărcinat pe Carp cu o misiune delicată și neoficială: să meargă la Paris să cerceteze dacă împăratul Napoleon al III-lea este favorabil cu privire la o eventuală chemare pe tron a unui membru din familia de Hohenzollern. P. P. Carp s-a achitat onorabil de această misiune și a adus vești bune. Odată cu instalarea lui Carol I pe tronul țării, a fost numit ca diplomat la Paris, iar după un an a revenit în țară și a intrat pe deplin în viața politică. Tot acum domnitorul Carol va nota în jurnalul său primele impresii despre acesta: „Carp e un tânăr moldovean care și-a făcut studiile în Germania, om înțelept și de un caracter serios”.

În 1870, Petre P. Carp a fost numit ministru de externe în guvernul conservator condus de Costache Epureanu, iar odată cu această numire se va impune ca o personalitate a vieții publice românești, ca un membru marcant și apoi lider al Partidului Conservator. El are convingeri ferme și clare: România trebuie să se alieze cu orice mare putere care este împotriva Rusiei, pentru că vede în Rusia un stat care are interese contrare celor ale țării noastre și vătămătoare pentru români. „Am lăsat împrejurările să treacă pe lângă mine, iar eu am rămas întotdeauna același”, avea să rezume mereu Petre Carp atitudinea pe care a avut-o în viața politică.

Între 1871 și 1873 îl găsim din nou în diplomație la Viena, Berlin și Roma, unde ocupă postul de agent diplomatic. Din această epocă rămâne de la el vorba de duh care spune că politică în România ar trebui să facă doar cei bogați, subliniind prin aceasta că țara are nevoie de oameni dezinteresați material și dornici de progresul național. În 1881, Petre Carp elaborează un manifest intitulat „Era Nouă”, în fapt un program al Partidului Conservator, care va fi pus în aplicare începând cu 1888. Carp a fost un orator desăvârșit, iar spiritul său critic și ironiile îl fac un adversar puternic și de evitat pentru oricine se angajează cu el într-un duel parlamentar. În 1900, Petre Carp este numit de către Regele Carol I prim-ministru al unui guvern conservator, funcţie pe care o va mai deține și între anii 1910 și 1912. Este apogeul carierei sale politice: prim-ministru, șef al Partidului Conservator. Se bucură de admirația celor din jur, iar acest fapt este reliefat de spusele lui Alexandru Marghiloman despre Carp: „Poți să-i combați părerile, poți să nu-i împărtășești ideile, dar nu poți să nu te închini cu venerație în fața lui”.

Omagiul lui Carol I

În 1914, când în cadrul Consiliului de Coroană s-a decis neutralitatea, P. P. Carp a fost singurul lider politic care a susținut, alături de Regele Carol I, intrarea României în război de partea Puterilor Antantei. La finalul acestui consiliu, bătrânul rege i-a strâns mâna lui Carp și i-a spus: „Ești un om de inimă și un adevărat bărbat de stat”. Istoria acelor ani s-a scris în afara dorințelor Regelui Carol I și ale lui P. P. Carp, iar acesta din urmă, participând la un nou Consiliu de Coroană, în 1916, şi opunân­du-se alianței cu Rusia și Antanta, afirma: „Nici într-un chip cu Rusia”. Acest consiliu a marcat finalul carierei politice a lui Petre P. Carp, care spunea: „Voi trimite în război pe cei trei fii ai mei dacă veţi hotărî războiul (unul dintre fiii săi a murit pe front pentru înfăptuirea Marii Uniri - n.n.), dar doresc să fiți învinși, pentru că victoria voastră ar fi ruina țării”. Pe undeva vorbele lui Carp s-au dovedit profetice, dacă ne gândim la prăbușirea țării din 1940, când acțiunile URSS au dus la pierderea definitivă a Bucovinei de Nord, a Basarabiei și a Cadrilaterului, însă pentru imperativul momentului judecata bătrânului boier a fost eronată. Fără intrarea noastră în război, Marea Unire nu ar fi avut loc.

Petre P. Carp a fost în vremea Marelui Război filogerman și rusofob, dar a fost, probabil, printre puținii oameni politici care nu au fost judecați după război pentru opțiunea filogermană: „A spus cineva, scria în 1925 Constantin Mille, o singură vorbă contra lui Petre Carp pentru că a cugetat în alt fel decât aproape întreaga suflare românească? Nu toată lumea a respectat convingerile lui Carp, deşi nu le-a aprobat şi împotriva lor, am rupt legăturile cu Germania”. În decembrie 1918, după ce lucrurile luaseră o întorsătură neașteptat de prielnică pentru țară, P. P. Carp se adresa clasei politice rostind celebrele vorbe: „România are atâta noroc, încât nu-i trebuie oameni de stat”. Probabil a fost ultima sa luare de poziție, pentru că anul următor, în 19 iunie 1919, bătrânul boier a murit la conacul său de la Țibănești.

Încheiem rândurile acestea prin cuvintele scrise de Regina Maria la moartea lui Petre P. Carp și adresate soției defunctului: „Avea de ales între ţara lui şi noi; de aceea trebuia să fim jertfiţi. Cu firea sa, îmi închipui că nu se putea gândi altfel. Dar, deseori, când vorbeam împreună, Regele şi Eu ne spuneam: Carp cel puţin trăieşte după convingerile sale; nu te poţi supăra pe el, el crede că suntem nenorocirea ţării sale. Mai târziu, când s-a întors norocul, când visul României a fost realizat, Ne gândeam că poate bărbatul D-tale nu mai e supărat pe Noi, fiindcă tot ceea ce crezuse el se surpase şi tot ceea ce crezusem noi se înfăptuise. Dar fireşte că n-am ştiut niciodată ce gândea el despre toate acestea. Eu, care foarte în deosebi eram combătută de el, am păstrat totuşi un colţ din inima Mea pentru bătrânul, cinstitul gentleman, care mi-a spus în viaţă deseori adevăruri. Acum e în pace. Aibă Domnul sufletul său...”.