Ponţiu Pilat, demnitarul roman din Crez

În Simbolul de credinţă ortodoxă, formulat la primele două sinoade ecumenice (Niceea - 325 şi Constantinopol - 381), avem numele unui reprezentant al puterii politice din anii vieţuirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe pământ. Nu este numele împăratului de la Roma, nici al vreunuia dintre Irozi, ci este cel al guvernatorului Iudeii din acele timpuri, procuratorul Ponţiu Pilat.

Despre ultimii ani de viaţă şi despre sfârşitul demnitarului roman, care a condamnat la răstignire pe Mântuitorul lumii, au circulat istorisiri diferite, unele asemănătoare, altele contradictorii.

El este demnitarul roman care L-a judecat şi L-a condamnat la moarte prin răstignire pe Domnul Iisus Hristos, deşi Îl considera nevinovat, iar soţia sa, Claudia Procula, i-a trimis cuvânt: „Nimic să nu faci Dreptului acela” (Matei 27, 19). Ultimii ani din viaţa lui Ponţiu Pilat nu i-au fost deloc senini, iar despre sfârşitul său mărturiile sunt contradictorii.

Al cincilea guvernator roman al Iudeii

Pilat a venit pe lume cu vreo 10 ani înainte de începutul erei creștine, iar sursele despre locul nașterii sale dau mai multe variante: de la Italia Centrală până în Spania, Germania sau Scoția de astăzi. Făcea parte din ordinul ecvestru, o categorie privilegiată la Roma, imediat după ordinul senatorial. S-a căsătorit cu nepoata împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.) şi a primit ca dar de nuntă postul de prefect al provinciei Iudeea. L-a înlocuit în această funcţie pe Valerius Gratus şi a fost al cincilea guvernator al Iudeii. Reşedinţa sa permanentă era la Cezareea Maritima, între actualele oraşe israeliene Haifa şi Tel Aviv. Iudeea era provincie imperială şi guvernatorul ei se supunea direct împăratului de la Roma, deşi în zonă mai mare decât el era legatul Siriei.

Din scrierile istoricilor necreştini (Tacitus, Filon din Alexandria, Iosif Flaviu) reiese că Pilat era un om aspru, corupt, lipsit de sensibilitate şi de principii. Iată descrierea lui Filon: „Pilat era crud şi nu se dădea înapoi de la nimic. Sub guvernarea lui, nimic nu se putea obţine în Iudeea fără corupţie, peste tot domneau orgoliul, aroganţa şi insolenţa; ţara era jefuită şi insultată în tot felul, oamenii erau trimişi la moarte fără a fi judecaţi mai înainte, avea cruzimea implacabilă a tiranului”.

Iisus Hristos la judecata lui Pilat

În primăvara anului 30 d.Hr., la sărbătoarea Pesahului, Ponţiu Pilat a venit la Ierusalim, fiind adunată acolo mulţime multă de popor. Guvernatorul roman este menţionat încă din Luca 13, la înă­buşirea unei revolte a galileenilor, însă Sfinţii Evanghelişti scriu despre el mai intens în legătură cu procesul Mântuitorului (Matei 27, Marcu 15, Luca 23, Ioan 18). După ce L-au ridicat de la rugăciune din grădina Ghetsimani, arhiereii şi bătrânii po­porului L-au judecat ei mai întâi pe Hristos şi L-au acuzat de blasfemie. O învinuire cu motivaţie religioasă, însă, pentru a provoca pedeapsa cu moartea, aveau nevoie de sentinţa autorităţii politice. În faţa procuratorului Ponţiu Pilat, ei au fabricat alte acuzaţii: că răzvrăteşte poporul, împiedică plata dajdiei către stăpânirea romană şi se proclamă pe sine rege al iudeilor, crimă de lezmajestate faţă de Cezar.

Chiar în faţa acestor acuzaţii mincinoase, Domnul nu spune nici un cuvânt de apărare. Ca Dumnezeu, El cunoaşte limitele judecăţilor omeneşti pătimaşe, iar ca Om se supune de bunăvoie umilinţelor şi batjocurilor nedrepte. La insistenţele lui Pilat, Domnul spune doar: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36) și, în puține cuvinte, îi dă de înțeles că toate acuzațiile care I se aduc sunt false.

„Nu găsesc nici o vină în Omul acesta…”

În timpul anchetei şi procesului Mântuitorului, Pilat afirmă de mai multe ori că motivele acuzării sunt netemeinice: „Nu găsesc nici o vină în Omul acesta” (Luca 23, 4); „Iată, eu, cercetându-L în fața voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om” (Luca 23, 14), „Eu nu găsesc în El nici o vină” (Ioan 18, 38).

Înainte de a pronunţa sentinţa definitivă, a apelat la clauza de amnistie, însă mulţimea mani­pulată a făcut presiuni asupra lui ca să-l elibereze pe Baraba, tâlharul ucigaş de oameni, şi să-L răstignească pe Hristos, Mielul Cel nevinovat. Pilat şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii: „Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia. Voi veţi vedea” (Matei 27, 24). Deşi nu a găsit nici o vină, judecătorul, care reprezenta cel mai puternic stat al lumii de atunci, L-a condamnat pe Hristos la chinuri şi răstignire pe cruce. Teama și mult prea pământenele interese omenești au cedat în fața dreptății. Pilat n-a fost convins, dar a fost învins de propriile limite și de presiunile mulțimii: „Ia-L, ia-L, răstignește-L!”

Sfânta Procla, soţia lui Ponţiu Pilat

Evanghelia după Matei conţine un verset tulburător despre procesul Mântuitorului: „Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-i faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi în vis pentru El” (Matei 27, 19). Biletul primit de magistratul roman chiar în scaunul de judecată era încă un argument al nevinovăției Domnului.

Tradiţiile pioase din primele secole au privit cu respect către soţia lui Pilat, Claudia Procula sau Procla. Ea s-ar fi convertit la credința creștină, a fost ucenică a apostolilor și a murit cu moarte martirică. În tradiţia coptă este înscrisă în rândul sfinţilor, dar numele ei este prezent şi în sinaxarul nostru ortodox, la 27 octombrie.

Istorisiri despre ultimii ani ai lui Pilat

Despre ultimii ani de viaţă şi despre sfârşitul demnitarului roman, care a condamnat la răstignire pe Mântuitorul lumii, au circulat istorisiri diferite, unele asemănătoare, altele contradictorii. Mai ales după răspândirea Faptelor lui Pilat (Acta Pilati) și a altor scrieri considerate apocrife de Biserică. Unele spun că în anul 36, în urma condamnării nedrepte a unor samarineni, a fost chemat la Roma, judecat şi exilat. Orgoliul său l-a făcut să simtă umilinţa insuportabilă şi s-ar fi sinucis. Sau a fost decapitat, în Galia. Unii spun că s-ar fi retras din viața publică și a trăit până la adânci bătrâneți. Alţii spun că a devenit creştin şi ar fi murit martir, în timpul lui Tiberiu, sau, mai târziu, în anii persecutorului împărat Nero. Copţii l-au aşezat în sinaxar, alături de soţia sa.

Vestigii arheologice care amintesc de Pilat

Cele mai obiective şi mai imparţiale date despre Pilat sunt consemnate în cele patru Sfinte Evanghelii canonice. Apar referinţe la scriitorii Antichităţii şi în mai multe scrieri apocrife care au inspirat, în veacul al XX-lea, filme de lungmetraj, cu abordări diferite.

Stau mărturie şi unele vestigii arheologice descoperite în vechea Cezareea Maritima sau în apropierea palatului de vară al lui Irod. „Piatra lui Pilat”, descoperită în anul 1961, de dimensiuni 82 cm x 65 cm, poartă următoarea inscripţie: [Dis Augusti]s Tiberieum […Ponti]us Pilatus […praef]ectus Iud[ea]e […fecit d] e [dicavit].

„Inelul lui Pilat”, cu inscripţia în limba greacă, descoperit în anul 1969, a fost cercetat de experți ai Universității ebraice din Ierusalim, prin folosirea unor tehnici moderne. Inscripția greacă Pilato, care înconjoară un recipient pentru vin, este pusă în corelație cu demnitarul roman. Un articol din ziarul israelian Haaretz, ediția din 29 noiembrie 2018, concluziona: „Cercetătorii cred că inelul era folosit de guvernator în activitățile cotidiene sau că aparținea unui consilier al său, care îl folosea ca sigiliu în numele guvernatorului”.

Însă, dincolo de toate aceste mărturii literare, epigrafice şi arheologice, amintirea numelui lui Ponţiu Pilat de fiecare dată când se rosteşte Simbolul de credinţă ortodoxă este un argument al istoricităţii răstignirii, morţii şi Învierii lui Hristos. Între Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţiile lumii acesteia rămâne mereu întrebarea lui Pilat: „Ce este adevărul?” (Ioan 18, 38), dar şi răspunsul dat de Mântuitorul Iisus Hristos tuturor celor care Îl iubesc: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).