▲ Construită între 1282 şi 1480, ca simbol al superiorităţii creştine în faţa ereziei catarilor, Catedrala fortăreaţă „Sfânta Cecilia“ din oraşul Albi, din sudul Franţei, este o capodoperă a goticului meridional ▲ Impresionantă este gigantica frescă a „Judecăţii de apoi“, ale cărei dimensiuni şi calitate artistică au făcut ca „Sainte Cécile“ să fie numită „Sixtina albigenzină“ ▲ Catedrala este cunoscută şi datorită picturilor renascentiste de pe arcade ▲ Din acest motiv este considerată drept cea mai mare biserică pictată din Europa ▲
Catedrala „Sainte Cécile“ domină oraşul Albi, din sudul Franţei, prin prestanţă, istorie, bogăţie şi splendoare. Este unul dintre cele mai vizitate lăcaşuri de cult din Franţa şi este considerat cel mai mare edificiu din cărămidă din lume. Începuturile monumentului care domină râul Tarn se leagă de erezia catarilor. Această erezie, apărută în secolul al X-lea în Bulgaria, sub numele de bogomilism şi răspândită din Asia Mică până în Flandra, este cunoscută în Occident drept erezia albigenzilor sau a catarilor, adică a celor „puri“. Din cauza anticlericalismului pronunţat şi a erorilor dogmatice, începând cu anul 1209, ereticii catari au fost persecutaţi de Biserica Romano-Catolică, lupta dintre cele două tabere durând aproape un secol. Pentru a-şi demonstra superioritatea în faţa ereticilor, Biserica locală a decis, pe la 1277, construirea unei catedrale-fortăreţe.
Pentru construcţia acesteia s-a ales un bloc de rocă ce domina, de la o înălţime de 30 de metri, valea râului Tarn. Construcţia propriu-zisă a început în anul 1282, în timpul episcopului inchizitor Bernard de Castanet, pentru finalizarea lucrărilor fiind necesare două secole.
„Sixtina albigenzină“
Din punct de vedere arhitectural, această impresionantă construcţie este o capodoperă a goticului meridional, oferind un surprinzător contrast între rigoarea construcţiei exterioare şi bogăţia somptuoasă a decoraţiilor interioare. Practic, interiorul monumentului marchează o ruptură în raport cu aspectul masiv şi rece al exteriorului.
Bolţile catedralei sunt concepute ca un cer albastru imens, pe care se dezvoltă un decor de rinoceri, de arabescuri, de candelabre sau scene pastorale. De la tema „Adam şi Eva“, până la „Buna Vestire“, sunt reprezentate toate personajele importante ale Vechiului şi Noului Testament, într-o ordine care culminează cu Hristos Atotstăpânitor.
Impresionantă este gigantica frescă a „Judecăţii de apoi“, pictată între 1474 şi 1480. Realizată prin tehnica tempera, fresca acoperea iniţial peste 200 de metri pătraţi. Datorită mărimii, dar şi pentru calitatea lucrării şi a subiectului abordat, fresca a fost considerată un fel de „Sixtină albigenzină“.
În scenă se disting trei registre, repartizate după o scară spaţială: cerul, pământul şi iadul. În rai, sunt reprezentaţi îngerii, apostolii şi cei aleşi, dispuşi într-o ordine ce o reproduce pe aceea a cetăţii terestre. Pământul deţine un loc redus, spre deosebire de iad, care ocupă registrul inferior al lucrării şi în care gesticulaţia frenetică trădează chinurile păcătoşilor. Teama de moarte şi chinul spiritual, prezente în această pictură, provin dintr-o civilizaţie urbană, în care omul descoperea „moartea de sine“.
Din nefericire, acest ansamblu pictural a fost mutilat spre sfârşitul secolului al XVII-lea, imensitatea sa fiind ştirbită în mod semnificativ.
Cea mai mare biserică pictată din Europa
Catedrala este cunoscută şi datorită picturii renascentiste de pe arcade (1509-1513), care acoperă un spaţiu de 97 de metri lungime şi 28 de metri înălţime. Din acest motiv, este cunoscută drept cea mai mare biserică pictată din Europa. Printre alte bogăţii ale catedralei, se numără o orgă clasică franceză, construită în perioada 1734-1736 de Christophe Moucherel şi considerată printre cele mai frumoase din Franţa. Suscită admiraţia nu numai a vizitatorilor, ci şi a specialiştilor prin dimensiunile ieşite din comun (16,40 m lăţime şi 15,60 m înălţime), prin varietatea decoraţiilor şi prin echilibrul pe care îl formează cu scena de deasupra, a „Judecăţii de apoi“.
La exterior, catedrala „Sainte Cécile“ are 113 m lungime şi 35 lăţime. La 1392 a fost îmbogăţită cu poarta „Dominique de Florence“, în timp adăugându-se un clopot „donjon“, înalt de 78 de metri şi terminat în 1492, puţin după sfinţirea catedralei (1840).
Închisă din toate părţile, spre deosebire de bisericile surori din nordul Franţei, catedrala din Albi nu posedă o faţadă de vest, ci doar o singură intrare laterală, în formă de baldachin, acesta fiind, totodată, şi unicul element exterior din piatră sculptată.
Această compoziţie ornamentală din piatră a fost realizată între 1515 - 1540.
În perioada Revoluţiei Franceze din 1789, catedrala devenea „Templul Raţiunii“, suferind o serie de distrugeri şi ajungând într-un stadiu deplorabil în anul 1848. Din 1849 până în 1879, arhitectul parizian Cesar Daly a restaurat acest monument religios, astfel el constituind astăzi una dintre atracţiile principale ale oraşului străbătut de râul Tarn şi, totodată, o mândrie locală.
▲Simbol al artei franceze de la sfârşitul secolului al XV-lea
Impresionant este şi ansamblul statuar din piatră, sculptat de artiştii francezi Antoine Le Moiturier şi Michel Colombe, între 1475 şi 1484. Acesta cuprinde peste 200 de statui reprezentând personaje din Scriptură şi sfinţi ai Bisericii Creştine. Ansamblul îşi păstrează policromia originală, iar atitudinile şi costumele personajelor din statui sunt de o varietate admirabilă. Ansamblul statuar de la Catedrala „Sfânta Cecilia“ este simbol unic prin importanţa sa şi prin calitatea artei sculpturale a marilor imagişti francezi de la sfârşitul secolului al XV-lea, Antoine Le Moiturier şi Michel Colombe.
▲Obiect din secolul al IV-lea în trezoreria catedralei
Comoara sau trezoreria catedralei este amenajată într-o capelă înaltă, construită prin secolul al XIII-lea, cu scopul de a adăposti arhivele şi obiectele preţioase ale catedralei. Printre obiectele de artă sacră aparţinând catedralei şi adunate în prima sală se numără: vânătoarea Sfintei Ursula (lemn policrom - secolul al IV-lea), un inel episcopal şi o cruce de aramă emailată descoperite la 1873 în mormântul unui preot, un ansamblu de relicve - braţe şi bust (din secolele XVII şi XVIII), pânza lui Jacques Blanchard, reprezentându-L pe Iisus copil, dându-i cheile Sfântului Petru (secolul al XVII-lea), diferite ornamente episcopale.
Operele provenite de la alte biserici din Albi şi din dieceze sunt reunite în sala mare, vecină cu prima sală.
