În anul 1795 (după alții în 1800) se năștea în casa sărăcăcioasă a preotului Tudor Șapcă din Celeiul Romanaților viitorul cap revoluționar Radu Șapcă, considerat cel mai important membru al mişcării acelor vremuri. Acesta a făcut parte din categoria preoților grămătici, adică fără școală teologică, din județul Romanați, învățând să scrie și să citească de pe cărțile de ritual din biserica tatălui său, pe care o frecventa încă din anii copilăriei.
În 1818, după ce învățase toate tainele teologiei, a fost hirotonit preot pe seama Bisericii „Sfântul Nicolae” din satul de clăcași Racovița, de către Episcopul Galaction al Râmnicului-Noului Severin, iar în 1835 a fost transferat la biserica din satul natal, Celei.
După mai multe surse, se pare că a fost mult timp și învățător în satul natal, iar mai apoi, începând cu anul 1845, este întâlnit cu funcția de subrevizor școlar în plasa Oltul de Jos. Reiese faptul că preotul Radu Șapcă, chiar dacă nu absolvise vreo școală importantă a vremii, reușise, în scurt timp, să dobândească numeroase învățături cărturărești pentru aceste dregătorii.
Bun orator și apropiat al țărănimii, dar și al intelectualilor revoluționari din vremea sa, preotul și dascălul Radu Șapcă a fost ales de fruntașii pașoptiști să pregătească Marea Adunare Națională de la Islaz și să citească, la 9 iunie 1848, rugăciunea de binecuvântare a steagurilor revoluționare, compusă chiar de el şi devenită un important document al Revoluției. Împreună cu clericii Gheorghe și Oprea din Islaz, acesta a pregătit o masă cu 12 sfeșnice și a oficiat slujba Sfeștaniei, stropind cu apă sfințită mulțimea prezentă și steagurile revoluționare. În loc de apolisul de final, după chemarea celor robiți la înviere, prin citirea paremiei de la Iezechiel, preotul Radu Șapcă a încheiat, cum am amintit, cu frumoasa rugăciune.
În bordeiul său sărăcăcios din Celei au poposit, în noaptea de 9 iunie 1848, marile personalități ale Revoluției pașoptiste. Aici, Guvernul provizoriu de la Islaz avea să redacteze adresa către domnitorul Gheorghe Bibescu, primul semnatar fiind chiar Radu Șapcă. Câteva zile mai târziu, deoarece era considerat neștiutor de carte, Radu Șapcă este exclus din lista cu membrii Guvernului, locul său fiind luat de Mitropolitul Neofit al Țării Românești. Pentru că nu a urmărit interesele personale, ci pe cele ale țării și neamului, după excluderea sa din Guvernul provizoriu, preotul Radu Șapcă a fost numit năstavnic (conducător, administrator) al Mănăstirii Sadova.
După ce Revoluția pașoptistă a fost înăbușită, Radu Șapcă a fost arestat în ziua de 6 octombrie 1848 și trimis în arestul Mitropoliei din capitala țării. În ziua de 29 octombrie a acelui an, preotul Șapcă a fost predat generalului rus Danilevski și ținut în arest la Mănăstirea Văcărești. Astfel, la 9 martie 1849, Comisia îl judecă pe popa Șapcă, declarându-l „unul dintre cei dintâi întreprinzători în timpul revoluției […] preot cu capii revoluției de la Izlaz, unde întâiași dată a izbucnit revoluția” (pr. Sergiu-Grigore Popescu, „Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale şi naționale ale poporului român [sec. XIX şi XX]”, Editura Aius, Craiova, 2010, p. 63), numele său fiind prezent pe „lista anume de individele a se depărta din Principate”. Cu toate acestea, la 6 iunie 1849, conform firmanului turcesc, printre capii Revoluției exilați din țară, se număra și acesta. Astfel, la 8 iulie 1849, preotul Șapcă este exilat din Țara Românească, timp de șase ani având de suferit diferite prigoniri și umilințe la Constantinopol și la Brusa, pentru ca în 1855 să i se permită revenirea acasă.
După ce sosește în țară, preotul Radu Șapcă este numit curator la Mănăstirea Hotărani de lângă Caracal datorită înlocuirii egumenilor greci cu cei autohtoni. Aici, marele cap revoluționar întocmește inventarul posesiunilor mănăstirii (două moșii întinse, o pădure mare, două vii și o moară) și face statele de salarii ale personalului mănăstirii. Mănăstirea, deși era considerată o așezare monastică mare, nu avea decât un viețuitor, ecleziarhul. După această numire, preotul Radu Șapcă devine curator civil la Mănăstirea Cozia.
La 30 mai 1867, Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor a hotărât să-l transfere, în interesul serviciului, pe preotul Radu Șapcă de la Mănăstirea Cozia în postul de superior al Mănăstirii Brâncoveni, județul Romanați. Acesta urma să-l înlocuiască pe arhimandritul Pimen, care venea în locul său la Cozia. La această mănăstire, marele erou revoluționar din 1848 își va da și obștescul sfârșit, în anul 1876, fiind înhumat în pridvorul bisericii.
Așadar, preotul Radu Șapcă poate fi considerat un model de slujire eclesiastică și socială deopotrivă, un mare luptător pentru drepturile și libertățile contemporanilor săi, o personalitate a Bisericii românești, dar și a neamului nostru, a cărui amintire continuă să dăinuie până astăzi printr-o frumoasă baladă, care mai răsună și astăzi în zona de sud a Romanaților, culeasă de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Gherasim Cristea († 2014) în vremea slujirii ca Arhiereu-vicar cu titulatura „Piteşteanul”:
„Muriei și duriei,
Cam pă calea Dunării,
Unde-i pasul murgului
Și taina haiducului.
Mititel focșor se vede,
E făcut pă iarbă verde.
Mititel și potolit
De mulți haiduci ocolit,
Toți haiducii codrului
Și pandurii locului.
Popa Șapcă le vorbea:
Ascultați voinici încoace
Eu pe cruce m-am jurat
Că nu e nici un păcat
Să nu mai văd om sărac,
Pe boieri să-i judecați,
Pe țărani să-i ajutați
Că boierii ne muncește
Și turcii ne jecmănește.
Dar voinicii ce făcea?
Care pân munți că fugea,
La stână se ascundea,
Și haiduci-i urmărea,
Unde boieri că-mi găsea,
Pe palme mi-i cunoștea,
Nu sunt palme țărănești,
Ci sunt palme boierești,
Popa Șapcă ce-mi făcea?
Cu pandurii aluturea,
De parele-i scutura
Vaci și oi că-mi cumpăra,
Fetele le mărita,
Vaci și oi zestre le da.
Dară turcii ce-mi făcea?
Când așa că-mi auzea,
Sultanu se supăra
Pă Popa Șapcă mi-l prindea,
Mi-l prindea, mi-l aresta
La temniță mi-l băga
Dar poporu că-mi striga:
Dați afar pă Popa Șapcă
C-a scăpat lumea de clacă,
Multe-n lume ne-a făcut
Pe țărani i-a dezrobit”.
