Prezența regilor României pe Dealul Patriarhiei din inima Capitalei a fost foarte activă, aceasta datorându-se în primul rând faptului că aici își avea locul cel mai important centru al spiritualității românești, Mitropolia Ungrovlahiei, și apoi Patriarhia Română, dar și o importantă instituție a noului stat modern român, Camera Deputaților, componentă a Parlamentului României.
La numai două zile de la venirea sa pe pământ românesc, Principele Carol de Hohenzollern a depus jurământul de credință, 10 mai 1866. Jurământul de credință, primul eveniment solemn din viața Principelui Carol, s-a desfășurat și este în strânsă legătură cu Dealul Mitropoliei din București și Camera Deputaților, ce se afla tot aici. Primirea oficială a alaiului domnesc s-a făcut în Catedrala Mitropolitană, iar solemnitatea jurământului, în sala de ședințe a Camerei Deputaților. Printre cei care au luat parte la festivități şi au avut un rol însemnat s-a numărat și Mitropolitul Primat Nifon, însoțit de numeroși clerici. Urmare a protocolului de desfășurare a depunerii jurământului, Principele Carol I a rostit cu mâna pe Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, în fața participanților, jurământul de credință față de țară și Biserică.
Având în vedere că jurământul Majestății Sale s-a făcut doar pe Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, nu și pe Constituție, la 29 iunie 1866, noua Constituție a fost votată, iar la 30 iunie 1866, avem un al doilea eveniment de marcă desfășurat în Catedrala Mitropolitană și pe Dealul Mitropoliei din București. Acest moment a reprezentat desfășurarea ceremoniei cu privire la jurământul Majestății Sale Carol I și pe noua Constituție a României.
Cât privește prezența Principelui Carol pe Dealul Mitropoliei din București, din acest moment ea începe a se intensifica. Din bibliografia cercetată am observat că Principele Carol I apare foarte des menționat ca participând pe Dealul Mitropoliei cu ocazia unor evenimente politice sau religioase, ori de câte ori a fost nevoie de prezența sa în Camera Deputaților, sau cu ocazia unor importante momente din istoria națională, la oficierea slujbelor religioase pentru unele ocazii importante din viața prințului și la aniversări precum: proclamarea regatului, cinci ani de la urcarea pe tron, zece ani de la urcarea pe tron, jubileul de 25 de ani de domnie, jubileul de 40 de ani de domnie etc., dar și pentru unele sărbători religioase și alte evenimente personale din viața Regelui Carol I sau ale Mitropoliților primați, procesiuni religioase, primirea unor delegații străine, anumite momente aniversare etc.
Important pentru lucrarea noastră este participarea Regelui Carol I nu numai la ocazii de bucurie ale Bisericii, dar și la momentele ei de doliu, cum a fost oficierea înmormântării Mitropolitului primat Nifon, cu care Prințul Carol I împărtășise atâtea realizări de la venirea lui în România. La 5 martie 1881, perechea princiară Carol și Elisabeta participă pe Dealul Mitropoliei, la Catedrala Mitropolitană, la oficierea unei rugăciuni pentru împăratul Alexandru al II-lea al Rusiei, mort într-un atentat la Petersburg.
Încoronarea Principelui Carol ca rege al României
În anul 1881, a avut loc încoronarea Principelui Carol ca rege al României, sub titulatura de Carol I. Cu toate că încoronarea propriu-zisă nu a avut loc în Catedrala Mitropolitană, evenimentul a fost legat de acest loc prin aducerea coroanelor regale la Mitropolie, în seara zilei de 9 mai, și venirea perechii regale aici pentru a participa la slujba de sfințire a coroanelor. După sfințire, coroanele au fost purtate de un pluton militar, format din toate categoriile Forțelor Armatei Române, și depuse la Palatul Regal, unde a avut loc încoronarea. Cu prilejul mărețului act național, la Catedrala Mitropolitană de pe Dealul Mitropoliei s-a oficiat, în ziua de 16 martie 1881, în prezența majestăților regale și înconjurați de curtea lor civilă și militară, de senatori și deputați și de toți înalții funcționari, un Te Deum. Tot acum s-a citit și rugăciunea special compusă de Biserică pentru proclamarea Regatului României.
Cu fondurile private ale domnitorului Carol I, multe dintre bisericile uitate în paragină și deteriorate de trecerea timpului au fost restaurate, precum Mănăstirea Antim din București, biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, sau ajutate cu fonduri, așa cum s-a întâmplat și cu capela ortodoxă română din Paris, acestea arătând încă o dată importanța pe care o acorda Casa Regală a României Bisericii naționale.
Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit împreună cu poporul român toate actele sale naționale: venirea pe tronul țării a Principelui Carol, obținerea independenței naționale, proclamarea Regatului României, încoronarea Majestăților Sale Regele Carol I și Regina Elisabeta etc. Pentru toate aceste contribuții ale Bisericii noastre la marile realizări naționale, Biserica Ortodoxă Română, prin cei doi mitropoliți, Mitropolitul primat Calinic Miclescu și Mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu, au fost chemați să semneze și să confirme actul constatator al încoronării Majestăților Carol I și Elisabeta.
În perioada de domnie a Regelui Carol I, Biserica Ortodoxă Română s-a desăvârșit din punct de vedere canonic prin legea din 1872, a obținut autocefalia, s-a înființat Facultatea de Teologie din București, s-a înființat Tipografia Cărților Bisericești, seminariile teologice au fost reorganizate etc.
În istoria poporului român, Regele Carol I a rămas ca monarhul care a pus bazele României moderne. Biserica Ortodoxă Română a avut în persoana Regelui Carol I un bun ocrotitor, care, așa cum singur spunea în testamentul său, „am rămas credincios religiei mele, dar am avut și o deosebită dragoste pentru religia răsăriteană, în care scumpa mea fiică Maria era botezată”.
În ziua de 27 septembrie 1914, Regele Carol I a murit în Castelul de la Peleș, din Sinaia, iar la data de 28 septembrie 1914, Tronul Regal al României îi revine succesorului de drept, Prințului moștenitor Ferdinand.
La fel ca și Regele Carol I, Regele Ferdinand a întreținut bune relații cu instituțiile aflate pe Dealul Mitropoliei, unde se afla Camera Deputaților, cât și cu Mitropolitul Primat și Catedrala Mitropolitană. Prezența Regelui Ferdinand în acest loc a avut loc ori de câte ori au necesitat evenimentele vremii, însă, pentru o scurtă perioadă (1916-1918), este nevoit să părăsească Bucureștiul din cauza Primului Război Mondial și să mute capitala țării la Iași, unde s-au refugiat întreaga familie regală și guvernul țării. Revenirea în București a familiei regale a reprezentat un eveniment deosebit de emoționant pentru familia regală și s-a sărbătorit împreună cu poporul român, nu numai pe străzile Capitalei, dar și pe Dealul Mitropoliei.
Cu ocazia zilei de 10 mai 1920, la Mitropolie, în prezența oficialităților, a corpului diplomatic, a atașaților militari, vicepreședintele Comisiei interimare a Capitalei, Marin Ionescu, în calitate de președinte al Comitetului de inițiativă, a înmânat Majestății Sale Regelui Ferdinand buzduganul cumpărat din produsul subscripțiunii publice.
O importantă mărturie a legăturilor strânse dintre Casa Regală și Mitropolia din București o reprezintă și compunerea imnului de slavă al încoronării Majestăților Lor Regele și Regina României, Ferdinand și Maria, textul fiind scris de Înaltpreasfințitul Mitropolit Primat Miron Cristea, iar muzica compusă de D.G. Kiriac, întreaga lucrare fiind aprobată de comisia serbărilor de încoronare.
Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie
Însă cel mai important eveniment desfășurat pe Colina Mitropoliei, la care un rol de seamă l-a avut Regele Ferdinand, îl reprezintă învestirea Mitropolitului Primat al României Miron Cristea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Duminică, 1 noiembrie 1925, după săvârșirea Sfintei Liturghii, marea delegație formată din cele mai importante fețe bisericești și politice ale vremii, în frunte cu viitorul Patriarh Miron Cristea, a pornit spre Palatul Regal pentru a lua parte la învestirea ce urma să aibă loc. Adunată în Sala Tronului, întreaga delegație de la Mitropolie și Casa Regală a întâmpinat pe Majestățile lor Regele Ferdinand și Regina Maria, iar Patriarhul Miron a fost condus de înalții dregători bisericești înaintea Tronului Regal. A fost citit, de către ministrul cultelor, „Decretul regal de învestitură”, apoi regele, primind cârja pastorală din partea Mitropolitului Moldovei, i-a înmânat-o Patriarhului Miron, rostind următoarele cuvinte: „Îți încredințez cârja patriarhală și-ți urez să păstorești în pace pe toți credincioșii țării”. După acest moment, noul Patriarh a rostit o cuvântare emoționantă, după care Regele Ferdinand a luat cuvântul exprimându-și bucuria de a trăi momentul înființării celei mai înalte instituții bisericești în România: Patriarhia. Discursul regelui a lăsat o frumoasă și adâncă impresie prin menționarea rolului important al Bisericii în istoria României.
Delegația Patriarhului Miron s-a întors la Catedrala Patriarhală unde s-a oficiat un Te Deum de către episcopii veniți cu alaiul Preasfințitului Grigorie al Aradului, după care a urmat momentul înveșmântării și al citirii decretului regal de întărire a Înaltpreasfințitului Miron în scaunul de Patriarh al României Mari. După rostirea cuvântărilor, toți membrii Guvernului și ierarhii prezenți l-au felicitat pe noul Patriarh.
La 20 iulie 1927, Regele Ferdinand a încetat din viață, în urma unei boli grele. Ceremoniile funerare au fost organizate la Sinaia, București și Curtea de Argeș, după ritul ortodox.
Carol al II-lea, primul moştenitor al tronului botezat ortodox
În urma morții Regelui Ferdinand, a fost instalată regența, care exercita tutela asupra succesorului la tron până la împlinirea vârstei de majorat a acestuia. Din regență a făcut parte și Patriarhul Miron. La trei ani de la aplicarea regenței, Regele Carol al II-lea s-a întors în țară și astfel primul fiu al Regelui Ferdinand a devenit rege sub titulatura de Regele Carol al II-lea.
Regimul politic care a urmat a fost unul de instabilitate politică. Numai în perioada 10 februarie 1938 - 6 septembrie 1940, la conducerea țării s-au succedat nu mai puțin de nouă guverne. Cu toate că monarhia s-a aflat în această perioadă în apogeul ei, prin acapararea tuturor factorilor de conducere ai statului, în vara anului 1940 s-a ajuns la totalitarism, consemnându-se astfel prima dictatură din istoria României, iar la 6 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea a fost silit să abdice.
Încă din copilărie, Prințul Carol a fost îndrăgit de mai-marii Bisericii noastre, aceasta și datorită faptului că era primul moștenitor al tronului României botezat în religia ortodoxă. La împlinirea vârstei de șapte ani, membrii Sfântului Sinod i-au oferit o carte de rugăciuni, cu o legătorie artistică deosebită. Încă din copilărie, Prințul Carol a participat de foarte multe ori la manifestările și sărbătorile ce se desfășurau pe Dealul Mitropoliei, mai târziu Dealul Patriarhiei, alături de tatăl său și de Regele Carol I.
Prezența pe Colina Mitropoliei a Prințului Carol și mai târziu a Regelui Carol al II-lea, la fel ca în cazul predecesorilor săi, avea loc cu prilejul celor mai importante evenimente din viața politică și religioasă a României. În cei zece ani de domnie, Regele Carol al II-lea a oficiat și un important număr de învestiri ale noilor mitropoliți și episcopi aleși. Cea mai importantă dintre acestea este cea a Mitropolitului Moldovei, Nicodim Munteanu, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Regele Carol al II-lea, în ziua de 14 martie 1939, a participat la oficierea slujbei de înmormântare pentru primul Patriarh al României, Miron Cristea. După terminarea slujbei de înmormântare, Regele Carol al II-lea, având alături pe fiul său, Prințul Mihai, au participat la purtarea sicriului în procesiunea din jurul catedralei și la așezarea în mormântul din interiorul bisericii a marelui Patriarh.
Regimul politic al Regelui Carol al II-lea a durat până în data de 6 septembrie 1940, când a abdicat. În urma acestor evenimente, la Tronul României a revenit fiul său Mihai, prerogativele regale fiind preluate de generalul Ion Antonescu, încă de la data de 5 septembrie 1940, acesta devenind „conducătorul statului” şi instaurând o dictatură militară.
Marele Voievod Mihai a fost uns rege în Catedrala Patriarhală
Devenit major, în vârstă de 18 ani, Marele Voievod Mihai a fost proclamat rege fără a depune un jurământ pe Constituție, care era abrogată la acea dată, și fără a avea votul de aprobare al Parlamentului, suspendat și redeschis abia în 1946. Sunt unii istorici bisericești care afirmă faptul că Patriarhul României Nicodim Munteanu l-a încoronat şi uns rege pe Mihai, imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, în Catedrala Patriarhală din București.
Chiar şi după căderea regimului comunist, puterea politică de la Bucureşti a interzis Regelui Mihai revenirea în țară, fie şi pentru a vizita sau a se reculege la mormintele înaintașilor săi de la Curtea de Argeș.
Întoarcerea Regelui Mihai în țară
În perioada 25-27 aprilie 1992, Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, a reușit să efectueze o vizită cu caracter particular în România, dând curs invitației primite din partea Bisericii de a petrece sărbătorile Sfintelor Paști la Mănăstirea Putna. În timpul acestei vizite, Regele Mihai a vizitat şi capitala țării, unde a asistat la slujba de „a doua Înviere”, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, apoi a vizitat Curtea de Argeș, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire la mormintele înaintașilor săi. Aceasta a fost prima vizită efectuată de Regele Mihai I în România, după aproape 45 de ani de la abdicarea forțată din 30 decembrie 1947. Peste tot regele a fost întâmpinat cu entuziasm de mulțimi de oameni, ceea ce a determinat autoritățile de la Bucureşti să-i refuze suveranului alte solicitări de vizite până în anul 1997.
Pentru prima dată după abdicarea forțată, Regele Mihai a participat, împreună cu Regina Ana, la o Sfântă Liturghie în Catedrala Patriarhală în anul 1997, în urma invitației vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care l-a şi pomenit după prefacerea Darurilor: „Întâi, pomenește, Doamne, pe Majestatea Sa, Regele Mihai I”.
De asemenea, în anul 2006, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, 27 octombrie, Regele Mihai, însoțit de Regina Ana și Altețele lor Regale, Principesa Margareta și Principesa Elena, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul Teoctist, împreună cu alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
În 30 septembrie 2007, Regele Mihai I al României a fost din nou prezent în Catedrala Patriarhală, cu prilejul întronizării noului Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel Ciobotea. Cu această ocazie, Regele Mihai a adresat un mesaj în care spunea: „Fie ca noua păstorire care începe astăzi să sporească valori binecuvântate, precum bunătatea, responsabilitatea, loialitatea şi credința. Aceste virtuți sunt importante în egală măsură pentru români şi pentru toți europenii. Cu toții avem nevoie unul de altul pentru a șterge urmele unui secol lipsit de rațiune şi de generozitate. Lumea de astăzi, pentru a continua să se dezvolte, are nevoie de instituții coerente, dătătoare de mândrie, care să inspire morală, încredere şi bun-simț. Biserica Ortodoxă Română are în continuare un rol unic şi fundamental în societatea românească. Mă rog la Domnul pentru buna şi inspirata păstorire a Patriarhului Daniel. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
Ceremonii militare și religioase pentru ultimul rege „uns” al României
Regele Mihai a încetat din viață marți, 5 decembrie 2017, la ora 13:00, la reședința sa din Elveția. Miercuri, 13 decembrie, la ora 11:00, trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost adus în ţară, la Bucureşti, cu o aeronavă militară. De la Aeroportul Otopeni, după o ceremonie militară şi religioasă, sicriul a fost transportat la Castelul Peleș şi aşezat în holul de onoare al castelului, unde reprezentanții instituțiilor centrale ale Statului român, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi alte instituţii au transmis mesajele oficiale de condoleanţe. În aceeaşi zi, începând cu ora 21:00, trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost adus la Bucureşti şi depus în Sala Tronului din Palatul Regal, unde, în zile de joi şi vineri (14, 15 decembrie), românii şi toţi cei care au dorit au avut ocazia să aducă un omagiu şi să se închine la catafalcul Regelui Mihai, cel care va rămâne în memoria poporului român ca „o făclie de Înviere în vremuri de răscruce”, după cum l-a numit Patriarhul Daniel al României.
Odată cu Regele Mihai se încheie şirul regilor României „unşi” sau consacraţi de Biserică printr-o ceremonie religioasă, după vechea tradiţie a împăraţilor bizantini.
