Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Prim-ministru „de sacrificiu” - Alexandru Marghiloman

Prim-ministru „de sacrificiu” - Alexandru Marghiloman

Un articol de: Prof. Dr. Ioana Ionescu - 29 Mai, 2018

Despre prim‑ministrul Alexandru Marghiloman s‑au spus multe, şi nu dintre cele mai bune. A fost considerat trădător de ţară pentru că şi‑a asumat condiţiile păcii din mai 1918 şi că a înlăturat guvernarea Brătianu, căreia nu i‑a recunoscut meritele. Acestea sunt concluzii mult prea dure pentru a exprima realităţile unei epoci greu de înţeles pentru noi astăzi, iar situaţiile de guvernare de atunci depăşesc orice realitate prezentă.

Pe 10 mai, s-au comemorat 93 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Alexandru Marghiloman. Câteva momente-cheie ale carierei sale politice evidenţiază loialitatea sa faţă de ţară, cu riscul chiar de a fi considerat „ţap ispăşitor” pentru momentele prin care a trecut România în 1918.

Autorul unei descrieri a lui Alexandru Marghiloman a fost generalul Hârjeu, personalitate a Primului Război Mondial, de o luciditate extraordinară în descrierea evenimentelor şi prezentarea momentelor importante ale perioadei conflagraţiei. De la acesta aflăm că Marghiloman a dus o amplă politică românească în teritoriile care se aflau sub stăpânire străină, încă din 1913, pe fundalul conflictelor balcanice şi a iminentului război al popoarelor. Astfel, printr‑un român de origine şi naţionalist desăvârşit, colonelul Sylvius von Herbay, din rezerva armatei austro‑ungare, se urmărea înlesnirea pătrunderii românilor din Ardeal şi Banat în număr cât mai mare, în cadrul activ al armatei austriece şi ajungerea lor până la cele mai înalte grade, dându‑le mijloace suficiente ca să se instruiască şi să treacă prin învăţământul Şcolii Superioare de Război din Viena. Ca să poată atrage tineretul român spre cariera militară, se cerea ca Statul Român să acorde anual cel puţin 20 de burse. Alexandru Marghiloman era cel care urma să introducă problema la rege, care singur putea hotărî. Obiectivul zero al acestui proiect era pregătirea intereselor româneşti. Regele Carol a fost de acord cu utilitatea proiectului, însă evenimentele ulterioare (izbucnirea războiului în 1914) au făcut ca ideea să nu prindă aripi. Cu toate acestea, rămâne cert faptul că Alexandru Marghiloman, dincolo de acţiunile germanofile sau francofobe şi viceversa, conştientiza că se află în serviciul Ţării, singura sa datorie fiind cea de român.

Abilități organizatorice

Un alt aspect care evidenţiază calităţile sale organizatorice îl reprezintă modalitatea prin care a organizat depozitele amatei şi a împiedicat un dezastru de proporţii în Moldova. Este cunoscut faptul că ocuparea Bucureştiului şi a Ploieştiului a dus la retragerea Casei Regale şi a unei însemnate părţi din populaţie în Moldova. Tot de la generalul Hârjeu aflăm că situaţia dificilă a României, după retragerea în Moldova, a fost cauzată de faptul că industria, producţia de materiale de îmbrăcăminte (mai ales pentru armată), precum şi serviciile pentru procurarea hranei erau cantonate mai ales în Muntenia şi Oltenia şi foarte puţin sau aproape deloc în Moldova. Motivul: alianţa militară a României cu Puterile Centrale care fusese îndreptată împotriva Rusiei. După dezastrul din 1916 din Muntenia şi Dobrogea, aproape toate depozitele şi fabricile acestor servicii au căzut în stăpânirea armatei vrăjmaşe.

În momentul preluării guvernării, conservatorii marghilomani se aflau într‑un impas fără precedent. Salvarea a venit însă din Basarabia. Un aspect interesant, credem noi, asupra dorinţei acesteia de a se uni cu România îl reprezintă şi chestiunea căilor ferate. La începutul lunii martie 1918, ministrul de război, însuşi Hârjeu, l‑a delegat pe directorul general al căilor ferate să încheie cu guvernul din Chişinău o convenţie pentru trecerea căilor ferate basarabene sub administraţia centrală, prevenindu‑l că, dacă din cauza unor piedici locale nu se va semna imediat convenţia, ministrul de război va fi silit să rechiziţioneze întreaga reţea de căi ferate pentru a nu încăpea pe mâinile germanilor şi austriecilor. După multe dificultăţi, guvernul local a semnat convenţia prin care căile ferate basarabene, cu toată zestrea şi avutul lor, trec la Direcţia Generală a Căilor Ferate Române. Guvernul român a considerat acest act ca un început oficial al unirii Basarabiei cu România.

De partea Antantei

În plus, situaţia dezastruoasă a populaţiei şi a armatei române trebuia îmbunătăţită într‑un fel. Guvernul a luat măsuri să se exploateze sistematic mijloacele de care mai dispunea Basarabia, să se împiedice risipa şi să se pună stavilă contrabandei, care încă se practica în Moldova şi, în proporţii mult mai mari, în Basarabia. Au fost implicate toate serviciile şi direcţiile statului, precum şi firmele particulare, făcând posibil ca, la 24 octombrie 1918, când guvernarea conservatoare a plecat de la guvernare, să existe echipament militar pentru 100.000 de soldaţi. De folos au fost şi depozitele ruseşti rămase în Moldova şi Basarabia.

Prin efortul susţinut al guvernării Alexandru Marghiloman şi mai ales prin calităţile de lider ale şefului guvernului, s‑a reuşit reintrarea în război de partea Antantei. În plus, ocuparea Bucovinei de trupele române a dat încredere soldaţilor români că putem câştiga războiul, iar Transilvania era şi ea aproape.

Prezentarea pe care generalul Hârjeu a făcut‑o guvernării conservatoare poate fi considerată uneori subiectivă şi puţin prea elogioasă. Cu toate acestea, militarul de carieră şi omul politic prezintă într‑o manieră detaşată, accentuând anumite detalii semnificative, modalitatea de guvernare a lui Alexandru Marghiloman. Acesta nu a încercat nici o clipă să trădeze interesele ţării noastre sau să „lucreze” monarhia, dând dovadă de spirit întreprinzător şi de viziune într‑unul din cele mai grele momente ale ţării noastre, aşa cum am afirmat şi la începutul articolului.

Iată un fragment dintr‑un discurs al său: „Experienţa vieţii m‑a învăţat că în România să cercetezi şi să stabileşti răspunderile este o întreprindere himerică, la care, ca om preocupat numai de rezultate practice, trebuie să renunţi cum în decursul vieţii renunţi la multe visuri generoase ale tinereţii”.