Sfântul Fotie, patriarhul Constantinopolului, a fost un mare păstor duhovnicesc al credincioşilor ortodocşi şi o proeminentă personalitate a culturii bizantine. Fotie a fost un adevărat deschizător de drumuri în domeniul ştiinţelor practicate la vremea lui, reuşind să creeze la nivelul Constantinopolului o adevărată înflorire culturală.
Sfântul Fotie a făcut parte dintr-o familie creştină mărturisitoare a dreptei credinţe. Părinţii săi au murit în exil, departe de copiii lor, pentru că nu au renunţat la cinstirea sfintelor icoane şi au iubit mai mult chipul nemuritor al lui Hristos decât propria lor viaţă. Această atitudine fermă a părinţilor în respingerea iconoclasmului îl va influenţa mult pe tânărul Fotie, oferindu-i consolare în diferitele momente grele prin care a trecut: "Nu trebuie să trădăm faptele slăvite de vitejie ale părinţilor noştri, pentru că ei au întâmpinat moartea nu precum o fac cei pe care îi ştim noi. Aceşti înaintaşi au fost lămuriţi prin foc şi prin apă şi, deşi au fost ameninţaţi în acea vreme de surghiunul amar şi greu, fiind lipsiţi de prieteni şi rude, deşi au fost despărţiţi de toţi cei ce aduc mângâiere, le-au primit pe toate cu bucurie; şi au slăvit pe Dumnezeu, spre deosebire de cei care conduc cele omeneşti după mintea omenească".
Şi duşmanii îl respectau pentru cultura sa
Fotie a fost un autodidact desăvârşit. A studiat în mod sistematic toate ştiinţele din vremea lui, retorica, gramatica, arta, medicina, aritmetica, geografia şi îndeosebi teologia şi filosofia. Recunoaşterea geniului său era universală. Despre Fotie, Niceta de Paflagonia, unul dintre cei mai înverşunaţi duşmani ai lui, spunea: "Fotie nu se trăgea din oameni josnici şi fără importanţă, ci dintre acei nobili după trup, fiind un om eminent. Era respectat pentru înţelepciunea şi pentru cultura sa profană mai mult decât oricare altă persoană implicată în politică. Cunoştea gramatica şi poezia, retorica şi filosofia, de asemenea, şi medicina şi, în general, orice ştiinţă profană din vremea lui. Superioritatea lui intelectuală era de aşa natură, încât părea că-şi depăşeşte generaţia şi se întrece cu autorităţile antice".
În demersurile sale, Fotie va descoperi fântâna de învăţături a anticilor şi va deveni un ucenic peste ani al lui Aristotel, va îmbrăţişa filosofia lui pragmatică şi raţionalistă. Aplecarea sa spre partea raţională a lucrurilor îl va determina pe Fotie să se dedice creării unei instituţii de învăţământ, precum şi a unor mari opere enciclopedice.
A fondat o şcoală teologică
Sfântul Fotie s-a implicat personal în crearea unei puternice instituţii de învăţământ superior în Constantinopol în anul 849. Cezarul Bardas a pus la dispoziţie Palatul Magnaura pentru această universitate şi a donat bani pentru studenţi şi plata salariilor profesorilor. Programul de învăţământ al universităţii a fost stabilit de Fotie. După relatările istoricului Vasiliev, programul de studiu consta în şapte arte principale, introduse încă din vremurile păgâne şi adoptate mai târziu de şcolile bizantine şi vest-europene. Ele sunt numite de obicei "cele şapte arte liberale" (septem artes generales) şi sunt împărţite în două grupe: "trivium", adică gramatica, retorica şi dialectica, şi "quadrivium", adică aritmetica, geometria, astronomia şi muzica, în această şcoală se studiau de asemenea filosofia şi autorii clasici ai Antichităţii. De numele Sfântului Fotie este legată şi întemeierea unei şcoli de teologie în Insula Chalki care funcţionează şi astăzi sub patronajul Patriarhiei de Constantinopol.
Deschizător de drumuri
Fotie a realizat prima lui opera magna, Bibliotheke sau Myriobiblos (mii de cărţi), împreună cu studenţii săi. El a analizat şi evaluat fiecare tip de operă literară cunoscută la acea vreme, incluzând operele filosofilor şi ale creştinilor. Acest document este singura sursă prin care au ajuns la noi, chiar şi numai în rezumat, opere antice valoroase, care ulterior s-au pierdut. Fotie elaborează acum o nouă formă de scriere în limba greacă, cunoscută sub numele de scrierea minusculă cu formă îngrijită, abandonând scrierea cu majuscule numită uncială. Sfântul Fotie creează un lexicon, "Lexeon Synagoge", de foarte mare ajutor pentru studenţii săi, fiind unul dintre cele mai bune dicţionare la acea vreme. Opera numită "Amphilohia", dedicată unui ucenic fidel pe nume Amfilohie al Cizicului, este o colecţie de întrebări şi răspunsuri pe teme teologice şi filosofice, în care Sfântul Fotie dovedeşte cunoaşterea temeinică a Sfinţilor Epifanie, Chiril al Alexandriei şi Ioan Damaschin.
În domeniul dreptului, Sfântul Fotie revizuieşte şi completează Nomocanonul (codul de legi al Bisericii Ortodoxe) şi redactează o colecţie separată de întrebări şi răspunsuri pe teme de drept canonic. Patriarhul Fotie ne-a lăsat numeroase catene cu comentarii biblice, între care cele mai lungi fiind cele referitoare la Evanghelia după Matei şi Epistola către Romani.
Opera sa dogmatică şi polemică este cea mai mare şi mai exploatată de teologia ortodoxă. Cea mai importantă este lucrarea numită "Despre mistagogia Duhului Sfânt", în care explică purcederea Duhului Sfânt numai de la Tatăl, pornind de la versetul: "Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine" (Ioan 15, 26).
Era iubitor de linişte şi meditaţie
Fotie a fost o fire meditativă şi iubitoare de linişte, nu a fost călugăr, dar a trăit ca unul dintre aceşti atleţi ai lui Hristos. Nu şi-a dorit niciodată funcţii şi distincţii, dar a dat dovada unui om responsabil şi abil în păstorirea credincioşilor şi organizarea Bisericii.
Asterios Gerostergios ne dezvăluie pentru prima dată latura sensibilă a personalităţii sfântului în cartea sa, "Sfântul Fotie cel Mare", unde redă dialogul patriarhului constantinopolitan cu înverşunatul lui opozant, papa Nicolae, care-i va pricinui în cele din urmă depunerea din scaun. Fotie propune ca dragostea să fie fundamentul relaţiei dintre ei, pentru că numai prin ea se poate realiza împăcarea autentică şi înţelegerea la nivelul intim, duhovnicesc al fiinţei: "Cât despre cei care au aceleaşi gânduri despre Dumnezeu şi cele dumnezeieşti, deşi distanţa îi separă şi nu se văd niciodată, ea îi uneşte şi îi identifică nevăzut şi face din ei prieteni adevăraţi. Şi dacă din întâmplare unul dintre ei ar ridica acuzaţii nechibzuite împotriva celuilalt, ea înlătură răul, aşază lucrurile pe calea cea bună şi pecetluieşte legătura unirii".
Manual de domnie creştină
În scrisorile pe care le-a trimis prinţului Bulgariei, Boris-Mihail, proaspăt creştinat, Fotie a expus principiile unei domnii autentice, principii care vor rămâne întipărite adânc în gena voievozilor şi domnitorilor creştini din Peninsula Balcanică. Fotie îi spune lui Boris că adevăratele daruri folositoare sufletului sunt cunoaşterea corectă a credinţei creştine şi împărtăşirea cu Tainele Bisericii, daruri care produc la nivelul fiinţei o deplină consonanţă între purtarea exterioară şi credinţa care animă sufletul. Conducătorul lumesc trebuie să fie o imagine a Domnului Ceresc, a Împăratului Atotputernic, care neîncetat cheamă tot poporul la desăvârşita cunoaştere de Dumnezeu. Poporul trebuie condus cu dragoste şi domnitorul creştin trebuie să aibă, în primul rând, conştiinţa că este şi păstor de suflete. Orice conducător trebuie să-şi facă un bilanţ şi să-şi îndrepte greşelile uitând repede binele făcut de el, dar amintindu-şi de binele pe care l-a primit de la alţii.
