Proorocii sunt cei care anticipează perioada martiriului creştin. Fără să ezite, ei aduc mesajul lui Dumnezeu în faţa poporului care îşi petrece viaţa în nepăsare şi trândăvie. Mulţi dintre ei au plătit cu viaţa, iar alţii au fost chinuiţi pentru adevăr, dar cuvintele lor s-au împlinit atunci când a venit vremea. Proorocul Miheia ne-a lăsat multe mărturii care sunt valabile şi astăzi, pentru că unele proorocii pur şi simplu nu sunt determinate de timp. Patimile lumii nu se schimbă niciodată.
Miheia - cel care este de la Dumnezeu. Aceasta este tâlcuirea numelui proorocului Miheia. Însuşi numele său reprezintă o mărturie a activităţii sale prooroceşti. Orice prooroc ar trebui să vină de la Dumnezeu şi să transmită cuvintele Lui, dar, aşa cum vom observa mai târziu, în vremea respectivă activau mulţi profeţi mincinoşi. Miheia s-a născut în localitatea Morati. Era fiul lui Ioram şi a fost contemporan cu alţi prooroci importanţi precum Isaia, Osea sau Amos. El a activat în cursul domniei a trei regi diferiţi, aşa cum mărturiseşte începutul cărţii sale prooroceşti: "cuvântul Domnului care a fost către Miheia din Moreşet în vremea domniei lui Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii lui Iuda, când a avut vedenie pentru Samaria şi Ierusalim" (Miheia 1:1). Nu se cunoaşte felul în care a murit, dar a fost înmormântat în satul său natal.
Nedreptatea locuitorilor iudei faţă de Dumnezeu şi slujitorii săi adevăraţi era evidentă în timpul activităţii lui Miheia. Nu doar conducătorii erau corupţi şi necinstiţi în comportamentul lor, dar existau şi numeroşi profeţi falşi şi preoţi nevrednici. Toţi deveniseră lacomi de bani, dorind să îşi sporească avutul propriu în dauna celor săraci. De asemenea, erau convinşi că fac doar ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi se minţeau pe ei înşişi considerând că Dumnezeu îi va ajuta şi îi va apăra cu toate că erau nedrepţi. De aceea, profetul este necruţător în proorocia sa. Sionul, Ierusalimul şi Templul vor fi distruse şi poporul va fi dus în robie. Din păcate, aproape nimeni nu l-a crezut. Încă şi mai greu de crezut a fost proorocia sa privitoare la faptul că duşmanii omului vor fi casnicii lui. "Nu vă încredeţi în prieteni şi în cel de aproape nu vă puneţi nădejdea şi de aceea care se sprijină pe pieptul tău păzeşte cuvintele gurii tale! (Miheia 7:5)." Este clar că oamenii pătrunşi de patimi până în măduva oaselor nu se vor îndura nici de rudele lor. Patima transformă omul în fiară sălbatică, imposibil de controlat, care se hrăneşte doar din munca aproapelui, ignorând orice legături de sânge. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu profeţii mincinoşi. "Aşa zice Domnul împotriva proorocilor care rătăcesc pe poporul meu… Văzătorii se vor face de ruşine şi ghicitorii vor fi de ocară şi toţi îşi vor acoperi barba, căci nu vor avea nici un răspuns de la Domnul (Miheia 3:5-7)."
Care este adevărata dreptate?
"Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului şi mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Înfăţişa-mă-voi cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar, oare, Domnului Îi vor plăcea miile de berbeci, zecile de mii de râuri de untdelemn? Oare Îi voi da pe cel dintâi născut al meu ca preţ pentru fărădelegea mea şi rodul pântecelui meu pentru păcatul sufletului meu?" (Miheia 6:6-8). Miheia afirmă că nu sunt necesare jertfe scumpe sau sacrificarea propriilor copii pentru a fi plăcut lui Dumnezeu. Ceea ce cere Dumnezeu sunt cele patru virtuţi fundamentale, pe care fiecare om trebuie să le posede în cel mai înalt grad. Prima dintre acestea este dreptatea, despre care am observat că lipsea cu desăvârşire în Israel. A doua era iubirea. Mai putem, însă, să vorbim despre iubire atunci când discutăm de oameni nedrepţi? Milostivirea se naşte şi ea din iubire. Unde nu este iubire, nu există, prin urmare, nici milostenie. Cât despre smerenie, este clar că nu mai exista nici un strop în cei care umblau doar după câştiguri nedrepte şi credeau în tot acest timp că nu vor fi pedepsiţi de Dumnezeu. Această atitudine se naşte doar din mândrie, nicidecum din smerenie. Cu alte cuvinte, aici sunt mustraţi toţi israeliţii care considerau că jertfele de animale reuşeau să îi curăţească de păcat, dar nu înregistrau nici un progres moral, ci continuau să săvârşească fărădelegi. În ciuda acestui sfat, nimic nu s-a schimbat. Poporul şi-a continuat drumul pe calea greşită, nereuşind să îşi schimbe atitudinea şi să dobândească adevăratele virtuţi interioare, iar nu doar câteva fapte exterioare golite de sens.
Viaţa veşnică
În ciuda acestei atitudini foarte dure şi pesimiste, Miheia profeţeşte şi despre fericirea vieţii veşnice, oferind o speranţă de mântuire poporului cuprins de patimi netrebnice. "Şi în zilele cele de apoi, muntele templului Domnului se va înălţa peste vârfurile munţilor şi mai sus decât dealurile şi către el vor curge popoarele… nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu se vor mai învăţa cum să se lupte; ci fiecare va sta liniştit sub viţa şi smochinul lui şi nimeni nu-i va înfricoşa, căci gura Domnului Savaot a grăit! (Miheia 4:1-3). Aici se află de fapt o profeţie cu un sens dublu. Pe de o parte, aceasta ne aminteşte de perioada de după Întruparea Mântuitorului, atunci când toate popoarele au putut să asculte cuvântul Domnului şi să se încreştineze.
Pe de altă parte, versetele finale ale acestui fragment fac referire la viaţa veşnică în care nu există nici un război, ci doar pace fără de sfârşit. Unitatea întregii lumi este subliniată aici cu o mare forţă. Este clar că judecata universală şi recunoaşterea Domnului drept adevăratul Dumnezeu duc la o unificare extraordinară a întregii lumi. Această unitate de credinţă s-a observat şi din reuşita misiunii creştine în cursul veacurilor atunci când neamuri întregi s-au convertit la adevărata credinţă. Încheiem acest material cu un fragment din slujba Sfântului Prooroc Miheia, care rezumă întreaga sa misiune: "Cu strălucirile dumnezeieştii insuflări celei de Sus fiind luminat, cele viitoare le-ai vestit, văzându-le ca şi cum ar fi fost acum, vrednicule de minune" (Mineiul pe August, Utrenie, canon, peasna a 4-a, irmos, p. 168).
