Puterea credinței și a iubirii lucrătoare

Dintre toți Sfinții Apostoli, care prin slujirea Evangheliei, puterea credinței, revărsarea dragostei dumnezeiești au lucrat asupra sufletelor omenești, strălucesc cu deosebire doi: Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ei sunt corifeii, întâistătătorii și părinții Bisericii Creștine. Biserica îi sărbătorește împreună pentru că au suferit moarte mucenicească în aceeași zi. Potrivit tradiției, la 29 iunie anul 67, ei au fost martirizați la Roma. Amândoi au fost desăvârșiți în credință, iubire și răbdare. Prin virtuțile credinței, răbdării, iubirii și jertfelniciei, unite ca florile într-un buchet, ei au dat lumii nădejdea cea de neclintit, care nu rușinează (Romani 5, 5).

Sfântul Apostol Petru s-a născut în Betsaida Galileii din tribul lui Simeon. A fost pescar și fiul lui Iona, numindu-se la naștere Simon. A fost căsătorit cu fiica lui Aristobul, cu care a avut doi copii. Hristos l-a chemat la apostolie prin fratele său, Andrei (cel întâi chemat). Simplu la vorbă și la port, Simon ducea o viață cinstită, evlavioasă, muncind și împlinind poruncile Legii. Dragostea sa față de Mântuitorul Hristos a fost foarte mare. El este primul care a mărturisit credința în dumnezeirea lui Iisus Hristos: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu (Matei 16, 16). Domnul i-a schimbat numele din Simon în Chefa sau Petru/Piatră, pentru că mărturisirea sa este piatra adevăratei credințe. Petru este verhovnicul apostolilor și face parte din grupul restrâns, al celor trei. Alături de Sfinții Ioan și Iacob, fiii lui Zevedeu, a fost martorul învierii fiicei lui Iair (Luca 8, 41-56) ), al Schimbării Domnului la Față, al vederii luminii dumnezeiești, al glasului Părintelui ceresc, care-L mărturisea pe Fiul cel iubit (Matei 17, 2-6, Marcu 9, 2-7, Luca 9, 28-36), al rugăciunii cu sudori, lacrimi și sânge din Grădina Ghetsimani (Matei 26, 37-46) și al altor momente. În marea sa râvnă pentru Hristos, atunci când Domnul, înaintea pătimirilor Sale, le-a spus apostolilor că toți se vor sminti întru El și-l vor părăsi, Petru a făgăduit că-L va urma până la moarte: Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti (Matei 26, 33). Arătând slăbiciunea firii omenești, în care nu trebuie să ne încredem, el s-a lepădat de trei ori, așa cum profețise Mântuitorul. Apoi a plâns cu amar (Matei 26, 69-75), căindu-se tot restul vieții. Odată reprimit, a slujit cu putere și tărie.

Iubire necondiţionată pentru Hristos

Cât de mare a fost iubirea Sfântului Petru față de Domnul vedem din dialogul avut după Înviere, la Marea Tiberiadei. Mântuitorul cel Înviat nu-i cere lui Petru credință (căci o avea), ci iubire. Întrebându-l de trei ori: Mă iubești tu mai mult decât aceștia? (Ioan 21, 15), îi reaprinde Iubirea. Petru, cu lacrimi de iubire, a răspuns: Doamne, Tu știi toate, Tu știi că te iubesc! (Ioan 21, 17). Reluându-și locul de verhovnic, și-a dus apostolia cu demnitate, credință, smerenie și putere.

Numai în prima zi a Cincizecimii, prin cuvântarea sa a convertit 3.000 de suflete. A făcut minuni uimitoare, vindecând bolnavi și înviind morți. Sfin­țenia sa era atât de mare, încât oamenii așezau bolnavi în calea sa, ca doar umbra lui Petru să-i tamăduiască (Fapte 5, 15). A organizat Biserica primară pe temelia iubirii și adevărului lui Iisus Hristos. A pedepsit pe soții Anania și Safira (Fapte 5, 1-11). A dus lupte cumplite cu Simon Magul și a primit moartea martirică la Roma, după ce a propovăduit peste 30 de ani. Pe cât de mare a fost măreția sa ca apostol, pe atât de adâncă a fost smerenia sa. El a dorit să fie răstignit cu capul în jos. Sfântul Petru a dus o viață duhovnicească desăvârșită, plângând păcatul lepădării de Hristos toată viața, dar întărind cu iubire pe alții căzuți. A scris două Sfinte Epistole Sobornicești, în care ne-a lăsat sfaturi despre adevărata credință, despre înțelepciune, discernământ, familie și viața duhovnicească.

Lucrare misionară în toată lumea romană

Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tarsul Ciliciei, în tribul lui Veniamin, primind la naștere numele Saul. Ca educație este opusul lui Petru, fiind un mare învățat. Dăruit de Dumnezeu cu calități intelectuale excepționale, el a avut o râvnă nemaiîntâlnită pentru Dumnezeu. Absolvent al școlii rabinice din Ierusalim, condusă de faimosul Gamaliel, el a fost martor și părtaș (încu­viin­țând) la martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan - Întâiul Mucenic. Zelos cum era, a făcut din lupta pentru stârpirea credinței creștine scopul vieții sale. Mântuitorul Iisus Hristos l-a schimbat printr-o mare minune, arătându-i-se în lumină pe Drumul Damascului. Văzând în lumină pe Hristos cel Înviat și înălțat, Saul se convertește, transformându-se duhovnicește. Timp de trei zile a rămas orb, ru­gându-se neîncetat, iar odată botezat în Damasc de către Sfântul Apostol Anania, își reprimește vederea. Bine pregătit teologic, el se retrage timp de trei ani în pustia Arabiei, unde primește prin revelație învățătura Evangheliei direct de la Hristos. Se retrage apoi în Tars, pentru a studia cultura și mentalitatea popoarelor vremii, iar după o ­bună pregătire, în școala postului, rugăciunii, studiului Sfintei Scripturi, dar mai ales după revelațiile primite de la Duhul Sfânt, el va începe lucrarea sa misionară unică în toată istoria Bisericii Creștine.

Cu o râvnă de foc, el a predicat iudeilor și neamurilor Evanghelia, din Arabia până-n Spania. Dragostea sa arzândă, duhul trezviei, rugăciunea și trăirea sa teologică, cuprinderea minții sale au făcut ca nici un detaliu să nu-i scape în lucrarea propovăduirii. Cu mintea și cu inima, „robite” de Hristos cel răstignit și înviat, el a predicat Evanghelia mântuirii tuturor. A prezentat învățătura lui Hristos teoretic-teologic și practic-duhovnicesc, pastoral și social, așa cum n-a făcut-o nici unul dintre ceilalți apostoli. Cele 14 Epistole ale sale sunt adevărate tratate de teologie dogmatică, morală, pastorală și socială. Pavel a întreprins trei călătorii misionare, întemeind peste 30 de biserici locale, de care s-a îngrijit, practic cucerind țărmul Mediteranei. Suferind bătăi, scuipări, prigoniri, lanțuri, închisori pentru Hristos, el se bucura. Socotea necazurile și suferințele pentru iubitul său Hristos un mare dar, o mare cinste și onoare. Bucuria a fost deviza vieții sale.

Apostolul care cântă iubirea dumnezeiască

Sfântul Pavel ne-a lăsat cel mai frumos imn închinat iubirii dumnezeiești. În capitolul 13 al Epistolei Întâi către Corinteni, el descrie iubirea dumnezeiască în 14 culori luminoase care formează spectrul iubirii nemuritoare: ­Îndelunga-răbdare, bunătatea, lipsa de invidie, modestia, umi­lința, politețea, altruismul, calmul, gândirea curată, credința, nădejdea, optimismul creator, jertfa (I Corinteni 13, 4-8). De asemenea, ne-a lăsat învățătură despre superioritatea lui Hristos față de Moise și a preoției Lui față de preoția levitică. Ne-a lăsat învățături părintești-pastorale către episcopi, preoți și diaconi în Epistolele către Timotei și Tit. Ne-a lăsat îndemnul de a ne bucura pururea și de a ne ruga neîncetat (I Tesaloniceni, 5, 16-17). Într-o revărsare de inimă, ne prezintă în Epistola către ­Galateni roadele Duhului Sfânt: Iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea, curăția (Galateni 5, 22), care dau sufletului omenesc adevărata libertate în Dumnezeu. Ne-a lăsat cea mai frumoasă mărturie a iubirii sale față de Hristos, a dăruirii sale pentru cauza împărăției lui Dumnezeu, zicând: Căci pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig (Filipeni 1, 21). De-a lungul a două milenii, Sfântul Apostol Pavel a rămas modelul pastoral pentru mulțime de ierarhi și preoți. Acatistul îl numește „răsuflarea”  lui Gură de Aur, căci nu doar că i-a fost model, dar l-a și asistat și insuflat în tâlcuirea epistolelor sale pe marele sfânt ierarh.

Astăzi este același model care trezește admirație și devoțiune pentru Hristos. Mitropolitul Bartolomeu Anania, poetul-teolog, i-a zugrăvit poate cel mai frumos portret: „Personalitate complexă, inteligență vie, cultură vastă, temperament dinamic, Pavel pare un râu în continuă mișcare. Un înțelept creștin - Petre Țuțea - afirma că atunci când spui Pavel, spui Mediterana. Într-adevăr, amprenta creștină a culturii europene (și prin ea a celor două Americi) e opera lui, a celui ce a semănat țărmurile Mediterane cu aproape treizeci de comunități ale numelui lui Hristos. Pururea inspirat și veghetor, Pavel e în același timp mistic și om de acțiune, teolog și misionar, întemeietor și organizator, păstor și catehet, polemist redutabil și orator înflăcărat, dialectician și liric. Mai presus de toate, el e părinte. Asupra copiilor săi duhovnicești el are sentimentul posesiei; ei îi aparțin și trebuie să-l asculte ca pe unul ce i-a născut, îi crește, îi apără și maturizează spre a-i preda desăvârșiți Părintelui ceresc prin Hristos. În această dimensiune paternă, se consumă gama stărilor sufletești din epistolele sale: el e mândru și smerit, îndrăzneț și timid, social și ­însingurat, afectuos și ironic, ­curtenitor și protestatar, duios și violent, generos și sever, precaut și debordant, tonurile sale desfășurându-se de la implorarea lacrimogenă până la impre­cația strivitoare. Totul, absolut totul, i se subordonează sentimentului suprem: Iubirea sa pentru Domnul său Iisus Hristos. Istoria bimilenară a creștinis­mului nu a mai cunoscut un om cu devoțiunea lui Pavel” (Bartolomeu Valeriu Anania. Introducere la Epistola către Romani. Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția 2001, p. 1.621).