Recursul la memoria unui trecut măreţ

Expresie a unei activități teologice complete, însumând peste șapte decenii de apariție neîntreruptă, revista „Mitropolia Olteniei” (MO) are totodată un rol incontestabil în definirea presei bisericești. Pe lângă valoroasele studii și cercetări academice, în paginile ei vei regăsi o cronică vie, dedicată în principal celor mai importante evenimente din istoria Bisericii ­Ortodoxe Române.

Recursul la memoria trecutului, discret întipărită pe foile îngălbenite de hârtie de prin rafturile vreunei biblioteci anonime, devine admisibil numai atunci când, dincolo de literă și formă, regăsim în mod netăgăduit adevărul. De la această premisă pornim întotdeauna, mai ales atunci când avem ­înainte evenimente ale vieții bisericești. Cu toate că ar fi aproape imposibil de rezumat în doar câteva rânduri cuprinsul celor o sută de ani de făptuiri, avem totuși posibilitatea unei modeste radiografii conforme, atât de bine surprinsă în condeiul înaintașilor.

Semicentenarul Patriarhiei Române (1925-1975)

Revenind la revista „Mitropolia Olteniei”, publicație de inegalabil prestigiu teologic în spațiul ortodox actual, cu bucurie reușim să descoperim o serie de însemnări și date, legate de aniversarea a „50 de ani de la înființarea Patriarhiei Române” și „90 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”. ­Două evenimente cruciale din istoria Ortodoxiei noastre, omagiate magistral pe pr. Ilie Brătan, în numărul 11-12/1975 al revistei MO. „Cu 50 de ani în urmă”, notează pr. Ilie Brătan, „la 1 noiembrie 1925, s-a desăvârșit un important act istoric pentru Biserica Ortodoxă Română: ridicarea ei la rangul de Patriarhie, cu deplinele recunoașteri canonice și legale. Ne ridicăm astfel pe piscul unei îndelungate și continue creșteri. Era așezarea Bisericii noastre în sânul Ortodoxiei după rândul meritat pentru întreaga ei zestre istorică, ținuta doctrinară și participarea la afirmarea Ortodoxiei” (Ilie Brătan, Serbările aniversare, MO, 11-12/1975, p. 811). La 50 de ani, bucuria fraților noștri avea mireasmă de dreaptă răsplătire, o recunoaștere meritată, prin care intram în sfârșit în lucrarea cea mare a Bisericii Ortodoxe.

Tot din însemnarea părintelui Brătan aflăm că pregătirile pentru acest mare eveniment bisericesc erau de o importanță considerabilă, Patriarhul Justinian Marina, laolaltă cu membrii Sfântului Sinod, proclamând, pe lângă cele cinci decenii de patriarhat, „împlinirea a 90 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), act consecutiv proclamării indepen­denței de stat a României (1877-1878); împlinirea a 1.650 de ani de la întrunirea primului sinod ecumenic de la Niceea (325) - sobor la care a luat parte și Episcopul de la Tomis, din Scythia Minor (Dobrogea); aniversarea a 375 de ani de la prima unire politică a tuturor românilor din cele trei țări românești sub sceptrul lui Mihai-Vodă Viteazul (1600) și a 2.000 de ani de existență cunoscută a orașului Appulum (Alba Iulia)” (p. 811).

Un eveniment istoric marcat în Arhiepiscopia Craiovei

Evenimentul „semicentenarului” Patriarhiei Române (1925-1975) era primit cu entuziasm de credincioșii din Arhiepiscopia Craiovei. Astfel, în acord cu prevederile sinodale, în ziua de 2 ianuarie 1975, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, preoții Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova au săvârșit slujba de Te Deum, însoțindu-l de un cuvânt lămuritor cu privire la importanța marelui eveniment. Exemplul a fost preluat și de dascălii de la Seminarul Teologic de la Coșuna, precum și de preoții parohiilor din cuprinsul arhiepiscopiei. „Din aceeași înaltă chib­zuință sinodală” - notează părintele Ilie Brătan -, „preoțimea eparhiei a avut prilejul să stăruie anume, la conferințele preoțești de orientare din luna noiembrie 1975, asupra celor două mari cinstiri: semicentenarul Patriarhiei Române și autocefalia Bisericii noastre... cugetele slujitorilor s-au oprit cu luare aminte la men­ționatele fapte istorice și aniversări, reținând valoarea lor - pentru trecutul nostru românesc, precum și la cele ce obligă ele în via lucrare bisericească de totdeauna” (Ilie Brătan, MO, 11-12/1975, p. 812).

Istorica aniversare, pe care o regăsim la jumătatea sorocului de astăzi, a fost receptată ca o recunoaștere onestă a unei stări de fapt în care se regăsea dintru început lucrarea Bisericii Ortodoxe Române. Pentru Mitropolia Olteniei, evenimentul omagial s-a constituit și ca o reconstituire a faptului istoric de înființare a celui de-al doilea scaun episcopal în Țara Românească, la 1370, cu numele de Mitropolia Severinului. În felul acesta, popasul aniversar avea în fapt menirea adâncă să „dezvăluie nuanța unei legitime constituiri autonome în spiritul veacului de atunci. Erau stări luate în considerație și de Patriarhia de Constantinopol, ­care le și menționează ca motivări, în tomosul de început al acestei reședințe vlădicești: «Întâmplându-se a fi mult poporul acelei țări, și chiar nenumărat» și că «un singur arhiereu nu e destoinic la atâta popor ca să-i poată cârmui sufletește». Să adăugăm la acestea prețuirea ce i se acorda lui Vladislav-Vlaicu pentru rezis­tența sa față de așa-zisa «cruciadă» catolică și față de înaintarea otomanilor păgâni, fapt atât de bine intuit de Cuviosul Părinte Nicodim de la Tismana. Să ținem seama apoi și că Patriarhia de la Constantinopol a rezolvat cu prudență, la acea vreme, impasul în care s-a aflat Iachint, asupra căruia voievodul a lăsat «dumnezeiescu sinod» să decidă liber, și că Patriarhia l-a menținut în scaunul mitropolitan. Înțelegem astfel mai deplin considerația de care ne bucurăm în sânul ortodox și recunoaștem semnele de autonomie bisericească” (ibidem, p. 813).

Recunoașterea Patriarhiei ca reconstituire a unei stări de fapt

Însemnarea părintelui Ilie Brătan din revista „Mitropolia Olteniei” este importantă în primul rând pentru marcarea sintetică a marelui eveniment, pentru comentariile justificative pe care le aduce și, nu în ultimul rând, pentru detaliile de actualitate pe care le menționează. În același spirit reconstitutiv, în cadrul evenimentului festiv, organizat cu acest prilej la Catedrala Patriarhală din București (1 noiembrie 1975), este menționat faptul că Justinian Marina, Patriarhul României, a afirmat faptul că „recunoașterea autocefaliei a avut ca suport organic mai întâi Unirea Principatelor din 1859 și apoi dobândirea independenței. Pe de altă parte, ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie s-a clădit pe însăși vechea noastră autocefalie, dar mai cu seamă pe limpezirile pe care le-a adus actul desăvârșirii Unirii de la 1 decembrie 1918, al intrării statului nostru unitar în deplinele sale drepturi istorice“ (ibidem, p. 814). În spiritul aceluiași recurs câștigat în fața istoriei, la jumătatea aniversării centenare de astăzi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a „reabilitat Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos și a reactivat centrul mitropolitan de la Alba Iulia, ca episcopie”.

Alte însemnări notabile

În paginile amintitului număr al revistei „Mitropolia Olteniei” regăsim de asemenea: „Cuvântul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Teoctist al Olteniei, rostit în biserica paraclis-patriarhal Sf. Spiridon din București, în ziua de duminică, 2 noiembrie”, intitulat sugestiv „La popasul jubiliar al Patriarhiei Române” (în MO, nr. 11-12/1975, pp. 816-820) și consistentul studiu istoric al Mitropolitului Nestor Vornicescu, pe atunci Episcop-vicar la Craiova: „Propuneri simultane pentru înființarea patriarhatului la București și a unei Mitropolii la Craiova între 1882-1924” (în MO, nr. 11-12/1975, pp. 821-850), ­asupra cărora vom reveni.