Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Reședința primului domnitor al României

Reședința primului domnitor al României

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Documentar
Un articol de: Aurica Ichim - 24 Ian, 2016

Cea mai însemnată casă de pe fosta Uliță Sârbească, azi strada Lăpușneanu din Iași, este imobilul construit de Costache și Eliza Catargiu, între anii 1806 și 1809, care se prezintă și astăzi în forma sa originală sub numele de Muzeul Unirii. Cu prilejul restaurării începute în anul 1953 s-a găsit un document din anul 1806, atestând anul începerii construcției și primul său proprietar.

În 1827, clădirea este vândută hatmanului Constantin Palade, iar după moartea acestuia, în epidemia de holeră din anul 1831, este vândută, prin mezat, spătarului Mihalache Cantacuzino Pașcanu, care a stăpânit-o până la moarte. Un eveniment important s-a petrecut aici în anul 1856, când Societatea Unirii, care lua ființă la via lui Petre Mavrogheni de la Socola, s-a întrunit la casa lui Mihalache Cantacuzino Pașcanu, într-o asocia­ție mai largă, întrunire care s-a terminat cu încheierea unui jurnal cu programul Partidei Na­ționale, semnat de 170 de persoane din toate clasele sociale, program care viza în primul rând Unirea Principatelor.

Spătarul Mihalache Cantacuzino Pașcanu a murit în ianuarie 1857. Casa a moștenit-o soția sa Maria, născută Ghica, dar cum ea stătea mai mult la moșie, după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza din 5 ianuarie 1859, auto­ritățile locale închiriază casa pentru reședința noului domnitor și care a fost amenajată în acest scop. Elena Cuza, tulburată și intimidată de noua situație, scria mamei ei, Catinca Rosetti, la Solești, la 1 februarie 1859, că s-a mutat și că era îngrijorată pentru că a doua zi trebuia să dea o serată, „eu, care am trăit întotdeauna departe de lume”.
La un an de la unire, la 24 ianuarie 1860, domnitorul Cuza plecase spre București, iar doamna Elena Cuza, după Te Deum-ul de la mitropolie, a primit la palatul său, înconjurată de mi­niștri, felicitările corpului diplomatic, ale funcționarilor statului și ale altor mulți ieșeni.
Când Bucureștii au devenit capitala țării, a Principatelor Unite, reședința din Iași a fost păstrată până în octombrie 1865.

Aici a primit regele Ferdinand delegațiile românilor care cereau Marea Unire

În timpul Primului Război Mondial, casa a fost amenajată pentru Cartierul Regal, iar la etaj câteva camere pentru regele Ferdinand. Aici dormea, primea și lucra. Regina Maria cu prinții și prințesele locuiau în casa Comandamentului Corpului IV de armată. Regele Ferdinand, în palatul de pe strada Lăpușneanu, a primit urarea de anul nou scrisă de Nicolae Iorga și citită de actorul Constantin Nottara, urare care exprima încrederea în puterea de rezistență a poporului român și a realizării idealului național. Tot aici, din balconul palatului, regele și I.I.C. Brătianu au privit, la 8 iunie 1917, defilarea voluntarilor ardeleni și bucovineni, după manifestarea ce li se făcuse în Piața Unirii, în jurul statuii lui Alexandru Ioan Cuza. Regele Ferdinand și Brătianu au primit aici și delegațiile basarabenilor, bucovinenilor și ardelenilor, în 1918, care aduceau cu ei actele de unire cu țara.
A venit însă al Doilea Război Mondial, cu urmările lui nefaste pentru oameni, palate și case. După încetarea acestuia s-a ținut seama, în cadrul planului de sistematizare a orașului, de sesizarea Comisiei Monumentelor Istorice pentru menținerea Palatului Cuza. Au urmat resta­urarea din 1953 și redeschiderea muzeului, dar de această dată cu numele de Muzeul Unirii, la 2 ianuarie 1959.
În octombrie 1997, Muzeul Unirii a reintrat într-un amplu proces de restaurare, argumentat de starea de degradare în care se afla clădirea.

„O casă cu un suflet viu”

În ceea ce priveşte amenajarea muzeală, aceasta diferă total de cea din 1959.
Sălile de la parter cuprind o parte documentară consistentă care prezintă istoricul palatului, dubla alegere a lui A.I. Cuza, diplomaţii Unirii (piese originale cu apartenență certă și tablouri reprezentându-i pe V. Alecsan­dri, M. Kogălniceanu, C. Negri, M.C. Epureanu), reformele din perioada domniei lui Cuza (documente privind dezvoltarea învăţământului, reforma în justiţie, împroprietărirea ţăranilor, uniforme militare, decoraţiile domnitorului, însemnele puterii şi decoraţiile Ordinul Unirii) şi două săli pentru conferinţe şi expoziţii temporare.
Spaţiul a fost amenajat potrivit uzanţelor epocii Unirii, în sălile de la etaj fiind reconstituită atmosfera ambientală a casei de la jumătatea secolului al XIX-lea cu numeroase elemente care, în tușe fine, permit o mai bună percepție asupra interioarelor locuite de familia domnitoare Cuza. Astfel, aici putem regăsi camera de primire a doamnei Elena Cuza, biroul de lucru al domnitorului, sufrageria, salonul oficial, micul salon de recreere, salonaşul Principesei Elena Cuza şi dormitorul familiei domnitoare.
În camera de primire a Doamnei Elena Cuza se regăsesc cărţi cu autograf primite de la V. Alecsandri şi D. Bolintineanu, o frumoasă lampă din porţelan de Sèvres, o alegorie privind Unirea Principatelor lucrată în punct goblen de una din doamnele de onoare ale principesei, un tablou de N. Grigorescu, un portret mai puţin cunoscut al lui Cuza, cromolitografii ale cuplului domnesc, obiecte de mobilier din secolul al XIX-lea, individualizându-se scaunul pe care stătea principesa când asista la slujbele oficiate la Biserica Mitocul Maicilor.
În biroul domnitorului sunt expuse piese de mobilier care fac parte din comanda specială a familiei domnitoare, executată de firma Ribailler din Paris, servieta cu cifrul şi coroana, o hartă a Principatelor, un arbore istoric al românilor executat pe pânză şi tabloul semnat Theodor Aman, și care reprezintă Unirea Principatelor.
Sufrageria recompune atmo­sfera în care familia domnitoare servea masa. Sunt expuse obiecte de mobilier din secolul al XIX-lea, argintărie, porțelanuri, cristaluri. Pe masa centrală regăsim tacâmuri din alpaca argintată, farfurii de Sèvres şi pahare din cristal de Baccarat, toate cu apartenență certă, ce au marcat stema Principatelor Unite cu deviza Toţi în unu.
Mobilierul salonului cuprinde piese în stil Boulle și Louis al XIV-lea. Una dintre piesele de rezistență ale salonului este costu­mul de diplomat al suveranului, alături de care este expusă o copie a rochiei doamnei Elena Cuza, așa cum apare în celebrul portret realizat de Carol Popp de Szàthmary.
În micul salon de recreere s-a încercat recompunerea atmosferei în care invitaţii se retrăgeau pentru a juca biliard, cărţi, pentru a fuma sau servi cafeaua, dar mai ales pentru a discuta. Sunt expuse piese de mobilier şi piese destinate jocurilor de societate, dintre care menționăm, ca o piesă deosebită, tacul de biliard al domnitorului (și suportul lui), piesă ce provine din inventarul Muzeului „Palatul Cuza Vodă”.
Salonaşul doamnei reprezintă spațiul în care doamna servea, în intimitate, cafeaua, lucra, citea sau își scria corespondenţa. Spațiul include o garnitură de salon din lemn de nuc, vitrine, măsuțe de lucru și un secretaire.
Marele arhitect şi om de spirit, împătimit de Iaşi, G.M. Cantacuzino, referindu-se la casele de altădată, scria: „Sunt case cu suflet viu, sunt case triste de nu prea ştii de ce, sunt case care au murit, sunt ruini în care se mai adăposteşte un gând, sunt case întregi în care nici o licărire de viaţă nu mai poate lua fiinţă, sunt case care au străbătut veacuri într-o veşnică tinereţe şi sunt case noi, care sunt moarte”. Casa-muzeu din strada Lăpuşneanu este una din acelea care își păstrează sufletul viu şi care, deşi a avut mai multe destinaţii şi mai mulţi proprietari, reprezintă unul din monumentele istorice de referință asociate cu figura centrală a Unirii, Alexandru Ioan Cuza. Reconstituirea muzeografică nu face decât să evidențieze aceasta și să invite pe toți cei care simt românește să vină și să admire frumusețea acestui muzeu.

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Ioan Cuza