Publicația eparhială editată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului își serbează centenarul în luna octombrie a acestui an. Apărută în acelaşi an 1919, imediat după Marea Unire, în care au apărut şi celelalte structuri instituţionale administrative, culturale şi bisericeşti ale Clujului, organul de presă bisericească diecezană şi-a dovedit de-a lungul timpului trăinicia şi statornicia.
Odată cu implozia imperiului austro-ungar, prilejuită de contextul apărut la finalul Primului Război Mondial, pentru elita românească transilvăneană - formată cu nenumărate greutăți la școli maghiare și în străinătate - s-a deschis posibilitatea creării progresive a structurilor instituționale românești, pe baza celor existente deja în Transilvania, pentru a se putea unifica treptat cu cele din România vechiului regat.
Contextul istoric al începuturilor
La Cluj s-a reușit această valorificare a șansei istorice extraordinare prin înființarea în 1919 nu doar a pârghiilor administrative aflate în mâinile noilor autorități române (la început reprezentate la vârf de către Consiliul Dirigent - forul conducător provizoriu al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria în perioada 2 dec. 1918 - 20 aprilie 1920), ci și a marilor instituții de cultură create în acelaşi an: Universitatea românească „Babeş” (unificată ulterior cu cea maghiară existentă deja, „Bolyai”), Academia de Agricultură, Institutul de Istorie, Institutul de Chimie, Institutul de Speologie, Muzeul Limbii Române, Grădina Botanică, Teatrul Naţional, Opera Română, Conservatorul de Muzică. Pe lângă toate aceste instituţii româneşti apărute în acelaşi an 1919, în oraşul de pe Someş, era firesc ca şi Biserica să se adapteze nevoilor şi cerinţelor timpului şi să creeze o structură bisericească în importantul centru istoric al Transilvaniei, înfiinţând mai întâi, în 1919, un Consistoriu însărcinat cu organizarea la faţa locului a unei eparhii, iar apoi prin episcopia propriu-zisă, odată cu instalarea în 6 decembrie 1921 a primului său episcop, în persoana lui Nicolae Ivan.
Astfel, în efervescența emancipării marilor spirite românești din Transilvania care a urmat Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, a apărut oportunitatea împlinirii dorinței Sfântului Andrei Șaguna de a înființa un centru bisericesc chiar în cetatea Clujului - cu origini romane, ca vechi Claudiopolis, dar locuită și dezvoltată în mod special de către sași și maghiari, care până în urmă cu un secol formau copleşitoarea majoritate a locuitorilor acestui centru urban și administrativ transilvănean, parte a regatului maghiar și a imperiului austro-ungar - care să reînvie vechile eparhii ale românilor ortodocși majoritari în provincie, în starea lor de iobăgie, de la periferia regiunii și a centrului: cele de la Vad și Feleac, de origine ştefaniană.
Apariţia „Foii Bisericeşti”
La început purtând numele de „Foaie Bisericească“ şi subtitlul „Organul Eparhiei Ortodoxe din Dieceza Clujului”, apărută în șase numere în intervalul 1 octombrie 1919 - 20 decembrie 1920, a fost concepută dintru început de către asesorul consistorial Nicolae Ivan ca organ de presă al Consistoriului numit de Sinodul arhidiecezan de la Sibiu pentru a pregăti și organiza înființarea noii eparhii de la Cluj. Abia după ce acelaşi om providenţial al Bisericii Ortodoxe, Nicolae Ivan, a devenit din anul 1921 Episcopul Vadului, Feleacului, Geoagiului și Clujului, publicația inițiată de el a fost redenumită Renașterea, în calitate de publicaţie propriu-zis eparhială, începând cu 1 septembrie 1923, purtând subtitlul: „Organul oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului, Geoagiului şi Clujului”. Aşadar, asesorul Nicolae Ivan, devenit apoi Episcop la Cluj, a fost cel care a conceput, iniţiat şi înfăptuit întemeierea „organului naţional-bisericesc” de presă al eparhiei.
Pentru că revista a fost un proiect de suflet şi drag lui Nicolae Ivan, stă mărturie modul cum s-a îngrijit personal de apariţia ei, susținând încă de la Sibiu - în aceeași ședință a Consistoriului arhidiecezan din 3/16 februarie 1919, în care a ridicat și problema înființării Episcopiei la Cluj -, inițiativa ca noua eparhie clujeană să aibă şi un „ziar” al ei, aducând ca argument al nevoii existenţei acestuia în nordul ţării faptul că astfel s-ar umple un gol. Susţinând că, prin înfiinţarea unei Episcopii la Cluj, „credincioşii noştri nu ar avea aspectul unei turme părăsite, totul ar avea o altă înfăţişare” şi astfel „centrul Clujului ar avea azi un număr respectabil de intelectuali, tipografie, o librărie, ziar care să răspândească cultura şi lumina până ce, acum, în zadar cauţi după un calendar românesc” (cf. Foaia Bisericească, Nicolae Ivan, „Documente referitoare la înfiinţarea Episcopiei Clujului” - adresa înaintată Consistoriului arhidiecezan din Sibiu în 3/16 febr. 1919, p. 5). Prin urmare, actul creării noii eparhii era înţeles încă dintru început ca unul care dădea posibilitatea atragerii intelectualilor români şi apropierii lor de Biserică, iar pe lângă înfiinţarea unei tipografii eparhiale şi a unei librării bisericeşti, dezvoltarea unei activităţi publicistice prin editarea unei publicaţii diecezane ar avea scopul, în viziunea viitorului ierarh, de a răspândi „cultura şi lumina” Evangheliei în rândul poporului român din această parte a ţării.
Publicaţie a Consistoriului bisericesc
La data de 1 octombrie 1919 apărea primul număr al publicației Foaie Bisericească, iar această dată coincide, nu întâmplător, cu începutul activităţii lui Nicolae Ivan în calitate de preşedinte al Consistoriului, numit de către Sinodul arhidiecezan din Sibiu. Conform cuvintelor de pe frontispiciu, Foaia Bisericească „apare o dată pe lună şi de câte ori cere trebuinţa”, a apărut apoi sporadic: al doilea număr, dublu, 2-3, poartă pe prima pagină data de 25 decembrie 1919 şi are douăsprezece pagini; al patrulea număr a apărut în data de 1 martie 1920 şi are opt pagini; al cincilea număr apare în toamna aceluiaşi an, iar ultimul număr al publicaţiei apare în 20 decembrie 1920.
Referitor la modul cum înțelegea Nicolae Ivan rostul și rolul publicației nou apărute, iată ce se spune în cel dintâi text apărut în primul număr al Foii Bisericești, intitulat „Către onoraţii cititori!”: „Consistoriul diecezan în şedinţă plenară de la 4 Septembrie [1919] a ales calea aceasta de a comunica cu oficiile protopopeşti şi parohiale, circularele mai importante şi măsurile pentru o administraţie mai promptă şi mai cu efect…”
Din îndelungata și încercata viață a revistei Renaşterea, timp de cinci ani, între 1940 şi 1945, în urma Dictatului de la Viena, ea a pribegit în refugiu la Alba Iulia pe timpul ocupaţiei hortyste, unde a apărut sporadic. Apoi, activitatea ei a fost întreruptă brutal timp de patruzeci de ani, între 1950 și 1990, de către regimul comunist, renăscând abia începând cu anul 1990, moment în care activitatea sa a fost reluată într-un climat al libertății sociale și politice, reînnodând firul programului minimal formulat de întemeietorul ei, Episcopul Nicolae Ivan.
