Tradiţia muzicii bisericeşti din Oltenia se leagă în mare parte de numele său. Ilustra sa activitate, marcată prin sute de pagini de cercetare bine documentată cu zeci de cărţi şi volume de cercetare, participă şi astăzi la ridicarea şi îmbogăţirea patrimoniului nostru muzical bizantin. La patru ani de la trecerea la Domnul, părintele profesor Alexie Buzera rămâne prezent în memoria ucenicilor, colegilor de breaslă şi credincioşilor care i-au ascultat glasul şi povaţa duhovnicească.
În anul 2011, la data de 20 ianuarie, Dumnezeu chema la Sine pe unul dintre cei mai reprezentativi profesori de muzică bisericească din Oltenia, preotul Alexie Buzera. Ostenitor la catedra Şcolii de Cântăreţi şi Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova şi mai apoi la Facultatea de Teologie din Cetatea Băniei, dascălul-protopsalt a purtat totdeauna în suflet o dragoste neţărmurită pentru cântarea cea îngerească a Bisericii noastre. Şi-a pus toată energia în munca de la catedră şi în lucrarea de cercetare, pe care a întocmit-o cu mare responsabilitate, mereu aprins să scoată la lumină tradiţii care zăceau de mult sub colbul vremii. Într-un cuvânt, preotul Buzera a fost un „explorator“ al frumuseţilor perene ale muzicii bisericeşti, pe care le socotea în strânsă legătură cu tradiţia cântului popular românesc.
Pentru toată osteneala sa, facem astăzi smerită aducere aminte despre personalitatea şi opera marelui nostru înaintaş, fiind totodată încredinţaţi că modelul său va fi în continuare viu şi pilduitor pentru iubitorii muzicii noastre bisericeşti. În acest sens, expunem mai jos câteva spicuiri din dialogurile purtate cu pr. prof. Alexie, publicate în numerele anterioare ale „Ziarului Lumina“.
„Deschizător de drum pentru învăţământul din Oltenia“
Anul 1959 a constituit startul activităţii profesionale a părintelui Alexie, o adevărată cursă pe care a parcurs-o în acelaşi tempo, până la venerabila vârstă de 77 de ani: „Terminase de curând Teologia şi era pentru noi, cei din anul V, ca un frate mai mare. Înalt, uscăţiv, cu mersul înclinat, dar hotărât, asemenea omului de la munte, noul nostru profesor era cu adevărat un personaj atipic. Pe cât de apropiat ne era în timpul liber, pe atât de exigent şi de sever se înfăţişa la catedră. Are meritul de a ne fi apropiat sufleteşte de cântarea bisericească, de disciplina corală, de cântarea de la strană, motiv pentru care noi am regretat că nu l-am avut dascăl încă din anii de început. Oricum, pentru întreaga şcoală din vatra Coşunei a constituit un adevărat model, atât pentru seriozitatea lucrului în sine, cât şi pentru vârsta apropiată de învăţăceii săi“, mărturiseşte părintele Ioan Ioanicescu, unul din absolvenţii acelei privilegiate promoţii, a II-a de la înfiinţarea seminarului.
Întreaga sa viaţă a avut o traiectorie precisă şi nici o ispită nu a putut schimba acest lucru. De fiecare dată, s-a arătat intransigent faţă de propriul destin pe care l-a înecat în rânduiala iubirii de oameni şi muzică. Aşa se face că, deşi nu s-a străduit niciodată să se facă iubit de propriii săi elevi, a născut zeci de ucenici care astăzi îi poartă cu cinste renumele şi opera în aproape toate colţurile ţării. Imaginea sa a rămas, şi după trecerea la cele veşnice, ca o oglindă care se reflectă în fiecare dintre cei care l-au perceput şi apreciat la adevărata sa valoare: „Calm, bun, deschis la inimă, blând, dar energic, uneori iute la mânie, cu o voinţă de fier şi cu o putere de muncă uimitoare, părintele profesor Alexie Buzera rămâne un deschizător de drum pentru învăţământul teologic universitar din Oltenia“, mai spune părintele Ioanicescu.
„Mă văd reprezentat prin acest manual“
„Nevoia de a avea un manual pentru seminariile teologice era evidentă, deoarece programa analitică şi manualele din acea vreme erau aproape inexistente. Referatul pe care l-am susţinut în consiliul profesoral şi în care puneam această problemă a apărut în «Mitropolia Olteniei».
În manualul de muzică liniară am pus tot ce a fost mai bun, tot ce mi-a plăcut mie mai mult în seminar şi în şcoala de la Târgu Jiu şi tot ce a fost mai frumos ca muzică şi mai util din punct de vedere educativ, estetic şi etic. Mă văd reprezentat prin acest manual şi sunt bucuros că a rămas în uzul tuturor seminariilor din Ţara Românească şi este util şi acum pentru că l-am revizuit în anul 1999 şi l-am retipărit. Cunoscându-l pe PF Daniel încă din 1990, când am lucrat alături de Preafericirea Sa în Comisia de cultură din cadrul Sfântului Sinod, pentru programa şi manualele de religie, am mers la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi m-am plâns de treaba asta. A luat telefonul şi l-a anunţat pe stareţul Mănăstirii Neamţ, căruia i-a pus în vedere să mă aibă în grijă, şi aşa s-a şi întâmplat.“
Cum se învăţa înainte muzica bisericească
„Muzica bisericească, până a nu se pune în scris pe manuscrise şi după aceea pe carte, se învăţa tot ca şi cântecul popular, ca şi folclorul, transmiţându-se de la dascăl la ucenic. Deci este un element artistic care a dăinuit o mare perioadă de timp, până în secolul al XIV-lea, când s-a coagulat Biserica românească. Deci, ca şi folclorul, cântarea bisericească, de-a lungul timpului, se primeneşte, se primeneşte ştiinţific, însă prin intervenţia profesorilor de muzică bisericească, care şi ei, conform progresului epocii în care trăiesc, au un orizont mai larg. Şi dacă vinul vechi este cel mai bun, în ceea ce priveşte muzica, activităţile ştiinţifice cele mai noi sunt cele mai căutate.“
Date biografice
Părintele prof. univ. dr. Alexie Buzera a urmat Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din municipiul Târgu Jiu şi Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ de la Craiova - unde l-a avut ca dascăl pe marele compozitor şi bizantinolog Chiril Popescu. Dragostea pentru muzică a încolţit adânc în sufletul său şi de fiecare dată, în timpul seminarului, s-a dovedit cel mai bun notist şi interpret din vatra teologică de la Coşuna. Şi-a desăvârşit formaţia profesională ca preot şi muzician prin studii de specialitate la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ (1962-1965 şi 1967-1971). A obţinut titlul de doctor în muzică cu teza „Cultura muzicală românească de factură bizantină din sec. al XIX-lea“. A fost profesor la Seminarul Teologic din Craiova, iar mai apoi cadru didactic titular pe Catedra de muzică bisericească din cadrul Facultăţii de Teologie din acelaşi oraş (1991-2004). Între anii 1971 şi 1975 a îndeplinit funcţia de director al cursului de etnografie şi folclor din cadrul Universităţii Populare din Craiova. Din 1970 şi până în 1980 a îndeplinit funcţia de lector la Catedra de muzică din cadrul Universităţii din Craiova.
A fost membru al Asociaţiei folcloriştilor din judeţul Dolj (din 1976) şi al Cercului Compozitorilor din Craiova (din 1978), iar din 1990 a fost admis ca membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A cules, a transcris şi a publicat din folclorul oltenesc, lăsând adevărate tezaure pentru muzica din această regiune a ţării: „De la Jiu în lung şi-n lat“ (1971), „Folclor muzical din Gorj“ (1976), „Cântec de plai străbun“ (1979) etc. A susţinut şi a organizat numeroase conferinţe pe teme muzicale, simpozioane şi colocvii la Craiova, Bacău, Slatina, Bucureşti. A participat la mai multe emisiuni radiofonice pe teme de etnomuzicologie. A publicat articole, studii, recenzii în mai multe reviste, a armonizat şi a compus cântece în stil popular, o parte din ele fiind publicate în colecţii de specialitate.
A compus slujba Sfântului Grigorie Teologul în notaţie bizantină (1981). Este autorul „Manualului de muzică liniară“ pentru seminarele teologice şi a făcut parte din comisia de alcătuire a manualelor de religie pentru şcoli. A desfăşurat o activitate laborioasă pe plan muzical şi teologic. Prin studiile sale a pusă în lumină creaţia marelui compozitor Ghelasie Basarabeanul.
