Sărbătoarea Bobotezei în Ţările Române avea tradiţii aparte încă din perioada domnitorilor Matei Basarab (1632-1654) al Ţării Româneşti şi Vasile Lupu (1634-1653) al Moldovei. Observăm că obiceiuri ca umblatul preoţilor "cu ajunul" pentru binecuvântarea caselor, sfinţirea Apei celei Mari pe malul unei ape curgătoare, aruncarea crucii în apă pentru a fi recuperată de copii şi binecuvântarea cailor numără sute
de ani în ţara noastră.
Un tablou al ceremonialului creştin dedicat Botezului Domnului la Curtea Domnească ne-a rămas din scrierile istoricului Nicolae Iorga: "De Bobotează, Vodă iese la gârlă, cu tot alaiul." Atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească, sărbătoarea începea încă din ziua de ajun, când domnitorul primea la Curte pe clericii ce urmau să slujească la praznicul împărătesc de a doua zi: "Încă din ajun însă, el a primit trimişi ai clerului din tot cuprinsul domniei sale: e rândul lor să facă daruri, şi cei de la ţară, cei de la mănăstirile şi schiturile din munte vin cu vânături, cu lăptării proaspete şi cu păstrăvi. Părinţii se învrednicesc să schimbe câteva vorbe cu stăpânul, dar ei nu pot fi primiţi la cinstea cu cofeturi, cafea şi vutcă, fiind numai smerite feţe bisericeşti. După slujba la biserică, aceşti oaspeţi ai Bobotezei sunt primiţi în spătărie, unde cântă psalţii prelung imnuri bisericeşti."
"Serbarea Bobotezei are un caracter de albă fericire curată"
Nicolae Iorga scrie că, "de Bobotează, Vodă iese la gârlă, cu tot alaiul". Tabloul ceremonialului dedicat Botezului Domnului la Curtea Domnească descrie ziua praznicului, când întreaga familie domnească însoţită de protipendada boierească asistă la slujba săvârşită de mitropolit: "A doua zi, la slujbă, iată şi doamna lângă soţul ei, iată domniţele şi beizadelele între lumânările lungi, grele ale Bobotezei. Numai la această sărbătoare se mai văd, în acest timp de orientalism bănuitor, zăvorât, soţia şi fetele acelui după voia căruia se mişcă orice în ţară. Începută cu sosirea în rădvane vechi a bătrânilor stareţi, urmând cu această frumoasă petrecere patriarhală, în care femeilor li se îngăduie să se închine lui Dumnezeu în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu bărbaţii, mântuită, cum vom vedea, cu binecuvântarea cailor, serbarea Bobotezei are un caracter de albă fericire curată, care lipseşte celorlalte. Călugării merg pe la case cu ajunul, de-a valma cu preoţii cei mulţi la număr ai oraşului de reşedinţă." Sărbătoarea bisericească devenise prilej de petrecere pentru oamenii de rând: "Lăutarii ţigani, lăutarii turci chiar, nu lasă auzul să se odihnească o clipă, nu numai ziua, ci şi în noaptea dinspre Bobotează, şi în aceea a serbării iarăşi".
Ţara Românească a lui Matei Basarab
Prezent la Curtea lui Matei Basarab cu prilejul acestei sărbători pe la 1650, patriarhul Macarie al Antiohiei exclama: "Mulţimea şi bucuria gloatelor în Ţara Românească la Bobotează întrece tot ceea ce ştiu că se petrece la Curţile celor mai mari principi ai creştinătăţii!". Diaconul Paul de Alep, însoţitorul patriarhului Macarie, descrie sărbătoarea Bobotezei în cetatea Târgoviştei: "Ceremonia se face aşa: seara, după rugăciunea asupra apei, clericii îşi umplu ulcioarele şi căldăruşele din ea şi îmbrăcându-se cu felonul iau crucile în mână şi merg mai întâi la palatul Beiului pe care îl stropesc fiecare la rândul său separat şi primesc de la el un frumos dar. Apoi merg la Mitropolitul local şi de acolo în casele tuturor boierilor şi cetăţenilor mai avuţi pentru a-i stropi. Ei veniră şi la Patriarhul nostru, sunând şi cântând psalmuri toată noaptea, iar el luă sfiştocul, stropi toată casa în forma crucii, pe el şi pe toţi cei de faţă, apoi sărută crucea şi le aruncă un dar în vasele lor". O zi la Curtea lui Matei Basarab începea cu binecuvântarea primită în Biserica Domnească. "Trebuie observat că toţi boierii cei mari munteni sunt peste măsură de religioşi. În toate dimineţile de peste an ei se duc la biserica Curţii de asistă la rugăciune, după aceea urcă la Bei şi formează un Divan pentru sentinţe şi judecăţi, apoi se coboară la Liturghie şi nu părăsesc biserica până aproape la amizi, când pleacă la prânz. Acesta e traiul lor în tot cursul anului", încheie Paul de Alep cronica sa.
Moldova lui Vasile Lupu
Nicolae Iorga descrie, în continuare, slujba sfinţirii apei: "După ce se mântuie slujba în biserică, vine procesia şi sfinţirea apei. În Ţara Românească, tot alaiul merge până la gârlă, Ialomiţa în Târgovişte, Dâmboviţa în Bucureşti - odinioară Argeşul la Curtea de Argeş. În Moldova, apa e pusă într-un vas de argint aurit, în curte, dinspre odăile doamnei. Şase sfeşnice de argint ard împrejur; un copil de casă ţine în mână al şaptelea. Toată lumea e în picioare; la stânga voievodului e doamna, copiii lor se află la dreapta; cămăraşul şi boierii, la spatele lor. În strălucirea geroasă a zilei de ianuarie se înalţă toate prapurile bisericilor, care se înfrăţesc cu steagurile ostaşilor. Cădelniţa se mişcă de nouă ori înaintea familiei domneşti, de trei ori încă înaintea copiilor. Apoi mitropolitul, urmat de episcopi, sfinţeşte apa. Atunci iarăşi puştile şi tunurile salută, în bucuria obştească. La munteni, copiii se aruncă în gârlă pentru a căuta crucea pe care mitropolitul a lăsat-o din mână."
Urmează binecuvântarea cailor de luptă - "desigur ca în străvechiul Bizanţ, a cărui icoană slăbită trăieşte încă aici. Un număr de cai cu arşale scumpe, împodobite cu aur şi mărgăritare, sunt aduşi de oamenii comisului celui mare, în mijlocul uimirii bucuroase a poporului. Un călător a văzut în Moldova, la 1647, douăzeci şi patru de cai foarte frumoşi pe care mitropolitul îi stropi cu agheazmă. Străinii ce înconjurau pe Mihai Viteazul la 1600 avură prilejul să-l vadă serbând astfel prin stropirea binecuvântătoare a cailor Boboteaza acelui an unic, în Alba Iulia, capitala Ardealului supus românilor."
"În strălucirea geroasă a zilei de ianuarie se înalţă toate prapurile bisericilor, care se înfrăţesc cu steagurile ostaşilor. Cădelniţa se mişcă de nouă ori înaintea familiei domneşti, de trei ori încă înaintea copiilor. Apoi mitropolitul, urmat de episcopi, sfinţeşte apa. Atunci iarăşi puştile şi tunurile salută, în bucuria obştească. La munteni, copiii se aruncă în gârlă pentru a căuta crucea pe care mitropolitul a lăsat-o din mână."
Nicolae Iorga
"Trebuie observat că toţi boierii cei mari munteni sunt peste măsură de religioşi.
În toate dimineţile de peste an ei se duc la biserica Curţii de asistă la rugăciune, după aceea urcă la Bei şi formează un Divan pentru sentinţe şi judecăţi, apoi se coboară la Liturghie şi nu părăsesc biserica până aproape la amizi, când pleacă la prânz."
Paul de Alep
