Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Schitul Locurele în lumina taborică a rugăciunii isihaste

Schitul Locurele în lumina taborică a rugăciunii isihaste

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Documentar
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 05 Aug, 2022

Mănăstirea Lainici aduce în actualitate frumuseţea unei tradiţii de rugăciune şi mărturisire ortodoxă, legată de minunata lucrare isihastă a Sfântului Nicodim de la Tismana. În fiecare an, marele praznic al Schimbării la Faţă a Domnului adună taboric la poalele Munţilor Parâng şi Vâlcan sute de credincioşi veniţi din cele două mari provincii româneşti (Transilvania şi Ţara Românească), adunaţi laolaltă în bucuria euharistică.

Tradiţia monahismului românesc se regăseşte aproape epectatic în prăznuirea „luminii taborice”, cinstită ca epicentru al vieţii duhovniceşti în fiecare aşezământ monahal. Câteva mănăstiri primesc mai cu seamă, la sorocul de 6 august, un adevărat reviriment euharistic pentru redobândirea tainicelor înţelesuri ale rugăciunii isihaste. Între acestea, la loc de aleasă cinstire se numără şi Mănăstirea Lainici, străveche lavră monahală aşezată la hotarul dintre Oltenia şi Ardeal.

Tradiţia isihastă a schimnicului Ioanichie

Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, cinstit an de an în lavra de la Lainici de sute şi sute de credincioşi, se regăseşte istoric în existenţa Schitului Locurele, de altfel închinat acestei mari sărbători isihaste. Metoc al Sfintei Mănăstiri Lainici, această tainiţă a rugăciunilor neîncetate este menţionată în însemnările Episcopului Ghenadie Enăchescu al Râmnicului, care a slujit aici de praznicul Schimbării la Faţă, în august 1889: „Cu schitul Lainici are ca drum de comunicație o singură potecă, dusă prin munți și păduri și foarte anevoioasă de suit. Acest schit este fundat la 1850 de către preotul Constantin Cartianu în unire cu schimonahul Ioanichie, care și astăzi se nevoiește într-o chilie, mai sus puțin de schit, și anume la locul numit de popor Gropu sau Vulcanu” (Ghenadie al Râmnicului, O visita canonica. Introducere, autorul, Tipografia Cărților Bise­ricești, București, 1889, p. 55).

Cu prilejul acestei vizite pastorale, vrednicul de pomenire Episcop Ghenadie Enăchescu s-a învrednicit să-l descopere pe schimnicul Ioanichie de la Locurele. Impresionat de sfinţenia vie­ţii sale, episcopul a vrut să-l hirotonească preot, adresându-i-se cu aceste cuvinte: „Cinstite părinte! Să te fac preot, să te îngrijeşti de această bisericuţă (de la Locurele) şi să nu mai fii nevoit să te duci iarna pe vale, la biserică (la mănăstire)“. Auzind cuvintele vlădicii, preacuviosul părinte Ioanichie s-a făcut nevăzut, nemaifiind văzut de nimeni din ziua ceea. Nu se cunosc nici astăzi nici ziua, nici ceasul şi nici locul trecerii sale la Hristos, toate rămânând tăinuite după rânduială dumnezeiască.

Monahii Luca şi Cleopa

Schitul de la Locurele, închinat Schimbării la Faţă a Domnului, a fost îndrăgit de Sfântul Ierarh Calinic, rânduindu-i întru slujirea călugărească pe preoţii văduvi Constantin Cartianu şi Lupu Stolojeanu, cu numele de Cleopa şi Luca. Legătura istorică a celor doi cu bisericuţa schitului este surprinsă, în câteva date inedite, de profesoara Lidia Clarissa Nicolae: „Cei doi ctitori construiesc o biserică de mici dimensiuni, cu plan treflat și un turn amplasat deasupra pridvorului închis. Biserica este zugrăvită în frescă, probabil chiar de părintele Luca Stolojanu. Un incendiu propagat de la niște conace de vite din munți distruge chiliile. Sfântul Calinic dorește să cunoască din ce fonduri se va administra biserica în viitor. Ctitorii nu-și asumă întreținerea bisericii în viitor, nedispunând de fonduri, dar o dăruiesc împreună cu cele opt pogoane de pământ din jur, ca metoc al Lainicilor. Sfântul Calinic nu dă binecuvântare pentru sfințire, până nu se asigură de legalizarea actelor de donație (declarația ctitorilor prin care dăruiesc biserica și cele opt pogoane ca metoc al Schitului Lainici; dania pentru șase pogoane, dată de K. Poenaru, Luța Măldăreasca și K. Otetelișanu și înscrisul lui K. Poenaru pentru două pogoane din proprietatea sa Porceni, vândute Schitului Locurele)” (Sfântul Cuvios Irodion, Stareţul de la Lainici, Craiova, 2022, pp. 27-28).

Isihia Sfântului Irodion la Locurele

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici era foarte ataşat de Schitul Locurele. Obişnuia să se retragă aici adeseori pentru împlinirea pravilei de post aspru şi rugăciune neîncetată. De câteva ori sfântul, hotărât să părăsească ascultarea egumenatului, a solicitat în scris superiorilor de la episcopie să-i îngăduie să se retragă ca simplu ieromonah în această sihăstrie. „Străin de orice mărire lumească, schimnic, cu dorință doar de rugăciune neîncetată către Dumnezeu, Sfântul Cuvios Irodion acceptă această numire dator fiind cu ascultarea, dar după câteva luni, cu sufletul mâhnit mărturisește duhovnicului și Episcopului Calinic să-l ierte din acest post, căci el vrea să se liniștească la schitul din deal, Locurele” (ibidem, p. 33).

În consecinţă, „Sfântul Cuvios viețuiește o perioadă la schitul mult dorit, Locurele. Deoarece noul stareț al Schitului Lainici, Dorotei, voia să închidă biserica din Locurele, monahii de aici împreună cu Sfântul Cuvios adresează o cerere epitropilor metocului, pentru a veni în sprijinul lor. Mulțumiți de înzestrarea făcută schitului de către epitropi, monahii nu doreau să li se strice rânduiala și astfel să se răspândească. La 29 august 1855, se primește la episcopie cererea epitropilor, care mai roagă episcopul să dea binecuvântare Sfântului Cuvios spre a fi îngrijitorul acestui sfânt schituleț. În ianuarie 1857, Sfântul Cuvios figurează ca preot în statele episcopiei” (ibidem, p. 34).

Sensuri teologice şi iconologice

Cu toţii, părinţii şi nevoitorii de la Lainici şi Locurele, au îndrăgit prăznuirea taborică prin bogatele sale sensuri duhovniceşti şi nu în ultimul rând iconologice. Despre aceste două valenţe de căpetenie în vieţuirea isihastă vorbea cu mult înainte Sfântul Dionisie Areopagitul: „Atunci când vom deveni nestricăcioşi şi nemuritori, atingând starea de fericire, deveniţi asemenea lui Hristos (christoeidous), vom fi pururea cu Domnul, după cuvântul Scripturii, bucurându-ne de teofania Sa vizibilă prin contemplaţii foarte curate, luminaţi de razele Sale strălucitoare ca ucenicii la dumnezeiasca Sa Schimbare la Faţă; în acelaşi timp prin mintea noastră nepătimitoare şi imaterială, vom participa la iluminarea sa inteligibilă şi, de asemenea, la unirea mai presus de minte, în încântarea necunoscută şi fericită a acelor raze suprastrălucitoare, într-o stare asemănătoare celei a duhurilor cereşti. Fiincă, aşa cum zice Cuvântul Adevărului, fiind fii ai Învierii, vom fi asemenea îngerilor şi fii ai lui Dumnezeu” (Div. nom., I, 4; col. 592). Cel pătruns de această stare, mai spune Sfântul Dionisie, trece de la lucrurile văzute la „realitatea deiformă a arhetipurilor lor” (diac. Ioan Ică jr, De la Dionisie Areopagitul la Simeon Noul Teolog, Sibiu, 2011, p. 165).

După pravila veche, „orice monah iconograf pictează prima sa icoană cu subiectul Schimbarea la Faţă a Domnului, pentru ca Hristos «să strălucească lumina Sa în sufletul iconografului»”. Acest aspect deosebit de profund reiese dintr-un manuscris din Sfântul Munte, de unde aflăm că cel afierosit cu această slujire trebuie „să se roage cu lacrimi fierbinţi, ca Dumnezeu să intre în sufletul său. Să se ducă la preot, ca preotul să se roage asupra lui şi să-i citească Rugăciunea Schimbării la Faţă”.

Bucurii euharistice la casa sfinţilor

În fiecare an, memoria sfântă a locului atrage sute de pelerini care poposesc aici spre a se îndulci de binecuvântare duhovnicească. Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului îmbracă întreaga mănăstire în veşminte de lumină, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie fiind întotdeauna săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, alături de ceilalţi episcopi olteni, membri ai Sinodului mitropolitan. Şi anul acesta, slujba euharistică se va săvârşi la Altarul de vară al Sfintei Mănăstiri Lainici în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Schitul Locurele va fi cinstit, de asemenea, cu prezenţă arhierească, Sfânta Liturghie urmând să fie oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Întâlnirea are de data aceasta un caracter mai special, dată fiind şedinţa extraordinară a Sinodului mitropolitan pentru aprobarea textelor liturgice ale sfinţilor propuşi spre canonizare în anul 2025: Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion Toia, stareţul Sfintei Mănăstiri Lainici, Sfântul Cuvios Martir Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana, şi Sfântul Cuvios Ioan Arhi­mandritul, primul egumen de la Mănăstirea Horezu.

 

Citeşte mai multe despre:   Manastirea Lainici