Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Scriitorii români, inspiraţi de Mănăstirea Cozia

Scriitorii români, inspiraţi de Mănăstirea Cozia

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Documentar
Un articol de: Daniela Șontică - 22 Sep, 2021

Așezămintele monahale au apărut adesea în scrierile autorilor români, aceştia cunoscând că vetrele mănăstireşti sunt locuri de sfinţenie, dar şi cu însemnătate istorică. Mănăstirea Cozia, celebra ctitorie a lui Mircea cel Bătrân (1386-1395, 1397-1418), apare din cele mai vechi timpuri în însemnări de arhivă. Frumusețea și liniștea locului apar în cronica diaconului Paul de Alep, venit pe aceste meleaguri ca secretar al Patriarhului Macarie al Antiohiei în secolul al XVII-lea. În literatura română, nu mai puțin de 50 de ­autori au evocat frumusețile Mănăstirii Cozia în operele lor.



Cea mai cunoscută este, desigur, poezia „Umbra lui Mircea. La Cozia”, de Grigore Alexandrescu, din ale cărei versuri cităm câteva, care arată respect, evlavie şi uimire faţă de vechimea acestui loc de rugăciune: „Sărutare, umbră veche! primeşte-nchinăciune/ De la fiii României care tu o ai cinstit:/ Noi venim mirare noastră la mormântu-ţi a depune; Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.”
Cozia a fost şi loc de retragere din viața socială pentru mama lui Mihai Viteazul, fosta doamnă Teodora, care a devenit aici monahie, sub numele de Teofana, iar osemintele sale odihnesc într-o criptă din biserica mănăstirii.

Întrucât, timp de aproape cincisprezece ani, între 1879 şi 1893, la Cozia a funcţionat o puşcărie, faptul l-a revoltat pe Mihai Eminescu, astfel încât scria în ziarul „Timpul”: „Cozia, unde e înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Ţării Româneşti, acela sub care ţara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime, cu ţara - ce-a devenit aceasta? Puşcărie!”

Alexandru Vlahuţă, în „România pitorească”, zăboveşte şi asupra ctitoriei lui Mircea, iar din paginile sale reţinem acest pasaj: „Un călugăr bătrân ne spune că de lângă strana din stânga altarului se face-o hrubă-n jos care merge pe subt albia Oltului şi răspunde dincolo pe celălalt mal: pe-aici a scăpat Mircea-ntr-o dimineaţă, când au năvălit turcii pe neaşteptate, de-au spart zidurile mănăstirii, au jăfuit-o şi i-au dat foc, iar stânca pe care-a stat şi-a ospătat bătrânul voievod în ziua aceea, o stâncă singuratică sub care urlă vâltorile Oltului, se cheamă şi azi Masa lui Mircea”.

Octavian Goga, în poezia „Oltul”, deplângând soarta grea a poporului și personificând unda bătrânului râu, învestește în acesta și puterea de a face dreptate în curgerea sa pe lângă zidul așezământului secular.

Un prilej de rememorare a trecutului vitejesc al lui Mircea este și reculegerea poetului Alexandru Jebeleanu la lespedea de pe mormântul voievodului de la Cozia.

Acelaşi voievod este amintit şi de Victor Tulbure în poemul intitulat „Mircea”, voievod care îndeamnă urmașii la luarea sabiei din mormântul său spre a păstra neatârnată țara.

„Epitaf la Mănăstirea Cozia” este titlul poeziei lui Ion Brad, care contemplă Oltul ducând „Umbra de mumă sfințită a Coziei tale!”

Alte versuri, precum acestea, semnate de Ioan Alexandru: „Os basarabic, Mircea în nea­mul meu răsai,/ În seara asta dinaintea nunții/ Oltul pe zid la Cozia mereu, e de priveghi/ la clopote cu țara și cu munții” - sunt parte din „Imnul lui Mircea cel Bătrân”, un poem glorios, cu puternice sentimente de iubire de neam prin recursul la trecutul demn al Țării Românești.

Nu doar literatura cultă a dat opere cu referire la Mănăstirea Cozia, ci şi literatura populară, ţăranii noştri izvodind diverse legende, cel mai adesea fiind vorba de legătura strânsă între gloria de pe câmpurile de luptă a lui Mircea cel Bătrân şi credinţa apărată de zidurile frumoasei mănăstiri de pe malul Oltului.

 

Citeşte mai multe despre:   Manastirea Cozia