În fiecare an, la 25 Decembrie, cu prilejul slăvitului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Biserică, prin intermediul rânduielilor, cântărilor liturgice, colindelor și cântecelor de stea
Seminarul „Sfântul Apostol Andrei“, la ceas aniversar
Acum 150 de ani, în ziua de 14 noiembrie 1864, prin Decretul nr. 1597 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi prin grija Episcopului Melchisedec Ştefănescu, Şcoala Bisericească de la Ismail era transformată în seminar eparhial inferior. Acest moment, socotit pe drept zi de naştere a Seminarului Teologic de la Dunărea de Jos, constituia o încununare a aspiraţiilor creştinilor din această zonă binecuvântată de paşii Apostolului „Protoclet“, de a avea o instituţie de învăţământ unde să îşi şcolească pruncii, pentru a deveni preoţi buni şi dascăli harnici.
Începuturile învăţământului teologic la Dunărea de Jos coboară până în anul 1846, când iau fiinţă în Moldova primele şcoli catehetice. O astfel de şcoală catehetică a funcţionat şi la Dunărea de Jos, fiind transformată în anul 1857 în Şcoală Duhovnicească a Consistoriului Eparhial de la Ismail. Această şcoală, ca de altfel şi Consistoriul eparhial de atunci, a fost organizată de arhimandritul Teoctist Scriban, nepot al arhiereilor Filaret şi Neofit Scriban.
Înfiinţat cu doar trei zile înaintea Episcopiei Dunării de Jos, seminarul teologic a funcţionat pentru început la Ismail, acolo unde era situat şi Centrul eparhial.
Episcopul Melchisedec îl numeşte ca prim director al seminarului pe arhimandritul Veniamin Arhipescu, cel care, cu câţiva ani înainte, pusese temeliile Seminarului Teologic din Huşi. Directoratul său a durat doar patru ani (1864-1868), fiind încununat însă de multe realizări pe plan administrativ, în ciuda greutăţilor apărute la început de drum.
Aşa cum aflăm din „Monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos“, scrisă la început de secol XX de către diaconul Anghel Constantinescu, primul local în care a funcţionat Seminarul Teologic din Ismail a fost casa „piosului creştin Floru Ştefanov şi a jupâniţei Evdochia Floru Juravelor“. Timp de zece ani, a fost plătită o chirie de 300 de galbeni pe an, în 1874 localul devenind proprietatea seminarului. Din 1868 şi până în 1893 seminarul este condus de preotul Constantin (Costache) Rozei.
În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, Principatele Române pierd cele trei judeţe de la gurile Dunării: Cahul, Bolgrad şi Ismail, iar Centrul eparhial, dimpreună cu seminarul, este strămutat la Galaţi. Părintele Rozei s-a îngrijit de strămutarea la Galaţi a seminarului, dând dovadă de excelente calităţi administrative.
Prima mare sărbătoare a Eparhiei Dunării de Jos şi a Seminarului eparhial o constituie împlinirea, la data de 17 noiembrie 1889, a 25 de ani „de când aceste două aşezăminte, mână în mână şi una prin alta, au fost neîntrerupt cele două santinele ale Ortodoxiei şi românismului, care au străjuit, în părţile Dunării de Jos, dezvoltarea şi întărirea credinţei noastre strămoşeşti“. Dorinţa Episcopului Partenie Clinceni, ierarhul de atunci al Dunării de Jos, era ca la acest jubileu să fie pusă piatra de temelie a noului Palat Episcopal. Din diferite împrejurări, dorinţa sa nu a putut fi îndeplinită decât jumătate de an mai târziu, la data de 20 mai 1890, în ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh.
Trei ani mai târziu, Seminarul Teologic de la Galaţi cade victimă Legii clerului mirean din 29 mai/10 iunie 1893, fiind desfiinţat, împreună cu seminariile teologice de la Buzău, Curtea de Argeş, Huşi şi Roman, în ciuda opoziţiei Episcopului Partenie şi a oamenilor de cultură din oraş.
Persoana providenţială care va face nenumărate demersuri pentru reînfiinţarea seminarului va fi Episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos, viitorul Mitropolit al Moldovei, care reuşeşte să îl redeschidă şi să îl aşeze sub oblăduirea spirituală a Sfântului Apostol Andrei, începând cu data de 24 noiembrie 1908. Seminarul Teologic din Galaţi devine, astfel, prima instituţie publică din România care îl ia ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol Andrei. Însemnătatea istorică a momentului este cu atât mai mare, cu cât este numit în funcţia de director al seminarului reînfiinţat arhimandritul Nicodim Munteanu, mai târziu chemat la demnitatea de Patriarh al României. Conducerea seminarului a mai fost încredinţată în anii săi de existenţă şi altor personalităţi de seamă ale vieţii bisericeşti din România precum: arhimandritului Visarion Puiu (1909-1918) - viitor Mitropolit al Bucovinei, preotului Gheorghe Niculescu (1922-1923) - viitorul Episcop Ghenadie al Buzăului, preotului Constantin Todicescu (1925-1948, cu o întrerupere de doi ani între 1943-1945) sau preotului cărturar Scarlat Porcescu (1943-1945).
Catedrele Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ au fost onorate de-a lungul vremii de profesori emeriţi care şi-au pus amprenta asupra nivelului foarte ridicat al calităţii actului educaţional. Amintim aici, printre alţii, pe: preotul Anton Angelescu - viitorul Episcop Antim al Buzăului, preoţii Cicerone şi Valeriu Iordăchescu, preotul Grigore Costea - co-autor al bine-cunoscutului Manual de Muzică Psaltică sau pe renumitul compozitor Gavriil Musicescu.
Seminarul gălăţean a oferit, în istoria sa, Bisericii şi Neamului, nu mai puţin de cinci ierarhi (Mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei, Episcopul Iosif Gafton al Râmnicului şi Argeşului, Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos, Episcopul Valerian Zaharia al Oradiei şi Arhiereul-vicar Eugeniu Laiu Suceveanul al Mitropoliei Bucovinei), şi alte câteva personalităţi marcante ale vieţii bisericeşti şi culturale din România (arhimandritul Benedict Ghiuş, arhimandritul mitrofor Iuliu Scriban, arhimandritul Dionisie Udişteanu, arhimandritul Laurenţiu Busuioc, preotul Gheorghe Soare - consilier în Administraţia Patriarhală şi renumit canonist, preotul Vasile Gh. Popa - mentorul şi profesorul poetului Nicolae Labiş, sau academicianul Ştefan Bârsănescu).
Toată truda profesorilor şi a elevilor de a face din această instituţie o şcoală de elită a oraşului de la Dunăre a fost abuziv ştearsă de către autorităţile ateo-comuniste în anul 1948, când seminarul a fost desfiinţat pentru a doua oară. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, tânărul şi energicul Arhiereu-vicar (pe atunci) al Episcopiei Dunării de Jos, PS Dr. Casian Crăciun, astăzi Arhiepiscopul Dunării de Jos, va face demersurile necesare pentru reînfiinţarea acestuia şi reaşezarea lui sub „omoforul" ocrotitorului spiritual rânduit la începutul secolului trecut de către Episcopul Pimen, veghind totodată la renaşterea din propria cenuşă a şcolii andreiene de la Dunărea de Jos şi la dobândirea strălucirii ei de odinioară.