Sfânta Cuvioasă Parascheva, mireasa lui Hristos

Chintesența vieții și lucrării Sfintei Cuvioase Parascheva o regăsim în cântările închinate Sfintei Parascheva. Ea este cinstită de către credincioşi și iubită într-un mod aparte, pentru bucuria duhovnicească pe care-o dă celor care i se roagă, pentru lumina cunoștinței și a înțelepciunii pe care o dă tinerilor, elevi și studenți, celor care îi cer ajutorul pentru multele vindecări de boli, sufletești și trupești, pentru alinarea multiplelor suferințe și potolirea viforului multor necazuri și ispite.

„Dobândirea dezmierdării râvnitoare de cele pământești, înțe­lepțește trecând-o cu vederea, te-ai ridicat către lăcașurile dum­ne­zeiești, și izvor al tămăduirilor ai lăsat credincioșilor prea­sfințit trupul tău, Maică prealăudată, a Moldovei laudă preacinstită, Sfântă Cuvioasă Parascheva, nu înceta cu fierbințeală a ruga pe Hristos-Dumnezeu pentru noi” (Tropar glas 1); „Viața pustnicească și liniștită iubind, în urma lui Hristos, Mirele tău, cu dragoste ai alergat și jugul cel bun al Aceluia din tinerețe luând, cu semnul crucii bărbătește întrarmându-te, împotriva vrăj­mașilor celor de gând și cu lupte pustnicești, cu postul, cu rugăciunea și cu picăturile lacrimilor, cărbunii patimilor ai stins, vrednică de laudă, Sfântă Preacuvioasă Parascheva; și acum, în cămările cerești, împreună cu înțeleptele fecioare, stând înaintea lui Hristos, roagă-L pentru noi, cei ce cinstim sfântă prăznuirea ta” (Tropar, glas 4); „Întru tine, Maică cu osârdie, s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău” (Tropar, glas 8).

Din aceste trei tropare ale Sfintei Preacuvioasei noastre Maici Parascheva cea milostivă, lauda și ocrotitoarea Moldovei, care reprezintă chintesența vieții și lucrării ei, învățăm mesajul pe care sfânta ni-l transmite tuturor. Ea este cinstită, împreună cu alți sfinți care ocrotesc pământul binecuvântat al Moldovei, și iubită într-un mod aparte, pentru bucuria duhovnicească pe care-o dă celor ce se roagă ei, pentru lumina cunoștinței și a înțelepciunii pe care o dă tinerilor elevi și studenți care-i cer ajutorul, pentru multele vindecări de boli, sufletești și trupești, pentru alinarea multiplelor suferințe și potolirea viforului multor necazuri și ispite.

Pentru viața ei plină de sfin­țenie și pentru multele minuni săvârșite asupra celor care năzuiesc cu credință și cu rugăciune la mijlocirile ei către Dumnezeu, Sfânta Preacuvioasă Maică Parascheva a fost și este la fel de iubită și venerată de credincioșii din țările pe unde, în curgerea veacurilor, au fost purtate sfintele ei moaște. Iubită de greci, cât timp moaştele sale au fost păstrate în Epivatul natal și la Constantinopol; de bulgari, cât moaștele ei au fost cinstite la Târnovo, capitala Imperiului româ­no-bulgar; de românii din Țara Românească, cât moaștele ei au fost primite pentru scurtă vreme de Mircea cel Bătrân; de sârbi, câtă vreme moaștele ei au fost cinstite la Belgrad.

Datorită credinței și mărinimiei evlaviosului domn Vasile Lupu, ctitorul Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi”, de peste 350 de ani, moaștele sale izvorâtoare de miresme, alinări, bucurii și vindecări se cinstesc cu multă ardoare în cetatea Iașilor, capitala Moldovei. Aici vin milioane de creștini: români, sârbi, greci, bulgari să o cinstească pe sfânta cea mult iubită, toți bucurându-se de harul, fru­musețea și măreția duhovnicească a locului unde sunt așezate moaș­tele sale.

Născută într-o familie înstărită și evlavioasă din Tracia, satul Epivat (azi Selimpașa), la mijlocul secolului al X-lea, Sfânta Cuvioasă Parascheva este copila îndrăgostită de Dumnezeu, care și-a părăsit familia în taină spre a sluji lui Hristos. Prin post și rugăciune neîncetată, prin lacrimi, privegheri de toată noaptea și milostenie către cei săraci, prin nevoințe în mănăstire și pustie, s-a sfințit, iar apoi la porunca îngerului s-a întors în satul natal spre a lăsa „preasfințit cortul său”, unde, după o vreme, au fost descoperite prin minune și arătare dumnezeiască moaștele sale.

De aici începe istoria cinstirii moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva în Balcani și în toată Ortodoxia. Potrivit tradiției, întâia viață a sfintei a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea Patriarhului Ecumenic Nicolae al IV-lea (1145-1151), apoi au scris Patriarhul Eftimie al Târnovei, Matei, Mitropolitul Mirelor, Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Nicodim Aghioritul, iar în epoca modernă, Melchisedec Ștefănescu (1850), pr. Gheorghe Păvăloiu (1935), arhim. Varahiil Jitaru (1942), pr. M. Țesan (1955), pr. Scarlat Porcescu, pr. prof. acad. Mircea Păcurariu. O bogată scriere despre viaţa sfintei avem de la învățatul Episcop Melchisedec Ștefănescu, Viața și minunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva și istoricul sfintelor ei moaște, în care descrie amănunțit cuvintele celor care au scris despre sfânta cuvioasă și itinerarul sfintelor sale moaște. Trei sunt faptele minunate pe care le pune înaintea ochilor noştri sufletești Sfânta Preacuvioasă Maică Parascheva, prezentă prin sfintele sale moaște în catedrala din Iași, pentru care noi o cinstim și o lăudăm. Acestea sunt:

Icoana vieții ei, purtătoare de cruce

Cea dintâi faptă minunată pe care Sfânta Cuvioasă Parascheva o pune înaintea ochilor minții și inimii noastre este viața ei sfântă, nevinovată și purtătoare de cruce. Crescută în evlavie de către părinții ei, deprinsă de mică cu postul, rugăciunea și milostenia, asemeni fratelui său, Eftimie, ­evlavios și învățat episcop, Sfânta Parascheva aude într-o biserică a Maicii Domnului glasul Evangheliei lui Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de Sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”  (Marcu 8, 34). Deși avea doar 10 ani, ea înțelege că urmarea lui Hristos presupune lepădare de sine, jertfă și purtarea crucii nevoințelor. Ea schimbă hăinuțele ei frumoase și luminoase cu zdrențele unei fetițe cerșe­toare sărace, fapt pentru care părinții o ceartă. Împarte toate hainele ei luminoase scăpătaților, preferând să rămână cu zdrențele, fapt pentru care părinții o pedepsesc și chiar o bat.

Sfânta noastră cunoaște, acum, viața tainică, mistică, de trăire interioară cu Hristos în inima ei. Ea se îndulcește prin sărăcie (lepădare de sine), milostenie, priveghere și rugăciune de harul Mirelui ceresc Iisus Hristos. Este fericită să sufere. Pe Tine, Mirele Meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc, strigă copila Paracheva. Mireasa lui Hristos se îndulcește de harul Fericirilor Mirelui său. De adâncul smereniei, dulceața lacrimilor, siguranța blândeții, dorul nestins după cele cerești, mila față de toată făptura, vederea lui Dumnezeu în inima sa curată, pacea care covârșește toată mintea și bucuria de a suferi pentru Hristos, Mirele său. Este uimitor firescul cu care poartă Sfânta Cuvioasă Parascheva nevoințele călugărești și pustnicești: sărăcia (a purtat doar zdrențe toată viața); postul îndelungat (nu mânca decât puține verdețuri și ajuna zile întregi); rugăciunea cu lacrimi în privegheri de toată noaptea, prin care se curăța sufletul, trupul, inima și mintea, ajungând văzătoare de Dumnezeu. Urcând degrabă treptele rugăciunii, contemplației și desăvârșirii, se mută de tânără la cereștile lăcașuri. Hristos o cheamă în cămara Sa de nuntă cerească, pe iubita Sa mireasă Parascheva, porumbița nevinovată, blândă și iubitoare.

Dragostea față de cei care-i cer ajutorul

Pe cât de mare i-a fost dragostea față de Mirele Hristos, pentru care a pribegit desculță, în zdrențe, în foame, în sete și neodihnă, căutându-L cu lacrimi și rugăciuni de zi și de noapte, pe atât de mare este dragostea ei față de oamenii credincioși care-i cer ajutorul. Odată unită cu Hristos, prin iubire, har și nevoința crucii, Sfânta Parascheva se aseamănă întru totul Mirelui său. L-a urmat în viața curată și sfântă, în suferința crucii, iar acum, așa cum Hristos Cel jertfit pe cruce Se dăruiește întregii lumi, spre hrană și băutură, pentru a dărui celor care cred mântuire, viață și fericire veșnică, tot așa Sfânta Cuvioasă Parascheva se dăruiește în rugăciune de mijlocire către Dumnezeu, pentru mulțimile de pelerini care-i cer ajutorul. Mereu gata de slujire, mereu gata de a mângâia, alina și vindeca, cu harul lui Hristos, ea arată în continuare dragostea ei față de Dumnezeu și puterea nemăsurată a Acestuia, care se manifestă prin Sfinții Săi. Este minunată minunea petrecută, la 26 decembrie 1888, când paracliserul, uitând o lumânare aprinsă, a ars paraclisul unde se aflau sfintele moaște. S-au topit sfeșnicele, candelabrele, cădelnițele, dar moaștele cuvioasei nu au ars.

Plină de duioșie este și minunea pe care o face sfânta cu cele două femei sărace, care vin cu o perniță să o pună sub capul ei (cerând să nu stea la rând, căci sunt de departe), iar Sfânta Cuvioasă Parascheva își ridică cu duioșie capul.

Iubirea și înfrățirea credincioșilor care i se roagă

Mai mult decât oricare altă minune, vindecare, ajutorare, Sfânta Parascheva se roagă lui Hristos-Dum­nezeu pentru unirea tuturor și înfrățirea celor ce cred. Aceasta a fost prima virtute a ei, de a împlini porunca iubirii lui Hristos! Iisus Hristos îi iubește pe toți, indiferent de rangul și poziția socială a lor, iar porunca Sa cea mare este pentru iubirea frățească (Ioan 13, 34-35). Dumnezeu ne iubește pe fiecare, respectând unicitatea persoanei, pe care El a creat-o. De aceea, în iubirea adevărată se manifestă o armonie a ierarhiei valorilor, şi nu în platitudinea egalității, care depersonalizează și dezumanizează.

Sfânta Preacuvioasă Maică Parascheva insuflă în oamenii care i se roagă iubirea personală, specifică fiecărei persoane, deschisă spre iubirea necuprinsă a lui Dumnezeu și iubirea frățească dintre oameni și toate făpturile create. Pe lângă faptul că ea adună în frățietate credincioși din diferite popoare, care-L slăvesc pe Dumnezeu, arată cu fapta armonia iubirii și înfrățirea întru care trăiesc sfinții în cer, prin faptul că, în fiecare an, la sărbătoarea ei cheamă un sfânt-frate sau o sfântă-soră: (Sf. Ap. Andrei, Sf. Ierarh Nectarie, Sf. M. Mc. Gheorghe, Sfintele Mari Mucenițe Varvara, Ecaterina, Filofteia), ca să împreună-prăznuiască. Astfel, în ultimii zeci de ani ne-au vizitat la Iași mulțimi de sfinți care au prăznuit, în comuniunea dragostei și doxologiei, praznicul Sfintei Parascheva, slăvind pe Dumnezeu.

Aceasta pentru a ne arăta că Dumnezeu este Iubire (I Ioan 4,8), comuniune de Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt - Treimea Sfântă, Unită și Nedespărțită. Că în cer este o singură voie, un singur gând, o singură simțire, în toate cetele îngerilor și sfinților: Aceea de a face voia lui Dumnezeu! Că, pe pământ, oamenii sunt chemați la iubire, la unirea sfântă între ei, ca fii ai Aceluiași Părinte ceresc. Acesta este rostul religiozității noastre, al credinței, al postului și rugăciunilor noastre. În concluzie, modelul, icoana vieții Sfintei Parascheva, rugăciunea și mijlocirea ei către Dumnezeu, este acela de a-L iubi pe Hristos și a purta crucea; a-i iubi pe oameni și a-i ajuta cu bucurie; a cultiva dragostea și înfrățirea între oameni și popoare.

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi, păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfrico­șătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.