Biserica noastră o cinsteşte astăzi pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. S-a născut într-o familie nobilă şi, datorită studiilor înalte, la 18 ani, era cunoscută pentru înţelepciunea sa. Însuşi Maximian o socotea demnă să stea pe tronul de împărăteasă. Tânăra însă era atât de mândră, încât considera că nici un bărbat nu se putea ridica la nivelul ei. După ce mama ei o duce pe Ecaterina la un părinte duhovnicesc ce locuia în afara cetăţii, ea află despre învăţătura creştină, însuşindu-şi anumite cunoştinţe despre Mântuitorul Iisus Hristos. După ce o vede aievea pe Maica Domnului, mergând din nou la părintele care îi vorbeşte despre facerea lumii, despre căderea omului în păcat, despre a doua venire a Mântuitorului, primeşte Sfântul Botez. Viaţa ei se schimbă total după a doua vedenie, în care Însuşi Hristos îi dă un inel de logodnă, făcând-o mireasă a Sa.
Sfânta Ecaterina, fiica lui Consta, predecesorul împăratului păgân Maximian, s-a născut în cetatea Alexandriei. Provenind dintr-o familie de rang înalt, Ecaterina a beneficiat de multe privilegii, a studiat foarte mult, astfel că, la vârsta de 18 ani, era cunoscută pentru frumuseţea şi înţelepciunea sa. Mulţi dintre cei bogaţi ar fi vrut să o aibă soţie, însuşi Maximian considerând-o demnă să stea pe tronul de împărăteasă. Tânăra însă era atât de mândră, încât considera că nici un bărbat nu se putea ridica la nivelul ei.
Fiind destul de greu să găsească pe cineva care să fie pe placul fiicei sale, mama se hotărăşte să o ducă pe Ecaterina la un părinte duhovnicesc ce locuia în afara cetăţii.
Aici află Ecaterina despre învăţătura creştină, însuşindu-şi anumite cunoştinţe despre Mântuitorul Iisus Hristos, iar la finalul discuţiei, părintele îi dăruieşte o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe.
Mireasă a lui Hristos
Ecaterina are două viziuni: în prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe, dar nefiind creştină, nu vede faţa Mântuitorului şi aşa înţelege că toate cunoştinţele ei erau deşarte şi numai viaţa creştină poate aduce sufletului linişte şi bucurie.
După această vedenie, merge din nou la părintele care îi vorbeşte despre facerea lumii, despre căderea omului în păcat, despre a doua venire a Mântuitorului. Înţelegând acestea, primeşte Sfântul Botez.
Are o a doua vedenie în care Însuşi Hristos îi dă un inel de logodnă, zicându-i: „Iată, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie nestricată şi veşnică, deci să păzeşti tocmeala aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum alt mire pământesc“.
În ziua următoare, Ecaterina rămâne cu totul uimită când vede inelul de logodnă pe degetul său şi din acest moment viaţa ei se schimbă.
Convertirea filosofilor
În acea vreme, împăratul a venit în cetate pentru a le face mare praznic zeilor. Ecaterina, văzând înşelăciunea oamenilor, merge la el pentru a-i vorbi despre lepădarea de zei şi despre îmbrăţişarea vieţii creştine, spunându-i: „Cu adevărat, mare ruşine este a fi cineva atât de orb şi de nebun ca să se închine unor urâciuni ca acestea“.
Apărând cu tărie creştinismul, ajunge în faţa unui consiliu de cincizeci de filosofi păgâni, dintre cei mai iscusiţi, care aveau poruncă împărătească să o determine să se închine zeilor. Dar spre mânia împăratului, Ecaterina dovedeşte deşertăciunea zeilor.
În urma unei frumoase pledoarii pentru viaţa creştină, toţi filosofii acelei adunări se vor converti, îndurând apoi moarte martirică.
„Mulţi din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu“
Încercările împăratului de a o convinge pe Ecaterina să se întoarcă la păgânism sunt zadarnice, credinţa tinerei fiind de nezdruncinat. Mai mult decât atât, auzind că mulţi de la palat se vor converti, mâniat, acesta porunceşte să fie biciuită cu vine de bou, apoi închisă în temniţă fără mâncare şi apă.
În urma unei vedenii pe care o are împărăteasa Augusta, merge împreună cu un prieten al împăratului şi alţi două sute de ostaşi în temniţa Ecaterinei şi, ca urmare a unei discuţii, se vor converti toţi, primind apoi moarte mucenicească.
Astfel, s-a împlinit proorocia tinerei care i-a zis împăratului: „Mulţi din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu“.
Martiriul Sfintei Muceniţe Ecaterina
După multe torturi şi o ultimă încercare eşuată a împăratului de a o convinge pe Ecaterina să aleagă închinarea la zei, acesta va porunci să i se taie capul în afara cetăţii.
Atunci, mult popor a mers alături, plângând că se va pierde o tânără aşa de frumoasă şi înţeleaptă, dar sufletul ei era plin de bucurie, spunând: „Eu văd acum pe iubitul meu Mire Iisus Hristos, Făcătorul şi Mântuitorul meu, cununa şi slava mea“.
Ultima sa rugăciune a fost: „Doamne Iisuse Hristoase... primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă pentru dragostea Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, căci trup şi sânge sunt, şi nu lăsa greşelile mele cele făcute din neştiinţă ca să fie arătate de cumpliţii ispititori la înfricoşata Ta judecată, ci spală-le cu sângele pe care-l vărs pentru Tine şi rânduieşte ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmaşii Tăi cei ce mă prigonesc. Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra poporului acestuia care stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău cel preasfânt dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toţi să se laude măririle Tale în veci“. („Sinaxar“)
În 25 noiembrie 305, la tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte. Îngerii au ridicat trupul Sfintei Ecaterina şi l-au dus în Muntele Sinai, în locul în care Moise văzuse Rugul Aprins, unde s-a ridicat o mănăstire ce poartă numele Sfintei Muceniţe.
Comori de mare preţ la Mănăstirea Sfintei, din Muntele Sinai
Aşezată pe locul unde odinioară Moise a primit Tablele Legii, Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ este unul dintre celebrele centre de pelerinaj ale Ortodoxiei, deţinând una dintre cele mai importante biblioteci ale lumii, cu peste 3.000 de manuscrise, opere de artă şi documente istorice, la care se adaugă colecţii unice de icoane, candele de argint, mozaicuri, picturi şi miniaturi, multe datând din secolele V-VI.
Puterea cu care a traversat secolele este vizibilă în arhitectura ei: un adevărat colos din piatră, zidit şi păstrat aproape în forma iniţială, de la împăratul bizantin Justinian cel Mare, din anii 550-551.
Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ este un monument creştin unic, unde duhul civilizaţiei bizantine, demult apuse, este încă viu.
Între obiectele de mare preţ de care se bucură vieţuitorii mănăstirii, dar şi pelerinii, se numără şi două icoane cu totul deosebite.
Impresionantă este reprezentarea Bunei Vestiri, în care Fecioara Maria ţine în mâna dreaptă, în poală, un medalion care are gravat un embrion, iar în dreptul inimii sale, nevăzut decât sub fascicolul de lumină al lanternei, este desenat fin, cu o culoare fosforescentă, un prunc: Pruncul Iisus, pe care tânăra Fecioară Maria Îl purta deja în inima sa în momentul în care Arhanghelul Gavriil îi aduce vestea.
Deosebită este şi icoana Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator, datând din secolul al VI-lea, care uimeşte prin forţa sa inexplicabilă dată de figura asimetrică. Partea stângă este expresia iubirii lui Hristos, iar partea dreaptă Îl reprezintă pe Iisus Judecător.
O altă comoară de care se bucură mănăstirea este Rugul Aprins prin care Domnul i-a vorbit lui Moise: „Descalţă-te, căci locul pe care te afli este sfânt!“ (Ieşirea 3, 5)
Motivul rugului este întipărit pe stâncile din Sinai, atât la suprafaţă, cât şi în interiorul lor. Rugul înverzeşte în fiecare an şi este unicul din necuprinsul pustiu arab, deşi aici există numeroase plante spinoase.
▲
Ocrotitoarea studenţilor teologi din Bucureşti
Paraclisul cu hramul „Sfânta Ecaterina“ din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti îşi sărbătoreşte astăzi hramul. La început a fost o bisericuţă de lemn, metoc al mănăstirii din Sinai, purtând acelaşi hram ca şi astăzi, acest nume avându-l soţia domnitorului de atunci, Alexandru Ipsilanti.
Avariată în 1595, cu ocazia retragerii trupelor turceşti conduse de Sinan Paşa, este refăcută de vistierul Pană, considerat drept al doilea ctitor. Mănăstirea se va numi de acum „Mănăstirea lui Pană vistierul“, însă la începutul secolul al XVII-lea, apare ca Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“. În 1611 este arsă de armata lui Gabriel Bathory.
Paul de Alep, vestitul călător în Ţările Române între anii 1653-1658, spune că sfântul lăcaş avea un egumen şi călugări de la Muntele Sinai. De-a lungul timpului, paraclisul a fost supus unor modificări, ajungând la stadiul actual, care datează din 1850.
De aproape doi ani, din încredinţarea vrednicului de pomenire patriarhul Teoctist, aici se află moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, spre binecuvântarea studenţilor facultăţii.
