Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește mâine, 23 februarie, pe Sfânta Cuvioasă Gorgonia, care s-a remarcat prin credința puternică, cultura vastă și puritatea vieții. Singurele date biografice ne sunt cunoscute prin intermediul necrologului pe care fratele ei, Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, i l-a închinat, atât ca o datorie de pietate față de memoria ei, cât și ca motiv de instruire pentru ascultători și cititori.
Sfânta Gorgonia a fost al treilea copil al soților Grigorie episcopul și Nonnei, avându-i ca frați pe Sfântul Grigorie de Nazianz și pe Caesarie. A trăit în secolul al IV-lea, între anii 336 şi 373. A fost căsătorită cu un păgân, Meletie, pe care l-a convertit la creștinism. Cei doi s-au stabilit la Iconium și au avut împreună cinci copii, doi băieți și trei fete.
Cunoștea foarte bine învățătura creștină atât din cărțile sfinte, cât și din familia în care a crescut, având în vedere că tatăl său a fost episcop, la fel şi fratele său, care s-a remarcat ca erudit teolog, iar mama sa a fost o femeie desăvârșită. Formându-se în această familie distinsă, Gorgonia a devenit o creștină luminată, evlavioasă și a primit, la fel ca frații ei, șansa de a studia în condiții privilegiate. Din studiul „Două femei de elită din epoca de aur a patristicei: Gorgonia şi Macrina” al cunoscutului patrolog părinte prof. dr. Ioan G. Coman, aflăm că „îi întrecea pe toți ceilalți prin cântarea înțeleaptă a psalmilor, prin citirea și explicarea Scripturilor sfinte, prin înclinarea genunchilor cu pielea întărită de atâta priveghere”.
Sfânta Gorgonia urmărea desăvârșirea interioară, iar Sfântul Grigorie Teologul subliniază frumusețea morală a surorii sale, care nu dădea atenție deosebită aspectului oferit de îmbrăcămintea elegantă. Ea considera drept frumusețe lipsa podoabelor. Gorgonia a găsit posibilitatea de desăvârșire îmbinând viața de familie, ca soție iubitoare și mamă devotată, cu dragostea și evlavia față de Hristos.
Ținuta morală a sfintei
Sfânta Gorgonia, sora Sfântului Grigorie de Nazianz, reprezintă atât un model de soție creștină, cât și unul de mamă devotată. Ținuta morală a sfintei reflecta luciditate, erudiție și credință puternică în Dumnezeu. Căsătoria a reprezentat o împreună-slujire cu soțul ei și un exemplu de grație prin modul frumos în care s-a dedicat familiei. Faptul că una dintre preocupările principale a fost îndreptarea soțului către credință și fapte bune arată calitatea ei de soție creștină devotată. Sfânta și-a susținut soțul și a încercat cu răbdare perfecționarea lui atât morală, cât și religioasă „pentru ca să se afierosească amândoi lui Dumnezeu ca unul singur, cu întregul trup”. Familia sa reprezintă un exemplu grăitor al punerii în practică și al respectării cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios.” (1 Corinteni, 7, 14).
Căsnicia Sfintei Gorgonia este o pildă pentru toți creștinii căsătoriți, dar și pentru cei care urmează să primească Sfânta Taină a Cununiei. Scopul pentru care au luptat împreună cei doi soți a fost acela de a dobândi Împărăția cerurilor și de a se împlini în Hristos, iar sensul unirii lor conjugale a rodit nașterea celor cinci prunci și creșterea lor desăvârșită după învățătura creștină în Duhul Evangheliei.
„Mamă a sărmanilor”
Sfânta Gorgonia a urmat exemplul mamei sale în creșterea copiilor. În personalitatea sa, s-au evidențiat importante calități, precum hărnicia, înțelepciunea și decența. Frumusețea morală a sfintei s-a întipărit și în inima copiilor săi. Cei doi băieți, Petru și Foca, „perechea de copii afierosită lui Dumnezeu”, au ajuns amândoi episcopi. Toata viața sa, Sfânta Gorgonia a fost exemplu de purtare, smerenie și pildă de bunătate. Modul în care i-a crescut pe cei cinci prunci, în iubirea de Hristos și spiritul autentic creștin, a înnobilat vocația de mamă. Îndeplinirea datoriilor și a regulilor morale, dar mai ales împlinirea sfințeniei reprezentau reguli respectate de fiecare membru al familiei sale. Copiii au crescut cu dorința şi strădania de a nu se abate de la învățăturile primite.
Sfânta Gorgonia a reprezentat un „amestec de umanitate și demnitate”. Casa ei era pregătită pentru primirea străinilor sau a celor care aveau nevoie de sprijin. În actele de caritate, sfânta arăta multă răbdare față de suferințele celor sărmani și le întindea tuturor o mână darnică de ajutor, însă toate faptele de milostenie erau acoperite de voalul smereniei. Sfânta Gorgonia lucra în ascuns și nu voia să impresioneze nici prin purtare, nici prin ținute neobișnuite. Prin prisma sentimentelor alese față de cei necăjiți, a milosteniei, a modului în care și-a dedicat viața lui Hristos și felul de a se raporta la ansamblul valorilor autentice ale creștinismului, sfânta a fost numită și „mamă a sărmanilor”.
Semnul confirmării iubirii dumnezeiești
Sora Sfântului Grigorie de Nazianz a trecut și printr-o perioadă critică a vieții sale, îmbolnăvindu-se de o afecțiune care nu a putut fi vindecată. Eforturile medicilor, ale părinților și apropiaților în vederea însănătoșirii nu au dat rezultate. Sfânta Gorgonia nu a renunțat și a arătat cât de minunată și miraculoasă este puterea credinței, care face totul posibil după ce omul nu mai poate face nimic. Speranța ei a fost „Doctorul tuturor”, în fața Căruia moartea este lipsită de orice putere. Când durerile au încetat pentru câteva momente, iar întunericul nopții s-a așternut, sfânta a mers în ascuns în biserică pentru a se ruga lui Dumnezeu. Așa cum femeia cu scurgere de sânge s-a atins de haina Mântuitorului Hristos, Sfânta Gorgonia a insistat cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu să se vindece și a luat o părticică din Sfânta Euharistie. Acest act îndrăzneț a eliberat-o de boală și de suferință, devenind semnul confirmării iubirii dumnezeiești.
Sfârșitul vieții sale se regăsește în aceeași atmosferă a credinței. A aflat în vis ziua exactă a morții, pregătindu-şi netulburată momentul trecerii sale la Domnul. În această zi, și-a sfătuit soțul, copiii și le-a vorbit tuturor celor veniți la căpătâiul ei despre viața de veci. Sfânta Gorgonia a transformat „ultima zi a vieții sale în zi de sărbătoare”, zugrăvind-o cu înfățișare de ceremonie.
