În calendarul Bisericii Ortodoxe, Sfânta Maria Egipteanca, pomenită anual la 1 aprilie și în Duminica a 5-a din Postul Mare, reprezintă o paradigmă a puterii pocăinței din viața omului, transformându-l, chiar din cele mai tenebroase stări de decădere sufletească și trupească, în vas ales al Duhului Sfânt. Sinaxarul ei nu poate lăsa indiferent pe nimeni, căci el ne înfățișează, printr-o emoționantă și dramatică istorisire, drumul Cuvioasei, de la o viețuire marcată de păcat la una plină de har, constituind o zguduitoare mărturie despre puterea căinței autentice. Însă rolul Sfintei Maria Egipteanca în spiritualitatea Bisericii Ortodoxe nu se limitează la dimensiunea ascetică: ea devine o icoană vie a îndumnezeirii omului, o dovadă incontestabilă că nimeni nu este iremediabil pierdut, că drumul de la păcat la virtute, de la moarte la viață rămâne posibil pentru oricine.
Viețuirea pământească a Sfintei Maria Egipteanca întruchipează această cale: de la o existență dominată de dorințe și plăceri trupești ajunge la o adevărată transfigurare a sufletului și trupului ei datorită ajutorului dumnezeiesc. Biserica noastră așază viața Sfintei Maria Egipteanca înaintea credincioșilor nu doar ca pe un exemplu de pocăință profundă, ci și ca pe o mărturie a faptului că harul divin poate depăși orice abis al păcatului. De aceea, cultul ei nu este unul al rușinii din cauza trecutului său păcătos, ci al biruinței luminii asupra întunericului din existența ei.
Deși viața sa se asociază cu o asceză totală, sinaxarul Sfintei Maria din Alexandria Egiptului face din ea un model nu doar pentru monahi, ci și pentru mireni. Se demonstrează astfel că pocăința nu depinde de loc sau de statutul de monah ori laic, ci de dispoziția inimii și de puterea căinței, a spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii; toate acestea împreună dau un restart complet firii umane căzute. Probabil nu întâmplător cei 47 de ani petrecuți de Cuvioasa Maria în pustie corespund celor 47 de zile de asceză pe care le traversăm în timpul Postului Mare. De aceea, Ortodoxia nu vede în Sfânta Maria Egipteanca numai o pustnică, ci o icoană a fiecărui suflet ce caută întoarcerea la Dumnezeu.
Un element esențial în viața Sfintei îl constituie întâlnirea cu preotul Zosima, când, după decenii de pustnicie, primește Sfânta Împărtășanie. Se subliniază astfel faptul că, oricât de înaltă ar fi trăirea ascetică sau comuniunea cu Mântuitorul Hristos prin rugăciune, Euharistia este absolut necesară mântuirii.
Datorită tuturor acestor aspecte din sinaxarul Sfintei Maria Egipteanca, Ortodoxia nu doar că i-a făcut loc în rânduiala liturgică, pomenind-o de două ori pe an, ci i-a și rezervat mai multe stihiri speciale în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, săvârșit împărțit în primele patru zile din Postul Mare și integral în Denia Canonului celui Mare, când se face și citirea vieții ei.
În plus, iconografia bizantină, în general, și iconografia românească, în special, au rezervat un loc anumit unde o găsim pictată pe Cuvioasa Maria din Egipt în numeroase biserici de mir sau mănăstirești. În bisericile ștefaniene, cu precădere, Sfânta Maria Egipteanca apare reprezentată pe portalul dintre pronaos și camera mormintelor. Într-o parte a bolții ușii este pictată Sfânta Maria, iar pe cealaltă parte, Cuviosul Zosima, surprins cu lingurița Dumnezeieștii Euharistii, pe care i-o aduce la cererea pustnicei. În unele lăcașuri de cult, Sfânta Cuvioasă Maria este zugrăvită în pridvor sau uneori la intrarea în naos. De ce?
Simbolismul bisericii, ca zidire, ne poate lămuri în această privință. Vom exemplifica pe arhitectura bisericii ștefaniene de la Mănăstirea Neamț, capodoperă a stilului moldovenesc. Pronaosul, asociat adesea cu lumea văzută, are anumite trăsături iconografice specifice: pictarea fazelor lunii și a sinaxarului, întreg sau parțial, sugerează viața pământească, scurgerea timpului. Chiar și ferestrele din pronaos ne ajută în această direcție: mari, generoase, ele lasă lumina naturală să pătrundă suficient de bine pentru a se distinge cele pictate pe pereții interiori ai naosului, arătând că toate cele din lumea pământeană ne sunt cunoscute.
În bisericile vechi, construite în stilul arhitectural moldovenesc sau ștefanian, trecerea din pronaos în naos se realizează prin așa-numita „cameră a mormintelor” sau gropnița, locul unde se înmormântau odinioară domnitorii, ctitorii sau membrii familiilor lor, ierarhi de seamă ori stareți (precum la Mănăstirea Neamț, unde mormântul Sfântului Paisie, duhovnicul cu viață sfântă din veacul al XVIII-lea, a fost așezat în această zonă). Dacă naosul reprezintă Raiul, se înțelege lesne că trecerea din pronaos (de pe pământ) către naos (intrarea în Rai) nu se poate face decât prin camera mormintelor, prin cimitir. Elemente specifice din naos ne-o arată limpede: în centru se află turla, pe bolta ei fiind pictată icoana Mântuitorului Hristos, Atotțiitorul sau „Pantocratorul”, Cel Care domnește peste întreaga creație. Mulțimea sfinților zugrăviți în naos și scenele biblice ne duc cu gândul, desigur, la lumea cerească, la „locatarii” Raiului. Cu toate acestea, splendidele fresce din naos se văd adesea doar parțial, fără ajutorul luminii artificiale, deoarece ferestrele amplasate aici sunt mici, luminând incomplet spațiul. Ba mai mult, luminătoarele se găsesc amplasate în absidele stranelor, acolo unde ar fi nevoie de lumină mai intensă pentru activitățile liturgice zilnice din mănăstiri.
Doar ferestrele din turlă ne permit să vedem deslușit chipul Atotțiitorului, Care veghează toate cu ochiul Său neadormit. Lumina difuză din naos ne trimite inevitabil cu gândul la spusele Sfântului Apostol Pavel: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față” (I Corinteni 13, 12). Cu alte cuvinte, cunoașterea noastră despre Împărăția lui Dumnezeu acum este parțială, adumbrită, iar când vom ajunge acolo vom privi în mod direct slava ei. Lumina palidă din naos realizează această taină mântuitoare, care ne îndeamnă să ne uităm spre tronul lui Dumnezeu, simbolizat de Sfântul Altar, cerându-I stăruitor să ne facă părtași ai Cereștii Împărății.
Revenind la camera mormintelor și la pictarea Cuvioasei Maria din Egipt, este evident că iconografii, printr-o astfel de reprezentare, au redat o teologie profundă: nu se poate să treci din lumea aceasta (pronaos) către naos (Împărăția lui Dumnezeu) decât prin mormânt, prin moarte, dar cheia ce descuie ușa Împărăției rămâne pocăința. Și, cum Sfânta Maria Egipteanca este modelul cel mai cunoscut al metanoiei, ea apare pictată acolo printr-o pedagogie divină extraordinară, pentru a înțelege că fără pocăință nu vom izbuti să deschidem ușa spre Cereasca Împărăție.
.jpg)
