Cu mulți ani în urmă, aflându-mă într-o cameră a institutului care găzduiește marele radiotelescop de la Effelsberg, priveam prin fereastră la antena cu diametrul de 100 m, cea mai mare antenă mobilă din
Sfânta Muceniţă Anastasia, tânăr vlăstar al dragostei pentru Hristos
Crescută de la trei ani într-o mănăstire din vecinătatea Romei, Sfânta Anastasia se numără printre sutele de fecioare care s-au jertfit pentru credinţa creştină în vremea împăraţilor romani Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), în vremea sa guvernator în cetate fiind Prov.
Sfânta Muceniţă Anastasia Romana a rămas orfană la vârsta de trei ani. Pentru că nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească şi să o crească, a fost dată în grija unei mici comunităţi monahale din Cetatea Eternă, condusă de o vrednică monahie, Sofia. De la maica stareţă a deprins toată lucrarea cea bună şi plină de dragoste creştinească, uimind pe toată lumea cu râvna prin care împlinea orice ascultare. Pentru frumuseţea ei deosebită a fost adesea curtată şi cerută în căsătorie, dar de fiecare dată le-a nesocotit şi le-a dat pe toate la o parte pentru dragostea Mirelui Ceresc.
„De frica voastră nu mă voi teme, nici mă voi tulbura!”
Mânaţi de ură împotriva sfinţeniei muceniţei şi întărâtaţi cu vicleşug de diavol, unii dintre păgâni au mers la guvernatorul cetăţii şi au ridicat împotriva ei fel de fel de vorbe de ocară. A fost de ajuns însă să se afle că nu aducea cinstire zeilor, iar guvernatorul s-a şi pornit spre mănăstire pentru a o pedepsi pe Anastasia. Au tăiat cu securile porţile mănăstirii şi au pătruns înăuntru. Deşi putea să fugă şi ea alături de celelalte fecioare, îndemnată de bătrâna Sofia, Anastasia fecioara a rămas să-şi înfrunte ighemonii şi să câştige o dată pentru totdeauna cununa muceniciei. Cuvintele stareţei au întărit-o şi mai mult: „Fiica mea, să nu-ţi cruţi frumuseţea ta trupească şi să nu iubeşti viaţa cea vremelnică. Când te vor amăgi cu cuvinte viclene, tu să nu-ţi abaţi inima spre ele; când te vor înfricoşa cu chinurile, tu să grăieşti: «De frica voastră nu mă voi teme, nici mă voi tulbura, căci cu mine este Dumnezeul meu». Când vor începe a te bate fără milă, tu să nu te temi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă. Sau, de te vor sfâşia şi-ţi vor chinui trupul, tu să te bucuri în pătimirile tale, căci împlineşti lipsa necazurilor lui Hristos în trupul tău. De vor începe a zdrobi mădularele tale, tu să-ţi aduci aminte că şi perii capului tău sunt număraţi de Domnul, Care va păzi toate oasele tale şi nici unul dintr-însele nu va pieri. Capul de ar voi să ţi-l taie, tu să priveşti la Hristos, Capul a toată Biserica, Care este slava ta şi Care îţi înalţă capul tău. Nu te teme, fiica mea, de pătimirea cea aspră, căci Mirele tău îţi va sta în faţă nevăzut şi o să-ţi uşureze durerile tale şi o să te scoată din chinurile cele grele. Când vei suspina, El îţi va da ţie uşurare. Când vei slăbi, El te va întări. Când vei cădea din pricina bătăilor, El te va ridica. Când în dureri te vei umple de amărăciune, El îţi va îndulci inima şi-ţi va răcori sufletul şi nu se va depărta de tine, până ce, scoţându-te din mâna chinuitorilor, te va duce în cămara Sa cea cerească şi, chemând toate puterile îngereşti şi cetele tuturor sfinţilor, îţi va face bucurie şi te va încununa ca pe o mireasă a Sa, cu cununa cea nestricăcioasă, ca să împărățeşti împreună cu El întru slava cea veşnică”.
„Inima mea nu încetează a striga către Domnul”
După acest cuvânt de întărire, păgânii au supus-o la chinuri cumplite, poruncind de îndată „să fie spânzurată, să-i fie strujite coapsele şi să-i rupă trupul”. Sfânta pe toate le-a răbdat cu inimă tare. Sinaxarul ne spune că, la momentul cel mai greu, Anastasia a cerut să i se aducă un vas cu apă spre a se răcori. Unul dintre creştinii care erau de faţă, pe nume Chiril, i-a adus în ascuns apă sfintei, însă, fiind văzut de ighemoni, a fost tăiat şi el cu sabia şi astfel muceniceşte s-a săvârşit. După acesta, cei potrivnici au poruncit să i se taie limba fecioarei. Auzind porunca, Anastasia a zis: „Chiar şi limba de-mi vei tăia, băutorule de sânge şi nelegiuitule, inima mea tot nu încetează a striga către Domnul, căci El, pe cei ce se roagă în tăcere, mai bine îi ascultă”. Văzând această cumplită defăimare, tot poporul care era de faţă a ridicat glas împotriva ighemonului „pentru o mucenicie atât de cumplită şi lipsită de omenie”. Sfârşitul sfintei a venit însă la scurt timp după aceasta, fiind scoasă afară din cetate şi decapitată cu sabia.
„Mulţumesc că m-ai ascultat şi ai îndeplinit dorinţa mea”
Păgânii i-au lăsat trupul neîngropat, ca să fie mâncat de fiarele sălbatice. Bătrâna stareţă însă, cu dragoste de mamă pentru cea care răbdase crucea suferinţei până la sfârşit, a mers la locul acela şi, udându-i trupul cu lacrimi, a rugat pe Dumnezeu să o ajute să-l îngroape: „Iubita mea fiică, pe care în linişte şi cu osteneli te-am crescut; în post, în rugăciuni, în feciorie şi în curăţie te-am păzit, frica lui Dumnezeu şi sfânta Lui dragoste te-am învăţat; fiica mea cea dulce pentru care totdeauna sufeream, până ce S-a închipuit în tine Hristos, mulţumesc ţie că m-ai ascultat pe mine, sărmana ta maică, şi ai îndeplinit dorinţa mea. Nu în zadar m-am ostenit cu tine, pentru că ai stat înaintea Mirelui tău în haina cea de nuntă a fecioriei tale neprihănite, împodobindu-te cu sângele tău. Deci mă rog ţie acum, nu ca unei fiice, ci ca unei maici şi stăpâne a mea, să fii sprijinul bătrâneţilor mele, cu rugăciunile către Dumnezeu, şi mă pomeneşte, bucurându-te cu Domnul. Iar când îmi va porunci să mă duc din trupul meu de lut, roagă-te bunătăţii Lui, ca să fie milostiv păcatelor mele”. Terminându-şi rugăciunea, pe dată s-au ivit lângă ele câţiva oameni de bine care au ajutat-o pe stareţă să împlinească toate cele creştineşti pentru fericita muceniţă.
În decursul timpului, o mare parte din moaştele Sfintei Muceniţe Anastasia Romana au ajuns spre cinstire la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos. Din rânduiala lui Dumnezeu, obştea monahală românească de la Şinca Nouă, din judeţul Braşov, s-a învrednicit să primească, de asemenea, părticele din acest nepreţuit mărgăritar duhovnicesc.